Haipagigizmul și restul minicurentelor proeuropiane de la noi în județ se emofîstîcesc cu îmbujorare de fiecare dată cînd rostesc Margaret Thatcher. Surse răutăcioase relatează că membri cu vîrste ceva mai academice ai pomenitelor curente scapă și cîte un pîrț discret cînd se ridică – întotdeauna respectuoși – în picioare la cazul că este pomenită Doamna lor de Fier.
Astea, spre deosebire de mulți britanici care i-au supraviețuit Doamnei și de la care astăzi te poți aștepta să nu fie tocmai pioși cu amintirea prim-ministeriatului fiicei de mare succces a băcanului, predicatorului și politicianului conservator Alfred Roberts din localitatea engleză Grantham.
Astăzi, haipagigizmul și restul minicurentelor proeuropiane de la noi în județ se feresc dibaci s-o introducă pe icoana politică a adolescențelor lor în discuțiile curente despre “suveranismul europian”. Dacă n-ați aflat încă, ei acușica sînt suveraniști europeni. Adică își doresc ardent dăcât cetățenia noului (unic) stat to be, SUE (lacrimă nostalgic-preemtivă).
Statul național le pute. Nu doar cel românesc, dar acesta le pute cu deosebire. Întregul discurs programatic șade înfipt în teza că românii nu sînt capabili să se guverneze singuri, deci statul român trebuie să predea urgent altora cheile guvernului și pe ale celorlalte instituții, sistemic corupte de o clasă politică care de treișcinci de ani… blabla etc samd.
Deci salvarea este SUE. Federația. Imperiu nou cu comandă unică la Bruxelles. De acolo, românimii, bulgărimii, ungurimii, italienimii, spaniolimii și celorlalte popoare bătrîn continentale Centrul le va da voie, poate, să decidă de capul lor între ce ore li se permite să-și mature cartierele. Dacă se necesită și spălarea străzilor în viitoarele județe ale Federației, probabil că Centrul va fi generos și va lăsa județelor deciziile privind orarul acestei operațiuni utilitare, însă va impune și va controla substanțele detergente. Pentru ca nu cumva să scape ceva neeco.
Pentru toate celelalte, pentru absolut toate celelalte, va hotărî Centrul. Centrul fiind unicul competent și singurul conținător al tehnocraților care vor izbăvi continentul nostru de politicienii corupți, deci inutili.
Ceva frumos. Ceva deosebit. Ceva de vis.
Dar de ce o ocolesc pe Thatcher haipagigiștii și restul curentaților proeuropian de la noi din județ cînd vine vorba despre suveranismul lor federativ? Simplu. Cel mai redutabil și mai coerent adversar european al federalizării continentului se numește Margaret Thatcher. În 1975, zeița adolescenței haipagigismului românescu a făcut campanie în stradă cu tabăra YES! a “pieței comune” (EEC), pentru ca, în 1990, să rostească celebrul No, No, No!, prin care care se poziționa radical contra proiectului POLITIC paneuropean anexat pieței comune continentale. Adică Federației. Adică SUE.
Acel discurs a costat-o pe Margaret Thatcher funcția titulară în 10 Downing Street. Din același discurs a decurs Brexitul. Pe care nu l-au impus rușii, băieți. Nici Trump, fetelor. Nici Cambridge Analytica, tovarăși. Tabăra EXIT era acolo de multă vreme. Poate chiar de dinainte de 1990. Poate chiar de pe la finalul anilor ’70, cînd aceeași Margaret Thatcher rostea un alt discurs celebru: “I want my money back”.
Scrisei această polologhie nu de grija (neapăsată) a fracturii logice deschise între suveranismul europian și thatcherismul haipagigismului românescu și al restului minicurentelor proeuropiane de la noi în județ.
Cît despre urmașii de azi ai duduii de fier – in office sau simpatizanți bezmetici -, ei par a iubi realmente focos proiectul politic federalist, proiect care aduce tot mai pardon leit cu un Frankenstein ițit din amorul ghebos al nazistoidului centralism democratic comunist cu o economie de piață semivirgină, sedusă și abandonată.
Autor: Sorin Faur
Adauga comentariu