“Să fie bine, ca să nu fie rău” a zis la un moment dat Regele nostru Gică Hagi, și toată lumea l-a luat în balon, iar “cugetarea” este obiect de bășcălie chiar şi după ani.
“O să fie bine, dacă va fi. Dacă nu, nu!” este replica peste timp a ministresei de la Educație, cea care confirmă (de pe cea mai înaltă treaptă socială) că Hagi nu este o întâmplare şi arată de ce suntem acolo unde suntem, cu analfabetismul funcțional, ca civilizație, ca tot…
Dacă ăsta este ministrul, cel aflat în fruntea profesorilor şi educatorilor, apoi ce pretenții mai putem avea de la un fost fotbalist, oricât de genial ar fi fost el?!
Dacă aştia sunt profesorii, dacă așa înțeleg ei viața lor, binele public şi social, ce pretenții să mai avem de la elevi? Şi ca să n-o zic eu din afara sistemului, am s-o citez pe Maleny, Profa de română, colegă cu ei, cunoscătoare a “speciei”:
“Daaaa, profesorii merită (cei mai mulți dintre ei) să li se dea….nimic. Câtă revoltă, câtă înverșunare pentru toate măririle salariale, pentru tichetele de vacanță, câtă ură la adresa guvernului care le burdușea buzunarele, nu am văzut în viata mea.
Îmi aduc aminte cum reacționau la fiecare gafă făcută de Dăncilă, cum făceau isterii peste isterii, iar acum, când toată țara este umilită de hoardele de analfabeți aflați în guvern, de analfabetul din ,,capul satului”, vorba lui Preda nu aud nicio silabă, măcar. Nimic…nimic….
Tac ca ăla în iarbă. Asta e….meritați cu vârf și îndesat….Și răul abia incepe….Știți de ce? Pentru că Dumnezeu nu doarme, iar ticăloșia, mai devreme sau mai târziu, se plătește!!!
P.S. Îmi pare rău că vor suferi și unii care nu merită asta!”
Autor: Dorel Bălașa
Sursa: Dorel Bălașa Facebook
” “Daaaa, profesorii merită (cei mai mulți dintre ei) să li se dea….nimic. Câtă revoltă, câtă înverșunare pentru toate măririle salariale, pentru tichetele de vacanță, câtă ură la adresa guvernului care le burdușea buzunarele, nu am văzut în viata mea. ” Are dreptate : profesorii nu merita NIMIC ! In urma cu vreo douazeci si ceva de ani intrebam un bun prieten la acea vreme profesor ce , avea saracu acelasi probleme atunci ca si cei de azi : – De ce nu faceti greva , de ce nu inghetati anul scolar sa-i vedem pe unde-si scot astia camasa…atunci ? Mi-a dat un raspuns , ceva in genul celui pe care azi l-ar da Anton Hadar marele sindicalist adica , nici alba nici neagra . Despre c e fel d e greva s a fi fost vorba cand intr-o parte au declarat si-au si initiat greva iar in alta parte { prin Moldova daca nu ma-nsel } aia au intrat la cursuri ?! Plateste-i omeneste intai iar dupa aia , le poti cere ca elevii lor sa performeze . Din pacate elevii au ca modele nu profesorii , nu dascalii lor ci …pe Vulpita si Viorel . In plus , cum sa mai stea la catedra un profesor ce are un amarat de 2500 salariu atunci cand isi poate lua bataie in plina strada ORICAND de la “cineva ” in cazul in care elevul nu-i multumit in urma unei note ?! Daca nu esti in stare sa te impui inaintea unor politicieni de duzina , a unora despre care sti ca au titluri academice luate pe puncte…cum de indraznesti sa-ti ceri drepturile , cum sa indraznesti sa ceri acelor politicieni sa-si respecte promisiunile ?
Din ce subspecie face parte aceasta ministreasa?