Politică

Binele nu face zgomot, zgomotul nu face bine

Tot mai des, aud despre moda aceasta de a face voluntariate de milostenie în țări exotice precum Nepal, salvând sau agitând spiritele copiilor din din orfelinatele de acolo, învățându-i limbi străine sau orice alte activități mai mult sau mai puțin educative. Semn că, așa cum s-a mai zis răuvoitor despre noi, dacă e să aducem aminte de latura mai puțin armonioasă a poporului, a românului în general, care a pupat întotdeauna mâinile străinilor mai degrabă decît să-și aprecieze propriile valor. Astfel că Mentalitățile diferite sunt atrăgătoare pentru frivolii noii religii care răsare la orizont: pseudospiritualitatea new-age sau închinarea la niște idoli.



După ROADE ÎI VEȚI CUNOAȘTE.

Deși la o primă vedere, publicul adoră asemenea exemple de bună purtare, scutindu-i pe acești intervenționiști buni samariteni ai ”departelui” de bunătate, în propria țară, lucrurile, psihologic vorbind nu stau deloc așa.

Nevoia compulsivă de a ajuta, este tot o nevoie, însă în secolul sinelui, al egocentrismului, nu ne mulțumim cu a da o bucată de pâine și sare aproapelui întâlnit pe străzile, ce-i drept, mai puțin atrăgătoare din țara noastră, așa că acești tineri cool adesea își umplu straița cu mii de euro, se îmbracă cel mai sărăcăcios posibil, și cu rucsacul în spinare, pornesc spre patrii ale altora, căutându-și mântuirea în cele materiale: împlinirea nevoii de a ajuta, și mai ales, trufia de a fi văzut și de către alții, nemărginita și defuncta senzație de a fi validat social ca fiind un om însemnat și bun. Căci ce am fi fără de un selfie în timp ce săvîrșim, cu duh sau fără, un act caritabil?

Copiii lor sunt mai deosebiți ca ai noștri? De ce? Păi în primul rînd acolo ți se permite să faci fotografii cu săvîrșirea binelui. Să te vadă o țară întreagă, să aplaude realizările tale, umplându-le vidul interior și așa care dă pe-afară. Căci dacă nu ar fi simțit nevoia aceasta astringentă de a face un BINE COLOSAL, demn de acțiuni de P.R: organizate abil, vidul nu s-ar fi perpetuat mai apoi, avînd ca efect întreaga scenetă publică a acțiunii caritabile.

Astfel că, întorcându-se de acolo într-un soi de marș egotic triumfal, oamenii aceștia adesea (cred ei că) descoperă chintesența vieții, nemurirea și te miri ce alte năzbîtii filosofico-existențiale de parte greșită (înțelese prost, ratate, superficiale), izgonind din ei, inconștient sau cu bună știință, fărmâne însemnate de smerenie. Adică momentul acela cînd nu vrei să spui nimănui pe cine ai ajutat, ci vrei doar să nu afle nimeni, trăind lăuntric în mod tainic bunătatatea supremă și mila izvorîte de mai de Sus. Astfel că ajung un model și pentru ceilalți. Magnetismul care îi cuprinde are efect în lanț: și alții își doresc frenetic la rîndul lor să salveze copiii din Nepal. (sunt rea, știu,dar adevărată)

Astfel s-a făurit acest curent social în rîndul tinerilor în special. Aceștia merg în tandem cu îndemnul lor spiritual, adesea descris pe scurt :fii nimic, nu face nimic, și stai și meditează mereu, aflându-te îmbăiat pe deplin în vibrația naturii, adică la nivel de regn vegetal, aflat în imposibilitatea  exercitării liberului arbitru, prin suprimarea liberă a lui, căci ”religia” lor, sistemul spiritual de tip totalitar nu permite ca acel om SĂ FIE EL acționar majoritar al propriului EU, și așa aproape muribund în urma practicilor de tot felul. În tandem cu aceasta, apare nevoia aceasta de a ajuta. Dar niciodată pe noi, pe ai noștri, pe românii amărîți. Ei put și sunt urîți, inculți și aflați pe o scară inferioară a evoluției, nu așa cum sunt nepalezii, de exemplu. Sau budiștii. Și deși fiecare popor are specificul său, frumusețea lui și bogăția spirituală ortodoxă a sa, cumva, acești tineri nu reușesc să vadă pădurea de copaci nicicum, astfel că îi regăsim perindați ”pe-afară”, prin triburi exotice, căutându-și sensul.

Nu văd adesea însă amărîții de la colț de stradă. Babele și moșii care vînd leurdă în piață și poartă cu ei izul supărător dar atît de învechit încât aduce aminte de zeci de ani importanți de viață.

NU văd adesea copilașii din orfelinatele noastre, care se cer iubiți, îngrijiți.

NU văd neputința românilor, în care ei adesea scuipă noroi, căci mulți dintre ei sunt rezistenți de partea greșită a baricadei

Nu reușesc să vadă goliciunea sufletelor pe lângă care trec pe stradă, atunci când afirmă cu trufia specifică tribului lor spiritovegetal  (îmi cer iertare față de plante, căci aproape că le-au subminat importanța și existența prin intruziunea lor) – când afirmă că e vina omului că a rămas fără casă, pe drumuri și că n-are ce mânca, amăgindu-se cu un soi de evoluție a fiecăruia, prin care se mint și mint și pe alții- că vezi-Doamne cei care sunt săraci- sunt inevoluați și mai puțin iubiți de Dumnezeu. (măcar de-ar pronunța cuvîntul: DUMNEZEU, însă ei se conectează cu sursa)

Nu au abilitatea emoțională necesară, în ciuda imaginilor de asertivitate maximă pe care le afișează în social-media pentru a vedea necesitatea grijii și intervenției umane de orice fel spre vindecarea și trezirea aproapelui, din ”somnul cel de moarte”, desconsiderând orice formă de demnitate națională.   … și multe nu au.

CITEȘTE MAI DEPARTE AICI

Autor: Andreea R. Hosu

Sursa: Trăsături din front

Abonează-te la newsletter