In raidul american asupra Bucurestiului din 4 aprilie 1944 au fost ucisi 3.000 de civili. Bombele au lovit obiective civile si au distrus complet Gara de Nord, in care se aflau trenuri cu refugiati din Basarabia.
Oficial, obiectivul bombardamentului a fost Gara de Nord pentru a intrerupe transporturile militare spre front. In practica, in cele doua ore de bombardament au fost lovite numeroase obiective civile. Peste 300 de bombardiere B-17 (Flying Fortress) si B-24 (Liberator) decolasera de la baze din Italia si au intrat in Romania pe la Turnu Severin si au ajuns in Bucuresti prin Targoviste si Snagov.
Au fost lovite în special cartierele de vest si nord-vest ale orasului – Cotrocenii, Grivita, Steaua – si în primul rînd regiunea Garii de Nord, unde s-a întrebuintat sistemul “covorului” de bombe. Au cazut bombe si în Calea Victoriei asupra Hotelului “Splendid” si a “Parc-Hotelului” de alaturi, unde îsi avea sediul misiunea militara germana, ambele hoteluri fiind complet distruse si o mare parte a locatarilor lor ucisi. Bombe au cazut si pe Calea Grivitei, Plevnei, Bd.Titulescu, Dinicu Golescu, soseaua Orhideelor, cartierele Giulesti si Crangasi, Bd Ghencea, Alexandriei. Cel putin un adapost antiaerian a fost lovit in plin, cei dinauntru fiind ucisi.
Oficial, bombardarea zonelor civile a fost pusa pe seama vantului, care ar fi imprastiat bombele. Nu trebuie uitat, insa, ca Sir Arthur Harris, comandantul Royal Air Force dezvoltase doctrina “covoarelor de bombe” prin care se urmarea lovirea tintelor si populatiei civile cu scopul de a demoraliza atat populatia cat si soldatii de pe front.
Marturii
Pe calea Giulesti erau corpuri sfârtecate cu organele interne si intestinele atârnând în copaci, bãlti de sânge si cadavre carbonizate, iar pe calea Grivitei, un cal de la o trãsurã fusese proiectat la etajul unui bloc ruinat. Au fost distruse multe case vechi si blocuri, oamenii care nu au mai încãput în adãposturi s-au ascuns în subsoluri, multi fiind striviti între dãrâmãturi sau asfixiati. Sursa
Sotia lui George Enescu
Maria (Maruca) Cantacuzino-Enescu si George Enescu erau in casa de pe Calea Victoriei. Sotia lui Enescu isi va aminti:
„Pe cerul senin de primăvară, huruit , salve de artilerie neaşteptate, explozii care ne smulg uşile din balamale, detonări formidabile făcând ţăndări geamurile în locul în care George Enescu îşi compunea cvartetul în mi bemol major. Alt cutremur, provocat de această dată de nebunia ucigătoare a oamenilor, răstoarnă şi dărâmă peste tot în jurul nostru casele peste locatarii lor, porumbeii zboară înnebuniţi în strălucirea metalică a rachetelor luminoase. Ultimul răcnet al geniului tehnic al secolului… progresele civilizaţiei ! Care întunecă albastrul cerului, acoperă soarele. […]
La cincizeci de metri distanţă, ardeau oamenii pe acoperiş, unde se refugiaseră văzând că imobilul – hotelul Splendid, cu douăzeci de etaje – ia foc, fără putinţă de scăpare; maşini în flăcări, cu şoferul mort la volan, cu ocupanţii maşinii calcinaţi în adâncul ei, trecând în zigzag cu o viteză nebună, prin faţa porţii noastre, zdrobindu-se la prima cotitură a străzii; trecătorii fugeau fără ţintă, unde să se ducă? Făcuţi fărâme sub ochii noştri, de explozii ce îşi accelerau ritmul din minut în minut, zgâlţânau din temelii casa […]
prin telefonul dat de o prietenă, am aflat că familia George Florescu, rude apropiate ale mele, care ne erau foarte dragi, erau îngropaţi de vii în pivniţă, sub dărâmăturile casei lor cu trei etaje, din care nici un zid, nici măcar scheletul, nu rămăsese în picioare, se străduiau cu disperare să le scoată cadavrele de acolo, sau pe cei ce mai trăiau încă, poate. Când, pe la sfârşitul celei de a doua zile, cu mare greutate, familia cumnatului meu Nicolae a fost scoasă de acolo, una dintre cele patru fete, un înger de şaptesprezece ani, blondă ca o zână, murise, după o agonie ce a durat cât ziua precedentă, horcăind sub cărămizile şi mortarul ce o striveau, cu mama ei la câţiva metri, şi ea imobilizată, neputând face nimic pentru copila pe care o auzea gemând, deşi era, prin ce minune? nevătămată, sub o grămadă de dărâmături.”
