„Tăinuirea adevărului nu reprezintă doar un fel de suicid al mincinosului, ci şi un atentat la sănătatea societăţii umane” (Ralph Waldo Emerson)
De ce? Este o întrebare de bun simţ pe care orice om care nu are disfuncţionalitate neuronală şi-o pune în momnetul în care se confruntă cu o criză. Cu speranţa că o atitudine corectă faţă de aceasta va conferi şansa unei redresări în viitorul apropiat.
Ce poţi să spui despre cei care au principala reponsabilitate de a răspunde la această simplă întrebare? Asistăm de un oarecare timp la un refuz obstinant din partea factorilor de răspundere de supunere la un examen clinic a acestei maladii cu care ne confruntăm, la o aversiune înrădăcinată faţă de examinarea critică a fenomenelor, atitudinilor, împrejurărilor care au împins România în această situaţie dramatică. Recent unul dintre vătafii de la palatul cu nume anacronic (Victoria!) preciza că nu are sens să mai analizăm cauzele crizei, fiind necesar să ne concentrăm pe soluţii. Cu alte cuvinte, întoarcerea în trecut este inutilă. Putem presupune şi de ce…
Ce am putea afirma despre un medic care susţine că nu este necesară anamneza unei boli, sau stabilirea unui diagnostic, considerându-se utilă doar administrarea tratamentului? Care tratament? Administrat pentru ce? Şi de către cine? În loc de a face obiectul unei cercetări serioase, realităţile care ne-au împins în această dramă naţională sunt îngropate sub tăcere şi indiferenţă. Să ne concentrăm pe viitor, trecutul a expirat! Acesta este noul slogan de infantilizare a populaţiei.
Cei care îşi fac iluzii în legătură cu şansa de a începe o nouă viaţă fără asumarea deliberată şi conştientă a celei vechi se înşeală amarnic. Fatal de amarnic! Până a discuta despre perspectivele viitorului, este imperios necesar să demascăm eşecurile trecutului. Aceasta în cazul în care se doreşte ca ceea ce a fost să nu aibă similitudini cu ceea ce va fi… Asumarea erorilor (ororilor) comise este esenţială pentru a demonstra buna-credinţă şi simţul de răspundere pe care unii invocă că îl au.
Că nu există simţul reponsabilităţii deja ştiam. Că suntem conduşi de persoane incompetente şi corupte nu este o noutate. Că politicienii noştri suferă şi deamnezie poate fi indiciul unei noi maladii endemice. Care, nu doar că este contagioasă, însă are meritul de a fi şi convingătoare. Stârnind milă pentru unii, repulsie pentru alţii. Şi nu este un secret pentru nimeni că pe plaiurile noastre cei ce suferă de Alzeheimer ajung să fie votaţi. Adică, (re)binecuvântaţi!!!
Însă, aceşti politruci loviţi de boală grea şi care varsă acum „lacrimi” pentru binele unei naţii – în care uitarea a devenit virtute – nu par a fi dispuşi să lase cortina să cadă. Cu alte cuvinte, aşa cum spunea Max Frisch, „ei nu vor nici un fel de răspuns, vor să uite întrebarea.”
prof. Lehaci Florentin
sursa: proatitudine.ro
Legatura dintre actuala clasa politica si fostul PCR se vede si din faptul ca este amnezica. Darile de seama citite la congresele PCR se axau doar pe ceea ce se va face in viitor , fara sa faca o analiza a ceea ce s-a facut si mai ales asupra a ceea ce nu s-a facut sau nu s-a facut bine. Scopul principal era mentinerea PCR si a nomenclaturistilor la putere. Acelasi scop il au si reprezentantii claselor politice de azi. Nu sunt interesati de rezolvarea completa a problemei , oricare ar fi aceasta, rezsolvare care ar incepe cu analiza cauzelor care au generat problema. Ei stiu ca problemele Romaniei sunt generate sau amplificate de minciuna, incompetenta si dezinteresul gruparilor politice si nu vor sa dezvaluie natiunii aceste lucruri, dezvaluire care ar fi echivalenta cu darea demisiei si plecarea de la putere. Iar ei nu vor sa plece ! Vor sa ne prosteasca si sa ne minta pe toti si tot timpul. Asa cum regimul comunist si-a gasit sfarsitul, acelasi sfarsit il vor avea si actualii guvernanti, sau chiar mai rau ! MA gandesc la cei bolnavi care nu-si vor mai putea lua medicamentele si se vor sfarsi incet si trist din cauza celor ce ne pregatesc un “genocid democratic”.