C O N T R A P R O P A G A N D Ă

Idealul politicianului român

politicianul-roman-300x174Eu când aud cuvintele elogioase despre perioada interbelică sau „vârsta de aur a democrației românești” îmi vine să pun mâna pe pistol, și tot despre cultură e vorba*. Când aud odele care se aduc Brătienilor sau lui Iuliu Maniu, „părinților fondatori” ai țărăniștilor sau liberalilor, sau politicienilor din perioada interbelică îmi vine să pun mâna pe pistol, și din același motiv: ca să apăr cultura.

Înțeleg prea bine că, din când în când, „partidele istorice” sau neistorice au nevoie de câte ceva pentru a-și justifica existența, în afara luptei orbe pentru putere, privilegii și îmbogățire, pe care o recunoaștem cu toții, dar să apelezi la asemenea mituri total lipsite de substanță parcă e prea mult nu numai pentru bunul-simț, dar și pentru cultura unuia care a citit mai mult de 5 de pagini despre perioada interbelică sau ”marii oameni politici” ai trecutului.

Înțeleg prea bine și de ce „demitizatorii șefi” ai istoriei au ezitat să se apropie cum se cuvine și sunt obișnuiți, adică cu ranga de mecanici auto sau toporul de tâmplari, de această perioadă, pe care o găsesc doar „cel mult sensibilă”. De acolo își trag ei înșiși „fundamentele”, odată cu regimul care le permite azi să-și facă toate „scamatoriile” profitabile cu istoria.

De exemplu, Lucian Boia găseşte doar într-un  contrast o justificare pentru „idealizarea”interbelicului, survenită în postcomunism: „Explicabilă în consecinţă tendinţa de după 1989 de raportare la vechiul model democratic românesc, sensibil idealizat. În fapt, e greu de caracterizat România dintre cele două războaie ca fiind democratică sau nedemocratică. Era o îmbinare de democraţie şi autoritarism”. „Astăzi, democraţia este bună, iar naţionalismul a încetat de a mai fi. Pentru mulţi intelectuali ai anilor ’30, naţionalismul trecea însă înaintea democraţiei”. Și, bineînețeles, asta era cel puțin detestabil pentru un intelectual(ist) de astăzi.

Nimeni nu ar putea să se îndoiască însă de adevărul rostit de Pamfil Șeicaru despre „vârsta de aur” a democrației românești, și nici dacă ar spune-o astăzi: „Această minoritate reprezenta ţara minciunii constituţionale. Această minoritate zădărnicea orice acţiune menită să folosească ţării. Confiscase conducerea Statului şi, rând pe rând, treceau pe la guvern ca adevărate trupe de ocupaţie, grăbite să-şi facă provizii, nepăsătoare de ce s-ar putea să se întâmple a doua zi. Ce valoare au delimitările dintre partide, etichetele, presupusele deosebiri de ideologie – când în compoziţia lor, în metodele lor de lucru erau de o deprimantă asemănare? Însăşi uşurinţa cu care migraţiunile dintr-un partid într-altul erau posibile indică o similitudine de climat politic. De fapt, am avut un singur partid care a stat nemişcat la guvern de la Unire şi până azi: partidul nepăsării naţionale”.

Nimeni nu se poate îndoi de adevărul rostit de Constantin Argentoianu: „Cu începutul anului 1915 s-au deschis întradevăr pentru cei cu trecere la guvern atâtea posibilităţi de îmbogăţire peste noapte prin exportuirle şi importurile de favoare, prin furniturile armatei şi prin lucrări publice, încât numai cei tari de înger sau cei proşti nu s-au pricopsit”.

„Toamna trecută, într-un vagon în trecere prin Polonia, se vorbea despre România ca: Ţara lui bacşiş – bacşiş. Expresia, cât ar fi fost ea de umilitoare, nu mi s-a părut prea aspră” – Mircea Eliade.

