C O N T R A P R O P A G A N D Ă

Zúgzwang

Expresia „Cine știe ce ințelegeri face Dragnea acolo cu evreii”, prin care Johannis nu și-a putut ascunde nervozitatea (posibil șuntat de SIE la faza asta), incepe să capete iată și niște răspunsuri: un interviu cu Liviu Dragnea realizat de The Associated Press și preluat aparent surprinzător de cele mai mari publicații internaționale și nu oricum ci in termeni pozitivi și laudativi, pare că agită foarte tare zilele acestea lumea politică și pe cea mai puțin vizibilă, a serviciilor.



Anunțul intenției mutării ambasadei României la Ierusalim făcut atât de intempestiv de Dragnea, atrage după sine și sprijinul unor grupuri foarte puternice de lobby, cu mare influență la Washington.

Contextul geopoiltic internațional din ce in ce mai inflamat și extrem de complicat, ce pare să ducă spre o direcție de coliziune intre intersele globale ale SUA și ale Germaniei/UE, anunțată de George Friedman incă din 2014 intr-un discurs celebru ținut la Chicago in fața Consiliul de Afaceri Globale, produce mutații serioase inclusiv pe scena politică românească, forțând și taberele politice de la noi, să se repoziționeze – dar tot din poziție servantă, in raport cu cele două blocuri devenite antagoniste.

In perspectiva unui conflict, fie el și hibrid stârnit de mișcările aparent haotice in plan extern ale administrației Trump, care par să reseteze toate relațiile și ințelegerile internaționale stabilite după al doilea război mondial, este clar că Dragnea, sfătuit de echipa sa de consilieri adusă anul trecut din Israel, a speculat foarte bine momentul, jucând totul pe cartea americană, lăsându-l intr-un offside mare pe Johannis, omul Germaniei, respectiv al nucleului dur al Europei.

Problema cea mai mare a Statelor Unite in Europa, exprimată adesea prin vocea lui Friedman in discursurile sale, rezidă in neacceptarea de partea americană a joncțiunii dintre tehnologia și forța economică a Germaniei cu resursele inepuizabile ale Rusiei. Acest lucru din perspectivă americană, este exclus.

Ori in ultima aproape jumătate de secol, cam de când Fukuyama se grăbea să anunțe “sfârșitul istoriei” prin victoria, credea el atunci, totală a sistemului politic promovat de neo-conservatorii americani asupra așa-zisului model comunist, de la sfârșitul ultimului deceniu al secolului trecut, Statele Unite, văzându-se scăpate pe turnantă in singura mare putere câștigătoare, au derapat rapid intr-un comportament abuziv in relațiile internaționale, de mare imperiu in expansiune, care calcă peste popoare și state suverane, rupând tratate și intelegeri, fără să trebuiască a da socoteală cuiva.

Practic America, frumoasa și generoasa mare națiune de peste ocean, așa cum o vedeau vest-europenii eliberați de sub Germania nazistă ori est-europenii de după Cortina de fier vrăjiți de cântecul ei de sirenă, amețită de beția puterii, a inceput să-și agreseze nu doar dușmanii, aproape toți inventați pentru a-și justifica aventurile militare, dar și partenerii pe care, dată fiind criza resurselor și restrângerea tot mai accelerată a spațiilor ca rezultat al avansului tehnologic, a inceput să-i vadă, din prieteni și parteneri, in adversari concurențiali.

Războaiele inceputului de nou mileniu in general și ale Orientului mijlociu in particular – cea mai importantă placă turnantă geostrategică, așa cum il numea Zbigniew Brzeziński, dincolo de răvășirea atâtor state suverane și uciderea ori alungarea a milioane de oameni de pe pământurile lor, au insemnat de fapt, spus cinic, preluarea prin forță a resurselor, piețelor și rutelor de transport deținute prin țări terțe atât de adversari cât și de parteneri, in unele din cele mai strategice zone de pe glob.

Situația de loc fericită a României, care a jucat in general cartea americană ostilizându-și in ultimii doisprezece, treisprezece ani cam toți vecinii și provocând continu și gratuit Rusia, acceptând nu doar ocupația militară americană cu tot ce-a adus după sine in spațiul politic și economic autohton, dar să și devină un avanpost avansat al marelui hegemon, de pe care Statele Unite să țină in control pe culoarul Intermarium vechea Europă și să lanseze amenințări la adresa Rusiei, ne-a transformat automat, fără ca cineva să ne intrebe, in țintă a rachetelor strategice rusești și potențial teren de desfășurare a ostilităților la sol.

Prinși in “zona tampon” nord – sud, cum numea Friedman culoarul Intermarium, de la Marea Baltică până la Marea Neagră, resuscitat de curând de Trump pentru izolarea Rusiei de restul Europei căreia visa să-i vândă gaze americane lichefiate și blocul tot mai nervos al țărilor “vechii” Europe afectate serios economic de sancțiunile pe care SUA le-au forțat să le aplice Rusiei și pe care le obligâ acum să le exercite și asupra Iranului și escaladarea tensiunilor de către Statele Unite in jocul geopolitic de indiguire a Rusiei (cum numea același Brzeziński strategia pe termen lung de incercuire a rușilor), la care se adaugă reconfigurarea brutală a Orientului Mijlociu in care, după Iran, Turcia se vede amenițată de creșterea Arabiei Saudite intr-o alianță forțată de SUA cu Israel, imi pare că ne pune pe noi acum, intr-o situație din care orice alegere este imposibilă, ducând numai către un singur deznodământ, de Zúgzwang, cum il numesc șahiștii, in care, având la dispoziție numai mutări perdante, implacabil ajungem la cedări materiale, de poziționare ori.. fatale.

Autor: Petre Caluian

Sursa: Petre Caluian

Related Posts

Let us talk about
Name and Mail are required
Join the discuss