C O N T R A P R O P A G A N D Ă

Archive for Politica

Koveși, război total și personal cu Dragnea. De ce a fost declanșat Planul B

Un fost ofițer din poliția judiciară care dorește să-și păstreze anonimatul spune că reținerea lui Ilie Dragne, administratorul fermei de porci Salcia SA și apropiat al lui Liviu Dragnea, trebuie privită într-un cadru mai larg. Sursa susține că reținerea lui Ilie Dragne era planul B, în cazul în care ar fi eșuat reținerea administratorului Teldrum, Petre Pitiș.



Reținerea lui Pitiș a fost încercată vinerea trecută cînd 11 ofițeri de poliție judiciară au percheziționat casa lui Pitiș din Alexandria și cofetăria fiicei lui de la București. Această acțiune s-a petrecut în secret, fără ca presa apropiata DNA să fie anunțată, lucru atipic pentru stilul DNA. Concluzia ofițerului este că foștii săi colegi nu aveau siguranța că vor gasi ceva acasă la Pitiș. Lucru care s-a dovedit adevărat, Pitiș fiind interogat o noapte la DNA și lăsat apoi să plece.

Plecînd de aici, devine limpede că asistăm la un război dedicat lui Liviu Dragnea, declanșat de șefa DNA cu toate mijloacele, război ce pare să aibă ca termen de finalizare sfîrșitul verii. Prin acțiunile în forță ale DNA, care nu conduc însă la rezultatele așteptate, Codruța Koveși dă semne de nerăbdare, ba chiar de disperare. Faptul că nu-l poate elimina pe Dragnea înainte de momentul în care, pe baza anchetei inspecției judiciare, ministrul Tudorel Toader îi poate cere revocarea din funcție, o face să acționeze aproape orbește.

Tot mai multe voci din interiorul DNA vorbesc despre atmosfera insuportabilă din instituție, despre presiunile pe care șefa DNA le face asupra procurorilor și despre crizele de furie cărora le cade pradă atunci cînd acțiunile judiciare nu-i confirmă așteptările.

Codruța Koveși mai are un folos din acest conflict personal cu Dragnea. În cazul în care i se va cere revocarea, va avea prilejul să spună că acest lucru e o consecință a anchetelor care l-au vizat pe șeful PSD.

Autor: Roxana Popa

Sursa: Stiri pe surse

Priorităţile naţionale: vaccinuri, rachete şi card de identitate biometric

Cel mai mare blestem al României este parazitarea Statului de către o castă din servicii, ce răspunde exclusiv la comenzile globaliste, reprezentate aici de Klemm (ambasadori), bănci şi corporaţii.
Interesul naţional este prins în acest cleşte zdrobitor.


Securitatea a bătut palma cu Soros încă din 1990, la deschiderea Fundaţiei în sediul GDS, când şi-au pus oameni în conducere. Era vorba de putere, bani şi alte beneficii, pentru care unii sunt capabili de orice. Dar desăvârşirea procesului de subjugare totală a Statului de către corporaţii s-a făcut sub regimul Băsescu.

Problemele au început când Sistemul, după ce aproape a distrus economia cu capital autohton şi a atacat direct politicienii din partide, altele decât PDL, a început să decimeze politicienii din camarila băsistă şi cercurile lor de interese din servicii care-i deserveau, cei care au întreţinut corupţia la un nivel fără precedent.

Imbecilii utili nu şi-au dat seama că sunt doar unelte locale, de care se vor descotorosi la un moment dat, şi au intrat în panică. De asta războiul dus împotriva lui Codlea şi al Codruţei Kövesi, care nu aveau habar că ofiţerul acoperit Ghiţă este o nucă prea tare, dificil de spart. Băsescu, de asemenea, e un maidanez care le ştie dedesubturile turpide. Faptul că s-a ajuns la Elena Udrea şi la rudele apropiate (frate, fiice), asta l-a determinat că să îşi scuture râia peste inamicii care au fost iniţial oamenii lui de casă, promovaţi chiar de el.