Ar trebui să o spunem și să reținem clar: perioada interbelică a fost una a corupției generalizate, a minciunilor politicianiste și a indiferenței crase față de nevoile unui popor care se zbătea în sărăcie.

Unii preferă să vorbească despre producțiile mari de petrol sau în alte industrii, „omițând” să precizeze că nu aveau nicio legătură cu cei 80% dintre locuitori care trăiau la sate. Laitmotivul este că, prin simplu fapt că li s-au dat câteva hectare de pământ, sărăcia istorică a acestei categorii sociale a dispărut, pur și simplu. Realitatea este că pentru marea majoritate s-a menținut sau chiar s-a adâncit. Iar atunci când a venit seceta…

Politicienii români, atât de larg și academic apreciați astăzi, aveau aceleași ocupațiuni precum cele de astăzi. Corupția, și nimic altceva, este motivul pentru care, două războaie mondiale au fost, și amândouă ne-au prins pe picior greșit, adică pe piciorul mare pe care trăiau „părinții spirituali” ai politicienilor de astăzi.

Terminați cu prostiile!

Acesta este adevărul istoric și este cât se poate de ușor de documentat. Începuse deja Primul Război Mondial, armata română era foarte prost echipată, iar Carol al II-lea a dat ordin să se fabrice batiste pentru soldați cu chipul său. Fratele său, prințul Nicolae al României, s-a supărat pe inițiativă, s-au certat și, în timpul discuției, Nicolae i-a cerut lui Carol o batistă. „De ce?”, l-a întrebat Carol. „Ca să îmi șterg mucii pe fața ta!”. Carol al II-lea a fost probabil cel mai corupt șef de stat din România, iar asta este, într-adevăr, o mare performanță.

Pe lângă marea afacere de corupție Skoda, în care au fost implicați o sumedenie de politicieni, în 1924 avem afacerea Siskin: România plătea o sumă uriașă, 500 de milioane de lei, pentru a cumpăra 250 de avioane britanice care nu respectau normele de siguranță și mulți piloți români și-au pierdut viața la manșa lor.

Poate ar trebui totuși măcar în treacăt să fie amintit și cum s-a ajuns ca Iuliu Maniu să nu mai fie „marele om politic” cunoscut astăzi, cel puțin pentru o perioadă: și-a dat demisia din fruntea PNȚ în urma unui scandal de corupție. De altfel, astăzi este dovedit că „ilustru” politician țărănist era agent al serviciului secret britanic. Spre asta se îndreapta nostalgia unor alți „iluștri” țărăniști precum Corneliu Coposu sau Ion Diaconescu. Dar ce să mai spui când un „președinte de onoare” al liberalilor de astăzi, Mircea Ionescu Quintus, este dovedit ca un informator și colaborator al Securității: „Nu am avut puterea să refuz Securitatea”.

Astăzi cum să ne mai mirăm?! La așa modele, așa politicieni. Dar avem destule informații și posibilități de a afla cum a fost, în realitate, perioada interbelică și ce a fost cu acești „mari politicieni” români, încât atunci când exaltații și idolatrii din oficiu se apucă să cânte ode să le putem răspunde clar și concis dintr-un început: „Terminați cu prostiile!” Nu au fost la fel de corupți precum cei din prezent doar pentru că nu au avut posibilitățile avansate de astăzi. Iar asta poate fi considerată o adevărată tragedie istorică pentru acești „mari înaintași” în ochii „demnilor urmași”.

Iar faptul că perioada interbelică a fost urmată de comunism nu o poate face mai bună sau mai rea decât a fost în realitate, asta, bineînțeles, pentru niște oameni întregi la minte și capabili să judece lucrurile în sinea lor.

Proiectul pentru România

Trebuie să fie greu de crezut, dar există ceva care a egalat și depășit corupția politicianului român, egoismul său și nepăsarea față de propriul popor. Este servilismul față de puterile străine, vizibil astăzi atât de clar la oricare dintre ”marii oameni politici” ai momentului.

