Analize și opinii Politică

Al treilea război mondial? Trei somităţi în Economie susţin că omenirea este la un pas de o nouă conflagrație

Trei somităţi în materie de economie vorbesc despre un posibil război. Declaraţiile au fost prezentate, joi seara, la emisiunea Subiectiv, de la Antena 3.

Un fost consilier pe probleme economice al preşedintelui american Barack Obama susţine că omenirea este aproape de un posibil război.

“Dacă Europa nu rezolvă problema băncilor subcapitalizate, situaţia poate deveni explozivă şi se poate transforma într-un război la nivel global”, a spus Austan Goolsbee.

Declaraţia lui este susţinută şi de ministrul polonez de Finanţe, Jacek Rostowski.

“Trebuie să salvăm Europa cu orice preţ. Pericolul unui potenţial război, în următorii zece ani, deşi acum nu facem planuri pentru următorii zece ani, este un scenariu la care ar trebuie să ne gândim”, a spus ministrul polonez de Finanţe, Jacek Rostowski, în Parlamentul European.

Şi un laureat al Premiului Nobel pentru Economie a vorbit despre acest posibil pericol.

“Avem nevoie, de fapt, de echivalentul financiar al războiului. Ceea ce a pus capăt cu adevărat Marii Depresiuni a fost programul enorm de cheltuieli publice, cunoscut şi sub numele de Al Doilea Război Mondial”, a spus Paul Krugman, laureat al Premierului Nobel pentru Economie.

Get Adobe Flash player

sursa: antena3.ro