Autorităţile americane au pornit un adevărat război contra hoţilor de apă din California, stat pârjolit de patru ani de secetă cumplită, în care consumul de apă a fost restricţionat prin lege, iar locuitorii se folosesc tot mai des de căi ilegale pentru a-şi procura lichidul vital. În ultimele luni, cazurile de furt s-au înmulţit exponenţial. Disperarea îi va împinge pe cetăţeni să se denunţe unul pe celălalt.
Aproximativ 46% din suprafaţa Californiei se află în condiţii de „secetă excepţională“, potrivit autorităţilor americane, iar prognozele meteo arată că situaţia va deveni critică pe timpul verii, scrie Associated Press.
În aceste condiţii, administraţia statului american a adoptat de urgenţă o lege care prevede reducerea cu 25% a consumului de apă în mediul urban. Autorităţile americane se aşteaptă ca, din cauza limitării resurselor de apă, numărul de furturi de apă raportate să crească, relatează Accuweather.
„Credem că tot mai multă lume va simţi nevoia să raportze tot ce vede, orice furt de apă săvârşit de oricine, fie că este vorba despre apă din hidranţi sau de la un vecin“, a afirmat Jennifer Allen, purtătoarea de cuvânt a unei instituţii locale care se ocupă de aceste cazuri.
Mai mulţi locuitori au fost amendaţi cu 1.500 de dolari pentru că au furat apă dintr-un braţ de râu, iar o echipă a unei firme de construcţii a furat aproape 3.000 de litri de apă (echivalentul a trei metri cubi de apă) din rezervele unui departament de pompieri.
Luna trecută, autorităţile au deschis o investigaţie privind furtul unei cantităţi uriaşe de apă din delta Sacramento-San Joaquin, după ce două firme care distribuie apă pentru alimentarea a milioane de locuitori şi pentru irigarea unor suprafeţe întinse de pământ au depus o plângere. Delta Sacramento-San Joaquin reprezintă cea mai importantă sursă de apă pentru California, asigurând necesarul de apă pentru 23 de milioane de oameni dintre cele 38 de milioane locuitori ai statului american. De asemenea, pentru irigarea unei mari părţi din terenul agricol al Californiei, adică 400.000 de hectare, este folosită tot apa din deltă.
Fermierii susţin însă că nu vor renunţa să folosească apa de care au nevoie, întrucât este dreptul lor.
Sistemul de alimentare cu apă din California se bazează pe distribuirea de drepturi de folosire a resurselor statului, fiecare locuitor trebuind să raporteze cantitatea utlizată. Lipsa unei supravegheri serioase şi a unei monitorizări stricte a datelor transmise de populaţie a provocat problemele cu care se confruntă California în prezent, consideră analiştii.
De altfel, guvernatorul Californiei, Jerry Brown, a spus că dacă seceta continuă, cadrul legal, vechi de 100 de ani, va trebui schimbat.
Nici vedetele americane nu au fost ocolite de măsurile luate de autorităţi pentru limitarea efectelor secetei. De exemplu, fotomodelul Kim Kardashian a primit, la fel ca mai mulţi locuitori din California, o scrisoare din partea unei firme de distribuţie a apei în care i se cerea să reducă „drastic“ consumul de apă. Compania le recomandă oamenilor să-şi înlocuiască peluzele cu unele artificiale sau să-şi orneze grădinile cu alte tipuri de plante, care au nevoie de mai puţină apă.
Autor: Luiza Chiroiu
Sursa: Ziarul Financiar
Apa – “resursa” statului???
Statul este un concept “insufletit” de oameni.
Conceptul nu are proprietati 3D, din natura fizica.
Conceptul nu are “autoritate” si nici “putere” (forta) sa miste un fir de praf…
OAMENII folosesc acest concept ca un scut pentru a motiva ceea ce fac.
Statul – organizatia de oameni coordonati de aceeasi “gandire” (politico-administrativa) si de interesul propriu TREBUIE SA SLUJEASCA BUNASTARII CELOR CARE IL FINANTEAZA – oamenii – vii si n u concepte, principii – ne-vii!