Partea din Servicii care lucrează la Marele Imperiu Globalist, generic spus oamenii lui ”Soros”, sunt într-o oarecare derută după victoria neaşteptată a lui Trump, care însă nu poate destabiliza total o construcţie realizată sistematic şi în care s-a investit enorm. Consilierul mai multor preşedinţi americani, Roger Stone, a declarat după vizita din ţara noastră că “George Soros este în cârdăşie cu SERVICIILE DE INFORMAŢII DIN ROMÂNIA (s.n.) şi Ungaria”. Deep State încă încearcă răsturnarea lui Trump, mediatic este supus unei flagelări continue, însă Sistemul la noi nu are adversar, operaţiunea de discreditare a politicului fiind metodică iar populaţia fiind în proporţii enorme, tot după Stone, aflată sub supraveghere continuă. Acoperiţii din servicii sunt prezenţi peste tot: partide, economie, presă, justiţie, procuratură şamd.

Dorinţa corporatocraţiei este că să aibă partide “proaspete”, de genul USR, care să le pună în aplicare agenda secularist-progresistă şi privatizări convenabile, partide făcute cu sprijinul serviciilor, scenariul Cioloş – USR dând roade în Franţa, cu un Macron prezentat de media mainstream ca un mare lider mondial, deşi la el acasă a avut cea mai mare prăbuşire de încredere în cel mai scurt timp din istoria Republicii.

PSD a fost votat masiv tocmai pentru că publicul aştepta o izbăvire, dorinţa de a îndepărta de la putere partidele Sistemului (PNL/USR/Cioloş) fiind una instinctivă. Însă PSD nu are puterea de a rupe pisica, întrucât Sistemul s-a asigurat că are la vârf oameni şantajabili, iar partidul este infestat de acoperiţi. Modul de operare al lui Ponta (prieten de reţea cu Ghiţă) şi Grindeanu, a fost unul care stârneşte nedumeriri.
Aducerea lui Tudose în funcţia de prim-ministru arată însă ca o mişcare de cadre.
Statul Paralel are nevoie de siguranţă.

Viaţa politică, cu o stradă (tefelistii) pe care Sistemul o controlează (identic cu ce se întâmplă în SUA) prin corporatişti şi ONG-urile Soros, precum şi cu o mass media confiscată, va fi greu de mişcat şi transformat.

Prin grăbirea unei legi (a vaccinării obligatorii) care a fost probabil impusă în “Foaia de parcurs” pe care corporaţiile au înmânat-o guvernului anterior, prin ameninţările directe ale premierului sub acoperire Tudose de instituire a unui Barnevernet naţional, adică a distrugerii familiei prin dictatul Statului; prin hăituirea medicului sucevean Mircea Puşcaşu care urmează celei a dr. Christei Todea-Gross, ce a scos un studiu în volum ce demonstrează nocivitatea unor vaccinuri, viteza cu care se doreşte implementarea cărţii de identitate cu cip electronic – o mega-afacere ce grevează MAI de investiţii urgenţe în infrastructură şi ne transformă pe toţi în potenţiali infractori; prin miliardele de dolari date în avans pe un sistem defensiv de rachete care ar trebui să ne apare de prezumtivele rachete nucleare ale… Iranului (!), toate aceste scurgeri imense care nu ţin de agenda reală a cetăţeanului fac ca partidul aflat la guvernare să arate faptul că investiţia de încredere a poporului este pe cale sa eşueze deplorabil.

Preşedintele Dragnea ar trebui să înţeleagă faptul că o şansă ca asta ratată, poate să însemne şi ruperea partidului. În plus, candidatul la alegerile prezidenţiale din partea PSD nu va avea nicio şansă la viitoarele alegeri. Cine va mai credita un partid neputincios?

Singurul proiect care ar putea să mişte ţara – şi de care Sistemului globalist îi este o frică paralizantă -este Referendumul pentru definirea în Constituţie a actanţilor căsătoriei (bărbat şi femeie), adică o definire a NORMALITĂŢII, aşa cum am ajuns să facem astăzi, presaţi de valul ideologic, revoluţionar, sexo-marxist. Acest proiect ar putea să redea ceva din credibilitatea pierdută întregii clase politice româneşti.

