C O N T R A P R O P A G A N D Ă

În vremuri de sărăcie, averea milionarilor lumii creşte cu 10%

Averea milionarilor lumii a crescut în 2012 cu 10%, iar numărul acestora a ajuns la 12 milioane, cu 9,2% mai mult decât în 2011, arată World Wealth Report, realizat de RBC Wealth Management şi Capgemini.

Potrivit lui Martin Dieussaert, de la Capgemini, este surprinzător că numărul bogaţilor lumii a crescut cu aproape 10% în “aceste vremuri de criză şi sărăcie”

Aceşti milionari şi miliardari posedă în total 46,2 trilioane de dolari – de peste trei ori mai mult decât întregul PIB al SUA. Au intrat în acest top persoanele care dispun active mai mari de un milion de dolari, excluzându-se din calcul “consumabilele”, precum automobilele. Au cunoscut o creştere cu 11% a averii şi cei care deţin averi de peste 30 de milioane de dolari – sunt 111.000 de asemenea persoane în întreagă lume.

În Europa, în ciuda recesiunii din zona euro, averilor celor cu peste 30 de milioane de dolari au crescut cu 8,62% în 2012. SUA şi Canada au revenit în fruntea regiunilor cu cei mai mulţi deţinători de averi de peste 30 de milioane de euro, depăşind cu puţin Asia-Pacific, deţinătoarea primului loc în 2011. China, Hong Kong, Indonezia şi India au înregistrat cea mai mare creştere a averilor milionarilor. Estimările privind rată de creştere a averilor asiaticilor pentru acest an este însă de 9,8%, în timp ce rata medie estimată la nivel global este de 6,5%. Doar America Latină a fost regiunea în care, în 2012, milionarii şi-au văzut averile diminuate, cauza fiind o scădere a PIB-ului statelor din regiune şi o volatilitate mai accentuată a pieţelor financiare.

În topul statelor cu cei mai mulţi milionari sunt lider autoritar Statele Unite, cu 3,44 milioane de persoane care deţin averi de peste un milion de dolari. Urmează apoi Japonia, cu 1,9 milioane şi Germania, cu 1,02 milioane. Urmează apoi: China, Marea Britanie, Franţa, Canada, Elveţia, Australia şi Italia (cu 176.000 de milionari). Cea mai mare creştere a numărului milionarilor a fost înregistrată în 2012 în Australia, urmată de China, SUA şi Elveţia.

Exemplul unei ţări cu o economie relativ modestă poate fi relevant. Astfel, în Belgia numărul milionarilor a crescut cu 5.700 de persoane în 2012, faţă de anul anterior. Numărul total al milionariolor belgieni este de 82.600, iar averile lor cumulate au sporit cu 8,3%.

Potrivit lui Herbert Hensel, expert la Capgemini, “democratizarea” numărului milionarilor a început să stagneze. În ţările emergente din Asia şi America de Sud continuă dominaţia celor super-bogaţi.

În ce priveşte comportamentul investiţional al milionarilor, cei mai bogaţi dintre ei nu preferă să-şi asume riscuri. 33% au declarat că se concentrează pe conservarea patrimoniului, iar doar 26% au arătat că vizează să facă profit. Sunt preferate lichidităţile şi conturile (28%) în locul acţiunilor (26%), imobiliarelor (20%) şi obligaţiunilor (15,7%). Totuşi, în SUA, cei mai mulţi milionari preferă să cumpere acţiuni (37%), iar milioanrii latino-americani preferă să investească în afaceri imobiliare (30%).

autor: Călin Marchievici
sursa: cotidianul.ro

Related Posts

Let us talk about
Name and Mail are required
Join the discuss