Într-unul dintre momentele emblematice din istoria cinematografiei, în Braveheart, William Wallace (aka Mel Gibson) le spune scoţienilor că merită să mori pentru independenţă şi pentru libertate şi că, pe patul de moarte, după o viaţă trăită cu capul plecat, un om ar da toate acele zile în care a trăit în genunchi pentru un singur moment în care să le spună altora că îi pot lua viaţa, dar nu şi libertatea. Filmul nu e neapărat o capodoperă şi nici măcar o relatare fidelă a istoriei, dar acel moment este unul de ţinut minte.
Omul este născut să fie liber sau cel puţin aşa ne spune cel mai frumos pasaj din cea mai frumoasă Constituţiei a lumii. Primele ciocniri între părinte şi copil încep undeva după 6 luni când copilul începe să vrea chestii, de la a fi ţinut în braţe, până la a se juca cuţitul şi de la a mânca singur până la a-şi băga degetele în priză. E punctul în care copilul începe să înveţe că sunt reguli care nu îi convin şi că libertatea îi este afectată. Şi asta va continua mulţi ani înainte. Şi îl va supăra ani mulţi înainte!
Ce nu realizează copilul decât foarte târziu (uneori niciodată) este că libertatea are un preţ greu: responsabilitatea. Am învăţat-o şi eu, cel mai recent atunci când împreună cu doi colegi am ales libertatea de a ne face propria firmă de avocatură. O fost grozav să fim liberi, dar am aflat repede că preţul este responsabilitatea faţă de clienţi, faţă angajaţi şi colaboratori etc. şi nu o mai fost la fel de grozav.
Am văzut zilele trecute câteva sute de procurori şi judecători care consideră că revocarea unui procuror şef de către Ministrul Justiţiei este un act prin care li se afectează independenţa. De curiozitate, m-am uitat pe listă şi am văzut că e plin de magistraţi tineri sau foarte tineri, ale căror experienţă de viaţă şi memorie sunt scurte rău.
Eu pot să înţeleg că nu le convine ca un om politic – ministrul justiţiei – să le revoce şefii. Ce nu pot să înţeleg este de ce sunt disperaţi ca un alt om politic – preşedintele – să facă asta. E o fractură logică care îmi scapă. La fel, pot să înţeleg că au considerat că judecătorii CCR numiţi de instituţii politice nu sunt în regulă. Dar nu pot să înţeleg de ce aceeaşi judecători or fost în regulă atunci când, ca să dau doar două exemple, au decis că magistraţii nu merită salarii cu 25% mai mici ca restul proştilor care lucrează pentru stat sau atunci când au invalidat un referendum pe o erată. Nu aş vrea neapărat să pun întrebarea de ce CCR o fost bună atunci când o invalidat revocarea din funcţia de membru al CSM, iar acum e o instituţie politică, aşa e Cristi?
Pot să înţeleg că se simt ca scoţienii lui Wallace în faţa disciplinatei şi organizatei armate britanice, dar nu pot pricepe de ce nu simt violaţi atunci când află că SRI le citea dosarele personale de la CSM sau atunci când unii dintre ei au primit lecţii de drept de la experţii juridici ai serviciului sau de la dl. Dumbravă, noul Dongoroz al dreptului penal.
Dublul standard va da întotdeauna naştere unor întrebări la care nu aveţi răspuns, nu-i aşa tineri magistraţi?
