Am lecturat cu ”atenție și îngrijorare” prostelile publicate de organizatorii Untold și advertoriale plasate în Economica, Mediafax, Adevărul sau în alte publicații. Sigur că după ce îți bați joc de un oraș întreg, îți dă mîna să îi și aburești un pic! De ce nu?
Mi-a plăcut nespus partea suma reală să depășească 30 de milioane de euro. Pe 5 ani, nu pe un an!
Cert este doar că pentru ca Untoldul să poată exista, autoritățile locale, în frunte cu Emil Boc, încalcă an de an o pletoră de legi din cele mai variate domenii: administrarea domeniului public, ordinii publice, circulației, cheltuirii fondurilor publice, protecției mediului, sănătății publice etc.
În mod evident, un festival de talia Untold nu poate respecta prevederile obișnuite ce guvernează sfera publică, pe ici, pe colo, e nevoie de derogări de la litera legii. Nu faptul că se organizează un astfel de festival este deranjant, mai ales în august, ci felul în care atît autoritățile, cît și organizatorii, tratează problemele, dînd pur și simplu flit cetățeanului. Tupeul jegos de parveniți și prosteala cu care ies în fața clujenilor și Primăria și cei de la Untold! Puțin contează că Untold face ceva pe drepturile de autor pe care refuză să le plătească instituției abuzive Credidam, puțin contează că face ceva pe prevederile GDRP izvorîte din puțul gîndirii birocraților europeni!
Contează însă enorm cînd aceștia taie apa de la cișmelele publice, doar ca să vîndă apă plată cu 8 lei celor pe care-i ademenește la Cluj. E o chestie de neam prost! O imagine nemeritată ce i se atașează acestui oraș care nu este nici proprietatea lui Buta și nici proprietatea lui Boc. Un cuplu de țărani ce nu merită să fie numiți clujeni.
Pentru patru zile și patru nopți de nesomn, în vibrații la limita suportabilității, nimeni nu a spus vreodată o vorbă simplă precum ”ne pare rău”, încercăm să vă deranjăm cît mai puțin. Dimpotrivă!
Pe de o parte, Untold confiscă o parte din oraș și dispune de spațiile publice, producînd un deranj monstruos (zgomotul produs zile și nopți fără încetare – acea cacofonie auditivă ce combină sunetele de pe 10 scene diferite cu sonorizări și ritmuri diferite, asezonate cu elicopetere ce zboară pe sus și diverse focuri de artificii ce izbucnesc cînd și cînd), lăsînd a se înțelege sau pe alocuri spunînd explicit că cei cărora nu le convine, nu au decît să se mute din oraș.
Cu un drum, Untold împarte clujenii în tineri cosmopoliți, moderni, deschiși la minte și în boșorogi fără dinți, expirați, cu minte puțină, care trebuiesc disprețuiți și ignorați. Exact pe modelul Emil Boc. Să nu ne mire faptul că Untold a devenit și un soi de tribună politică, încercînd să aducă mesajele cretine din zona securistă în sfera preocupării tinerilor încă neatinși de boala numită politică.
Dacă anul trecut ”Muie PSD” a avut mare trecere la Untold, anul acesta a afost exploatată imaginea fetei omorîte de la Caracal.
Dar și Emil Boc își taie, an de an, cîte o felie consistentă din Untold, făcîndu-și campanie în fața tinerilor, lăsînd a se înțelege că fără el, această ”minune” pe care ei o trăiesc nu ar avea loc, iar celorlalți aruncîndu-le praf în ochi cu ”imensele încasări” și cu faptul că el ”a pus Clujul pe hartă”.
