C O N T R A P R O P A G A N D Ă

Cu neţărmurită dragoste, despre Preşedinte şi trupele americane de ocupaţie

Klaus-Iohannis-Summitul-NATO-are-o-importanta-istorica-deosebita2Ei, gata, s-a liniştit lumea? Marile probleme ale poporului vor fi rezolvate rapid pe contul de feisbuc al celui mai de temut conducător de la Burebista încoace, care merge frecvent să dea mîna cu şefi de state şi guverne, nesocotind tăciunii aprinşi de pe propria vatră şi animalele nepriponite de pe pajiştea coruptă a Puterii. Aplaudatele  întîlniri de pantomimă cu mai-marii lumii spun, de fapt, cît valorăm în ochii lor după ce le-am cumpărat sicriele zburătoare la mîna a treia şi cele pe şenile, după ce am permis F.M.I-ului şi altor instituţii de cămătărie financiară să ne facă praf, după ce am făcut loc bazelor militare americane pe teritoriul nostru şi am trimis soldaţii să moară de gloanţe străine. Cine ştie ce alte promisiuni antinaţionale şi contracte oneroase au fost semnate pe scara de incendiu? Poate că ar trebui să considerăm o mîndrie naţională datul mînii cu liderii infectaţi de putere ai Occidentului, existînd posibilitatea transmiterii acestei maladii. Dacă printr-un miracol, să zicem, ar fi dat mîna cu Einstein, oare s-ar fi molipsit de geniu? Să ne amintim că pînă în turul doi al campaniei prezidenţiale, părea desprins dintr-un film cu Fernandel („comedianul cu zîmbet cabalin”, devenit celebru în rolul lui Don Camillo), pentru că se plimba cu bicicleta prin Bucureşti.

Forţe de ocupaţie americană, înarmate pînă în dinţi, s-au instalat pe teritoriul Românei

Acum, în plin scandal de corupţie, cînd criticile îl lovesc vehement pentru tăcerea cu privire la votul împotriva urmăririi penale a lui Laszlo Borbely în Parlament, pentru tăcerea din toate şi pentru lipsa de reacţie la un dosar de corupţie în care este menţionat din nou numele său, Iohannis pare desprins dintr-un teatru absurd, cînd dă pagina mai departe şi se laudă cu victoria de „laicuri” de pe feisbuc. Mai lăsaţi-ne cu feisbucul ăsta, domnule Preşedinte! Chiar nu puteţi ataca mingile ridicate la fileu prin viu grai? Din nou, „ghinion”, nu-i aşa, dacă îmi permiteţi să vă citez din zestrea exprimării! Atîta timp cît aveţi imunitatea în buzunare, mai lipseşte o fotografie a dumneavoastră, costumat de halloween sau în hainele lui Moş Crăciun, pentru a-i distra pe cei 1.500.000 de oameni care, ziceţi că, vă susţin. În ce anume vă susţin şi pentru ce le mulţumiţi, nimeni nu ştie? Cumva pentru excursiile peste hotare? Corupţia a sufocat România, sărăcia e tot la locul ei, românii au tot cel mai mic salariu din U.E. şi cel mai scăzut nivel de trai. Ba mai mult, forţe de ocupaţie americană, înarmate pînă în dinţi, s-au instalat pe teritoriul Românei, dar despre asta nu scoateţi o vorbă.

Mai puţină imagine de cinema şi grijă maximă pentru cetăţeanul român

„România lucrului bine făcut” este, de fapt, România manipulării bine postate pe feisbuc, iar românii cu scaun la cap îşi doresc un preşedinte activ, dar nu pe feisbuc, ci în probleme vitale care să vizeze progresul Ţării, scoaterea cetăţeanului şi a României din primejdia în care se află. Deci, mai puţină imagine de cinema şi grijă maximă pentru cetăţeanul român! Somnul naţiunii a născut aceşti monştri de o naivitate sau o cruzime feroce care au ocupat fraudulos poziţiile-cheie în stat, justiţie, presă şi securitate, devenind, la comanda străinilor, instrumente de opresiune a majorităţii poporului. Obiectul capitalismului sălbatic şi de cumetrie pe care îl trăim este exploatarea mulţimii şi a oricărui context aducători de bani nemunciţi. De furat sînt furaţi doar cetăţenii prin  omniprezenta criză, prin preţuri care cresc zilnic, prin muncă extrem de prost plătită, prin lipsa locurilor de muncă, prin taxe, rate şi dobînzi frauduloase. A da vina pe moştenirea socialismului în acest capitalism devastator e o glumă macabră, menită să acopere distrugerea, furtul şi vînzarea imensei avuţii naţionale, moştenită după lovitura de stat din 1989.

