Politică

Arafat în arahat

Raed Arafat tinde să devină filosoful, moralistul și pilduitorul campaniei anti-covid. Și cheia universală a tuturor situațiilor de criză. Alarmat de numărul crescut al contaminărilor, Arafat a ieșit la rampă, împins și de ceilalți care dirijează campania. Bîntuie un vînt de panică și de alarmă. În ciuda propagandei, a comunicatelor, a publicității difuzate pe toate canalele, oamenii nu prea mai cred în mesajele autorităților. Adică în zisele celor care reprezintă statul român. Drept pentru care părintele SMURD și-a încordat mușchii și ne-a oferit o comparație cu o scenă demnă de un film american.



„-Apare o urgenţă în timpul zborului şi urgenţa pune în risc avionul. Şi comandantul preia şi e suveran şi spune faceţi asta, spune copilotului ce să facă, se consultă între ei şi iau măsurile. În avion sunt pasagerii şi apare un jurist şi spune pasagerilor: «Cu ce drept ei iau decizii, e viaţa noastră, e libertatea noastră, dacă iau decizii greşite? Haideţi să votăm acum ca pilotul să nu mai apese niciun buton, decât dacă noi suntem de acord, să-l apese prin vot»”, a declarat Arafat, vineri, la Digi24.

Ce vrea să spună comparația? Dacă nu ascultați de noi, ne prăbușim! Aparent, comparația este grăitoare. Numai aparent! Pentru că, în ciuda faptului că Arafat mai semnează și cu titlul de ”comandant”, nu el conduce. Și nici Vela și nici Orban. Adevăratul comandant în situația de față este Klaus Iohannis. El a decis starea de urgență și el și-a asumat comanda, el a dat indicații, el a primit rapoartele, el a făcut anunțurile cheie și el a avansat toate promisiunile. Și numai el știe destinația (dacă o fi existând vreuna). Fără știrea lui nu s-a hotărît nimic. Din păcate, Klaus Iohannis este cel mai împiedicat comandant aflat la manșa ”avionului” numit România. Un amator ajuns la cîrma avionului după tot felul de calcule, negocieri și aranjamente ale celor preocupați de ”folosirea” aeronavei în cauză.

În povestea inventată de Raed Arafat de vină sunt pasagerii care vor să decidă butoanele și manevrele comandantului. Adică poporul! Și prin votul neprofesionist al pasagerilor (votul fiind în acest caz o soluție nefastă, dacă nu chiar cretină, vrea să spună secretarul de stat, și el parte din echipa de comandă a avionului) s-ar putea ajunge la prăbușire.

Șmecher Arafat! Echipajul de bord n-are nici o vină. Numai pasagerii au dus avionul în situația de pericol. Comandantul aeronavei, cel cu sintagma ”o gripă banală” – nu. Tătaru, Costache, Orban, Vela Arafat, Rafila și Streinu Cercel, adică mecanicul, electricianul și inginerul de bord, adică membrii echipajului sunt niște genii și niște eroi nevinovați. Ei deștepți și profesioniști nevoie mare la comanda unui avion plin cu proști și neascultători.

De unde vin neîncrederea și reacțiile incoerente ale pasagerilor? De ce pun la îndoială deciziile echipajului? De unde neîncrederea în comandant și în echipaj? Nu cumva de la greșelile repetate și caraghioase ale acestora? N-a știut echipajul că la bordul avionului se vînd în regim de ”duty free” medicamente, echipamente și măști și se schimbă fotolii și locuri? Nu cumva populația a început să rîdă de echipaj, să-și bată joc de el și în același timp să se teamă de situația în care a ajuns ”avionul România” numai după ce a realizat ce prostii enorme debitează, ordonă și ce afaceri pun la cale în zbor?

Raed Arafat aruncă toată vina pe pasageri de parcă n-ar ști că securitatea aeronavei este asigurată de ofițerii unor servicii secrete. Și chiar era pe vremea lui Ceaușescu și cred că mai este și acum. Și în loc să protejeze aeronava aflată în criză, în pericol, ofițerii de la bord se întrec între ei în afaceri, chefuri, achiziții, vînzări, contracte, promovări și învîrteli?

N-a auzit Raed Arafat de afacerile nesimțite ale băieților din Serviciile secrete, puse la cale pe aeronava în cădere? Nu știe nimic de gafele și greșelile echipajului? Preferă să frece ridichia pasagerilor în loc să tragă un semnal de alarmă în legătură cu nepăsarea și neprofesionalismul comandantului?

Nu cumva toate învîrtelile și sforăriile echipajului se desfășoară sub nasul și cu acordul comandantului? Iar acesta sau este orb sau este prost sau este doar complice la toate cele? Alte variante nu mai există!

Specializat în salvări și situații de urgență, Raed Arafat a rămas pe postul de căprar cu veleități de filosof al pandemiei. Favoritul televiziunilor debitează zilnic recomandări, sfaturi, concluzii și măsuri. Toată ceata de amatori aflată la putere îl împinge pe șeful Departamentului pentru Situații de Urgență să iasă pe televiziuni și să explice situația periculoasă în care se află ”aeronava” cu populația României. Și Arafat, convins că el este un fel de colonel-comandant și guru al stărilor de urgență, bate televiziunile și joacă rolul înțeleptului în materie. Arafat crede că încă mai este în situația în care populația ieșea pe străzi în zilele în care Traian Băsescu voia să scape de dînsul. Și că poate zice orice îi trece prin minte pentru că oamenii îl cred orbește și că el se poate apăra cu argumentul că este doar ”un atac incorect” asupra sa. Raed Arafat nu realizează că au mai trecut peste înclinațiile sale de vrăjitor și un accident de la Colectiv, și un purcoi de ezitări și bîlbe din criză pandemică. Și nu mai ține!

-”Oare avionul credeţi că mai ajunge la destinaţie? Eu nu cred. Acelaşi lucru este aici”, a spus Arafat la Digi24.

Dînd vina pe pasageri, Raed Arafat încearcă să ascundă o mulțime de greșeli grave de pilotaj. Dar de picat, tot pică! În aer n-are cum să rămînă!

Autor: Cornel Nistorescu

Sursa: Cotidianul

Despre autor

contribuitor

comentarii

Adauga un comentariu

  • Daca vrei sa nu ai raspandire de covid, tii oamenii acasa, distantare sociala, etc…Normal
    Pe cand…
    Ce sa vezi?, se dau voucherele de vacanta bugetarilor. Multa lume nu-si facuse niciun plan de vacanta. Acum , daca le are, le foloseste, la mare , la munte. Aglomeratia va creste, normal. Le-au dat cu scop electoral, daca se imbolnavesc, treaba lor, sa nu se zica despre ei ca sunt rai. Dupa alegeri vedem noi ce ne-o pati pielea.Interesant, sa vedem ce se va intampla.