Organizatorii Untold au declarat că estimează că cele aproximativ 372.000 de persoanecare au participat la ”cel mai mare festival de muzică din România” (muzică???) au cheltuit în acest an în Cluj-Napoca, în cele patru zile, peste 45 de milioane de euro. Măi, măi! Povestea e atît de slinoasă, că mi-e și lehamite de ea. Ăia 372.000 sînt, de fapt, 372.000 împărțiți la 4 zile, adică 93.000, dar nici cifra asta nu e extrem de corectă, pentru că unii au fost numărați și la un concert, și la altul, în funcție de evenimentul la care s-au decis să participe în incinta festivalului. Au fost în total 10 scene, tot atîtea reprezentații. Ca atare, există posbilitatea ca dacă un ”festivalier” – cum li se zice – a participat la 3 concerte diferite, să fi fost numărat de 3 ori, iar dacă a făcut asta timp de 4 zile, figurează drept 12 persoane! Deci hai să nu ne mai mințim în față! Cu indulgență, hai să rămînem la 90.000, deși mă îndoiesc că au stat atîția oameni pe ploaie la manelăria aia electronică.
Ca să ne distrăm și mai bine, purtătorul de cuvînt al Untold, declară pentru Adevărulcifra de 90.000! Iată: ”Dacă este să luăm un număr de 90.000 de spectatori şi punem cam 500 de euro cheltuieli per total rezultă o sumă de 45 de milioane de euro care a intrat în oraş, cu tot cu chirii şi restul cheltuielilor. Untold contribuie la bugetul local şi aşa, dar şi prin renovarea parcului după festival”, a spus directorul de comunicare al festivalului, Edy Chereji. Renovarea parcului pe care ei îl distrug amarnic!
De remarcat că, pentru a ajunge totuși la sumele vehiculate, deja ”festivalierul” nu mai cheltuie la Cluj 150 de euro, cum se spune în comunicat, ci 500 de euro, adică nimica toată de 23 de milioane de lei vechi! Pentru unii, suma asta reprezintă venitul lunar! Asta pe lîngă o intrare ”simplă”, ne-VIP, ne-figuri, de 617 lei, apoi transport pînă la Cluj și acasă. Pe bune?
Din total participanților, 20% au fost din județul Cluj, 20% din străinătate, iar restul de 60% din toată România, apreciază organizatorii, într-un comunicat. Turiștii străini au venit din peste 100 de țări, între care Marea Britanie, Olanda, Franța, Belgia, Austria, Polonia, Ungaria, dar și Argentina, Brazilia, India, China.
”La o prima estimare, din cei peste 370.000 de participanți, cei 300.000 veniți din afara Clujului au cheltuit fiecare în medie, în cele 4 zile, cel puțin 150 euro, pe cazare, transport, restaurante, terase, cumpărături, vizite la muzee etc. La un calcul simplu, acest lucru înseamnă o infuzie de capital în comunitatea clujeană, de peste 45 milioane euro. Acești bani se vor regăsi apoi în impozite și taxe locale, dar și în încasări pentru business-urile locale sau pentru oamenii care au profitat de numărul mare de turiști prezenți, punându-și apartamentele sau casele la închiriat”, se arată în comunicat, care precizează că bugetul festivalului, pentru ediția aniversară, a depășit 16 milioane de euro.
Deci ăștia spun că au cheltuit 16 milioane de euro ca să scoată 3 milioane de euro profit? Păi atunci să spunem lucrurilor pe nume: nu au cîștigat 3 milioane, ci 19 milioane de euro! Așa, văzut de pe Marte. După cifrele Untold. Bănuiesc că din cifra asta lipsesc dările către stat, impozit, TVA etc. Oricum, vorbim despre o sumă în 8 cifre! 1,2 milioane de euro s-a încasat doar pe bilete!
Și acum să vedem cum a cîștigat Clujul 45 de milioane de euro! Untoldule, hai să facem calculul după cifra reală! Adică nu au cheltuit 300.000 pe care nu i-a văzut nici mama Untoldului, ci vreo 90.000. După cum spuneam, cu bunăvoință. Ca atare, suma cheltuită, chiar și la 150 de euro de participant, abia ajunge la 13 milioane! Necum la 45! Okie dokie? E de clasa a 2-a elementară, chiar și cineva de la Untold ar putea să facă un calcul aritmetic atît de simplu!
