“Suntem de acord că sunt necesare reduceri profunde ale emisiilor de gaze cu efect de seră (…) cu o perspectivă de reducere de până la 50% până în 2050, comparativ cu 1990” – acesta era obiectivul “generos” menţionat în varianta finală a unui aşa-numit “Acord de la Copenhaga”, citată de agenţiile Associated Press, Reuters şi cotidianul britanic The Guardian.
Cei 193 de şefi de stat şi de guvern prezenţi la Summitul ONU de la Copenhaga s-au arătat cu toţii de acord că temperatura planetei nu trebuie să crească mai mult cu 2 grade Celsius de acum într-o sută de ani. Însă, în ceea ce priveşte mecanismele precise de atingere a acestui obiectiv şi de constrângere a statelor pentru îndeplinirea obligaţiilor asumate, negocierile au eşuat.
“Nicio ţară nu va primi tot ce îşi doreşte”, a mărturisit, ieri, preşedintele Barack Obama – omul de care se legau speranţele că îşi va putea folosi puterea de convingere pentru a se ajunge la un acord.
Câtă vreme, potrivit preşedintelui Traian Băsescu, “noi suntem susţinători necondiţionaţi ai obiectivelor Comisiei Europene”, orice eşec al UE ar putea fi privit şi ca un eşec al României. Un “document politic extrem de constrângător pentru statele ONU”, după a descris preşedintele român ambiţia UE, la plecarea spre Copenhaga, nu a putut fi atins.
Pentru ca delegaţii la nivel înalt să accepte, totuşi, să semneze un document comun, din “Acordul de la Copenhaga” a fost eliminată referirea ca anul 2010 să fie termenul-limită pentru încheierea unui tratat constrângător. Or, înaintea etapei finale a negocierilor, purtată ieri, premierul britanic Gordon Brown considera că un termen-limită de şase luni este “maximum acceptabil”. În plus, de-a lungul ultimelor săptămâni, alţi lideri europeni calificau Summitul din Danemarca drept “o ultimă şansă” de a salva planeta de încălzirea globală.
Singura concesie pe care documentul o face liderilor UE, convinşi că fără limitatea emisiilor de dioxid de carbon (CO2) omenirea nu va putea evita un dezastru este promisiunea unei “revizuiri” a obiectivelor sale în 2016. Potrivit Reuters, proiectul final de acord nu conţinea un cuantum exact al reducerilor de CO2 pe care trebuie să şi-l asume ţările dezvoltate până în 2020.
Ce ar putea “câştiga” România de pe urma încălzirii globale
Numeroase studii, ale căror date au fost îndelung reluate în ultimele zile, conţin avertismente despre ceea ce fiecare ţară a lumii ar putea pierde din cauza creşterii temperaturii medii cu 2-5 grade Celsius, până la sfârşitul secolului. Nici România nu ar face excepţie de la fenomene precum avansarea deşerificării (din Oltenia până în Dobrogea şi sudul Moldovei), combinată cu înmulţirea zilelor secetoase şi a inundaţiilor.
De pildă, un studiu al Centrului reunit de cercetare al UE (JRC) plasează ţara noastră în zona “central-sudic-europeană”, alături de Austria, Cehia, Franţa, Ungaria şi Slovacia. În aceste state, pierderile economice puse pe seama încălzirii globale s-ar situa între 0,1 şi 0,6% din PIB. În ciuda acestor pierderi, mai multe zile călduroase ar aduce, celor şase state aminite, venituri suplimentare din turism care vor totaliza 10 miliarde euro.
Pe de altă parte, România poate câştiga circa 2,5 miliarde euro din vinderea părţilor din cota de dioxid de carbon la care i-a dat dreptul Protocolul de la Kyoto (1997), dar pe care nu a folosit-o. Suma a fost estimată de ministrul Economiei, Adriean Videanu, cu prilejul Summit-ului Iniţiativei Central Europene de la Bucureşti, din noiembrie 2009.
Românii, “vinovaţi” pentru 0,4% din emisiile mondiale de dioxid de carbon
“Amprenta carbonică” a României reprezintă 0,4% din totalul emisiilor de dioxid de carbon – gaz inofensiv, în lipsa căruia plantele nu pot creşte, dar pe care ONU, UE, alte organizaţii internaţionale şi principalele puteri industriale ale lumii (G-20) îl consideră vinovat, în baza unor pretenţii ştiinţifice departe de a fi unanime, pentru creşterea temperaturii atmosferei.
Cu 98,480 de tone de CO2, ţara noastră ocupa locul 37 (din 210 state şi teritorii), în clasamentul “Millennium Development Goals indicators”, realizat de Divizia statistică a ONU cu date colectate în 2006.
Cota României este infimă în comparaţie cu cea a Chinei (locul 1), care degajă 21,5% din cantitatea de CO2 nou apărută în atmosferă în fiecare an, respectiv SUA (locul 2) – 20% şi totalul celor 27 de state UE (locul 3) – 13,8%.
INFO: 50% reprezintă reducerea emisiilor cu efect de seră până în 2050, faţă de nivelul anului 1990, care era cuprinsă în ultimele variante ale unui aşa-numit “Acord de la Copenhaga”, deşi documentul se arăta lipsit de măsuri de “constrângere” a statelor pentru atingerea acestei ambiţii.
Bogdan MUNTEANU
sursa: gandul.info