Distributismul este adesea respins pe motiv că ar fi o formă de marxism. În realitate, cu greu ne putem imagina o asociere mai eronată. Distributismul nu are nimic comun cu marxismul, în afară de faptul că nu este capitalism. Din păcate, pentru mulți capitaliști este suficientă această trăsătură pentru a-l confunda cu un model provenind din teoriile lui Engels și Lenin. Însă distributismul se opune categoric tuturor celorlalte trăsături ale marxismului. De fapt, distributismul ar putea fi descris drept antimarxism.
Marxismul se definește prin trei trasături principale. În primul rând, critica față de capitalism; în al doilea rând, principiul filozofic al materialismul dialectic; în al treilea rând, teza despre „revoluția proletariatului” care va conduce la abolirea proprietății private și la instaurarea proprietații colective. Există forme variate de marxism – leninismul, troțkismul și altele –, diferențiindu-se între ele prin anumite detalii, însă orice sistem care nu îmbrățișează aceste trei concepte fundamentale nu poate purta numele de marxism. Distributismul, după cum vom vedea, poate fi descris ca împartășind cu marxismul o singură trăsătură, dar nici pe aceasta în totalitate. Se disociază de marxism într-o asemenea măsură încât a le considera similare sau a stabili o legătură reală între ele înseamnă cel puțin a da dovadă de miopie filozofică.
Prima trăsătură fundamentală a marxismului, și anume critica adusă capitalismului, prezintă unele similitudini vagi cu analiza pe care distributismul o aplică aceluiași sistem. Marx susținea că în sistemul capitalist masa muncitorilor (proletariatul) ajunge să fie controlată de o minoritate (proprietarii, sau burghezia). Marx se opunea comodificării muncii, pe care și distributismul o denunță; el susținea că acest fapt îl împiedică pe muncitor să dispună de putere politică și economică, aspect pe care și distributismul îl constată. Totuși, similaritățile încetează în acest punct.
Critica pe care distributismul o aduce capitalismului începe – ca și cea a lui Marx – cu observația că sistemul capitalist concentrează proprietatea productivă în mâinile câtorva oameni. Însă obiecțiile aduse de Marx diferă de cele formulate de distributiști. Distributismul arată că mijloacele de producție sunt deținute de un număr mic de persoane, ceea ce conduce la situația ca masa de oameni lipsiți de proprietate să nu se poată bucura de independență economică, nici de puterea de a influența sfera politică, sau, cel puțin, să fie extrem de dificil să beneficieze de ele; soluția este încurajarea răspândirii pe scară largă a proprietății productive în rândul oamenilor obișnuiți. După faimoasa constatare a lui G. K. Chesterton, „Prea mult capitalism nu înseamnă prea mulţi capitalişti, ci prea puţini capitalişti”. Pe de altă parte, potrivit lui Marx, chiar și cei câțiva proprietari privați care controlează mijloacele de producție în capitalism sunt prea mulți; mijloacele de producție nu ar trebui să fie deținute de nimeni, ci doar de stat, astfel încât să fie lipsiți de proprietate nu majoritatea, ci toți muncitorii. Cu alte cuvinte, obiecțiile pe care distributismul le aduce capitalismului sunt că mijloacele de producție aparțin unui număr prea restrâns de persoane, în timp ce Marx contestă faptul că prea mulți oameni dispun de ele. Argumentele distributiștilor sunt corecte, cele formulate de marxiști sunt eronate. Așa cum am constatat mai sus, aceasta este o vagă similaritate între cele două teorii în privința unei singure trăsături, care nu este nici pe departe suficientă pentru a putea pune semnul egalității între ele.
