C O N T R A P R O P A G A N D Ă

Piața liberă, în repere filosofico-economice

De-a lungul istoriei, tema creșterii economice a fost principalul subiect de dezbatere atât în media, cât și în cercurile științifice. Cum anume se poate ajunge la progres, la dezvoltare, la bogăție, a fost tema pentru care cercetători din toate timpurile au consumat mii de pagini, fie ele fizice ori virtuale. La urma urmei, așa cum spunea Adam Smith, economiștii sunt datori să caute formula prin care societățile să obțină acea ‘avuție a națiunilor’. Și nu puțini au fost cei care și-au dedicat întreaga carieră acestui vis.

Este evident că miezul tare al progresului constă în bunul demers economic, motorul dezvoltării statelor este pus în mişcare de fluxul economiei. Însă modul în care a fost abordată politica economică a cunoscut nenumărate modele, viziuni, politici, concretizate în diverse forme de guvernământ.

După anul 1989, eliberarea de sub regimul “unicului manual” comunist, victoria capitalismului părea a nu mai avea adversari cu argumente puternice. Barierele comerțului internațional au fost dărâmate odată cu zidul Berlinului, iar piața liberă devenise cel mai potrivit mod de a “face economie”.

Instituția pieței libere se concretizează ca bună practică şi se dezvoltă pentru a scoate ce e mai bun din individ. Bazată pe principiul fundamental al securității dreptului de proprietate, în atmosfera pricipiilor democratice și ale statului de drept, piața, prin mecanismul liberei concurențe, face posibilă tranzacționarea între agenții economici, lăsând la aprecierea lor profitabilitatea fiecărei operațiuni, caracterul voluntar, sub dreptul de a respecta regulile unui contract bilateral.

Astăzi, în perioade tulburi, se vorbește tot mai des despre piață, și nu tocmai în cel mai fericit context. Astfel “piața liberă” ajunge, într-o manieră personificatoare, a fi culpabilizată de eșecurile economice, de aparenta dezordine socială. Liberatea economică este blamată a fi permis prea mult, prea repede și prea puțin selectiv. Ajungem astfel să ne întrebăm ce este de fapt piața liberă? Cum anume a apărut și dacă poate fi destituită atât de ușor? A existat cineva, la un moment datat și certificat care a ridicat un document spunând: “aici, astăzi, prin acest ordin se instituie piața liberă!!”, presupunând că, în același mod, poate fi și desființată?

Cu toate că acest scenariu poate ar conveni multora, motivați să arunce în derizoriu libertatea economică, în special în condiții de criză, variantă este una pur utopică. Mai cuminte și mai real este să privim evoluția și originea pieței libere cu izvor din natura umană. Argumentele filosofico-economice ale instituției pieței libere vizează, în principal, această origine a pieței.

Este piața liberă o instituție?

Instituţiile, în general sunt considerate “reguli ale jocului”, descrise cel mai bine de Douglas North ca şi “obiceiuri, legi, cutume sau reguli normative. Ele operează ca un set de reguli sau standarde care definesc comportamentul […] şi fac posibilă organizarea vieţii”[North, 1990:34]. Chiar dacă rămân necunoscute în detaliu, şi cele mai vechi societăţi cunoşteau anumite reguli. Organizarea ierarhică era esenţială în supravieţuirea comunităţilor tribale. Existau în aceste primare forme de organizare socială reguli nescrise, valori respectate cu sfinţenie. Acestea reprezintă originile instituţiilor de astăzi, evident schimbate de trecerea anilor şi dezvoltate odată cu progresul socităţii.

Instituţiile, deci, s-au transformat odată cu omenirea, de la formele de început la adevărate sisteme complexe de astăzi. Oamenii sunt cei care prin acţiunile lor au condus la aceste dezvoltări, însă dezbaterile asupra originii instituţiilor împart mai multe punct de vedere. În esenţă, întrebarea este dacă a existat un început dictat, inventat de om, fabricat prin puterea minţii lui, ori în mare parte a avut loc o evoluţie de tip darwinian.

