Cultură și Familie

O țară jucată la păcănele

Nu voiam să mai scriu despre acest subiect, am scris suficient și, mai ales scriu destul alții, cei mai mulți pur și simplu ca să se afle în treabă. Dacă m-am decis să reiau subiectul este pentru că iată, se confirmă ce spuneam referitor la incompetența, indiferența și inconștiența criminală a autorităților române care abia în ultimele zile s-au gândit să facă ceva. Abia acuma  au realizat și autoritățile române că acest COVID 19 are pașaport pentru România. Deși virusul a apărut de acum aproape 3 luni, ai noștri guvernanți acuma au realizat că și noi ne putem contamina.

Abia acuma ai noștri guvernanți au început să se gândească la măsuri „preventive” care pentru ei se limitează la măsuri de  autoizolare a celor suspecți sau infectați. Acum două săptămâni ministrul Polisano se lăuda că în toate județele sunt create în spitalele județene secții pentru internarea celor depistați pozitiv. Cu toate astea, la apariția primului caz, cel de la Târgu-Jiu, acesta a fost transportat la București. Deci, minciună !

Abia acuma, autoritățile s-au gândit  că nu au măști, nu au „izolete”, nu au teste pentru verificarea suspecților, nu au locuri de izolare, și ni se spune azi, că se fac eforturi pentru aprovizionarea cu cele necesare, care vor veni peste cam două săptămâni.

Abia acum o săptămână au inceput să se facă publice oarece măsuri de „luptă împotriva” virusului, dar toate țin de măsuri pe care trebuie să și le ia cetățeanul, care trebuie să fie și pacient și doctor și organ de poliție. Organele oficiale guvernul, Ministerul Sănătății nu fac altceva decât să facă apel la cetățeni iar în cazul în care aceștia, inconștienți, poate la fel ca guvernanții, poate mai puțin, nu se conformează „recomandărilor,” sunt amendați sau li se întocmește dosar penal, indiferent că au fost sau nu infectați. Deci împotriva cetățenilor care nu iau măsuri de prevenție se face dosar penal, dar împotriva autorităților, miniștrilor și celor plătiți să se ocupe de sănătatea noastră, care au stat în adormire două luni, nu se ia nici o măsură, deși tot ce se întâmplă se întâmplă şi din cauza lor. Până acuma autoritățile ne-au umplut ecranele cu mesaje de liniștire, că la noi nu vine nici un virus, că e doar o gripă, că nu a murit nimeni la noi, că nu avem nici un caz, deci nici nu vom avea. Atitudine criminală, și totuși nimeni nu e tras la răspundere.

Abia acuma se pune problema filtrelor pe aeroporturi, la vămi, și impunerea carantinei pentru cei care vin în țară, deși virusul este prezent în aer de două-trei luni. Până acuma autorităților s-au ferit să impună măsuri de carantină celor care intrau în țară, de teamă să nu facă oamenii scandal și să nu piardă cumva voturi la alegeri pentru măsuri ”nepopulare”. Pe ei în interesau mai mult voturile decât starea de sănătate a cetățenilor.

Abia acuma s-au gândit să cumpere și ei detectoare termice pentru aeroporturi, dar la vămi nu. La sfârșitul săptămânii trecute am făcut o vizită de o oră unui prieten din Ungaria. La intrarea și ieșirea din vama Turnu-Arad, nici măcar o măsură de verificare, nimic, nici măcar inutila  declarație pe proprie răspundere că nu am fost în zone sau în contact cu cineva virusat, nici că ma doare ceva, sau am strănutat de trei ori în ultimele 24 de ore. Nimic, dar nimic, nici la noi la vamă nici la unguri. Și atunci despre ce vorbim? Nici măcar acum nu s-au luat măsurile necesare, dar ne lăudăm că le-am luat.

Abia acuma televiziunile au început să ia în serios virusul, abia acuma au început să realizeze că de fapt acest virus „mai puțin periculos decât gripa obișnuită”,  cum zice media de o lună și ceva la indicațiile de partid, pentru că au murit până acuma 50 de gripă și nici unul de Coronavirus, trebuie luat în seamă pentru că:

– nu se știe de unde a apărut și ce efecte are, pe ce termen și cum va evolua;

– nu are un vaccin;

– se răspândește foarte repede și nici nu se știe sigur prin ce forme;

– are mai multe tulpini care dau efecte diferite;

– nu se știe cu adevărat cum poate fi oprit.

