Creditarea sectorului economic privat rămâne, potrivit datelor publicate de BNR, în mare suferință, în ciuda unei ușoare reveniri. Sistemul bancar românesc a trecut cu bine de vârful crizei. Ultimele informații arată că, în 2009, în vreme ce pe piețele financiare externe criza a făcut ravagii, băncile de la noi au înregistrat chiar un mic profit, pe asamblul sistemului. O altă deosebire notabilă, în context, este că nici n-a fost nevoie de un sprijin direct al statului, din banul public, pentru a scoate din dificultate vreo bancă de la noi.Nici n-ar fi fost de unde…
Indirect însă, băncile noastre, cu acționariat covârșitor străin, au beneficiat de protecția aranjamentului extern multilateral încheiat de România cu FMI, prin reducerea treptată a rezervelor minime obligatorii în lei și valută deținute la Banca Națională, este adevărat cu obligația să-și păstreze expunerile pe piața românească. Și de cea a Băncii Naționale acuzată până la sfârșitul anului 2008 că se-mpotrivește odios creditării. Nu este greu de închipuit astăzi, ce s-ar fi întâmplat cu restanțele la împrumuturi, și-așa în creștere, dacă banca centrală n-ar fi apelat în perioada de creștere economică la măsuri neortodoxe și bariere administrative pentru a mai stopa din frenezia creditării. Ar fi fost un dezastru.
De asemenea, nici de unde au provenit câștigurile bancare în anul 2009 nu mai este un secret, în condițiile în care foamea de bani a Ministerului de Finanțe a oferit risc zero și dobânzi înalte. Despre creditul neguvernamental nu se poate vorbi. Băncile și-au fructificat așadar capitalul disponibil, inclusiv cel eliberat din rezerve, grație incapacității statului de a se achita de obligațiile curente, din veniturile curente. Unele au uitat cu totul de creditare, preocupate să facă bani din mouse, mizând pe deprecierea sau aprecierea monedei naționale. De la asumarea oricărui risc, băncile noastre au căzut într-o serioasă depresie, fără să aibă totuși active toxice prin bilanțuri. Una peste alta se poate afirma că România și băncile ei au traversat criza ”în aceeași barcă” , sintagmă utilizată în momentul deciziei încheierii acordului de împrumut. Am avut de-a face cu o ”împărțire a poverii”
Acestea fiind zise, câteva motive mă determină să cred că băncile au chiar o obligație ”morală” să se-ntoarcă din nou cu fața către sectorul neguvernamental, cel care, la urma urmei le-a asigurat un profit excepțional până-n 2008 și care acum se află în grea suferință. Primul este constatarea faptului că, în vreme ce la noi, creditarea refuză să repornească, în Ungaria, Republica Cehă, Slovacia și Slovenia, ba chiar și Ucraina indicatorul a trecut pe plus începând din noiembrie anul trecut. Or, dacă admitem că ieșirea mai rapidă din recesiune este dependentă de reluarea creditării sectorului neguvernamental în condițiile în care investițiile publice sunt limitate de viteza de restructurare a cheltuielilor publice, atunci și la noi trebuie să se întâmple același lucru. De altminteri, de relansarea creditării a amintit și șeful delegației FMI argumentând astfel necesitatea consolidării fiscale, pentru a lăsa spațiu de manevră băncilor pentru a credita economia reală, și nu plata salariilor și pensiilor. Semnalul de încurajare a creditării a venit și dinspre BNR, care a coborât rata dobânzii de politică monetară, împotriva așteptărilor analiștilor. Întrebarea este de cât spațiu de manevră mai au nevoie băncile din România pentru a coborî nivelul dobânzilor la credite de la cotele încă aberante la care sunt poziționate?
Adauga comentariu