În acest sens, piața liberă este privită ca o instituție datorită impunerii unor reguli, și anume existența proprietății private, a libertății contractuale și a respectării unor drepturi și obligații care privesc buna conviețuire în societate. Mai mult de atât, piața liberă necesită și un mecanism de funcționare, cel al concurenței libere. Toate acestea au ca izvor insăși natura umană, sunt elemente pe care Benjamin Constant le considera în mod evident anterioare legilor.

Viața economică nu ar putea exista fără oameni. Noi suntem, de fapt, cei care dăm viață unei forme de piață, fie ea liberă sau nu. Indivizii au anumite feluri şi moduri personale de a acţiona în diferite situaţii şi au reacţii unice şi în alegerile economice. Însă ceea ce interesează este comportamentul asupra proprietății private. Reacțiile indivizilor și modul în care fiecare este interesat să administreze un bun “al său” sunt analizate şi abservate încă de pe vremea lui Aristotel [Aristotel, 1988]. Deşi nu aprecia condiţia de comerciant, în scrierile sale, Aristotel observă că indivizii au tendinţa să se preocupe mai mult de ceea ce este a lor decât de lucrurile comune sau ale altora, datorită faptului că responsabilitatea se diminuează atunci când obiectul de referinţă nu este propriu. Mai mult decât atât, subliniază faptul că dacă toţi ar deţine responsabilitate pentru toate lucrurile, rezultatul ar fi o generală confuzie. În viziunea sa, divizarea proprietății asupra bunurilor conduce la o stare de pace și liniște.

O altă regulă necesară unei piețe libere este concurența. Politicile în acest domeniu oferă agenţilor limitele jocului economic. Fiecare individ are posibilitatea sa de a se lansa pe piață, însă numai de sine depinde stabilizarea unei cote. Evident, o poziție garantată de stat sau de oricine altcineva suficient de puternic încât să susțină un faliment, va îndemna mai mult spre lenevire decât spre încercarea de a îmbunătăți permanent bunul sau serviciul comercializat.

Concurența liberă cunoaște două valențe, având și putere de recompensare dar și forță penalizatoare. Atunci când un agent economic își depășește competitorii, beneficiile obținute vor fi cea mai dulce recompensă, însă acest joc presupune și un pierzător. Pentru acesta din urmă, concurența va însemna faliment.

Se poate afirma că forma de manifestare a pieţei libere, mecanismul său, este concurenţa, esenţa capitalismului sub toate formele sale [Hayek, 1998:134]. Numai prin această metodă se poate trece la prosperitate economică, deoarece doar prin confruntare directă firmele cele mai bune vor evolua. Este evident că aşa cum putem vorbi despre o diviziune a muncii, putem observa şi o selecţie de factură naturală a agenţilor economici atunci când sunt lăsaţi să se angajeze voluntar pe piaţă.

Competiția presupune inovare. În mod natural, ideile inovatoare sunt cele care aduc noi bunuri și servicii pe piață, supuse la testul satisfacerii consumatorilor. Schumpeter scria despre “distrugerea creativă”, lăudând antreprenorii care pătrund pe piață prin ruperea standardelor de până atunci. Deci, impulsul spre inovare este un efect direct al concurenţei pe piaţa liberă. Acest motor care împinge spre dezvoltare este cu mult mai puternic decât orice legislaţie sau plan al păturii guvernatoare.

Originea instituţiei pieţei libere – posibile scenarii

Adam Smith caută originea pieţei în interiorul construcţiei umane, urmat de Mill şi Ricardo. Argumentaţia acestor cercetători conduc spre o apariţie obiectiv-necesară a pieţei libere, plecând de la ordinea naturală şi de la individ.