Din cei 90.000 de plătitori de bilete la Untold, cam jumătate (dacă nu peste jumătate) sînt elevi de liceu sau chiar de gimnaziu. Pe ce au cheltuit, bre? Pe muzee? 45 de milioane de euro? Serios? Afară de ”muzeul Untold” ăștia nu au văzut mare lucru. Dar, revenind la realitate, cam 45.000 e cifra puberilor. Ăia care dorm 10-15 într-o cameră, dacă nu direct pe malul Someșului sau la cort, prin diverse înjghebături unde dau 100 de lei pe 4 zile, și beau cîte doi o sticlă de vodcă cu Hell. Adică, departe de a cheltui 150 de euro, adică vreo 7 milioane vechi. Aialaltă zicere, cu 500 de euro hai să ne facem că nici n-am auzit-o! Poate că există și ”VIP”-uri de astea, dar numărul lor nu cred că e semnificativ.
Apoi, cum organizatorii s-au învățat să își încuie publicul într-un țarc de unde nu vor să le mai dea drumul, bașca toate cheltuielile se fac via brățărica electronică pre-pay – de unde nu se mai restituie banii neam, cam greu de crezut că foarte mulți s-ar fi aruncat aiurea asupra restaurantelor ori că ar fi făcut cine știe ce cumpărături. Afară de alcool și băuturi energizante.
Singura zonă unde au fost văzuți ”festivalieri” este zona centrală, mai exact Piața Muzeului și Piața Unirii, unde într-adevăr, în anumite momente, au existat și consumatori care veniseră la Untold. Nu permanent. Departe e însă de suma de care se povestește pe aici nota lor de plată… Cu o mie de oameni poți umple toate terasele, iar dacă te gîndești că au băut o bere sau o cafea, adică au consumat de 2-3 euro, plus o porție de mîncare ce nu depășește 10 euro, greu de crezut că ieșim din zona zecilor de mii, dar imposibil de crezut că se poate ajunge la milioane. Și chiar dacă și-au dublat sau triplat prețurile proprietarii de localuri, ca de Untold, tot nu trecem mai sus de 100.000-200.000 de euro oricît ne-am forța.
În primul rînd, cei de la Untold s-au îngrijit temeinic să spulbere orice concurență. Dacă inițial puștimea a luat cu asalt Iulius Mall, în ideea de a-și cumpăra tricouri sau alte accesorii, toate acestea le găsește acum în interiorul țarcului, făcînd inutilă deplasarea la mall! Tricouri, șepci, eșarfe, steaguri, tatuaje nedefinitive, borsete, tot harnașamentul de care un puber se poate bucura. Dar acești bani se duc preponderent către cei de la Untold. Da, e ”marfă originală”. Cu sigla Untold. 42 de euro o șepcuță din aia cu cozoroc, 11 euro o pereche de cercei, 2 euro un magnet de frigider, 9 euro o brățărică, între 5 și 38 de euro un tricou.
Exact la fel stă treaba și cu zona de mîncăruri și de băuturi. Toate se găsesc în interiorul țarcului Untold, nu e nevoie să părăsești incinta. Potrivit organizatorilor, 20% din veniturile realizate e asigurat din vânzarile de mâncare şi băuturi şi merchandising, față de 40% cît reprezintă încasările din bilete. Nu e de colo! Înseamnă, dacă e să ne luăm după organizatori, 600.000 de euro! Atîta iau cei de la Untold! De la cine? De la fraierii care vor să-și vîndă marfa în incinta festivalului.
Cum arată lucrurile văzute din partea comercianților? Ca un infern de 4 zile. În primul rînd, locațiile nu aparțin comercianților, le închiriază la sume ce depășesc de multe ori posibilitățile reale de a acoperi suma. Dar unii se prind abia după eveniment. Din clipa în care au semnat actele, toate problemele le vin în cap. Începînd cu aprovizionarea și terminînd cu salubritatea. De aici, prețuri de să te ții! 40 de lei o porție de cartofi, 11 lei un degetar de cafea fără nimic în plus.