În al doilea rând, marxismul are la bază o doctrină filozofică numită materialism dialectic. Spațiul nu ne permite să explicăm detaliat această teorie. Pe scurt, potrivit materialismului dialectic, întreaga istorie umană este, de fapt, istoria luptei de clasă. Societatea se luptă să ajungă treptat la un stadiu superior de evoluție, trecând prin diferite etape de dezvoltare, de la societățile sclavagiste ale antichității, evoluând la forma societăților feudale ale Evului Mediu, până la societățile capitaliste din vremea lui Marx. Cu fiecare etapa, proletariatul cucerește, inevitabil, tot mai multă libertate, iar omenirea se îndreaptă gradual către scopul final: revoluția proletară, abolirea proprietății private și instaurarea societății comuniste, în care statul va fi eliminat definitiv, fiindcă forța sa coercitivă nu va mai fi necesară. Acesta este materialismul istoric. Nu există Dumnezeu și nici un principiu transcendent care să influențeze cursul istoriei. Istoria există pur și simplu, este o un fenomen natural, echivalentul social al evoluției darwiniste [1]. Religia este o iluzie, „opiumul maselor”, o altă unealtă folosită de burghezie, prin care aceasta încercă în zadar să împiedice declansarea revoluției comuniste iminente.
Distributismul combate categoric această viziune. Este un model care are rădăcini în principiile creștine, fiind validat oficial pentru prima dată de papa Leon XIII în enciclica sa Rerum Novarum [2]. Distributismul neagă ideea de progres istoric inevitabil [3]. Chesterton a ironizat această idee în The New York Times Magazine, definind-o drept „faptul de a prefera ziua de joi celei de miercuri fiindcă este joi”. Nu evoluția istorică le poate fi de ajutor muncitorilor; ei trebuie să se ajute pe ei înșiși ghidându-se după principiile vieții sociale stabilite de Creator. Statul nu va dispărea pur și simplu, așa cum prevede Marx în sinistra sa utopie; statul reprezintă, de fapt, o parte esențială a societății umane, prezența sa în cadrul societății este indispensabilă, având rolul de a coordona către realizarea binelui comun activitățile oamenilor și ale întreprinderilor organizate conform principiului subsidiarității. Această cooperare a tuturor membrilor societății, fie indivizi, fie întreprinderi, în vederea realizării binelui comun[4] poartă mai multe denumiri, cea mai recentă fiind aceea de „solidaritate”. Este puternic contestată concepția că ar trebui să existe un război între diferitele elemente ale societății, fiind susținută, în schimb, ideea că toți oamenii sunt membrii aceluiași organism social și trebuie să aibă ca scop binele comun. Este greu de imaginat o viziune asupra societății, a istoriei și a originii teoriei sociale mai în răspăr cu cea marxistă.
În sfârșit, marxismul milita pentru realizarea unei revoluții proletare care să răstoarne definitiv ordinea bazată pe posesia individuală a mijloacelor de producție și să instaureze o orânduire în care aceste mijloace să fie deținute în comun. Distributismul nu aderă la o astfel de viziune aberantă. Distributiștii au pledat pentru diferite idei menite să conducă la transformarea societăților capitaliste în societăți bazate pe justiția socială, însă toate aceste idei au în comun faptul că transformările în societate sunt graduale și pașnice. Nu e nevoie de revoluții care să răstoarne năprasnic ordinea existentă, de baricade, de violență; are loc o schimbare conștientă pașnică, produsă prin acțiunea rațională a membrilor societății. Noțiunea de solidaritate descrisă pe scurt mai sus exclude net orice idee marxistă precum revoluția proletară[5]. Încă o dată, este greu să concepem un alt sistem în afara celui distributist care să se opună atât de tranșant marxismului.