Privită ca instituţie, piaţa liberă este o regulă, o formă de conduită socială. Apariţia ei ţine de natura umană, de complexitatea individului şi de realitatea că doar piaţa, ca bună practică, poate scoate în evidenţă cea mai bună parte a fiecărui individ, din punct de vedere economic.

Literatura de specialitate asupra temei originii instituției pieței libere conduce spre fundamentele instituţiilor moderne, care în mare parte, provin din istorie, din obiceiuri şi cutume. Dacă în trecut existau convenţii între indivizi, legi concrete, odată cu dezvoltarea societăţii acestea primesc un caracter tot mai abstract. În trecut, obligativitatea respectării unei reguli era, în primul rând, exercitată prin puterea moralei „care obligă” [North, 1990:43].

Cultura, obiceiurile, tradiţiile fac parte din categoria instituţiilor informale, care, în timp, devin instituţii formale. Piaţa liberă a apărut iniţial acolo unde cultura naţiunii urma firul liberal. Caracteristicile unui popor, printre care şi modul în care face economie, sunt preluate, mai mult sau mai puţin transformate. De exemplu, legislaţia română în domeniul economic este impregnată de formule latine, încă păstrând caracteristicile gândirii legale romane asupra tranzacţiilor comerciale. Codurile noastre sunt formate după tradiția romană, combinată cu viziunea codului lui Napoleon, de după secolul al XVII-lea.

Din alt punct de vedere, piața apare pentru a facilita tranzacțiile economice. De la simple forme ale trocului în antichitate, până la tranzacțiile bursiere de astăzi, piața este locul unde se întâlnește cererea cu oferta. Chiar și în comunism, se vorbea despre piață.

Apariţia pieţei libere pentru facilitarea tranzacţiilor economice concretizează faptul că piaţa concurenţială este cea mai potrivită pentru a asigura fiecăruia locul meritat. Agenții economici ce pot face față concurenței vor prospera, iar piaţa va sancţiona într-un anumit fel lenea, lipsa de iniţiativă. Individul găsește în piață atât un mod de a avea un anume câștig, dar și un mod de a-și organiza viața.

Privind relația dintre piață și gradul ridicat de uşurinţă în efectuarea schimburilor, perspectiva economiei instituționale aduce în discuție problema costurilor de tranzacţie. Piaţa liberă nu funcţionează într-un vacuum absolut, ar fi o utopie, ci susţinând dreptul de proprietate şi libertatea contractuală. R. Coase priveşte instituţiile ca un ajutor al mâinii invizibile smithiene, punând ordine acolo unde încă mai este nevoie [Coase, 2005:51]. Ajutorul pieţei poate veni pe filieră instituţională, de la restul organizaţiilor ce susţin libertatea economică. Costurile tranzacţionale pot fi privite ca una din caracteristicele unei economii. Investiţiile sunt afectate de dimensiunea acestor costuri, care pot ajunge la cote foarte înalte, mai ales acolo unde se întâlneşte şi fenomenul corupţiei. Costurile scăzute pot dinamiza economia, încurajând antreprenorii să dezvolte ideile proprii în afaceri. Atunci când chiar şi deschiderea unei firme devine o corvoadă birocratică ce presupune costuri ascunse şi ridicate, este evident că nu mulţi vor fi cei care vor încerca să pună în practică o activitate economică. În lipsa antreprenorilor, economia nu va putea progresa.

O altă abordare asupra originilor pieței privește adânc în caracterul complex al naturii umane, punând individul la baza analizei economice. Privit ca un simplu homo economicus ori ca o fiinţă dotată cu o cunoaştere limitată, individul prezintă din punct de vedere comportamental, diverse anomalii. Cu toate eforturile cercetătorilor de marketing și management de a surprinde și analiza modul în care oamenii acționează, de cele mai multe ori tiparele statistice sunt depășite cu mult de realitate. Natura complexă a individului va conduce la imposibilitatea de a crea legi și instituții perfecte pentru toți, însă cooperarea umană va impune necesitatea dezvoltării unor reguli aplicabile tuturor, instituții care fac posibilă viața într-o societate.

