Politică

C.T. Popescu, un alt admirator înfocat al zeiței cătușelor: ”Kovesi, această faraoancă Nefertiti a României”

În noianul de admiratori ai DNA și ai Laurei Kovesi, gazetarul CTP pare de-a dreptul îndrăgostit: el declară instituția drept singurul lucru viu și adevărat pe care l-a văzut în România post-decembristă, iar pe Kovesi o asemuie faraoancei Nefertiti, de peste trei milenii încoace simbolul frumuseții absolute.



”DNA este singurul lucru viu și adevărat pe care l-am văzut în 26 de ani în România, după Revoluție. Țara asta este țara “pseudo”. “Pseudonia” s-ar putea numi la fel de bine. Totul e fals aici. Sunt tot felul de mime: mimăm Parlamentul, mimăm Constituția, democrația. De fapt, ele nu sunt. Când le înțepi undeva – toate instituțiile acestea -, țâșnește puroiul, și uneori chiar și sângele, până la cer. Sunt false… Și atunci, iată că văd și eu în 26 de ani o instituție care este vie și adevărată, care chiar face ceva”.

Afirmația îi aparține lui Cristian Tudor Popescu și a fost făcută într-un interviu din 2016 acordat siteului avocatura.com.

Gazetarul mai descrie extazul care îl cuprinde în fața spectacolului cătușelor de la DNA:

”Mie, să văd personajele alea în cătușe, duse la arest, în primele momente mi se părea că văd ceva de domeniul fantasticului, mi se părea că visez, că nu se poate așa ceva. După ce am trăit atâția ani, eu, ca gazetar, care scriam să fac “scurtă la mână”, despre X, despre Y, câte hoții, câte mânării înspăimântătoare au făcut și așa mai departe, dar fără niciun rezultat – iată că DNA-ul ăsta chiar dă niște rezultate”.

Întrebat ce îi vine în minte cînd aude numele Kovesi, CTP răspunde fără să ezite:

”Nefertiti. De ce?! Pentru că m-a impresionat… Domnule, a stat o oră și jumătate la Digi24, pe scaun, în poziția faraoancei Nefertiti: cu mâinile pe genunchi, dreaptă, nemișcată, stone face – nicio expresie -, și a răspuns ca un mecanism. A spus de fiecare dată exact ce trebuie, cât trebuie, fără niciun fel de ezitare, fără niciun fel de încercare să câștige bunăvoința sau ceva de genul acesta. Impecabilă. O oră și jumătate să stai în poziția asta, fără să clipești, să fii extrem de exactă… Mi-a trezit toată admirația această femeie”.

Sursa: InPolitics

Despre autor

contribuitor

comentarii

Adauga un comentariu

  • Acest individ cu cap de mumie si aspect de stafie sa remarcat intotdeauna prin actiuni diametral opuse, caci el nu stie decat, ori sa linga, ori sa scuipe!

  • Nefertiti = Nefartatu, dracu’
    Gura schizofrenicului adevar graieste , … cateodata…
    Unde a invatat el de “faraoanca” si ce nevoie are romanul de asa ceva?
    Biet posedat, o sectamnta care e decorata de puteri straine nu ar trebui nici macar sa fie in libertate, daramite sa ocupe o functie in randul Puterilor (nerecunoscute) ale Tarii.

  • Festivalul catuselor, parfumul aerului de inchisoare, aroma captivitatii, gustul libertatii, visul prosperitatii, “cafe con aroma de mujer”…Nu te autoamagi!
    “Nu te autoamagi, muncind din spirit de sacrificiu. Nu-i amagi pe ceilalti, muncind din lacomie. Nu-ti refuza ce ai nevoie ptr. a trai cu demnitate. Respecta, insa, nevoile celorlati si nu lua mai mult decat ai nevoie. Gaseste un echilibru intre implinirea nevoilor tale materiale si a nevoilor spirituale. Asta inseamna adevarata prosperitate”, n-am spus-o io, ci Ferrini. Paul Ferrini.
    Cu drag si respectele mele,

  • ctp-ulea nu se dezminte si nici nu se trezeste din delirul bahic in care s-a scufundat de multa vreme … De fapt, mumie la mumie cunoaste, mai ales daca este inbalsamat in alcohol sanitar ! Tot asa pan-la piramide …

  • Tenerife, Tenerife,
    Nefertiti, Neferiti,
    ……………….
    Auuuuu, viata mea!!!!!
    Fara numar, fara numar…
    ………………..
    Vrabia malai viseaza
    Si saracu’ praznic…
    ……………….
    “…Ca nu-i totuna leu sa mori ori caine-nlantuit!……”
    ………………….
    “A fost odata ca-n povesti
    A fost ca niciodata
    Din rude mari imparatesti
    O prea frumoasa fata…”
    O SuperNova
    O Stea
    Un vis frumos,
    Cine n-ar vrea?!
    …din folclorul contemporan. Nu puneti la suflet!