Politică

Bogătaşi din toate judeţele, pregătiţi-vă! Potera fiscală vă va controla dacă v-aţi declarat corect averile şi veniturile. Sunt vizate 2.000 de persoane

averile-la-controlFiscul va extinde la nivel naţional controlul persoanelor fizice cu averi/venituri mari, urmând ca în fiecare judeţ să fie făcută, în intervalul 1 iulie – 30 septembrie, o listă cu câte 50 persoane, totalul celor verificaţi dacă şi-au declarat corect veniturile urmând să se ridice la 2.000 de persoane.

Listele vor fi redactate de către compartimentele de verificare fiscală a persoanelor fizice din cadrul administraţiilor judeţene, au declarat surse oficiale citate de Mediafax.
În vară se fac listele, în toamnă – verificările
“În intervalul 1 iulie-30 septembrie, vor fi elaborate eşantioanele care vor intra în programul de îmbunătăţire a conformării fiscale a persoanelor fizice cu averi/venituri mari. Compartimentele de verificări fiscale din cele 40 de judeţe vor trebui să formeze eşantioane de câte 50 de persoane fizice, urmând ca, de la 1 octombrie, să demareze verificările pe baza informaţiilor deţinute sau obţinute de Fisc cu privire la averile deţinute şi cuantumul impozitelor plătite”, au arătat sursele. Acţiunea care va începe în luna iulie nu va viza şi municipiul Bucureşti, pentru care au fost deja iniţiate anterior astfel de verificări, ci reprezintă o extindere la nivel teritorial a controlului. Practic, această extindere a controlului este iniţiată după finalizarea verificărilor efectuate de Direcţia de Verificări Fiscale de la centru, pe un prim eşantion de 30 de persoane, selectat dintr-un grup lărgit de 300 de contribuabili‎ persoane fizice care au intrat în Programul de îmbunătăţire a conformării fiscale.

Potrivit surselor citate, în urma acestor verificări, Fiscul a identificat, într-o primă fază, 10 persoane din cele 30 care nu şi-au îndeplinit obligaţiile şi care vor fi supuse investigaţiilor suplimentare. “Acum pe baza rezultatelor obţinute la centru şi a consolidării procedurilor de verificare, conducerea Fiscului a decis extinderea programului la nivelul întregii ţări”, au explicat sursele.
Acţiunea a fost promisă de Guvern în scrisoarea FMI
În ultima scrisoare de intenţie convenită cu Fondul Monetar Internaţional, Guvernul a inclus un paragraf în care afirmă că este hotărât să accelereze “progresele înregistrate în cadrul iniţiativei noastre privind Persoanele Fizice cu Averi Mari”, arătând că Direcţia de Verificări Fiscale (DVF) va continua etapa iniţială a primei aplicări a tehnicilor de control bazate pe metodele indirecte. “DVF va demara etapa a doua prin iniţierea verificărilor persoanelor fizice, conform grupelor iniţial stabilite pe baza cerinţelor privind veniturile a căror sursă nu este cunoscută, desemnate în Codul Fiscal, în termen de 60 zile de la stabilirea acestora. Vom continua să îmbunătăţim tehnicile noastre de control prin utilizarea metodelor indirecte de demonstrare a veniturilor, prin extinderea definiţiei veniturilor a căror sursă nu se cunoaşte şi prin clarificarea caracterului impozabil al plăţilor de dividende, care sunt în prezent frecvent mascate ca rambursări neimpozabile de împrumuturi acordate companiilor”, se arată în document. Reamintim că, la sfârşitul lunii ianuarie, specialistul FMI în conformarea fiscală a contribuabililor cu averi mari, Norman Gillanders, a venit în România pentru a-i instrui pe inspectorii ANAF în vederea urmăririi miliardarilor.
Cum se calculează bazaimpozabilă
Normele în domeniu stabilesc că Fiscul va verifica, într-o primă etapă, persoanele cu venituri mari fără să le notifice, selecţia urmând să fie efectuată de pe o listă a persoanelor care depăşesc “riscul minim” acceptat de administraţia fiscală. Acţiunile de control sunt iniţiate în baza deciziei din decembrie 2010 a Guvernului, conform căreia persoanele fizice ale căror venituri reale depăşesc cu cel puţin 50.000 de lei sumele declarate vor plăti un impozit de 16% aplicat la diferenţa dintre cele două valori. Pentru stabilirea bazei impozabile, organele fiscale folosesc metode indirecte, respectiv cea a sursei şi cheltuirii fondului, a fluxurilor de trezorerie şi a patrimoniului. Metoda sursei şi cheltuirii fondului constă în compararea cheltuielilor efectuate de o persoană fizică cu veniturile declarate în perioada verificată şi se bazează pe principiul că orice cheltuială în exces faţă de valoarea declarată a veniturilor reprezintă venit impozabil nedeclarat. Metoda fluxurilor de trezorerie constă în analiza intrărilor şi ieşirilor de sume în conturile bancare, precum şi a intrărilor şi ieşirilor de sume în numerar, pentru a stabili mişcările de disponibilităţi băneşti şi asocierea acestor mişcări cu sursele de venit şi utilizarea acestora. Metoda patrimoniului permite stabilirea bazei impozabile ajustate pentru o persoană fizică verificată, analizând creşterea, respectiv descreşterea patrimoniului net al acesteia.

Autor: Dan Străuț

Sursa: Adevărul

Despre autor

contribuitor

comentarii

Adauga un comentariu