Cercetătorii scot în evidență firea duală a omului, de multe ori captiv sentimentelor îndoielnice, care pot depăși spiritul general al echității și al moralei generale. Piața, atunci când este una liberă, poate corecta prin mecanismele proprii aceste devieri comportamentale. De exemplu, dacă în cazul unui contract bilateral, unul dintre agenți nu respectă una din promisiunile pe care le-a făcut în relație cu respectiva tranzacție, este mult mai simplu să fie evitat la următorul schimb. Prin forma publicității, piața poate pedepsi un comportament ilicit, mult mai ușor decât în cazul în care se apelează la alte instituții, în speță puterea judecătorească. Regulile bune, cele ca apar în timp şi se transform într-un soi de morală, sunt cele care pot echilibra caracterele duale. Regulile pieței libere sunt, cel puțin ar trebui să fie, generale, deci nu ţin cont de potrivnicia naturii umane.

Cunoscut e faptul că de cele mai multe ori este mai uşor a face un rău decât un bine, şi atunci Smith găseşte ca soluţie aruncarea individului pe piaţă. În plină concurenţă, acolo unde orice greşeală este taxată, agentul economic trebuie să dea tot ce e mai bun din el. Concurenţa îl va obliga la raţionalitate şi eficienţă, la respectarea contractului [Smith, 1962:23]. Piaţa liberă este definită prin competiţie, iar competiţia poate fi soluţia pentru tentaţia către rău.

Instituția pieței libere poate fi privită și ca un răspuns la imperfecțiunile vieții în societate. Se presupune că legea ne va trata în mod egal, indiferent de condiție socială, gen, etc., însă acest lucru nu presupune ca noi toți să fim egali. Hayek sublinia acest aspect în “Constituția Libertății”. In realitate, indivizii nu sunt egali. Diferă prin caracteristici specifice datorită familiei și locului unde s-a născut și mai ales datorită experiențelor personale pe care le cunoaște de-a lungul vieții. Unii pot avea o anumită educaţie alocată unei poziţii sociale superioare, alţii pot fi constrânşi de munca de jos, unii sunt suferinzi, alţii se angajează în slujbe angajante ori unii trăiesc un vis boem. Fiecare experienţă adaugă ceva unic fiecăruia, iar atunci percepţia sa asupra lumii înconjurătoare va fi diferită. North adaugă valoare acestor ipoteze, considerând că instituţiile în general, deci şi piaţa, apar ca o necesitate a raţionalităţii limitate a indivizilor, a faptului că ei se angajează în relaţii economice fără să cunoască toate detaliile acestui demers, informaţia lor nu este completă ori perfectă, pentru că tranzacţiile nu se efectuează mereu într-un mediu transparent; din toate aceste motive, oamenii apelează la instituţii pentru a încătuşa condiţiile activităţii lor [North, 1990: 30]. Deci, prin lansarea liberă pe piață, fiecare individ își poate găsi locul “meritat”, în funcție de eforturile și activitățile sale.

Vedem, în societatea de astăzi, multe cazuri de oameni “nepotriviți” pentru funcții și atribuții cheie, mai ales în sectorul economic. Atribuirea responsabilităților pe criterii diferite de cele ale performanței și merituozității conduce la destabilizare și la decizii economice nefericite. Într-o viziune a unei piețe libere, aceste scenarii nu mai pot deveni realitate și asta pentru că în condițiile acestea, fiecare va primi înapoi doar un anumit procent, rod al muncii sale. Ineficiența este pedepsită înainte de a ajunge în vârf, iar incompetența dispare din primele încercări de manifestare.