Pe de altă parte, nu este dificil să ne imaginăm un sistem care să fie în multe privințe similar celui marxist. Acest sistem este capitalismul. Ca și în marxism, în capitalism societatea va fi compusă, în cea mai mare parte, din oameni care muncesc pentru un salariu și care au mici șanse să devină proprietari ai mijloacelor de producție. Asemenea marxismului, capitalismul nu va permite masei de lucrători să aibă vreo putere politică semnificativă, fiindcă aceștia nu vor dispune niciodată de independență economică prin care să-și poată exercita, chiar și într-o măsură mai mică, influența asupra procesului politic, așa cum se întâmplă în cazul celor care posedă mijloacele de producție. Capitaliștii concep societatea, precum marxiștii, ca fiind împărțită strict în două clase: cei care dețin controlul asupra proprietății productive și asupra modului cum este aceasta utilizată și masa de oameni care nu au nici un control asupra mijloacelor de producție. Sistemul capitalist, precum cel marxist, permite oamenilor care aparțin primei categorii să aibă cea mai mare putere în societate, inclusiv puterea asupra oamenilor care se încadrează în cea de-a doua categorie.
Unul dintre marii părinți ai distributismului spune în cartea sa intitulată sugestiv Ce este în neregulă cu lumea?: „Nu contest socialismului pentru că va revoluționa comerțul nostru, ci pentru că îl va face să rămână absolut la fel.”
Notele traducătorului:
[1] Într-o analiză intitulată De ce a susținut Karl Marx libertarianismul http://distributist.blogspot.com/2007/04/why-karl-marx-supported-libertarianism.html), Dr. K. R. Bolton arată că darwinismul tradus în sfera economică, determinismul economic și viziunea materialistă asupra istoriei și omului sunt comune atât marxismului, cât și liberalismului: „Marxismul a fost, în foarte mare măsură, un produs al economiei engleze, imaginea în oglindă a teoriei comerțului liber. Acesta s-a dezvoltat odată cu apariția darwinismului, pe care atât marxiștii, cât și libertarienii l-au transpus din sfera strict biologică în cea economică. Potrivit darwinismului economic, istoria nu este decât evoluție economică, urmând o traiectorie progresiv-liniară («evolutivă»). Ambele doctrine se bazează pe determinismul economic, pe concepția materialistă asupra istoriei și a relațiilor sociale.Concepția materialistă contrastează cu ceea ce reprezintă o unitate organică, precum familia, națiunea și cultura. Pentru marxiști, acestea sunt concepte «burgheze». Pentru libertarieni, ele sunt expresii ale «colectivismului», piedici în calea individului suficient lui însuși și autonom. Cu toate că libertarienii se consideră și sunt considerați oponenți ai socialismului, ei au în comun cu stângiștii perspectiva materialistă.”
[2] Termenul de „distributism” nu se referă la ideea împărțirii bogăției, decisă de o comisie de birocrați, ci la crearea condițiilor existenței unui numar cât mai mare de mici întreprinzători, deținători de proprietate productivă, care pot crea bunăstare prin propriile mijloace, dar și prin cooperare cu semenii. Așadar, principiile de bază ale distributismului sunt proprietatea asupra mijloacelor de producție, subsidiaritatea (transferulputerii economice și politice către cele mai mici segmente ale societății), solidaritatea în vederea realizării binelui comun, formele asociative. Acest model reprezentând o „a treia cale”, între capitalism și comunism, a fost inaugurat la noi, în perioada interbelică, de către țărăniștii Ion Mihalache şi Virgil Madgearu. După cum arată Ovidiu Hurduzeu, G.K. Chesterton, părintele distributismului englez, vorbește cu admirație despre partidele agrariene interbelice din Europa de Est, care au reușit o „luptă împotriva bolșevișmului și a fratelui său geamăn, Marea Corporație” (conferința „Distributismul românesc, între Ion Mihalache şi societatea de mâine” susținută de Ovidiu Hurduzeu la Cluj, mai 2011). Fiind redescoperit de către occidentali, iar la noi de către gânditorii Ovidiu Hurduzeu și Mircea Platon, modelul a fost propus ca alternativă viabilă la sistemul neoliberal aflat în faliment. Unul dintre principalii teoreticieni contemporani ai neodistributismului este economistul și teologul american John Médaille, coeditor împreună cu Ovidiu Hurduzeu a antologiei Economia libertăţii. Renaşterea României profunde, apărută la Editura Logos, 2009 și autorul cărții Spre o piață cu adevărat liberă (Editura Logos, 2012).
