Politică

„Bloom Box”, cutia magică ce ar trebui să înlocuiască centralele electrice

bloom-boxLa capătul a 8 ani de lucru în cel mai mare secret, Bloom Energy, o companie californiană, ridică miercuri (24 februarie 2010) vălul de pe bateria cu combustibil. Este un cub mic cu latura de 10 cm, care poate satisface nevoile de electricitate ale unei case.

Adio centrale, stâlpi şi linii electrice. Numai o Bloom Box în subsol, scrie publicaţia franceză 20minutes. Este promisiunea, înconjurată de puţin mister şi multă promovare, a firmei Bloom Energy, care urmează să-şi prezinte oficial miercuri, în California, varianta sa de baterie cu combustibil, în prezenţa fostului secretar de stat american, Colin Powell, şi posibil a guvernatorului statului, Arnold Schwarzenegger.

Să fie SF? Nicidecum. Oamenii de ştiinţă fac experimente în acest sens încă din 1840. Care va fi randamentul şi costul producţiei la scară mare? Nu este încă prea sigur.


De la prima scurtă prezentare a bateriei, la emisiunea ’60 de minute’ de la CBS, difuzată duminică, 21 februarie, se ştiu mai multe lucruri despre acest cub magic.

Este alcătuit din lamele de siliciu (fabricate din nisip), acoperite pe fiecare latură de două straturi din aliaje secrete.

Se produce electricitate printr-o reacţie chimică între o hidrocarbură (mai ales gaz natural) şi oxigen. Asemenea baterii sunt utilizate pe scară largă, îndeosebi la sateliţi şi, în perspectivă, la maşini. Însă până acum nicio companie nu a reuşit să aibă profit, costul materialelor (mai ales al platinei) fiind prea mare şi randamentele energetice, prea mici. Potrivit Bloom Energy, una din ‘supra-cutiile’ sale, care poate alimenta 100 de case, ar costa 700.000-800.000 dolari.

K.R. Sridhar, preşedintele director general al firmei, care a lucrat la NASA pe mecanismul invers (crearea oxigenului pe Marte, plecând de la electricitate şi hidrogen), este de părere că un cub individual ar putea costa 3.000 dolari. Principalul argument al Bloom Energy, firmă fondată în urmă cu opt ani, este că aproximativ 20 de companii de prestigiu folosesc deja Bloom Box.

Google a fost primul client. La emisiunea ’60 de minute’, John Donahoe, PDG al eBay, nu mai contenea cu laudele. El a spus că a instalat patru cutii de 100 KW pe peluză, care acoperă necesarul de electricitate pentru jumătate din campusul societăţii – mai mult decât panourile solare instalate pe acoperiş. În nouă luni, eBay a economisit 100.000 dolari la factura electrică.

Nevoia de hidrocarburi este un element care nu-i linişteşte pe ecologişti. Dar, potrivit lui Donahue, cutiile de la eBay sunt alimentate cu gaz provenit din deşeurile menajere. Mulţi experţi sunt sceptici în privinţa capacităţii Bloom Energy – care produce o cutie pe zi – de a-şi respecta promisiunile.

Michael Kanellos, redactor şef la GreenTechMedia, este de părere că şansele ca fiecare să aibă în subsol un cub Bloom Box în următorii ani sunt de 20%, încheie publicaţia franceză 20minutes.

Sursa: Financiarul.ro