C O N T R A P R O P A G A N D Ă

Mâna întinsă care nu spune o poveste nu primeşte investiţii

România este cu 17% mai ieftină acum faţă de anul trecut pentru orice străin doar prin deprecierea leului. Per total însă, ieftinirea este mult mai mare. Deprecierea monedei naţionale, de la 3,68 lei/euro la 4,3 lei/euro, a ieftinit totul cu procentul de mai sus. Forţa de muncă este însă şi ea mai ieftină. Mediul privat a tăiat din salarii câte 5% până la 20% în medie. Materia primă autohtonă are şi ea preţuri mult mai mici decât acum un an, pentru că piaţa şi-a schimbat şeful: acum cumpărătorul este la putere, pentru că cererea este foarte mică.

În ciuda tuturor acestor lucruri, străinii nu vor să ne dea bani. Investiţiile străine directe vor scădea, în varianta optimistă, la jumătate, iar în plan extern, dacă statul se va împrumuta, va fi taxat cu dobânzi mari. Viitorul se anunţă la fel de sumbru. De ce? Parafrazând renumita replică din “Filantropica”, mâna întinsă după investiţii străine care nu spune şi o poveste de profituri bune (nu neapărat mari cât sănătoase, previzibile) nu va primi bani. Dacă totuşi îi va primi, aceştia vor fi foarte scumpi.

Este evident că peste tot în lume investitorii ţin cu dinţii de banii lor şi că evită proiectele riscante sau pur şi simplu afacerile din state riscante. România nu mai spune însă, şi nici nu va mai spune pentru câţiva ani buni, povestea pe care le-a şoptit-o până acum investitorilor străini. Povestea de până acum începea cu “A fost odată ca niciodată un popor, european cu acte în regulă, care avea un PIB pe cap de locuitor de circa o treime din media UE”, adică oferea un potenţial de creştere mult peste cel al nemţilor, francezilor sau polonezilor. Povestea continua cu o foame de nestăpânit de produse noi, de la telefoane la fructe de mare, foame care garanta, pe fondul unor creşteri salariale de peste 20% câţiva ani buni la rând, profituri mari, pentru că pofta depăşea cu mult atenţia la preţ. Pentru investitori, povestea cu profituri mari a fost mai frumoasă decât cea cu taxe şi impozite care nu se schimbă anual sau decât cea în care statul garantează predictibilitatea mediului de afaceri. Criza a schimbat însă tipul de poveşti care se caută acum pe piaţa investiţiilor iar România nu ştie acest tip de poveste. România a oferit până acum numai profituri mari sau speranţa unor profituri mari, facile. Ea nu a fost nici predictibilă, nici pornită pe drumul dezvoltării durabile.

Problema cea mai mare nu este însă cea a poveştii, care ar putea fi încropită din mers, ci lipsa unui narator profesionist, credibil, care să înflorească, fără a exagera prea mult, ce avem sau nu de oferit.

Victor ROTARIU
sursa: gandul.info

Related Posts

One Response “Mâna întinsă care nu spune o poveste nu primeşte investiţii”

  1. Doru Dascalu says:

    Bravo. Ai reusit sa descrii dezastrul ţării, printr-un articol frumos.Păcat că guvernanţii noştri sunt prea ocupaţi cu “afacerile lor” şi plus de asta, sunt prea prosşti să înţeleagă articolul. E ştiu doar de “huo golanule”(sic).

Let us talk about
Name and Mail are required
Join the discuss