Dacă uneltele globaliste ale Sistemului nu vor fi îndepărtate de zona decizională, dacă politica nu va fi rebranşată la realităţile societale, România – o ţară importantă a zonei – nu îşi va mai reveni din poziţia periferică la care a fost condamnată de elită globalistă mondială, folosindu-se de cozile de topor locale.

Ţara are nevoie că de aer de o recâştigare a demnităţii naţionale, care nu se poate face prin promovarea acerbă a agendei globaliste, aşa cum se întâmplă acum. Iar acest deziderat nu se poate realiza fără oameni de curaj.

Autor: Iulian Capsali
sursa: https://www.facebook.com/IulianCapsali

Care sunt ONG-urile din România finanțate cu zeci de milioane de euro de Ungaria ?!

Dan Tanasă: „Budapesta a devenit din ce în ce mai agresivă la nivelul alocărilor bugetare pentru propaganda revizionistă din Transilvania”

Parlamentul ungar a adoptat în urmă cu mai mult de o lună de zile o lege controversată care sporește controlul guvernamental asupra organizațiilor neguvernamentale care beneficiază de finanțare externă, proiect criticat de Uniunea Europeană și de ONU și care vizează în mod special organizațiile susținute de miliardarul american George Soros, transmit MTI, AFP și Reuters preluate de Agerpres.

Legea propusă de premierul Viktor Orban prevede că ONG-urile care beneficiază anual de finanțări externe de peste 7,2 milioane de forinți (23.400 de euro) trebuie să se declare explicit drept „organizații susținute din străinătate”.

În schimb, guvernul de la Budapesta afirmă că vrea să se asigure că există o mai mare transparență în ceea ce privește activitatea acestor ONG-uri, potrivit Reuters. ONG-urile și grupurile pentru apărarea drepturilor omului susțin că legea le stigmatizează și încearcă să le reducă la tăcere.

A doua zi după adeoptarea acestei legi, Germania și-a exprimat „marea îngrijorare” după adoptarea de către Ungaria a unei legi care înăsprește controlul asupra ONG-urilor ce beneficiază de fonduri străine și a făcut apel la Budapesta să respecte principiile democratice ale UE, relatează AFP, preluată de Agerpres.

„Ungaria se alătură astfel unei serii de țări precum Rusia, China și Israel, care consideră că finanțarea străină pentru ONG-uri (…) este un act ostil sau cel puțina inamical”, a declarat purtătorul de cuvânt al Ministerului Afacerilor Externe, Martin Schöfer. „Libertatea, democrația, statul de drept și drepturile omului nu pot fi puse sub semnul întrebării în Europa. Aceste valori sunt fundamentele Uniunii Europene”, a adăugat el.

Cum era de așteptat, România nu a avut absolut nicio reacție pe acest subiect, ca de altfel pe foarte multe alte subiecte de interes geostrategic. Bucureștiul a ales să nu reacționeze, dovedind încă odată lipsa crasă a oricărei viziuni în privința relației bilaterale cu Ungaria.

Cum ar fi trebuit să reacționeze Bucureștiul? Un exemplu de reacție ar fi putut fi adoptarea unui proiect legislativ în oglindă. Liderii politici de la București, fie ei de stânga sau de dreapta, ar fi trebuit să-și amintească de proverbul românesc „Ce ţie nu-ţi place, altuia nu-i face”. Adoptarea acestei legi controversate de către Parlamentul de la Budapesta, la propunerea Premierului Viktor Orban, ar fi trebuit să nască o reacție absolut firească a Parlamentului de la București care să adopte, în oglindă, un proiect similar prin care să scoată la lumină finanțările de zeci de milioane de euro anual pe care Budapesta le acordă unor ONG-uri din România (câteva cifre aici).

