Analize și opinii Politică

Când agenda publică este dominată de teme false – undeva, ceva se fură!

Agenda media din ultima perioadă este tot mai aglomerată. Apar și dispar teme peste noapte. Grupurile de interese mai la vedere sau mai obscure încearcă să impună agenda. Astfel, fiecare nou subiect este fardat, îmbrăcat frumos și însoțit de un cor de lăudători care încearcă să-l impună. Se merge pe ideea că cea mai recentă știre fură ochii, așa că burtierele televiziunilor sunt pline zilnic de zeci de breakingnews-uri.


Din momentul în care știrea este pe tapet, în câteva ore se analizează efectele ei (număr de apariții și preluări, reacții, etc.), dacă rezultatul este sub așteptări se trece la tema următoare iar subiectul mai vechi cade în uitare.

Aceste subiecte artificiale au rolul de a ține cetățenii lipiți de ecrane, fie că vorbim de televizoare sau laptopuri, efectul este același.

Exemple de fumigene           

Zilele trecute au fost două subiecte care mi-au atras atenția, unul legat de un flagrant făcut de DNA la Guvern și cel de al doilea despre o colaborare între Universitatea din Craiova și Ministerul de Externe al Rusiei.

Astfel, Romania TV, preluată de stiripesurse.ro prezenta: ”Flagrant DNA la Guvernul României, acolo unde șefa de cabinet a vicepremierului Viorel Ștefan a fost prinsă în timp ce primea nu mai puțin de 50.000 de euro mită. Livia Roșca a fost reținută de oamenii legii, conform România TV.”

La câteva zile distanță, apare subiectul cu colaborarea dintre Universitatea din Craiova și MAE rus, ba chiar și o declarație a purtătorului de cuvânt al MAE din Rusia.

Știrea este prezentată de g4media, ziare.com și digi 24 – Rador prezintă un material despre intenția Ministerului rus de Externe, anunțată de purtătorul de cuvânt Maria Zaharova, de a crea o comisie de experți ruso-română pentru diplomație publică și dialog științific și cultural, urmând să semneze în acest sens un memorandum cu Universitatea din Craiova.

Ambele materiale au fost dezmințite la scurt timp după apariție, dar știrea rămâne. Conform tratatelor de dezinformare,  niciodată dezmințirea unei știri false nu ajunge la tot segmentul de public impactat de știrea falsă.

În timp ce opinia publică se uită atent la aceste regii televizate, în Parlament se votează legea offshore, iar în Parlamentul European România este pusă la zid că vrea să fie independentă. Evident, aceste două probleme sunt mai puțin interesante, că nu vorbesc nici despre Rusia nici despre șpagă sau DNA.

Autor: Alexandru David

Despre autor

contribuitor

comentarii

Adauga un comentariu

  • Datele statistice oficiale consemnate in Regsitrul Actionariatului, ANAF, Ministerul finantelor, DOVEDESC faptul ca trei sferturi din TARA a fost FURATA cu “acte in regula”. Instrainata. Suveranitatea cedata pas cu pas intr-un interval de 29 de ani, interval de timp in care cu totii pana la unul, am facut multe greseli – experienta umana. Dintre toate greselile, cea mai grava consta in faptul ca ne-am indepartat de Dumnezeu adevarat din Dumnezeu adevarat, lumina din lumina (fotoni-atomi-molecule-celule-tesuturi-organe-sisteme-organismul viu – omul – umanitatea – civilizatia umana pe Terra). Abatut de la Cale – Axis Mundi, deviat, deraiat, transformat in entitati inconstiente, ignorante. Cine suntem cu adevarat, de unde venim, incotro ne indreptam, si care este rostul nostru pe Pamant? Sa nu-mi spuneti ca profesia, functia, pozitia, decoratia, ratingul, marketingul, actul comercial, selectia devianta sexuala…
    In An Centenar constatam ca ne-a mai ramas UN SFERT DE TARA, o umbra, o LUMINITA care palpaie in constiinta celor care s-au prezentat la Referendumul istoric din 6-7 Octombrie 2018.

  • Va imaginati care ar fi fost, in context, soarta TEZAURULUI pastrat la rusi, in asteptarea unui moment istoric favorabil, de limpezime, claritate, intelegere a evenimentelor planetare, intra si extraplanetare, din pdv spatio-temporal, pe fondul limabajului multidimensional al Universului? Si acest moment se apropie cu bucurie. Cu bucurie,

  • …si totusi, cum a detonat Ghita, n-a detonat nimeni din cei afisati pe agenda politica, mai degraba au preferat sa se-ascunda dupa fuste, prin paradisuri fiscale, s-o “scalde”…imi amintesc perfect faza cand ghita, udrea, basescu erau invitati la aceeasi masa, intr-un platou tv; udrea (actual in arest la costa rica) i-a aratat lui ghita o cucuvea mov din plus, basescu (visand la fctia de comandat suprem al nato!) maraia…ghita dezvaluia…haideti sa-i dam cezarului ce este al cezarului si lui dumnezeu ce este a lui dumnezeu…gandim caci nu suntem ficusi, taNpizati 100%…