Politică

Banul, ochiul dracului?

Actuala criză mondială a oferit unora prilejul de a proclama, nici mai mult, nici mai puţin decât sfârşitul capitalismului.

Stânga politică şi-a redescoperit nostalgia după timpurile în care ideea socialistă părea să triumfe pe toate continentele. Şi pentru a risipi şi cea din urmă îndoială în privinţa sinonimiei dintre comunism şi socialism (rebotezat social-democraţie, prin adăugarea aceluiaşi cuvânt pe care republicile populare de după 1948 şi încă astăzi Republica Populară Democrată Coreeană au contat ca să fie distinse de cele burgheze), noii tenori ai stângii, ca Alain Badiou et. comp., nu prididesc a evoca necesitatea iluziei comuniste.

Fiind vorba de iluzia cu pricina, să reamintim câteva lucruri. Întâiul este că tocmai iluzia pe care comunismul a insuflat-o multor sute de milioane de oameni în trecutul nu prea îndepărtat reprezintă elementul cel mai nociv al doctrinei marxist-leniniste. Vaclav Havel a denunţat-o în câteva rânduri, de exemplu, în cuvântul său ocazionat de primirea titlului de doctor honoris cauza al Universităţii din Bucureşti, şi pe care, cu aprobarea sa, l-am publicat în „România literară”. Comunismul a fost în definitiv o fabrică planetară de iluzii. A prins în plasa lor popoare şi indivizi, dintre care unii au scăpat, mai devreme sau mai târziu, iar alţii niciodată.

În al doilea rând, dacă, în plan politic, socialismul de toate nuanţele a făcut democraţiei unele concesii, cum ar fi pluralismul sau parlamentarismul, în esenţa lui socială şi economică, el a rămas până astăzi ataşat de ideologia comunistă, detaşându-se de câte ori prinde ocazia de liberalism. Criza actuală pare să confirme opţiunea dintotdeauna a socialiştilor. Şi să le renască iluziile. De care, după ce au îmbolnăvit o întreagă lume, au sfârşit prin a se îmbolnăvi ei înşişi.

În fine, stânga flutură din nou stindardul banului ca „ochiul dracului”, cum îi zicea Ioan Slavici într-o nuvelă prezentă în manualele de la elementară din copilăria mea. În concepţia socialismului timpuriu, de la sfârşitul secolului XIX şi începutul secolului XX, banul era răul absolut. Averea era, la origine, un furt. Munca cinstită era spoliată. Marx vedea societatea capitalistă evoluând spre polarizare socială şi economică, de o parte acumulându-se bogăţia, de cealaltă, sărăcia. Socialiştii contemporani par a nu fi aflat că lucrurile stau exact pe dos. Ioan Slavici a avut o intuiţie mai bună. În romanul „Mara”, scris ani buni după nuvela la care m-am referit, face portretul unei femei harnice şi de toată isprava, care este întâia businesswoman din literatura noastră şi, probabil, şi din multe altele. Şi cât de autentică şi plauzibilă este Mara, dacă o raportăm la atâţia dintre nostalgicii eroi din romanele lui Sadoveanu şi ale altora de mai târziu, speriaţi de capitalişti şi de banii lor şi trăind în iluzia, încă odată, iluzia, unei lumi de oameni egali şi curaţi la suflet, a unei economii locale de troc neîncercată de diavolul pieţei şi al banului global.

Nicolae Manolescu
sursa: adevarul.ro

Despre autor

contribuitor

comentarii

Adauga un comentariu

  • Problema societatii actuale nu este nici capitalismul, nici socialismul. Problema societatii actuale este o problema de orientare a culturii catre “achizitia de avere”. Capitalismul, comunismul, au un numitor comun: ambele nu pot functiona fara bani. Ideea organizarii sociale in jurul achizitiei de valoare, fie ca este polarizata catre “stat” fie ca este polarizata catre individ, numai benefica nu poate fi. Este evident ca intr-o lume in care accesul la resurse este limitat pentru unii si nelimitat pentru altii, nu poti vorbi de “civilizatie”. Lumea “civilizata” nu are nimic civilizat in ea. Civilizat inseamna fara violenta, fara razboaie; inseamna fara granite; inseamna libertate; inseamna unicitate in diversitate. Nu pot sa-mi dau seama cum este posibil sa vorbim despre esecul unui sistem social sau al altui sistem social, fara sa vorbim despre esecul personal, despre esecul fiintei umane. Fiindca daca este un esec undeva, daca este o iluzie undeva, aceasta este iluzia omului “modern”. Omul modern este nesimtitor, egotic, nevrotic, parsiv, prost si infuentabil. Omul modern nu mai este decit o umbra a fiintei minunate care ar putea fi omul. Fiindca nu putem asocia cuvintul “modern” cu “omul”, fara a vorbi de constiinta. Iar constiinta umana in momentul de fata, poate fi cumparata cu o mana de hartii. Cam asta se intimpla cu noi astazi. Ne vindem singurul lucru care este ireversibil, TIMPUL, pentru cateva hartii. Nu conteaza ca traim in comunism sau capitalism; exista un singur cuvint pentru a descrie aceasta prostitutie a noastra: SCLAVIA. Si ceea ce ma face realmente sa regret ca sunt fiinta umana, este aceasta inversunare a unora de a apara sclavia moderna. Indiferent cum se numeste astazi ea.

Abonează-te la newsletter