Au apărut fel de fel de informații „pe surse” . Inițial s-a spus că au avut efect Tamiflu combinat cu medicamentele care se dau celor bolnavi de SIDA. Așa a dispărut Tamiflu de pe piață. Acuma a ieșit altă „informație” conform căreia coronavirusul se previne și se combate cu vitamina C. A început deja vânătoarea de vitamina C și parcă văd că până mâine nu se mai găsește, deși Româna e plină de fructe și legume care conțin vitamina miraculoasă și sunt mult mai eficiente, căci sunt naturale, nu chimicale. Asta, dacă chiar s-ar confirma informația. Dar până să se confirme,  va mai veni un breaking-news care ne va trimite să cumpărăm cine știe ce căcăreze de capră – musai de Sibiu -, și uite așa va înflori și zona Sibiului din nou iar capra va fi beatificată, fie că e ortodoxă sau protestantă.

Ne aflăm în fața unei necunoscute și faptul că a apărut nu se știe de unde, „transformat” de la vietăți cu sânge rece, care nu au nimic comun cu omul, ar trebui să dea de gândit marilor strategi.  Acest aspect este cel mai  periculos, indiferent de efectele sale, pentru că dacă e un produs de sinteză, indiferent de sursă, primele întrebări care ar trebui puse sunt : cine ? xcum ? şi de ce l-au produs și cu ce scop  a fost eliberat sau „promovat”. Dar nimeni nu se preocupă de acest subiect, nimeni nu caută sursa.

Abia acuma autoritățile au decis să oprească intrarea virusului în țară, cel puțin la nivel declarativ,luând decizia de a tine în carantină pe toți cei care vin din zone contaminate, că până acuma veneai, declarai că nu ai nici un virus în bagaje și treceai liniștit. Apoi, dacă se îmbolnăvea careva, începea „munca de teren” cu verificarea „contacților” o adevărată muncă de Sisif, care putea fi evitată dacă se impunea carantina din primul caz apărut în Europa.

Și totuși  nici acuma nu s-a făcut cine știe ce, pentru că:

– sunt trecuți în carantină doar cei care vin din anumite țări care sunt cunoscute cu epidemie, dar asta nu înseamnă că nu se poate lua virusul din alte aeroporturi prin care au circulat unii infectați, ca să nu mai spun de „șmecherii” care vin din Italia, dar o iau pe alte rute, din mai multe halte, sau chiar cu scurte șederi în zone nevirale. Românul este specialist în ocolirea legilor, mai ales cele românești, făcute în ciuda legii;

– nu avem încă în toate punctele de intrare în țară dispozitive sau tehnică de verificare, testare, nici personal  medical, nici forțe de ordine pentru a opri eventuali recalcitranți, nici locuri de carantină, nici măști;

– se întră încă în țară fără cea mai mică măsură de verificare. La Aeroportul Internațional „Henri Coandă” există un singur termoscanner care este mutat de la o intrare la alta, dar nu este verificat nimeni la ieșire. Abia acuma se pune problema dotării și a celorlalte aeroporturi. Înseamnă că la anu’ sau la Paștele Cailor vom vedea astfel de scannere și la vămi;

– s-a pierdut startul, abia acum încep să „înflorească” cazurile, abia acuma încep să apară ca bolnavi cei care au intrat în țară  acuma două săptămâni, când a apărut primul caz, dar nimeni nu știe de unde s-au procopsit cu virusul sau la a câte mână sunt, pentru că la unii  se manifestă, la alții poate nu și nu știi de unde l-ai furat;

– organele de interne bâjbâie, au trecut deja la măsuri de pedepsire a celor care prin ne-declararea zonei din care au venit în țară, au acționat pentru  „zădărnicirea combaterii bolilor” sau altfel spus, încălcarea art 352 CP. Atâta sunt în stare să facă autoritățile, să dea amenzi și să pedepsească, inclusiv pe cei care nu respectă legile din cauza lor.

