C O N T R A P R O P A G A N D Ă

OVIDIU HURDUZEU:”Ţăranii, consideraţi astăzi fără viitor, vor salva România!”

ovidiu-hurduzeuInterviu cu Ovidiu Hurduzeu, scriitor.

– Ce înseamnă ţăranul român pentru dvs?

Ţăranul român este România. Am fost, suntem şi, prin voia lui Dumnezeu, vom rămâne ţărani. Fără ţărani, România nu va mai fi ţara noastră, ci un tărâm străin.

– Care credeţi că e modelul de dezvoltare ce l-ar avantaja cel mai bine pe ţăranul român, astfel încât să se perpetueze rostul din oameni şi din locuri?
În primul rând, să precizăm termenul “dezvoltare”. Majoritatea economiştilor şi politicienilor români înţeleg prin “dezvoltare” creştere economică, în mod ideal, nelimitată. O creştere economică anuală de peste 10%, cum a avut China timp de câteva decenii, este visul românesc. Puţini par să înţeleagă că un astfel de vis, de fapt, ar deveni repede un coşmar pentru ţara noastră. Nu putem avea creştere economică exponenţială într-o lume de resurse limitate. Astăzi, orice dezvoltare economică trebuie, în mod obligatoriu, să ţină seama de limitele impuse de ecosistem. Altfel spus, nu putem să ne dezvoltăm distrugând patrimoniul nostru natural şi instrumentalizând omul de rând. Omul creat după chipul şi asemănarea lui Dumnezeu nu poate fi transformat într-o marfă ieftină (“resursă umană”) sau maşină de consumat produse din import. Nici nu ne putem dezvolta pe seama destrămării comunităţilor umane organice, precum familia, satul sau parohia.

Ţăranul român ar fi avantajat de distributism, un model de dezvoltare cu rădăcini istorice în doctrina ţărăniştilor interbelici. Distributismul are ca obiectiv răspândirea bunăstării pe scară largă, prin răspândirea şi încurajarea micii proprietăţi productive şi a formelor asociative de tip cooperatist.

În agricultură, distributismul favorizează mica fermă de familie, cooperaţia, agricultura ecologică şi dezvoltarea pieţelor locale prin colaborare locală. Distributismul încurajează unităţile de desfacere (de la magazinul de la colţul blocului, până la marile lanţuri comerciale) să se aprovizioneze cu produse agricole locale sau autohtone, capitalul păstrându-se astfel în comunităţi şi fiind investit înapoi spre bunăstarea localnicilor.

– Ce nu ar trebui să însemne dezvoltarea?

Dezvoltarea nu înseamnă mai multe lucruri materiale, ci mai multe oportunităţi pentru implinirea spirituală a persoanei umane; mai mult timp liber petrecut cu familia şi prietenii, hrană sănătoasă şi un mediu lipsit de poluare.

Dezvoltarea trebuie să se facă în cadrul unei economii smerite care să aibă grijă, nu numai de sănătatea omului, ci şi de a cea a naturii.

Creşterea PIB-ului nu este un indicator al “dezvoltării”. Dacă tăiem pădurile şi vindem buştenii – un dezastru pentru România – PIB-ul va creşte spectaculos. Trebuie să încetăm să consideram “venit” şi “progres economic” consumul de capital natural.

Dezvoltare înseamnă economii locale prospere în cadrul graniţelor naţionale. Globalizarea, ştergerea graniţelor prin “comerţ liber”, mobilitatea capitalului şi migraţiile necontrolate ale forţei de muncă destabilizează comunităţile locale şi slăbesc capacitatea statului naţional de a-şi apăra patrimoniul natural şi cultural. În ultimii douăzeci de ani, România a adoptat cu frenezie neoliberalismul şi toate dogmele globaliste pentru a se “dezvolta”. Rezultatele se cunosc: am devenit o ţară bananieră, supusă unui regim neocolonial, un deşert economic şi suntem pe cale să devenim şi un deşert cultural.

– Cum vedeţi parteneriatul sat-oraş? Putem să preîntâmpinăm urbanizarea satelor?

Una dintre cheile dezvoltării sustenabile ale României este parteneriatul sat-oraş, care implică „importul“ în zonele rurale de aptitudini tehnice şi capacităţi industriale şi „exportul“ înapoi, către zonele urbane, de produse prelucrate, cu valoare adăugată. Este nevoie de o dezurbanizare a forţei de muncă prin crearea la sate a unui sistem de subcontractare cu un număr mare de ateliere mici; acest sistem ar întoarce fluxul migraţionist spre sate, ar stopa declinul regiunilor rurale din România şi ar micşora congestia urbană.

