„Începem din nou să asistăm la o tragicomedie tipic românească.” La Chişinău, după iată 20 de ani, opoziţia unionistă a ajuns la putere. Aproape nesperat, am putea spune. Comuniştii cooordonaţi de Kremlin simt pentru prima oara în istoria Republicii Moldova gustul opoziţiei. Al umilinţei.
La Bucureşti, în schimb, s-a aşternut liniştea. O linişte a ticăloşiei. Pănă acum, subiectul Basarabia era tratat în doar două moduri. Unul patriotard şi altul sfătos. Unii înfierbântaţi cereau nici mai mult, nici mai puţin unirea imediată, fără a ţine cont de nimic, în timp ce alţii dădeau sfaturi. Precum fraţii cei mari, care ştiu întotdeauna ceea ce e de făcut. Fără să ţină cont că în Basarabia altfel stau lucrurile. Că acolo încă domneşte KGB-ul, că românii nu mai sunt majoritari, că există o minoritate rusă foarte puternică. Că Lenin este învăţat încă în şcoală şi că în ansamblu Basarabia seamănă cu România anilor ,90.
Ei bine, acum opoziţia a câştigat, iar oamenii politici de la Bucureşti tac mâlc. Sau sunt cuprinşi de alte patimi politice. Obtuzii de pe Dâmboviţa ar trebui să ştie că dacă guvernarea unioniştilor de la Chişinău va fi un eşec, nu vom mai putea vorbi de Unire decât peste câteva alte decenii. Un insucces al forţelor româneşti din Basarabia ar reprezenta o catastrofă. Ca peste tot în lume, oamenii judecă guvernanţii în funcţie de bunăstarea pe care o atribuie poporului. Da, ştiu că este criză şi abia ne mai peticim,dar gândiţi-vă şi la cei de peste Prut. La soarta lor. Uniunea Europeană nu-i va putea ajuta la nesfârşit, iar ruşii aşteaptă la cotitură cu mâna pe robinetul de gaze şi petrol. Abandonarea unioniştilor va duce, inevitabil, la întoarcerea în glorie a comuniştilor.
N-ar fi prima oară în istorie când îi tratăm pe basarabeni drept rudele sărace. În perioada interbelică, a fi trimis la post în Basarabia reprezenta o pedeapsă. Administraţia românească dintre Prut şi Nistru a fost cea mai coruptă din ţară, şi mulţi bătrâni îşi aduc şi acum aminte cu scârbă de funcţionarul român. Pe bună dreptate, un intelectual mi-a reproşat atunci când am fost în Chişinău: „Basarabia a oferit tot ce a avut mai bun, iar Mama noastră România ne-a trimis numai pleavă”.
Iată că situaţia începe să se repete. Trebuie spus – deşi ne doare – că nu am avut niciun moment din 1990 încoace un program coerent pentru Basarabia. În afară de Poduri de flori şi declaraţii sforăitoare, absolut nimic. Poate, nu poate, ci sigur poezia lui Grigore Vieru a făcut mai mult decât toţi guvernanţii la un loc! Acum fraţii noştri – că tot ne place să le spunem aşa şi ni se umple gura de mândrie când pronunţăm – au nevoie de fapte. Gata cu vorbele!
Cu siguranţă, nici executivul de la Chişinău nu are mari soluţii. Unica este aproprierea de Uniunea Europeană, respectiv de România. Soluţii energetice nu prea există, iar simpla ridicare a vizelor cu România nu rezolvă problema economică. A munci în România sau oriunde în Europa nu va duce ca o îmblânzire a crizei economice care se abate cu furie şi dincolo de Prut. Bucureştiul trebuie, e obligat să facă ceva!
Florian Bichir
sursa: evz.ro
Adauga comentariu