Analize și opinii Politică

3 locuri de unde se fura masiv si in secret, chiar acum… cu larga participare a serviciilor “secrete” foste si actuale

1. Cartea Funciară. Majoritatea tunurilor s-au dat deja, dar încă există o mafie care pândește tot “ce apare”. A mai murit cineva? E senil și nu se poate apăra? A plecat din țară și dă semne că nu se mai întoarce? Legal, imobilele aparțin statului, dacă nu apare cineva să le revendice. Dar întotdeauna apare. La început au fost securiștii care au avut grijă să păstreze listele cu “transfugi”, cu tot cu adrese, de te întrebi cum de au acum zeci de proprietăți inclusiv în zone de lux. Mai târziu, au intrat în biznis funcționarii care nu s-au mai mulțumit doar cu șpaga. Acum, e rampă de lansare pentru tinerii politicieni ambițioși şi sursă de finanţare pentru seniorii lor.

2. Resursele Minerale. Majoritatea prospecțiunilor geologice sunt ținute “la secret”, din motive care în timpul comunismului erau semicretine iar acum sunt banditești. Interesul statului este să publice informații cât mai ample pentru ca la licitații să fie participarea cât mai mare bună iar prețul – cât mai mare. Dimpotrivă, interesul securiștilor care au păstrat hărțile și informațiile este să le vândă în nume personal. Așa se face că, imediat ce apare o tehnologie nouă sau prețul unei resurse crește peste nivelul la care devine rentabilă exploatarea, apar și firme care știu exact unde să sape.

3. Fondurile Europene. Puținii politicieni care au fost prinși cu mâna în borcanul cu miere au fost pur și simplu prea proști și prea lacomi pentru a-și putea ascunde toate căpușele. Altfel, fiecare euro are o destinație foarte precisă iar faptul că banii vin atât de greu este din cauză că trebuie păcălit și filtrul de legalitate al Uniunii Europene. Pare crima perfectă, petnru că, nu-i așa, “dacă nu-i luăm, îi pierdem”. În realitate, România plătește o contribuție certă către UE, pentru a primi înapoi o metodă nou-nouță de jaf. Abia asta-i spălare de bani!

Lucian Davidescu

sursa: riscograma.ro

Despre autor

contribuitor

comentariu

Adauga un comentariu

  • La prima categorie se inscriu in grupa mare si tiganii. Tot centrul Timisoarei e al tiganilor acum si am inteles ca treaba asta se intampla si in alte orase ale tarii. Au aparut peste noapte tigani care au mostenit tot felul de imobile care erau defapt nationalizate sau chiar si cladiri oficiale, ale unor spitale de exemplu. Tiganii au amenintat si ca vor evacua spitalul de copii din Timisoara… dar nimeni nu face nimic.