Politică

Bun simt si respect – Campania PETROM

Clauza de concurenta ar putea sa mareasca redeventa platita de Petrom

Guvernul ar putea contesta la Comisia Europeana contractul de privatizare a companiei Petrom, pe motiv ca in baza documentului, actionarul principal OMV incalca legile concurentei, exploatand timp de 10 ani zacamintele de petrol ale Romaniei la o redeventa considerata infima.

Momentul vanzarii companiei Petrom catre austriecii de la OMV a fost catalogat, in anul 2004, drept unul de referinta. Autoritatile au prezentat tranzactia ca fiind “privatizarea secolului in Romania”. Statul roman a vandut, atunci, 33,34% din actiunile Petrom pentru 668,8 milioane euro.

Ulterior, OMV a ajuns la 51% din actiuni, in urma unei majorari de capital, astfel incat suma totala platita de austrieci pentru mai mult de jumatate din Petrom a fost de 1,5 miliarde euro.

Momentul euforic a fost urmat apoi, destul de repede, de regrete din ce in ce mai puternice, autoritatile considerand s-au pacalit ori s-au lasat pacalite de austrieci. Si asta pentru ca prin contract, OMV a primit dreptul exclusiv de a exploata rezervele de petrol ale Romaniei, timp de 10 ani, pe baza unei redevente (taxa de exploatare – n.r.) fixa, de 5,6 euro pe tona de petrol.

Potrivit datelor Ministerului Economiei si Finantelor (MEF), Petrom a platit anul trecut redevente in valoare de 283 milioane lei, reprezentand 5,7% din productia de titei a companiei. In Romania, redeventele platite de companiile petroliere pentru folosirea resurselor statului sunt de 6% din productie, in conditiile in care media europeana este de 12%.

quote Nu e normal sa lasi unei companii toate rezervele de petrol, sa accepti o redeventa la jumatatea celor platite in UE si ca stat, sa nu pui nicio conditie legata de evolutia pretului quote
Varujan Vosganian, ministrul Economiei si Finantelor

.

“S-a facut o mare greseala: privatizarea Petrom. In clipa in care privatizezi compania care gestioneaza toate resursele de petrol din Romania trebuie sa iti asiguri o marja de siguranta”, a declarat Varujan Vosganian, ministrul Finantelor.

“Acest contract de privatizare a Petrom este destul de bizar. Atunci cand semnezi asa ceva trebuie sa te gandesti la evolutia tarii, asa cum am facut in cazul emisiunii de eurobonduri, cand am luat in calcul aderarea la zona euro in 2014. Faptul ca s-au acordat toate resursele unei singure companii reprezinta un gest iresponsabil, dar Romania nu mai poate reveni asupra unui contract pe care ea insasi l-a semnat “, a mai spus Vosganian.

Dupa ce au incercat, in zadar, sa discute cu austriecii, sa modifice legislatia in asa fel incat sa oblige Petrom sa plateasca mai multi bani pentru petrolul extras din Romania, autoritatile incearca acum o noua varianta care sa forteze conducerea OMV sa se aseze din nou la masa negocierilor.

Varujan Vosganian a declarat ca la nivel european, contractul de privatizare ar putea face obiectul unei verificari privind respectarea legislatiei comunitare, fiindca redeventele platite statului roman sunt la jumatatea celor platite in restul UE.

“Singurul lucru care s-ar putea face, daca lucrurile merg asa, ar fi sa vedem in ce masura acest contract corespunde legislatiei europene, pentru ca o redeventa pe jumatate fata de restul UE se poate fi considerata un subtil ajutor de stat pentru Petrom”, a adaugat Varujan Vosganian.

Ministrul a sesizat Consiliul Concurentei, care nu a constatat un abuz de pozitie dominanta pe piata interna a petrolului. Vosganian insista, insa, spunand ca nu e normal ca statul sa ofere facilitati atat de mari in privinta redeventelor si sa nu puna conditii legate de pretul carburantilor. Spre comparatie, ministrul spune ca la gaz nu s-a facut la fel, de aceea pretul a crescut in ultimele 18 luni cu doar 6% in timp ce, pe plan international, gazul s-a scumpit cu 70%.

Analistii economici estimeaza ca ideea lansata de Vosganian, privind posibila incalcarea legislatiei europene in domeniul concurentei in cazul Petrom, ar putea avea sanse de succes. Asta in conditiile in care Bruxelles-ul va avea interes sa se sesizeze in acest caz, a precizat analistul Ilie Serbanescu.

quote In cazul Petrom, lucrurile sunt clare. Platesc o redeventa infima si vand la aceleasi preturi ca si cei care nu au surse de petrol. Adica fac profituri uriase pe prostia noastra quote
Ilie Serbanescu, analist economic

“Este o incalcare a legilor concurentei dar ca sa se dovedeasca asta, ar trebui ca CE sa se sesizeze, ceea ce ma indoiesc ca o va face”, a declarat analistul economic Ilie Serbanescu.

