Una dintre cele mai detestabile calitati umane este ipocrizia. Astazi, scena politica internationala geme de ipocrizie. Ipocrizia se gaseste in discursurile politicienilor, in relatarile prompteristelor si mai ales in asa-zisele “analize” prezentate de propagandistii de toate culorile.
Situatia este simpla. Vestul are nevoie urgenta de petrolul lui Gaddafi. Politica monetara a SUA si a Uniunii Europene pompeaza in economia globala trilioane de dolari si euro ce nu au nicio acoperire in bunuri sau servicii. Aceste injectii nu se fac de dragul populatiei, ci pentru a preveni falimentul structurilor financiar-bancare care au cumparat la pachet elita politica de pe ambele maluri ale Oceanului Atlantic. Unul dintre efectele secundare deosebit de grave ale acestor masuri vadit inflationiste este cresterea preturilor la combustibili fosili si produse alimentare. In mod normal, consecintele crizei si politicii inflationiste si vadit anti-sociale ale elitei politice din Vest ar fi trebuit suportate de institutiile financiar-bancare care au declansat criza prin alocari aberante ale capitalului si umflarea de bule imobiliare speculative.
Bancile ar fi trebuit sa intre in faliment, ulterior nationalizate si reprivatizate, asa cum s-a intamplat in Scandinavia, in 1992. Actionarii bancilor si detinatorii obligatiunilor emise de banci ar trebui sa-si piarda toate investitiile. Conturile clientilor bancilor sunt oricum protejate cu ajutorul fondurilor de stat. O astfel de solutie la criza economica este inacceptabila pentru elita politica, ce prefera sa incerce o alta rezolvare a problemei cresterii preturilor la petrol si, implicit, la produsele alimentare.
Daca Vestul reuseste sa puna mana rapid pe productia petroliera din Libia, va exista posibilitatea sa atenueze criza energetica cu care se confrunta. Mai mult decat atat, Gaddafi este un creditor al Vestului, iar Fondul de Investitii de Stat al Libiei a investit zeci de miliarde de dolari in obligatiunile de stat ale Frantei, Italiei, Marii Britanii si SUA. Dupa cum este lesne de vazut, lista celor care-si doresc ca Gaddafi sa moara este suspicios de asemanatoare cu lista debitorilor lui Gaddafi. In aceste conditii, orice justificare a atacului asupra Libiei prin invocarea conceptelor legate de “democratie” si “drepturile omului” denota faptul ca autorul unei astfel de justificari este fie un naiv rupt de realitate, fie un ipocrit de ultima speta. In acceptia unora, peste un milion de civili care au murit in Irak, au murit in numele “drepturilor omului” si nu pentru accesul ieftin la petrol. In Libia se va intampla la fel. Fiecare sustinator al interventiei militare este partial responsabil pentru moartea civililor libieni, are buzele si condeiul patate cu sange.
Suntem surprinsi de faptul ca reactia presedintelui Romaniei a fost una corecta. Se poate discuta despre nuante de limbaj si alte chestiuni marunte, dar pe fond Traian Basescu a avut perfecta dreptate atunci cand a refuzat sa sustina interventia din Libia. Politica externa a regimului Basescu nu poate fi considerata una stralucita, dar sunt doua momente-cheie in care presedintele Romaniei a procedat ca un veritabil lider politic: nerecunoasterea independentei Kosovo si refuzul de a sustine agresiunea impotriva Libiei. Acum, ca si atunci, atat presa, cat si establishment-ul politic nu au dorit si nu au putut sa aprecieze pozitia lui Basescu. Opozitia si presa i-au amintit in termeni clari de fidelitatea neconditionata pe care ar fi trebuit sa o manifeste fata de Marele Licurici si l-a condamnat unanim pentru sustinerea unui dictator. Aceeasi presa si aceeasi opozitie nu au nici o problema cu faptul ca, pana nu demult, atat Sarkozy cat si Berlusconi il primeau pe Gaddafi cu bratele deschise. Regimul libian nu s-a schimbat deloc in ultimii 30 de azi. Cei care sustin altceva nu cunosc istoria recenta a Libiei (executii in masa, politie politica etc.) si au uitat de atentatul de la Lockerbie, dar cel mai probabil au o amnezie indusa de anumite stimulente materiale (…)
sursa: cronicaromana.ro
Adauga comentariu