Dar nici politicienii interbelici nu ar fi putut fi atât de lipsiți de coloană vertebrală fără înaintași asemenea. Fără osătura asta îndoită din generație în generație tot mai mult, nu am fi ajuns unde suntem astăzi.

La mijlocul secolului XIX, America Latină își va fi încheiat lupta de eliberare națională. America Latină dăduse eroi ai luptelor de eliberare de sub colonialism, precum Simon Bolivar, pentru care există un adevărat cult.

România avea eroii săi, pe care istoria îi elogiază astăzi.

„Franţa va avea toate avantajele unei colonii, fără a avea cheltuielile ce aceasta organizează”, îi scrie ”marele om politic” Ion C. Brătianu împăratului Napoleon al III-lea în 1853 rugându-se frumos pentru independența României.

Ca să ne fie clar: în multe zone ale lumii oamenii luptau cu arma în mâini pentru ca țara lor să nu mai fie o colonie, iar un politician român nu dorea nimic altceva decât ca țara lui să fie ceva mai puțin.

Brătianu nu dorea decât o independență formală pentru România, pe care, eventual, ar fi obținut-o el, prin eforturi proprii și spre glorie personală, în schimbul supunerii absolute unei exploatări deschise și recunoscute ca atare.

„Constituirea acestui Stat Român ar fi cea mai frumoasă cucerire pe care Franţa a făcut-o vreodată în afara teritoriului ei. Armata Statului Român ar fi armata Franţei în Orient, porturile sale de la Marea Neagră şi de pe Dunăre ar fi antrepozitele comerţului francez şi, datorită abundenţei lemnelor noastre de construcţie, aceste porturi ar fi, totodată, şantierele Marinei franceze; produsele brute ale acestor ţări avute ar alimenta, în mod avantajos, fabricile Franţei, care ar găsi, în schimb, un mare debit în aceleaşi ţări. În fine, Franţa va avea toate avantajele unei colonii, fără a avea cheltuielile pe care aceasta le ocazionează”.

Este proiectul liberal și democratic pentru România atât de bine pus în operă astăzi: statutul de colonie, mai puțin decât o colonie, grija și misiunea politicianului român fiind să scutească stăpânii de cheltuielile unei administrări directe. Doar pentru sprijinul și favorul de a exista, astăzi în NATO și Uniunea Europeană, politicianul român, purtător al unei ”înalte” tradiții, își pune cu cea mai mare ușurință țara pe tavă și acceptă ca ea să fie administrată pentru a servi interesele occidentale.

Așa că, atunci când auziți cuvintele elogioase despre perioada interbelică sau „vârsta de aur a democrației românești”, când auziți odele care se aduc Brătienilor sau lui Iuliu Maniu, „părinților fondatori” ai țărăniștilor sau liberalilor, sau politicienilor din perioada interbelică, spuneți cât se poate de răspicat și perfect argumentat: „Terminați cu prostiile!”.

* „Eu când aud cuvântul cultură îmi vine să scot pistolul!” – Joseph Goebbels, ministrul Propagandei Publice în guvernul german din anul 1933 până în 1945.

Autor: Cristian Patrascu

Sursa: Anonimus.ro

Related Posts

One Response “Idealul politicianului român”

  1. vlad tepes says:

    Deviza interna a Clasei Politice romanesti :”Noi sa ne imprumutam si sa furam cat mai mult pt noi si famigliile noastre, banu’ sa iasa, iar datoriile facute de noi le vor plati fraierii din tara asta!”
    Iar pt romani : „Noi veghem la guvernarea, prosperitatea si siguranta tarii si va protejam de ce e mai rau, adica DORMI LINISTIT(fraiere), Clasa Politica VEGHEAZA PT TINE! ”

    Curat, Caragiale!

Let us talk about
Name and Mail are required
Join the discuss