Mai mult de atât, apariția pieței libere conduce la o diviziune a muncii în societate. Colaborarea și comunicarea dintre agenții economici vor conduce la diversificarea activităților, la crearea de noi servicii și produse. În relație cu plierea pe un avantaj competitiv, fiecare agent economic se va specializa pe domeniul pe care îl stăpânește cel mai bine, crescând astfel atât calitatea produselor, cât și nivelul de satisfacție al consumatorilor. Repartizarea agenților se va realiza în spiritul mâinii invizibile smithiene, după criteriile muncii eficiente [Pohoaţă, 2009:93].

Prin urmare, se pot trage câteva concluzii despre originea instituţiei pieţei libere, debutând cu faptul că fundamentele sale se regăsesc în interiorul construcţiei umane. Piaţa a apărut o dată cu individul, s-a dezvoltat odată cu progresul societăţii şi va continua să reprezinte locul unde agenţii economici îşi găsesc cel mai bine optimizarea eforturilor lor.

În al doilea rând, apariţia instituţiei pieţei este de natură obiectiv-necesară. Părerile care susţin un început inventat, proiectat pălesc în faţa argumentelor ce proiectează piaţa ca o soluţie la nevoile societăţilor. Ea vine ca o bună practică, ca o regulă ce modelează comportamentul indivizilor. Fundamentele pieţei libere vizează ordinea naturală şi individul, antrenat sub mâna invizibilă.

În al treilea rând, piaţa este un răspuns şi la natura contradictorie a omului. Concurenţa este cea mai bună soluţie de a corecta comportamentele deviate de la echitate, obligând spre raţionalitate şi eficienţă. Statul poate ajuta, în maniera unui arbitru, însă, nu ar trebui să presupună a avea la îndemână metode mai bune și mai eficiente decât cele naturale ale pieței.

În ultimul rând, piaţa liberă conduce la existența unei diviziuni naturale a muncii, invitând spre cooperare şi implicit spre construcţia societăţii libere.

În concluzie, avansul întregii lumi, indiferent de formula în care a avut loc în planuri diferite, se datorează deschiderii lumii economice. Economia de piaţă liberă, chiar dacă nu este perfectă, pare cea mai bună variantă, până în prezent, de obţinere a progresului. Tot ce ne rămâne de făcut, chiar și în condițiile apăsătoare ale unui mediu internațional instabil este să avem încrederea în manifestarea cu adevărat liberă a pârghiilor pieței.

Bibliografie

1. Aristotel (1988), The Politics, ed. Stephen Everson, Cambridge: Cambridge University Press.

2. Coase, R. H. (1960), ‘The problem of social cost’, Journal of Law and Economics, 3: 1–44.

3. Coase, R. H. (1964), ‘The regulated industries: discussion’, American Economic Review, 54(3), Papers and Proceedings of the Seventy-sixth Annual Meeting of the American Economic Association, pp. 194–7.

4. Coase, R.H. (2005), The Firm, the Market and the Law, University of Chicago Press.

5. Economic Freedom of the World Report, 2010.

6. Friedman, M. (2007), Capitalism şi Libertate, Edit. Enciclopedica, Bucureşti.

7. Hayek, Friedrich A., (1998), Constituţia libertăţii, Institutul European, Iaşi

8. Hayek, F. von (2003), Law, Legislation and Liberty, London: Routledge.

9. Hayek,F. (1944), The Road to Serfdom , Chicago: University of Chicago Press.

10. Mises, Ludwig von. (1998 [1949]), Acţiunea Umană, Institutul Ludwig von Mises-www.mises.ro

11. North, D. C. (1990), Institutions, Institutional Change and Economic Performance, Cambridge: Cambridge University Press.

12. Pohoaţă, I. (2009), Repere în Economia Instituţională, Editura Economică, Bucureşti.

13. Smith, A. (2010 [1962]), Avuţia Naţiunilor, Editura All

AUTOR: Ligia Munteanu

Related Posts

Let us talk about
Name and Mail are required
Join the discuss