Când idolul vostru în viaţă, dna. Macovei, consiliată de ceilalţi doi idoli ai voştri cu care schimba becuri în arhiva SIPA, a dat afară procurorii şefi din parchete, într-o seară, iar apoi spunea Parlamentului că e normal ca Ministrul Justiţiei să revoce şi să numească un procuror, iar CSM nu are nicio atribuţie în acest sens (aici) nu am auzit proteste şi nici mucoşi de la INM cu hârtii în faţa Curţii de Apel Bucureşti. Când codul de procedură penală şi codul penal au fost adoptate prin asumarea răspunderii Guvernului, o procedură de esenţa democraţiei şi a transparenţei, nu am auzit proteste. Că după aia au fost zeci de decizii ale CCR care constată că acele coduri încălcau drepturile fundamentale ale persoanei nu o contat. Când o treime din cod a fost modificată prin ordonanţă de urgenţă, adoptată într-o seară, ca cinstiţii, nu am auzit proteste. Aud acum când se modifică codurile în Parlament, se urlă. Că modificările sunt bune sau rele e de discutat, dar a sări de 5 metri în sus acum, fără a fi spus nici mâc înainte indică un dublu standard. Aşa că revin cu întrebările pentru fiecare dintre cei care au semnat protestul ăla. Şi aştept răspuns.
- De ce nu aţi protestat când au fost revocaţi toţi de prin DNA şi parchete de către Monica Macovei acum ceva vreme?
- De ce nu aţi protestat atunci când au fost numiţi procurorii şefi după negocieri politice pe axa Ponta-Băsescu?
- De ce nu aţi protestat atunci când codurile au fost adoptate prin asumarea răspunderii sau modificate prin ordonanţă de urgenţă?
- De ce nu scoateţi un cuvând despre SRI?
Dacă răspunsul este că atunci vă conveneau acele modificări ale conducerii instituţiilor sau ale codurile, atunci nu sunteţi scoţienii lui Wallace, sunteţi doar sclavii care vor libertatea de a-şi alege stăpânii. Dacă atunci nu aţi spus nimic pentru că nu o organizat nimeni nimic, sunteţi doar o masă de manevră. Dacă acum rostogoliţi cele de mai sus ştiind ceea faceţi sunteţi doar nişte manipulatori. Dacă nimic din toate astea, atunci, cu regret vă spun, sunteţi doar nişte copii care vor să îşi bage degetele în priză.
Şi mai trebuie spus că independenţa pe care o vreţi va trebui să aibă preţul responsabilităţii. Când veţi învăţa să fiţi responsabili, poate veţi primi susţinere pentru independenţă şi din partea unor oameni ceva mai decenţi şi mai deştepţi decât activiştii de profesie. Dar nu aţi spus nimic despre Negulescu, deşi unii ştiaţi. Nu aţi spus nimic despre alte zeci de rahaturi de acelaşi gen, deşi unii ştiaţi. Nu aţi spus nimic despre dosarele galbene, deşi unii ştiaţi. Asta nu este responsbailitate, asta este “nu am fost eu”, probabil cea mai frecventă frază care se aude la o grădiniţă. Fiţi responsabili şi poate veţi demonstra că meritaţi să fiţi liberi! Până atunci, “sub autoritatea ministrului de justiţie” rămâne o opţiune pentru că, aşa cum frumos explica dna. Macovei, ăla răspunde în faţa cuiva. În timp ce voi nu răspundeţi în faţa nimănui, pentru că orice răspundere v-ar afecta libertatea, nu?
PS. Nu zic nimic despre proiectul de cod de procedură. Încă citesc la el şi îmi dă senzaţia că pune mai multe întrebări decât să ofere răspunsuri.
Însă am citit suficient de mult încât să spun că toate chestiile de pe net cu violatorii, cu ucigaşii sunt minciuni. Nu sunt manipulare, că aia e oarecum inteligentă, sunt minciuni. Pur şi simplu nu e adevărat. Iar acel procuror care plângea ieri pe facebook – dacă nu cumva e un cont fals – care spunea că trebuie să claseze 1500 de dosare e de-a dreptul amuzant. Ăla nu va face 1500 de rechizitorii toată cariera lui şi dacă iese la pensie la 80 de ani, dă-o în mă-sa de minciună.
Autor: Radu Chiriță
Sursa: Radu Chiriță Blog
Adauga comentariu