Știu cum e să prinzi între degete o râmă.
Știu cum e să plantezi un copac, ce senzații se învălmășesc prin tine la mângâierea scoarței lui, după ce crește cât de cât.
Știu cum e să dai peste cap un pahar cu lapte cald, tocmai după ce a fost mulsă vaca.
Știu aproximativ ce plante de pe câmp se pot arunca în oală, la repezeală și de nevoie, pentru o ciorbă.
Știu cum se apucă o cărămiđă, cum se prepară mortarul la construcții, cum se sapă un șanț, cum se crapă un butuc cu securea.
Știu cum e să bei ca să nu te îmbeți repede ca fraierul, cum să dai doi pumni când primești unul. Știu cum să-mi apăr femeia, dacă e în pericol.
Știu cum să mă orientez într-o pădure, cum să caut apă, cum să-mi fac un arc sau o praștie, la o adică.
Eu știu, grosul tinerimii- nu.
Eu știu și realitatea, nu numai realitatea mediată de net, cea second-hand. Nu e aseptică, pulsează riscuri. Nu insist cât e de cool sau boring, dar nu asta-i ideea, ci că tinerii, majoritatea, care parcă au supt internetul încă din biberon, n-au habar de ea. Și-s tarați, oricât sunt de inteligenți, și e cazul s-o recunoască. Precum alcoolicul, precum drogatul. Netul le e cârja cu care dibuie neîndemânatic lumea. Care nu e cu .jpg-uri sau filmulețe, e chiar viața, nu înșelătoria de pixeli de pe laptopuri. Nu e vina lor, dar neavând habar pe bune de realitate, cea nemediată, n-au nici cum să decidă în cunoștință de cauză în chestiunile majore, atunci când o să fie nevoie.
Tinerii știu de minune surogatul, nu originalul. Au un deficit înspăimântător de cunoaștere. Descoperirea lumii reale este examenul lor de oameni adevărați.
Autor: Alexandru Petria
Sursa: Alexandru Petria
Adauga comentariu