Prof. Ion Hudiţă:
„am văzut pe Bulevardul Pake, aproape de Calea Moşilor, ambele trotuare pline de geamuri sparte, iar sergenţii de stradă încercând să împiedice trecerea pietonilor, de frică să nu se prăbuşească pereţii clădirilor. Am văzut casa lui Taşcă; avea toate ferestrele sparte şi un balcon dărâmat. Am ajuns acasă pe la ora trei. Ai mei observaseră de la fereastra sufrageriei, împreună cu soacră-mea, sutele de avioane care străluceau în soare. De la Calea Moşilor până la Vatra Luminoasă n-a căzut nici o bombă. Până la ora 4 am aflat la telefon dezastrul din oraş, în special cartierul Griviţa şi Gara de Nord. Pe la 5 vine Mielu Mihăiescu cu maşina să vizităm atelierele şi garajele Societăţii pentru a vedea ce stricăciuni a produs bombardamentul. În Cobălcescu, cladirea n-a suferit nimic afară de ferestre, sparte toate. La Hotel Ambasador, a căzut o bombă chiar pe trotuar, spărgând toate ferestrele faţadei, precum şi ale Centralei noastre.”Sursa
Mihai Sebastian
Scriitorul Mihai Sebastian, care, initial, nu a dat prea mare importanta bombardamentului, va descoperi, socat, dupa cateva zile: “am fost în cartierul Griviţa. De la Gară la Bulevardul Basarab, nici o casă – nici una – n-a scăpat neatinsă. Priveliştea e sfâşietoare. Se mai dezgroapă încă morţi, se mai aud încă vaiete de sub dărâmături. La un colţ de stradă trei femei boceau cu ţipete ascuţite, rupându-şi părul, sfâşiindu-şi hainele, un cadavru carbonizat, scos tocmai atunci de sub moloz. Plouase puţin dimineaţa şi peste toată mahalaua plutea un miros de noroi, de funingine, de lemn ars. Viziune, atroce, de coşmar. N-am mai fost în stare să trec dincolo de Basarab – şi m-am întors acasă, cu un sentiment de silă, oroare şi neputinţă.”
Pierderi
In bombardamentul din 4 aprilie 1944 au murit 2.942 de persoane si au fost ranite alte 2.126. Mortii au fost ingropati intr-un cimitir care va purta numele “4 aprilie” si care va fi desfiintat in anii comunismului.
Americanii au pierdut 10 avioane.
In Bucuresti exista doua monumente ridicate in memoria aviatorilor americani ucisi in misiunile de bombardament asupra orasului: un monument a fost realizat in 2002 in Cismigiu, iar celalalt se afla in Parcul Kiseleff si a fost inaugurat in 2007.
Foto:
http://art-historia.blogspot.com/2009/01/bucurestii-bombardati.html
http://www.rezistenta.net/2009/09/1944-bombardamente-in-bucuresti-2.html
http://www.rezistenta.net/2009/09/1944-bombardamente-in-bucuresti-1.html
Sursa: Unstory.com
Suntem atat de imbecili,incat,ridicam pe banii victimelor monumente criminalilor.Ce nenorociti,si tradatori.
Nu vrem nu dorim un razboi in care sa servim interesele altora Romania nu trebuie sa intre in asemenea conflicte Americani asa sint nascuti si crescuti sa dea in cap altora si sa le ia ce are mai bun acei oameni Spunetim si mie o perioada cind americani nu sa batut cu nimeni —ei sint pretutindeni in asia africa si europa ei zic ca fac ordine dar fac dezastre