Radu Limpede, co-managing partner la compania de consultanta financiara Initial Advisory, crede ca daca se va ajunge la o ancheta a Comisiei Europene, contractul ar putea fi modificat.

“Este clar ca atunci cand oferi Petrom-ului o redeventa la un pret unic, pe o perioada atat de lunga de timp, inseamna ca ii acorzi un ajutor de stat, ceea ce il face sa aiba un avantaj in fata concurentei”, a afirmat Limpede.

“Calcaiul lui Ahile in contractul de privatizare al Petrom este aceasta redeventa. Legislatia europeana prevede in mod clar ca statele nu pot acorda ajutoare de stat companiilor decat in cazuri care nu afecteaza mediul concurential, cum ar fi cele de training de personal sau mediu. Aici e clar. Petrom beneficiaza de un avantaj in fata concurentei, exploatand petrolul romanesc in mod preferential, la un tarif care nu mai reflecta conditiile actuale ale pietei”, a adaugat analistul.

Ilie Serbanescu crede insa ca Bruxelles-ul nu va face nimic in acest caz, pentru ca privatizarea Petrom a facut parte dintr-un plan bine pus la punct in cancelariile europene.

“Petrom, BCR, BRD, Dacia, Romtelecom si v-as mai putea da multe exemple de privatizari controversate. Au reprezentat nota de plata pentru intrarea noastra in UE, asa ca nimeni, nici macar autoritatile romane, nu au interesul sa intoarca lucrurile. De la declaratii pana la fapte, drumul e lung, chiar imposibil de dus la capat”, a mai spus Serbanescu.

In corul scepticilor privind posibila modificare a contractului de privatizare a Petrom s-a situat, recent, inclusiv presedintele Traian Basescu.

quote Daca Petrom s-ar fi privatizat pe Bursa, eu nu as mai fi fost in situatia ca la fiecare 6 luni iar sa iau contractul, sa ma uit in el, sa constat ca nu se poate face nimic, sa-l inchid si sa-l depun din nou la Documente Secrete quote
Traian Basescu, presedintele Romaniei

Presedintele tarii a cerut Guvernului ca de acum incolo, privatizarile sa se faca prin intermediul Bursei de Valori, singura institutie, in opinia sa, care ar putea aduce transparenta necesara.

“As spune ca, in momentul de fata, dincolo de privatizarile care urmeaza si care ar trebui sa fie dirijate catre Bursa, ele trebuie facute inteligent. Nu se privatizeaza o companie intr-o noapte, prin Bursa de Valori, ci treptat, pe o strategie de privatizare in care statul controleaza tot timpul momentul in care doreste sa vanda”, a subliniat Basescu.

Petrom a declarat, in repetate randuri, ca, din punctul sau de vedere, va respecta prevederile contractului de privatizare, aprobat si ratificat prin lege. Dar, cere acelasi lucru si de la statul roman, argumentand ca stabilitatea fiscala este o componenta esentiala in domeniul de titei si gaze, datorita volumului mare de investitii si perioadei de derulare a acestora.

quote Petrom are un plan de invesitii foarte agresiv pana in 2010, si de aceea speram ca statul roman sa respecte clauzele si obligatiile contractuale prevazute prin contract quote
Dan Pazara, purtator de cuvant Petrom

Compania exploateaza rezerve dovedite de petrol si gaze estimate la 0,9 miliarde barili echivalent petrol, are o capacitate maxima anuala de rafinare de 8 milioane tone si circa 550 de statii de distributie carburanti in Romania.

Petrom detine o retea internationala de 257 benzinarii, localizate in Republica Moldova, Bulgaria si Serbia.

In 2007, cifra de afaceri a companiei petroliere a fost de 3,683 miliarde euro, iar EBITDA (profit inainte de dobanzi, taxe, deprecieri si amortizari) s-a cifrat la 933 milioane euro.

Petrom a anuntat recent ca isi majoreaza valoarea investitiilor de la 3 miliarde de euro pe 5 ani, cat au fost in 2005, la 1,5 miliarde euro anual, pana in 2010.

Pe segmentul de explorare si productie (E&P), Petrom sustine ca se va axa pe stabilizarea productiei din Romania la 210.000 barili echivalent petrol pe zi si pe reducerea costului de productie, la circa 15 dolari/bep. In 2007, productia de titei in Romania a fost stabilizata la 89.000 barili/zi.

