Politică

Americanii se duc să muncească în China

chinaShanghai şi Beijing devin, din ce în ce mai mult, locuri în care absolvenţii americani de studii universitare îşi găăsesc oportunităţi de muncă, dat fiind faptul că acasă, în Statele Unite, rata şomajului aproape că atinge un nivel de două cifre.

Chiar şi cei care nu cunosc absolut deloc limba chineză încearcă să-şi găsească un loc de muncă în marile metropole chineze, atraşi fiind în special de costurile mici ale traiului din China.

“Am văzut foarte mulţi tineri americani care au tot venit să lucreze aici în ultimii câţiva ani”, spune Jack Perkowski, fondatorul Asimco Technologies, una dintre cele mai mari companii de piese auto din China.

“Când am venit aici în 1994, atunci a fost primul val de americani care veneau în China” spune el, adăugând că acum are loc cel de-al doilea val.

Cu o creştere economică ce se învârte în jurul cifrei de 8%, China este destul de primitoare pentru cei care vor să muncească aici, cu atât mai mult cu cât rata şomajului este undeva în jurul valorii de 4,3%.

De asemenea, companiile chineze angajează destul de uşor vorbitori nativi de limbă engleză pentru că aceştia facilizează comunicarea cu partenerii de afaceri din Vest. De asemenea, stilul de a fi şi modul de gândire al americanilor îi fascinează pe chinezi.

“În şcolile noastre, studenţii sunt învăţaţi să fie tăcuţi şi să nu vorbească foarte mult avem mai mult o cultură a ascultatului, decât una a iniţiativei”, spune Willy Tsao, art director la BeijingDance/LDTX.

Valentin Vioreanu
sursa: New York Times

Despre autor

contribuitor

Adauga comentariu

Adauga un comentariu