Cel mai mare preţ al prieteniei cu americanii

Cum demenţa războiului nu este nouă, Occidentul şi S.U.A. au muncit din greu ca să-şi aservească teritoriul României în scopuri războinice. Mă încearcă un sentimente de vinovăţie că, atunci cînd au venit războinicii americani la noi (aceste mult-aşteptate trupe de ocupaţie, care primejduiesc siguranţa României), ba la Kogălniceanu, ba la Deveselui, nu am reuşit să organizez o primire ca în filmele vechi, cu flori şi fanfară militară. Convoiul american de război, care a intrat prin Curtici, traversînd gara din Deva, a creat o imagine înfricoşătoare! Format din mai multe tancuri – obuziere, transportoare blindate, maşini de război americane şi tehnică militară, cîntărind aproximativ 500 de tone, încărcate pe 23 de vagoane-platformă ale C.F.R.,  convoiul se îndrepta spre Nicolae Bălcescu – Constanţa şi spre Baza Aeriană Mihail Kogăniceanu. Vai de noi! Ferească Dumnezeu de implicarea Ţării într-un război al veneticilor. Iată cel mai mare preţ al prieteniei cu americanii!, al aderării la N.A.T.O! Exceptînd, desigur, sutele de milioane de dolari pe care le cheltuieşte România, ca să fie alături de trupele americane în războaiele de cotropire ale de S.U.A. din Irak şi Afganistan. Pe lîngă aceste sume colosale să adăugăm la capitolul pierderi cei 21 de militari români ucişi în Afganistan, Irak şi Bosnia, dar şi cei 74 militari români grav răniţi. România s-a făcut covor roşu pentru trupele americane sosite pe Aeroportul Kogălniceanu, în Portul Constanţa şi la Deveselu. Tot la insistenţele americane, România a fost obligată să renunţe la datoria Irakului de dinainte de 1989, datorie de 977 milioane de dolari, recunoscută de Irak în 2006. O telegramă a ambasadei americane în România, transmisă Washingtonului şi publicată de WikiLeaks, susţinea că preşedintele Traian Băsescu a renunţat în 2005, după o întîlnire cu ambasadorul american Richard Jones, la 80% din datoria irakiană.

Politica externă a Washingtonului susţine deschis exportul „democraţiei” şi „libertăţii” cu mitraliera la brîu

Dreptatea a fost întotdeauna de partea celui mai veros războinic, a celei mai perfide jivine, care, cu mîinile altor naivi, au scos castanele încinse de focul profitorilor planetei. În războaiele de cotropire au murit întotdeauna săracii, nu bogaţii, iar prăzile uriaşe au creat imperii şi regate care se hrănesc şi astăzi pe aceleaşi căi. Se pare că omenirea a înţeles de ce S.U.A. „democratizeaz㔠cu forţa armată popoarele care au resurse inestimabile şi reprezintă puncte nodale geostrategice. Cînd Clinton a bombardat Belgradul, a fost atît de entuziasmat de lovituri, încît şi-a epuizat stocul de rachete Tomahawk, fiind nevoie de o altă producţie de serie. Uite-aşa industria de armament este mereu prosperă. Băsescu, de dragul americanilor, le-a dat de bună voie bazele de la Kogălniceanu şi Deveselu. Politica externă a Washingtonului (dominată de neo-conservatori şi liberali înflăcăraţi de folosirea forţei militare) susţine deschis exportul „democraţiei” şi „libertăţii” cu mitraliera la brîu, drept pentru care, orice formă de război de aşa-zisă eliberare le face cu ochiul şi nu pot sta locului, ca şi în cazul Ucrainei.

Autor: Maria Diana Popescu

Sursa: Agero 

Related Posts

3 Responses “Cu neţărmurită dragoste, despre Preşedinte şi trupele americane de ocupaţie”

  1. anna says:

    Nu ne-a ramas decat o optiune.Daca ei navalesc peste noi si ne ocupa tara,noi,cu mic cu mare,sa mergem in SUA si sa ne instalam corturile in fata Casei Albe!Definitiv.Dar mai intai sa dam pe mana etnicilor color tancurile lor sa le taie si sa le vanda.

  2. dan says:

    ce vreti, un presedinte circar ca cei de dinainte care intre doua vizite la WC aveau programate cate 2-3 talkshouri in direct la televiziunile nationale?! popor de curve si circari!!!
    problema reala este alianta cu americanii si faptul ca ni-l facem inamic pe cel mai puternic si influent stat din zona: Rusia… am vandut resursele acum ne vindem si poporul si ii dam pe mana corporatistilor nesatui… sa ne ierte nu Domane-Doamne ci Rusia pentru inconstienta…

  3. Barsan Ioan says:

    „România lucrului bine făcut” este, de fapt, România manipulării bine postate pe feisbuc, iar românii cu scaun la cap îşi doresc un preşedinte activ, dar nu pe feisbuc, ci în probleme vitale care să vizeze progresul Ţării, scoaterea cetăţeanului şi a României din primejdia în care se află.” Superb-felicitări.
    „România lucrului bine făcut” e tot una cu „Să trăiţi bine!”, odată ce va constata că nivelul de trai nu are şansă să fie îmbunătăţit în viitorul apropiat,”
    http://barsan.weebly.com/o-campanie-electorala-murdara.html

Let us talk about
Name and Mail are required
Join the discuss