Nu există instituție de control care să nu călărească și să nu amendeze comercianții, ba pentru un fir care nu e bine izolat, ba pentru că vreun angajat a aruncat greșit ceva la gunoi (coaja de lămîie împreună cu zațul de cafea de ex.), ba pentru că Direcția Sanitar-Veterinară descoperă că o tavă cu te miri ce este pusă prea aproape de altă tavă (și sar microorganismele de colo-colo!), sau că au scos-o pe tarabă ca să vîndă rapid, în loc s-o lase în frigider, între timp le frunzăresc cei de la Fisc actele și îi trimit pînă acasă să le aducă și Statutul firmei, vin și cei de la Direcția muncii ca să caute angajați la negru, vine Poliția Locală să se afle în treabă etc. etc. Iar ”tinerii frumoși și liberi” stau la coadă în față, iar ei nu au timp de pierdut. Vinzi sau pierzi bani! Pe lîngă toate, Clujul suferă de aceeași eternă lipsă de forță de muncă, astfel că unii propriu-zis își închid locația din oraș, doar ca să poată participa cu cățel și cu purcel la Untold, în speranța unui profit cît de cît. Deci patru zile de infern care poate nu-ți aduc cine știe ce venit. Primăria și Untoldul își iau banii din bun start, comerciantul nu are decît să se dea peste cap ca să scoată profit. Dacă poate.
Ajungem și la hoteluri! Hai, și aici, mai încet cu încasările pe scări! Că nici hotelurile din Cluj nu stau tocmai goale! Anul trecut, pe cifre reale, gradul de ocupare a fost de 46,6% și oricum aș lua-o, pot să fac pariu că și fără Untold cam tot pe acolo ar fi fost. E adevărat că Untoldul înseamnă 4 zile de ocupare totală a camerelor, dar nici asta nu reprezintă vreo minune pentru industria hotelieră. Oricum ar fi, și veniturile de aici, hai să le tăiem la jumătate!
Cît de scîrbos se fac banii?
Iată ce relatează Ziar de Cluj: ”Țâșnitoarele din interiorul, dar și din exteriorul, festivalului nu sunt funcționale. Pe scurt, s-a tăiat apa în mijlocul verii pentru a-i face pe oameni să plătească pentru ceea ce, în mod normal ar trebui să fie gratis. Conform surselor Ziar de Cluj, tăierea apei la țâșnitori este o manevră de marketing a celor de la Untold, deciși să facă profit maxim de pe urma oamenilor prezenți la festival. Pentru că, matematica simplă ne arată că 8 lei (atâta cât costă o sticlă de apă plată de 0.5L în interiorul festivalului) e o afacere infinit mai bună decât să lași oamenii să bea apă gratis de la țâșnitori. Mai grav e faptul că au fost oprite și țâșnitorile din afara perimetrului Untold, exceptând-o pe cea de lângă Opera Maghiară”.
Să zicem de Compania de Transport Public că și-a dublat tarifele, că doară e festival?
Cel mai bine au cîștigat cei care au mers ”la negru”. Locuințe închiriate la negru, unele la sute de euro pe noapte, deh… fraieri să fie, taximetriștii pirați (pentru că ceilalți, de la firme, au fost obligați să își păstreze tarifele stabilite de municipalitate), vînzătorii ambulanți neautorizați de mîncare.
Cei care au cîștigat bine oficial au fost magazinul de băuturi alcoolice de pe Barițiu, magazinul non-stop cu mîncare de pe Barițiu, pensiunile, hotelurile, serviciul de ridicări auto (care s-a întrecut pe sine!), parkingurile.
Cheltuieli pe care le face Clujul (pentru că așa vrea Boc)
Traficul către festival este prioritar pentru primărie și, ca atare, transportul public este deviat deja cu o săptămînă înainte. La fel și circulația. Se închid străzi. Închirierea stadionului şi a parcului în care se ţine festivalul este la preţ preferenţial, iar întregul spațiu este îngrădit, iar clujenii nu mai au acces nici aici. La fel și cu Sala Polivalentă și cu perimetrul sălii, unde anul acesta s-a amenajat și un fel de bîlci.
Paza şi protecţia sînt asigurate gratuit de autorităţi (că de-aia e o inițiativă privată și scoate milioane de euro an de an). De la poliţia locală, până la pompieri, salvare, jandarmi şi chiar trupe anti-tero. Spitalele clujene se golesc forțat și stau în așteptarea ”festivalierilor” în comă sau vomitînd spume colorate funcție de drogurile utilizate. Doar 5 anul acesta. Apoi, 1.741 de persoane au primit asistenţă medicală din partea personalului SMURD, dintre care 72 au ajuns la Urgenţe, 15 au fost internaţi. La Ortopedie-Traumatologie au ajuns 76 de pacienţi, iar la Oftalmologie 16 pacienți.
