Creșterea economică à la Cîțu este o creștere pe bază de umflare a prețurilor. Dacă noi plătim mai mult pe pâine, carburant, utilități sau rate de credit, comercianții au volum de încasări mai mari, cu consecința unei așa-zise creșteri economice. Bunăstarea populației sau avuția națiunii nu cresc. Dimpotrivă, lumea se afundă în sărăcie și foamete. Inflația și cursul de schimb valutar cresc, puterea de cumpărare a leului scade, în timp ce salariile stagnează sau chiar scad.
De un umor negru e faptul că, pe acest volum artificial umflat de încasări ale comercianților, Cîțu încasează tva mai mult, dând iluzia că și veniturile bugetare sunt în creștere.
Doar că asta durează până începe contracția severă a consumului, din motivele de mai sus.
Ca să nu mai spun că, după introducerea pașaportului sanitar, comercianții conformiști vor avea cu 70% mai puțini clienți, deci cu 70% mai puține încasări, deci cu 70% mai puțină tva de virat la bugetul Cîțului. Care nu va mai avea cum să se împrumute nici dacă ar oferi dublul dobânzii de acum (oricum, cea mai mare din Europa).
Autor: Gheorghe Piperea
Adauga comentariu