Analize și opinii Politică

Acad. Florin Constantiniu: Clasa politică post-decembristă – cea mai incompetentă, cea mai lacomă şi cea mai arogantă din întreaga istorie a poporului român

Academicianul Florin Constantiniu, unul dintre cei mai importanţi istorici europeni ai zilelor noastre, unul dintre puţinii care au avut curajul în perioada ceauşistă să le vorbească studenţilor lor despre înrobirea Basarabiei de către Rusia, a publicat, în numărul din februarie al revistei “Istorie şi Civilizaţie”, un editorial extrem de acid la adresa clasei politice post-decembriste.

Un exemplu de sincronizare istorica
“Am spus in repetate rinduri – si o voi face mereu – clasa politica din perioada post-decembrista este cea mai incompetenta, cea mai lacoma si cea mai aroganta din intreaga istorie a poporului roman.

Actuala guvernare a ridicat incompetenta, lacomia si aroganta la culmi fara precedent. Pasivitatea de pina mai ieri a romanilor a facut-o sa creada ca totul ii este permis, ca romanii pot fi batjocoriti, umiliti, calcati in picioare. Daca in 2011, cind s-a hotarit reducerea salariilor, oamenii ar fi iesit in strada, nu am fi ajuns la situatia dezastruoasa de astazi. Romanii s-au comportat pina mai ieri ca niste oi, care s-au lasat tunse si mulse, fara sa scoata un behait. Atunci, “pastorii” lor, imbracati in costume Armani si rochii Gucci, au crezut ca, oricite abuzuri ar savirsi, impunitatea lor este asigurata.

Se pare insa ca romanii suporta mai lesne sa fie jecmaniti decit umiliti. Iar actuala guvernare le-a intrecut pe toate in a-i batjocori. Asa a fost posibila numaratoarea de pomina a votului de la Legea Pensiilor, facuta de dna Roberta Anastase si trecuta cu vederea de Justitie, asa a fost posibila comasarea alegerilor, cea mai grava incalcare a democratiei din perioada post-decembrista. Daca au inghitit atitea, inghit orice, a fost gandul guvernantilor despre romani. (…)

In cazul miscarilor din Romania, nemultumirile sunt atat de multe si variate, incat ele tasnesc aproape din gura fiecarui manifestant. Absenta unui program sistematica este invocata de Putere si naimitii ei pentru a discredita manifestatiile. Cred ca impulsul cel mai puternic in stare sa-i tina pe oameni in strada, in frig si sa nu ia seama de incercarile de tot felul ale jandarmilor de a-i descuraja si intimida a fost dispretul guvernantilor. Romanii se simt dispretuiti si asta e mai greu de indurat decat taierea salariilor.

Dl. Traian Basescu culege ce a semanat. Domnia Sa s-a vrut presedinte-jucator, nu presedinte-arbitru. Profitand de servilismul PDL si UNPR, care stiu ca, fara el, n-ar insemna nimic, Domnia Sa “a concentrat in mainile sale o putere nemarginita” (ca sa reiau formula lui Lenin despre Stalin, in celebra scrisoare catre Congres, din 24 decembrie 1922). Intr-adevar, dl. Traian Basescu este seful statului, seful guvernului, seful Parlamentului, seful Justitiei, seful Armatei, seful serviciilor speciale si secrete. “Tot ce misca-n tara asta, raul, ramul”, vorba poetului, ii este subordonat si controlat. Era firesc, asadar, ca orice nemultumire, indiferent de natura, indiferent de domeniu, sa-l vizeze pe el. In loc de a fi un factor de mediere si conciliere, Domnia Sa a preferat confruntarea si agresivitatea. (…)

Solutia cea mai buna ar fi alegerile anticipate, care ar da posibilitatea poporului sa-si spuna cuvantul. Dar falsa democratiei se teme de moarte de consultarea poporului (…). In Romania, ciolanul este tinut cu ghearele si cu dintii (…)”

academician Florin Constantiniu
publicat în revista “Istorie şi Civilizaţie”, februarie 2012
preluare de pe blogul lui Radu Tudor – www.radutudor.ro

Despre autor

contribuitor

comentarii

Adauga un comentariu

  • Imediat dupa revolutia din ’89 ,uni indivizi cu state de puscariasi s-au repezit si au ocupat diferite scaune ale puteri la nivel comunal,municipal, judetean si chiar central. Intre timp au promovat pe scara ierarhica si la ora actuala detin functii cu putere de decizii, dindu-ne noua lectii de morala (demagogi ordinari),ba chiar ne si manipuleaza in unele cazuri.Citi din cei ce se afla la putere sau chiar si in opozitie sint curati si nu sint in vizorul justitiei?Mai toti sint patati .Din cauza tupeului,impertinentiei si insistentei lor ,oameni cinstiti si corecti nu au avt loc in slujba poporului.Daca te interesezi de trecutul lor cind candideaza te acuza de politie politica ,dar consider necesar ca fiecare individ ce candideaza pentru o functie publica sa fie analizat din scoarta in scoarta.Din bununl simt ce ne caracterizeaza ne mai adresam actualilor ce indeplinesc calitatile de infractori cu apelativul de domnul sau doamna ori ei nu merita sa le scrii numele pe coala de hirtie sau pe pag.electronica.Bunatatea noastra, a oamenilor de bun simt a fost luata de acesti escroci drept prostie si ne-au catalogat drept prosti.A venit vremea sa fim foarte exigenti cu viitori candidati,iar imunitatea parlamentara sa fie limitata numai la activitatea parlamentatra,infractiunile si contraventiile sa fie aplicate in mod identic ca oricarui alt cetatean daca nu chiar si mai aspru.

  • Dacă un academician a realizat că cei din clasa politică românească sunt nişte simpli golani, acest neam românesc este pierdut. Până şi badea Gheo din cel mai depărtat sătuc îi putea spune acest lucru. Mă miră cum studiile d-lui academician nu l-au făcut să vadă că se prevede în Constituţia României, ca noi să fim sclavi. Adică nu persoane libere. Pentru lămurile îl sfătuiesc să citească art.2, alin.2 din constituţie. Apoi să ia un dex şi să vadă ce înseamnă cuvântul suveran, referitor la fiinţa umană. Şi dacă nici un academician nu vede aberaţiile din documente naţionale, ce pretenţii să am la badea Gheo.

Abonează-te la newsletter