Grupul austriac OMV detine 51,011% din actiunile Petrom. Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului (AVAS) are o participatie de 20,64%, Fondul Proprietatea SA controleaza 20,11%, Banca Europeana pentru Reconstructie si Dezvoltare (BERD) – 2,026%, iar 6,214% din titluri apartin actionarilor minoritari.

sursa: http://www.dailybusiness.ro/tipareste-stire/clauza-de-concurenta-ar-putea-sa-mareasca-redeventa-platita-de-petrom-14370

OMV Petrom va disponibiliza 3.000 de angajati

OMV Petrom a notificat Agentia Judeteana pentru Ocuparea Fortei de Munca Prahova ca va disponibiliza aproximativ 3.000 de angajati la nivel national, potrivit NewsIn. Conform unor surse din cadrul Petrom, disponibilizarile vor afecta 2.700 de persoane din sectorul de explorare si productie, iar restul in sectorul de rafinare.

Aceste persoane, care vor fi concediate incepand cu data de 1 februarie, vor beneficia de plati compensatorii, potrivit aceleiasi surse citate de NewsIn.

“Nu mai putin de 3.000 de angajati la nivel national urmeaza sa fie disponibilizati de la Petrom. Compania a trimis in prealabil instiintarea, urmand ca zilele acestea sa primim si notificarea privind numarul exact al salariatilor ce vor fi disponibilizati de la reprezentantele din Prahova”, a declarat miercuri Dragos Parvan, purtatorul de cuvant al Agentiei Judetene pentru Ocuparea Fortei de Munca (AJOFM) Prahova.

Petrom a inceput din 2005 programe de modernizare si eficientizare, care includ si componenta de restructurare, arata reprezentantii companiei petroliere intr-un comunicat de presa, mentionand ca acest proces nu s-a incheiat inca.

In ceea ce priveste numarul de angajati pe care ar trebui sa il aiba compania la finalul acestor programe, acestia nu au putut face estimari deoarece, spun ei, nu exista un obiectiv legat de numarul angajatilor.

Acesta va varia in functie de necesitatile companiei, de dezvoltare. Reorganizarea companiei este un proces pe termen mediu si lung, complex, care se desfasoara pas cu pas. Fiind un proces gradual, modificarile numarului salariatilor este raportat in rezultatele financiare trimestriale transmise Bursei de Valori Bucuresti”, se arata in acelasi comunicat.

Reprezentantii Petrom mai arata ca a fost elaborat un plan social pentru protectia sociala a salariatilor disponibilizati ca urmare a procesului de reorganizare a companiei. Pe langa aceste beneficii financiare, compania va sprijini salariatii disponibilizati in vederea reintegrarii acestora pe piata fortei de munca.

Alte 23 companii prahovene vor concedia 3.165 salariati in perioada urmatoare

El a precizat ca alte 23 de firme prahovene au notificat AJOFM ca vor face disponibilizari in urmatoarele doua luni, 3.165 de salariati urmand sa devina someri.

“Ritmul in care oamenii sunt disponibilizati este de-a dreptul alarmant. Daca in urma cu zece zile contabilizam 2.140 de prahoveni care urmau sa devina someri pana in luna martie, acum avem exact 3.165 de someri. Numai in ultima saptamana alte sapte firme au facut astfel de notificari”, a adaugat Dragos Parvan.

Potrivit acestuia, pe lista reactualizata se regasesc Consint Campina, cu 420 de disponibilizati, Aplast Ceptura cu 131 de someri, Smart SRL – 420, Sudarc SA cu 83 de angajati si FortisMob cu 137 de disponibilizati.

In ultimul trimestru al anului trecut, Petrom a avut o productie de 192.000 barili echivalent petrol pe zi, in scadere fata de 195.000 bep pe zi in aceeasi perioada din 2007. In acelasi timp, vanzarile combinate de gaze si energie au fost de 1,32 miliarde metri cubi, cu 1,42 miliarde metri cubi mai putin decat in perioada similara din 2007. Vanzarile companiei au fost afectate de scaderea cu 21% a consumului de gaz in Romania, fata de al patrulea trimestru din 2007, pe fondul inchiderii celor mai mari combinate chimice.

Petrom are activitati in sectoarele Explorare si Productie, Rafinare si Produse Petrochimice, Marketing, Gaze Naturale si Energie si exploateaza rezerve dovedite de petrol si gaze estimate la 0,9 miliarde barili echivalent petrol, avand o capacitate maxima anuala de rafinare de opt milioane tone si circa 550 de statii de distributie carburanti in Romania. Compania detine, de asemenea, o retea internationala de 257 benzinarii in Republica Moldova, Bulgaria si Serbia.

Grupul OMV din Austria detine 51,01% din actiunile Petrom. Ministerul Economiei detine 20,64% din actiunile Petrom, Fondul Proprietatea SA detine 20,11%, iar 8,24% apartin actionarilor minoritari.

sursa: http://economie.hotnews.ro/stiri-companii-5366900-omv-petrom-disponibiliza-3-000-angajati.htm