Cum se sparge o blocadă mediatică

Lecţia de la Roşia Montană. Şi cum s-a pierdut UNESCO cu Firea

Unul dintre atelierele de la FânFest 2013 (organizat de ActivWatch) a avut chiar această temă – cum să spargi o blocadă mediatică. Iar Afacerea Roşia Montană este un studiu de caz cât se poate de ilustrativ în acest sens, milioanele de euro „investite” în publicitate reuşind să blocheze articolele critice în cea mai mare parte a mass-media, fenomen dublat de apariţia unor materiale favorabile de pe care lipsea (lipseşte) minima atenţionare „P” sau „A” („publicitate”, „adevertorial”). La doar câteva zile după FânFest a venit însă (încă) un exemplu legat de modul în care o astfel de blocadă poate fi spartă.

Vizita ministrului Culturii, Daniel Barbu, şi a unora dintre membrii Comisiei Demolatorilor (fostă UNESCO) la Roşia Montană a fost o cacealma de la un capăt la altul. Întregul program a fost realizat în colaborare directă cu RMGC (compania care vrea să exploateze cu cianuri aurul de la Roşia Montană). Aş putea spune, ţinând cont de desfăşurător, că programul a ieşit direct din birourile de PR ale companiei. Oamenii (ministrul şi parlamentarii) au fost plimbaţi doar prin sediile companiei şi pe traseele atent alese de RMGC, evitându-se:

– zonele cu case demolate (peste 150, unele monument istoric sau aflate în zona protejată şi/sau de protecţie a monumentelor istorice);
– obiectivele de patrimoniu care vor fi distruse dacă proiectul va demara;
– restaurările realizate de către cei care se opun proiectului minier;
– modul în care este valorificat (la timpul prezent şi nu într-un viitor condiţionat de avizarea proiectului minier) patrimoniul cultural al Roşiei Montana pentru a genera dezvoltare durabilă reală pentru comunitate.

Regia a mai inclus:

– „sensibilizarea” opiniei parlamentarilor şi ministrului cu sute de demonstranţi care „vor locuri de muncă”;
– impresionarea acestora cu fotografii frumoase (vezi declaraţiile domnei Raluca Turcan);
– convingerea lor cu ajutorul câtorva specialişti din GIMPCRM (grup finanţat de către companie);
– mimarea unei consultări publice (inclusiv a opozanţilor);
– mobilizarea „presei de serviciu”, care să transmită mesajele companiei (preluate şi de către parlamentari şi ministru) şi care să-i împiedice (cum s-a întâmplat în timpul conferinţei de presă) pe jurnaliştii incomozi să pună întrebările (sau să obţină răspunsuri la întrebările lor).

Scopul final nu a fost nici pe departe cel declarat („vizită de documentare/informare”), ci unul strict propagandistic: de a raporta că membrii comisiei s-ar fi informat, că ar fi consultat opinia publică şi specialiştii şi că proiectul ar avea susţinere publică. Nu e nici prima, nici ultima acţiune de acest gen.
Planurile le-au fost date însă peste cap. Câţiva activişti şi câţiva jurnalişti (care înţeleg că munca lor nu e aceea de a suplimenta efectivele de PR ale companiei şi politicienilor, ci de a verifica „povestea oficială” până la cele mai mici amănunte şi detalii) au surprins şi înregistrat imagini şi declaraţii care prezintă o cu totul altă versiune:

– Susţinerea publică este una mimată (manifestanţii au fost adunaţi aleatoriu de pe stradă, din localităţi învecinate – unii dintre ei habar nu aveau pentru ce au fost aduşi cu autocarele la Roşia Montană şi cu cine ar urma să se întâlnească);
– Nu a existat o consultare reală, nici cu opozanţii locali, nici cu specialiştii din domeniul patrimoniului. Cei care au refuzat întâlnirea cu localnicii din opoziţie au fost chiar oficialii – consilierul Comisiei, care a negociat cu ei, recunoscând cât se poate de clar că membrii Comisiei „NU VOR” să vină să discute cu opozanţii şi să le vadă sediul (o pensiune – Hostel „La Gruber” – care prezintă, de altfel, o variantă alternativă de dezvoltare pentru Roşia Montană). Specialiştilor care s-au pronunţat împotriva proiectului distructiv nu le-au fost trimise invitaţii, fiind înlocuiţi de cei a căror activitate e finanţată de RMGC (şi care, prin vocea lui Alexandru Vulpe, au recunoscut că „nu au făcut o cercetare proprie la Roşia Montană”).
– Un comportament extrem de agresiv (ameninţări, injurii, bruscări) al angajaţilor şi susţinătorilor companiei la adresa activiştilor şi jurnaliştilor ne-încorporaţi care filmau şi înregistrau evenimentul. Invectivele „vedetei” mediatice Sanda Lungu (cea care de la „tricotat ciorăperi” a trecut la „f*t buha”, „trag clopotele pentru morţi”, „labă” şi „p**a”) sunt extrem de sugestive. Cine a văzut (şi se poate revedea) momentul poate înţelege că nu e vorba de vreo „iritare” provocată de reporter, ci de un comportament de tip „superior”, specific celor care consideră că îşi pot permite orice, pentru că oricum nu există vreo repercusiune, a celor care mizează că agresivitatea şi forţa pot închide gura oricui – în acest sens se poate vedea şi zâmbetul „de satisfacţie” care apare pe faţa doamnei de lângă Sanda Lungu, când aceasta debitează inepţiile.
– Faptul că şi conferinţa de presă a avut propria regie (cu o „deschidere” în care ministrul şi fiecare membru al Comisiei şi-au prezentat mesajele publicitare – care să fie preluate de mass-media încorporată -, pentru ca, ulterior, în ciuda promisiunilor făcute „de a răspunde la toate întrebările”, „de a sta şi până dimineaţa dacă e nevoie”, să acorde un timp mai scurt pentru răspunsuri – şi acelea bruiate – decât au alocat transmiterii de mesaje).

Înregistrările realizate au fost adunate într-un filmuleţ postat pe Youtube şi Facebook, care a devenit viral în câteva ore (cu zeci de mii de vizualizări). Articole, relatări şi comentarii au apărut pe VoxPublica, Vice, blogul ActiveWatch, Cotidianul, România Curată, Europa FM şi au fost preluate şi de alte site-uri şi bloguri (Totb.ro, cristiserb.com, nasultv.ro, criticatac.ro). Elemente esenţiale pentru spargerea blocadei mediatice a fost interlink-uirea între aceste articole şi, din nou, share-uirea pe paginile personale şi pe diferite grupuri de pe Facebook. În majoritatea cazurilor, articolele au devenit cele mai citite/vizualizate pe site-urile şi blogurile în discuţie.

La o estimare limitativă, în câteva zile, înregistrările şi articolele au ajuns la peste 100.000 de citiri/ vizualizări (peste 28.000 de pe Youtube, peste 35.000 pe Facebook, peste 15.000 articolele de pe VoxPublica – unde referinţele de trafic sunt publice). Pentru cei care cunosc datele de trafic/audienţă pe print, online şi chiar a televiziunilor de ştiri (unde, printre alte ştiri, s-au strecurat şi ştiri legate de vizita Comisiei şi ministrului la Roşia Montană), cifra este una impresionantă. Cu efecte anticipabile şi pe termen lung: ştirile TV şi/sau articolele propagandistice au „calitatea” de a se şterge repede din memorie; modul în care doamna Sanda Lungu „f**e buha” a intrat însă în „folclor”.

Exemplul prezentat mai sus arată că blocada mediatică poate fi spartă. Dacă serviciile de PR ale RMGC şi, mai ales, politicienii români îşi fac iluzii că adevărul poate fi ascuns graţie milioanelor de euro „investiţi” în mass-media se înşeală amarnic. Să nu fim copii (ca să o citez, din nou, pe doamna Raluca Turcan), minciunile legate de Afacerea Roşia Montană au picioare scurte.

BONUS: Spargerea blocadei mediatice merge mai departe. Grupul de acţiune socială MindBomb pregăteşte o nouă serie de afişe, dedicate membrilor Comisiei. În avanpremieră, cel “adjudecat” de senatorul (şi vice-preşedintele Comisiei) Gabriela Firea: