Politică

Băncile trimit statul la FMI să se împrumute

nomoney

Băncile nu pot credita la infinit statul, deoarece au propriile limite care ţin nu atât de banii pe care ele îi au la dispoziţie, ci de politicile de creditare ce le fac să nu ţină toate ouăle într-un singur coş, atenţionează un bancher. Acesta este motivul pentru care tranşele FMI sunt importante, spune bancherul.

Tranşele de la FMI sunt extrem de importante deoarece băncile nu vor putea să crediteze statul la nesfârşit, spune directorul adjunct al BRD SocGen, Claudiu Cercel, responsabil cu direcţia de trezorerie. El a precizat pentru The Money Channel că BRD a ajuns foarte aproape de limita privind expunerea pe titluri de stat, iar în 2010 aceasta nu va fi majorată semnificativ. Mai mult, reprezentantul BRD spune că utilizarea expunerii convenite cu banca-mamă s-a redus din cauza scăderii puternice a cererii de credite. „Nivelul de lichiditate este mare în momentul de faţă în sistemul bancar, în lei, dar şi în euro, având în vedere expunerile care nu s-au micşorat.
Chiar dacă lichiditatea este mare în sistem, acest lucru nu se traduce neapărat în cumpărări de titluri de stat. Există nişte principii de gestiune pe care fiecare instituţie bancară le are, cât să aloce din lichiditate şi bilanţ pentru o anumită clasă de active. Nu putem să ne mărim la nesfârşit ponderea de titluri de stat. Este un principiu de prudenţialitate urmărit şi de băncile centrale. Chiar dacă se vor reduce rezervele minime obligatorii, sumele nu se vor duce la nesfâşit în titluri de stat. De aceea este foarte importantă deblocarea tranşelor FMI“, a explicat Claudiu Cercel.

BRD a utilizat aproape toată suma pe care o avea alocată în acest an pentru achiziţia de titluri de stat, modalitate prin care statul se împrumută la bănci. “Începem să ne apropiem, avem încă spaţiu. Dacă emisiunile vor continua, mai ales cele în valută, în acelaşi ritm, vor fi greu de acoperit”, spune Claudiu Cercel. În privinţa reducerii expunerii pe România a Société Générale, Claudiu Cercel a făcut o precizare importantă. “Fac o distincţie între expunerea aprobată pe România şi utilizarea acestei expuneri, care înseamnă cât utilizezi din ceea ce ţi s-a pus la dispoziţie. Expunerea ca plafon aprobată a rămas aceeaşi, nu s-a schimbat pentru 2010, de fapt a crescut. Utilizarea expunerii depinde de oportunităţi”, a explicat Claudiu Cercel. România ar putea primi, în 17 februarie, simultan, tranşele a treia şi a patra din împrumutul de la Fondul Monetar Internaţional, de 2,3 miliarde de euro, cu condiţia să îşi îndeplinească obligaţiile de buget.
Sursa: Cotidianul