C O N T R A P R O P A G A N D Ă

Anticorupția nu strânge voturi și nici nu schimbă România

mitaÎn atenția cui îi pasă. Războiul împotriva corupției a fost început de ceva vreme, pușcăriile s-au umplut cu victime și se prefigurează pierderi de proporții în rândul celor care, ajunși la putere, au cedat tentației naturale de a-și folosi poziția politică pentru a acorda favoruri și a se umple de bani – la schimb.

Tocmai fiindcă puterea corupe – deci prin natura statului corupția este inevitabilă – unii dintre noi nu se iluzionează cu ideea că războiul se va sfârși cu vreo mare victorie morală. Că prin aceasta vom clădi o societate de oameni cinstiți. E suficient să vedem cine a inițiat acest război, să privim peste gard la cei care ne dau sfaturi și, învățând din practica internațională, să tragem concluzia că și acest război – ca oricare alt război dus de politicieni – nu se va sfârși decât în paguba cetățeanului. Unii dintre noi, deci, nu se sfiesc să declare că războiul împotriva corupției va avea aceeași soartă ca și „războiul împotriva drogurilor” sau ca și „războiul împotriva sărăciei”. Adică va lăsa moștenire o grămadă de frustrări și răfuieli, va clădi noi birocrații, fără ca, în esență, calitatea guvernării să se schimbe.

Iar calitatea guvernării nu se va schimba nu doar din cauză că ofensiva împotriva corupției este ea însăși politizată, ci și pentru că nu va aduna voturi astfel încât să determine o schimbare politică majoră. Am explicat acest lucru oricărei persoane implicate în politică, cu care am avut șansa să vorbesc. De ce nu strânge anticorupția voturi? Deoarece această idee – România curată, hai să-i spunem – nu se pupă cu vreun filon al mentalității colective, nu rimează cu tradiția culturală a românilor. Pe scurt, românii nu sar din pat atunci când vine vorba să-i pedepsească pe corupți. Să zic altfel: oamenii sunt sensibili la valori precum cinstea și corectitudinea, dar cred că purtarea lor este descrisă excelent de dictonul: „Furați voi, dar mai lăsați-ne și nouă!” Chestia asta a devenit filosofie de viață în ultimul secol, una cu implicații cât se poate de practice, astfel încât probabil, la această oră, dezideratul majorității românilor nu este să intre toți corupții la închisoare, ci să poată ciupi toată lumea câte ceva. Să le dea măcar și lor câte ceva, ca să ajungă la toată lumea – deh, prostul obicei al așteptatului la coadă pe timpul comunismului nu se pierde așa ușor.

Așadar, este o problemă de mentalitate. De ce, cum de am ajuns în acest hal? În principal din cauza elitelor, mai bine zis a falselor elite care au condus țara în ultimul secol (ca să nu mă duc mai înapoi în istorie). Există un alt proverb: “Peștele de la cap se împute”. Și încă unul: “Stăpânul învață sluga puturoasă”. “Stăpânul”, adică autoritățile, adică capul nației, persoanele pe care poporul le-a urmat și le-a ascultat au lăsat moștenire acest comportament vicios. L-au imprimat tuturor. Ei au furat cât au putut, iar oamenii de rând au învățat că a fura este singura șansă de… a te descurca.

În mod firesc unii politicieni protestează atunci când aud că clasa politică este vinovată pentru toate relele: „Bine-bine, dar clasa politică nu este o parte din societate, a picat cumva din lună?” Nu, nu a picat din lună. Clasa politică a fost formată, de-a lungul timpului, de cele mai precare caractere, de cele mai înguste minți. Cum avertiza odată Hayek, „cei mai răi ajung în vârf”. De ce? Pentru că un mecanism de triere adecvată a elitelor nu a funcționat.

Putem duce discuția mai departe, dar nu risc aici decât să vă ofer un singur pont… economic. Țara asta este atât de bogată încât se se poate fura foarte mult și, totuși, nimeni nu va sfârși fără nimic. La o adică, nimeni nu moare de foame în România, spre deosebire de ce s-ar putea întâmpla în Japonia sau Iordania. „Blestemul resurselor” funcționează din plin. Deci redistribuția avuției poate merge la turații înalte, fiindcă șansele de a da naștere unei revoluții, unei reacții adverse, sunt foarte mici. „Mămăliga nu explodează”. Statul, acest “bandit staționar”, te poate exploata foarte mult dar tot vei găsi resurse să trăiești. În altă parte, în alte țări, populația ar fi părăsit de multe meleaguri frecventate de atât de mulți hoți – și tocmai de aceea putem suspecta că guvernele din țările fără resurse au avut grijă să o lase mai moale.

Ca să concluzionez, iată de ce cred că votanții nu pot fi cuceriți cu anticorupția. Dacă privim atent lucrurile vedem că anticorupția nici măcar nu a pornit din sânul nației, de la palatul vreunui politician străfulgerat brusc de o idee nobilă. Nu, anticorupția are izvoare occidentale. Adică se face la comandă, ca să vorbim pe șleau. Occidentul are o altă tradiție, una mai neînduplecată, nu neapărat mai bună.

Autor: Bogdan Glavan

Sursa: Anacronic

Related Posts

One Response “Anticorupția nu strânge voturi și nici nu schimbă România”

  1. Cristian says:

    Vorba aceea: romanul nu va muri niciodata de foame, dar nici departe nu va ajunge.

    Totul porneste de la educatie, mentalitatea omului e formata in primii 10 20 de ani de viata si atata timp cat bunul simt si morala nu sunt promovate,poti sa lupti cu anti-coruptia si mii de ani,ca tot de firea omului depinde (exemplu: daca functionarul spune raspicat NU cand cand poate sa acorde niste drepturi in detrimentul legii in schimbul unor foloase sau cand legiuitorul elaboreaza legile pentru binele altora si mai putin pentru binele sau).

Let us talk about
Name and Mail are required
Join the discuss