[3] Virgil Madgearu a combătut, în lucrarea sa Agrarianism, Capitalism, Imperialism (1936), miturile marxiste privind evoluția „fatală” a societății capitaliste, conform cărora țăranii vor fi inevitabil transformați într-o masă de proletari, care vor avea rolul de a pregăti infăptuirea revoluției proletare (aceasta conducând, în final, la desființarea definitivă a proprietății private), și a argumentat în favoarea unei ordini economice bazate pe mica proprietate de familie, pe micile gospodării țărănești: „Cercetarea condițiilor de evoluție a agriculturii a dovedit, însă [spre deosebire de ceea ce credea Marx] că nu există în această ramură de activitate economică tendința naturală de concentrare a pământului și de despărțire a muncitorului de instrumentul sau de muncă, iar în loc de «transformarea întregii proprietăți a pământului în formă de proprietate rurală corespunzătoare modului de producție capitalist», are loc un proces invers: prefacerea proprietății private a pământului din instrument de exploatare și dominație în instrument de muncă – proprietatea de muncă.
Această constatare contrazice trilogia claselor sociale, întrevăzută de Marx, ca un rezultat fatal al legii evoluției societății capitaliste burgheze, și nimicește valoarea caracterizării țărănimii drept o clasă de tranziție intermediară. (…) Țărănimea nu poate fi socotită clasă intermediară, în sensul dat de Kautsky și alți neomarxisti, după care țăranii «nu sunt nici numai lucrători, nici numai capitaliști sau proprietari de pământ» [K. Kautsky, 1921], pentru că țăranul tipic n-are venit din proprietatea sa «ca și capitalistul sau proprietarul de pamant», produsul obținut de el din cultivarea propriului sau pământ, cu muncă sa și a familiei lui, fiind un venit din muncă și nu un venit din exploatare, ca al capitalistului sau al proprietarului de pământ. Numai în înțelesul că «taranul tipic nu este nici exploatator, nici nu e direct exploatat» poate fi exact caracterizată țărănimea drept o «clasa intermediară», între cea a capitaliștilor, de o parte, și a proletarilor, de altă parte.” (Agrarianism, Capitalism, Imperialism, Ed. Dacia, Cluj-Napoca, 1999,pp. 45-59)
[4] În distributism binele comun are prioritate. De exemplu, un aspect esențial al binelui comun este protejarea sănătății oamenilor. Acest lucru depinde de existența unui mediu natural sănătos, ceea ce presupune protejarea patrimoniului natural al unei țări (pământul, apa și aerul au o valoare neprețuită, prin ele dispunem de o bogăție reală; distributismul condamnă acumularea de bogăție financiară în mâinile câtorva pe seama mediului înconjurător și a celorlalți semeni – cum s-ar întâmpla, de exemplu, în cazul demarării unui proiectul criminal cum este cel de la Roșia Montană – și indiferent de consecințele sociale ale goanei după profit); problema hranei este crucială, distributiștii atrag atenția asupra nocivității hranei produse la scară uriașă, în regim industrial corporatist, prin folosirea intensă a substanțelor chimice și a ingineriei genetice, precum și asupra modalităților de producție la această scară, cu impact distructiv asupra mediului și ecosistemului. De aceea, ei încurajează existența și răspândirea micilor gospodării țărănești, fiindcă o hrană sănătoasă nu poate fi produsă decât la scară umană, firească și prin practicarea unei agriculturi diversificate (în locul monoculturilor) în cadrul unor ferme mici, locale. Apărarea satului românesc și a micii gospodării țărănești, atenția acordată țăranului și agriculturii tradiționale sunt, astfel, vitale pentru realizarea binelui comun. Istoria arată că atât marxismul, cât și capitalismul