S-au comis 106 fapte penale! În rest, au fost aplicate 374 de sanctiuni contraventionale. Ar mai fi distrugerile de pe domeniul public, dar cine să le mai pună la socoteală?
Apoi, ar fi de discutat despre munții de gunoi ce rămîn în urmă și efortul municipiului de a strînge, transporta și depozita acest gunoi. Gunoi lăsat de tinerii frumoși și liberi!
Dar, mai presus de orice, există distrugerea anuală a parcului, pe vremuri, mîndria orașului. De cînd cu Emil Boc și cu Untoldul, se pot lejer amenaja scene și spații pentru sute sau chiar mii de ”festivalieri” cărora nimic nu le mai obturează privirea, întrucît arborii au fost tăiați. Pardon, au fost ”toaletați”, dar cu totul. De nu se mai văd deloc. Acolo unde odinioară stăteau soiuri nobile de arbori, acum nu crește nici iarba.
Potrivit organizatorilor, 480 de camioane au fost necesare pentru transportul logistic, adică 480 de camioane s-au dat prin parc. Cu toate că cei care comit amenajările sînt, chipurile, mari specialiști aduși din străinătate, arborii parcului sînt utilizați drept suport pentru decoruri, de fapt, un soi de recuzită pentru Untold.
Flăcările chinuie coronamentul, dar efectul e mișto! Dă așa o notă de… nespus.
Nu e nici o problemă dacă ”refacerea” anterioară a parcului a zămislit un copăcel uscat! Îl umple specialistul de la Untold cu bazaconii și arată super!
Ar mai fi apoi sîrme, cabluri, piroane, țevi, cuie, scoabe, tot ce se poate utiliza pentru a ”îmbogăți cultural” spațiul verde, fostul parc.
Organizatorii, cu maximă condescendență, au anunțat că au alocat bani pentru refacerea parcului. Sămînță de iarbă de 200.000 de euro și 63.000 euro – ”investiție suplimentară în înfrumusețarea altor peste 50.000 mp din parc”. Desigur, aceste ”înfrumusețări” înseamnă cîteva tufe supraevaluate. Am să cred o iotă din ce spun ăștia după ce vor exista din nou arbori în parc! Că mare lucru n-a mai rămas… Dar, să aruncăm o privire la ce au lăsat în urmă!
Anual, niște milioane de euro intră în buzunarele lui Bogdan Buta, proprietarul Untold. Și Clujul primește ceva: sămînță de iarbă. De 200.000 de euro! Ai jura că vor să facă vreo pășune. Mai primește munți de gunoi, fecale. Oameni în comă. Și ură…
Ceea ce nici Boc și nici Buta nu par să fi aflat, este că lucrurile s-ar putea face și cu o undă de respect. Cu un comunicat înainte și altul după. Două vorbe spuse clujenilor. Nu, nu Boc a pus Clujul pe hartă! Boc a pus Clujul pe harta haznalelor. A găurilor infecte unde nu curge robinetul de la cișmea ca să nu bea cel venit la Cluj, în august, o gură de apă. Unde se scumpește transportul public. E locul unde acești mitocani sugrumă pînă și micii artizani sau vînzătorii de cafea, unde îi închid în țarc pe cei veniți la festival ca să nu cheltuie bani prin oraș. Totul e doar căpătuială și țeapă. Zgomot și frustrare. Iar răspunsul clujenilor e pe măsură. Rămîne de văzut ce se va alege de Untold în clipa în care Boc (care nu e etern) va pleca de la Primărie. Pentru că acest festival nu e al clujenilor și nu va fi niciodată.
Autor: Ambrus Bela
Sursa: Samizdat
din c.tegori. evenimentelor hibride: divertisment, comert, ev.ziune, euforie, m.gie, nebunie… pe pl.cul unui person.j in trend.