Canalele de televiziune aflate în slujba puterii încă mai susțin aberații, că la noi nu a murit nimeni, că la noi nu e ca în China sau în Italia, că la noi nu au fost cazuri grave, că avem totul sub control. De fapt situația este cu totul invers, la noi când va înflori și exploda cu adevărat virusul, vom fi fii ploii, pentru că  pe de o parte nu va mai ști nimeni cum și de unde s-a infectat, pe de altă parte vor apărea așa de multe cazuri simultan, încât va fi imposibil să mai stea cineva să încerce să afle ceva. Autoritățile chiar dacă ar dori să mai facă ceva, vor fi depășite de numărul de cazuri.  Practic până acuma nu s-a făcut nimic pentru a preveni intrarea bolii în țară, iar Italia este doar o mică parte din ceea ce se va întâmpla în România.

Nu s-au luat măsuri pentru prevenirea nici măcar a speculei sau aprovizionarea populației la prețuri normale cu produsele cerute. Se puteau oferi facilități fiscale celor care importă măști, mănuști chirurgicale, dezinfectanți, sau producătorilor autohtoni. Nimic. Asta trebuia făcut de acuma două luni, acuma nu mai dă nimeni nimic, fiecare ține pentru el. În condițiile în care, iată într-o familie în București avem aproape toți membrii unei familii cu virus, inclusiv o femeie  gravidă,  iar în București, numai astăzi au apărut 8 noi cazuri, trebuie să înțelegem că pentru noi circul abia de acum va începe. Dacă românii au golit magazinele încă de când a apărut virusul în China, ce se va întâmpla acuma, când deja avem peste 20 de cazuri confirmate?

Culmea este că totuși guvernanții, partidul aflat la guvernare sunt îngrijorate nu de sănătatea românilor ci de alegerile anticipate.  Acuma a început să le fie teamă că parlamentarii, sub presiunea unor moderatori din media sau a populației, vor solicita votarea guvernului și le dau peste cap atât pesediștilor cât și peneliștilor, aranjamentele privind alegerile anticipate. Alții plâng de mila transportatorilor și afaceriștilor care se văd părăsiți de clienți, le scade cifra de afaceri, pentru că astea sunt mai importante decât sănătatea oamenilor. Culmea este că nimeni nu se gândește să scadă prețurile la transport, sau produse și servicii, pentru a mai salva ceva, sau pentru a atrage clientela. Nu, dimpotrivă, toți speculează. Și nimeni nu se gândește să importe produse care sunt necesare, fructe, spirt, dezinfectanți, toți urmăresc doar să dubleze sau tripleze prețul fără a investi. Până la urmă tot proștii vor plăti.

Parcă văd că și această catastrofă va fi folosită electoral, căci deja au început certurile prin studiouri tv unde pesediștii îi învinuiesc pe peneliști că nu au luat măsurile necesare, iar penelistii pe pesediști că nu le-au lăsat bani în conturi să cumpere hârtie igienică sau că au introdus moțiune de cenzură (la insisitentele lor totuși)  iar acuma nu mai pot da O.U.G.-uri prin care să ia măsurile necesare. Criminali inconștienți și unii și alții. Joacă sănătatea oamenilor la păcănele.

Autor: Col. (r) Marin Neacsu

Sursa: art-emis.ro

Despre autor

contributor

comentarii

Adauga un comentariu

  • costache care este ministrul sanatatii trebuie sa plateasca impreuna cu toata gasca pnl cu plavanul in frunte pentru tot ce se intampla acum in ROMANIA!

  • Observati ca suprimarea libertatilor cetatenesti pe motiv de Coronafâs coroborata cu masurile dracesti si antinationale luate de slugoii si Iudele carora noi le spunem autoritati, se succed cu repeziciune, semn ca acestia au primit ordin extern pe unitate:introducerea buletinelor cu cip,  interzicerea cresterii porcilor in propria batatura, obligativitatea  vaccinarii, obligativitatea studierii  educatiei sexuale in scoli,  dar mai ales, interzicerea participarii la Sfanta Liturghie si la Sfintele Taine ale Bisericii!  Pt ca tot tacamul noii dictaturi sa fie complet, mai urmeaza ca  RoboCop-ul de la Cotroceni  sa  declare starea de urgentza!
    Ideea este ca, elitele si autoritatile dambovitene  vandute si deci, antinationale sunt mai periculoase decat toti dusmanii luati impreuna pe care i-am avut in decursul Istoriei, pt ca aceste Iude atenteaza la insusi modul de viata crestinesc de 2000 de ani al poporului roman!!