liberal au desproprietărit și decimat țărănimea (Kerry Raymond Bolton subliniază, într-un alt eseu, „Socialism, Revolution and Capitalist Dialectics” http://www.foreignpolicyjournal.com/2010/05/04/socialism-revolution-and-capitalist-dialectics/all/1, că și capitalismul se bazează, asemeni marxismului, pe o dialectică, potrivit căreia o orânduire capitalistă nu va putea fi instaurată până când o societate rurală sau „anacronică” din punct de vedere economic nu va fi trecut din etapa rurală în faza industrială. Scriitorul conservator susține că anumite cercuri capitaliste au folosit socialismul, privind favorabil sau chiar sprijinind revoluțiile socialiste pentru rolul pe care l-au avut în răsturnarea societăților țărănești tradiționale, considerând că acestea ar putea fi industrializate mai eficient prin metodele dictatoriale folosite de socialism. „Odată ce socialismul a fost folosit pentru industrializarea acestor societăți, următoarea etapă în cadrul dialecticii a fost privatizarea și globalizarea economiilor din fostul bloc răsăritean.”)
[5] Revoluția proletară apare în urma intensificării luptei de clasă. Ceea ce acutizează conflictul dintre proletari și burghezie este, potrivit lui Marx, sistemul bazat pe comerțul liber. Marx laudă efectul distructiv al acestuia asupra statelor naționale și a comunităților tradiționale, organice, acest lucru pregătind, de fapt, terenul pentru declanșarea revoluției socialiste. Astfel, potrivit dialecticii marxiste, „sistemul comunist putea să apară doar într-o țară capitalistă industrializată, cu o masă proletară extinsă. Astfel, primul stadiu în marșul dialectic spre comunism este capitalismul, care creează condițiile prielnice pentru apariția comunismului. (…) Puțini marxiști recunosc aceasta susținere aparent paradoxală a naturii subversive a liberalismului. Totuși, se poate observa în publicațiile troțkiste că acestea aderă la o astfel de perspectivă atunci când atacă protecționismul comercial ca apărător al «capitalismului național», determinând astfel întârzierea realizării dialecticii care va conduce la revoluția comunistă.
Marx a scris în Manifestul comunist despre rolul subversiv pe care îl are comerțul liber în procesul dialectic: «Diferențele naționale și antagonismele între popoare se estompează într-o măsură tot mai mare datorită dezvoltării burgheziei, a libertății comerțului, a pieței globale, datorită uniformizării metodelor de producție și a condițiilor de viață decurgând de aici». Anterior, în 1847, Marx scria în Mizeria filozofiei: «Sistemul protecționist este astăzi conservator, în vreme ce sistemul bazat pe comerțul liber are un efect distructiv. Acesta distruge vechile unități naționale și acutizează antagonismele dintre proletariat și burghezie. Cu alte cuvinte, sistemul bazat pe comerțul liber accelerează declanșarea revoluției socialiste. Doar în acest sens revoluționar votez pentru comerțul liber.»” Globalismul apare, astfel, ca „dezvoltare naturală a capitalismului”, rezultatul fiind „crearea unui sistem economic internațional, independent de statele naționale. O cultură consumeristă globală, care este promovată de industria publicitară, transcende culturile etnice și naționale care sunt stavile în calea comerțului de masă global. Va apărea, astfel, omul nou cosmopolit, dezrădăcinat, pe care îl putem numi Homo Economicus” (K. R. Bolton, Why Karl Marx Supported Libertarianism).
*Traducere de Irina Bazon după: Donald P. Goodman, Distributism and Marxism, Gilbert Magazine, noiembrie-decembrie 2010, vol. 14 / nr. 2-3, revistă publicată de American Chesterton Society.
Sursa: Irina Monica
Adauga comentariu