Parteneriatele sat-oraş ar crea o industrie rurală, adaptată nevoilor locale, care nu ar distruge identitatea tradiţională a satului românesc. Ma refer, în primul rând, la un sistem descentralizat de industrii de prelucrare – produsele agricole, piscicole şi produsele pădurilor vor fi prelucrate în mici fabrici de conserve, de brânzeturi, mori, fabrici de mobile etc.
Prin “unităţi mici de prelucrare” înţeleg unităţi a căror dimensiune nu va dăuna sau distruge înfăţişarea şi sănătatea regiunilor rurale, liniştea şi firescul vieţii din satele româneşti. Dacă o astfel de întreprindere va polua sonor sau va produce reziduri toxice de orice fel, aceasta va fi o indicaţie că o astfel de entitate economică este inadecvată acelei regiuni.
Nu trebuie neglijată nici economia rurală bazată pe arte şi meserii. În Occident, cizmăria, croitoria, meseriile care implică ucenicie aparţin “industriilor de lux”.

Modelul de dezvoltare bazat pe parteneriatul sat-oraş trebuie să fie, conform cercetătoarei americane Jane Jacobs, asemănător deltei, şi nu deşertului. Dezvoltarea nu înseamnă doar creştere, ci mai ales diversificare. Localităţile rurale româneşti care trăiesc din banii trimişi acasă de emigranţi seamănă cu deşertul, care ziua primeşte căldura soarelui, iar noaptea o pierde. Parteneriatele sat-oraş ar creea zone pline de viaţă asemănătoare deltei – delta primeşte căldura şi apa şi le reţine, făcându-le să întreţină viaţa într-o reţea de canale şi grinduri – nu agregare în şuvoiul unui fluviu, ci diversificare în reţea.

O afacere creează noi afaceri, iar părinţii firmelor de mâine sunt firmele de azi, într-o evoluţie care creează tot mai multe oportunităţi şi forme de manifestare.
Finanţarea parteneriatului sat-oraş se va face în principal prin intermediul băncilor populare cooperatiste. Aceste instituţii, cu o tradiţie glorioasă în România, trebuie revitalizate de urgenţă.

O formă de întărire a relaţiei sat-oraş ar fi Community Supported Agriculture (agricultura susţinută de comunitate), o cooperativă ai cărei membri sunt, atât producătorii agricoli rurali (sau, mai nou, chiar urbani!), cât şi consumatorii dornici de produse proaspete. Pentru o sumă anuală, membrii-proprietari primesc, la domiciliu, produse de sezon. Agricultorul aduce marfa la oraş cu vehiculul propriu, scutind cheltuielile uriaşe de transport la mare distanţă, pe de o parte, şi anulând distorsionările preţului de vânzare a produselor agricole provocate de diferitele tipuri de subvenţii practicate de guverne „de peste mări şi ţări“. (În ultima vreme, au început să apară şi iniţiative româneşti pe linia aceasta, în Cluj, Arad, Giurgiu.)

Interviu realizat de Ana Negru pentru Revista Satul nr. 10

Sursa: Foaie Națională

Related Posts

One Response “OVIDIU HURDUZEU:”Ţăranii, consideraţi astăzi fără viitor, vor salva România!””

  1. realistul says:

    Vorbe,vorbe și iar vorbe, realitatea este îngrozitoare , nu mai avem țărani in adevăratul sens al cuvântului. Ce mutații sa reușit să se producă in 25 de anii in mediu rural romanesc nu sau întâmplat in 45 de ani de ideologie proletară, nu mai avem țărani, avem locuitori rurali, niște orășeni de mâna a doua care locuiesc la sate și sunt forțați de împrejurări ca unii din iei să lucreze pământul, cei de la sat nu mai au identitate culturala și tradițională sunt simpli muncitori agricoli, proletari fără indemnitate, nevoiți a migra in străinătate pentru ași vinde forța de munca sau a se angaja la investitorul străin din sat( proprietarul pământului).Cultural locuitorul din satul contemporan este un român tiganizat, un manelist ,la sat Dumineca, căminul cultural se transformă in discotecă ce răsuna de ritmuri orientale, unde vocea lui Salam,Adrian Copilul Minime,Gută, încânta auditoriul ce intră in transa in ritm oriental țigănesc.

Let us talk about
Name and Mail are required
Join the discuss