Mascate sub forma unor contribuții financiare menite să garanteze conservarea și afirmarea identității naționale a comunității maghiare din România, fondurile sunt utilizate în fapt exclusiv pentru propagandă șovină, iredentistă și separatistă. De altfel, sub conducerea lui Viktor Orban, Budapesta nu și-a ascuns niciodată politica revizionistă, Viktor Orban însuși fiind un promotor activ al revizionismului (un exemplu aici). De altfel, în ultima perioadă, Budapesta a devenit din ce în ce mai agresivă, nu doar la nivelul declarațiilor (un exemplu aici), ci și la nivelul alocărilor bugetare pentru propaganda revizionistă din Transilvania.

Dacă am fi avut un Parlamentul format din oameni politici cu coloană vertebrală sau dacă România ar fi avut lideri politici, s-ar fi impus așadar adoptarea unui proiect legislativ similar cu cel adoptat de Parlamentul Ungariei, prin care opinia publică românească să afle care sunt ONG-urile care încasează bani din Ungaria. Tot un astfel de proiect legislativ ar trebui să clarifice dacă Uniunea Democrată Maghiară din România (UDMR) încasează fonduri din Ungaria și care este nivelul acestor fonduri. Ce anume se face cu acești bani trimiși de Ungaria unor ONG-uri din România știm deja.

sursa: activenews.ro // dantanasa.ro

CE atârnă de gâtul lui Tudose un laț mai tare decât MCV

După ce, venit la București, l-a pupat pe frunte pe dl Traian Băsescu în fața parlamentarilor și a camerelor de luat vederi – probabil în semn de mulțumire pentru contribuția acestuia la înregimentarea colonială a României în UE pe timpul mandatelor sale prezidențiale –, dl Jean Claude Juncker, președintele Comisiei Europene, odată întors la Bruxelles, a mai făcut un cadou strict de tip colonial României, indiferent de guvernul pe care aceasta îl are: a somat-o să respecte cât mai degrabă deficitul bugetar așa-zis „structural“, care ar fi cam de 1% din PIB, și nu de 3% din PIB, cât prevăd normele de stabilitate economico-financiară ale UE. Aceasta, apropo de „programul“ dlui Tudose!

Legătura cu pupicul dăruit dlui Traian Băsescu nu este câtuși de puțin forțată. Pe timpul mandatelor dlui Traian Băsescu, au avut loc intrarea României în UE și acceptarea de către România a prevederilor din Tratatul de Aderare, cu toate consecințele aferente.Pe timpul mandatelor dlui Traian Băsescu, a fost înlocuit proprietarul român al economiei din România cu un proprietar străin, îndeosebi vest-european.

Pe timpul mandatelor dlui Traian Băsescu, s-a produs colonializarea României și, nu în ultimul rând, nimeni altul decât dl Traian Băsescu a fost cel care a adoptat, pe seama poporului său, programul UE de înfruntare a crizei economice. În particular, în această privință, dl Traian Băsescu a fost inițiatorul și aplicatorul în România al unui program mai catolic decât cel papal de la Bruxelles, prevăzând tăieri de salarii, înghețări de pensii și majorări de impozite, precum și preluatorul în numele României al ticăloșiei Merkel privind obligația de reducere draconică spre zero a deficitului bugetar, ca pretinsă modalitate de luptă pentru stabilitate economică și financiară! Reducere draconică a deficitului bugetar care s-o mai potrivi cât de cât unei țări dezvoltate, dar care, pentru o țară ca România, înseamnă definitiv și irevocabil încremenirea în starea de subdezvoltare!

Era o obligație pe care o țară subdezvoltată ca România nu trebuia să și-o asume, după cum actualele țări dezvoltate (în frunte cu Germania, care a inventat acum plafonarea deficitului bugetar) nici nu se gândeau cumva s-o promoveze în toiul eforturilor lor de dezvoltare, ci, dimpotrivă, au practicat decenii la rând deficitul bugetar ca mijloc de impulsionare a dezvoltării. Formula era chiar fundamentată „științific“ și se numea „deficit spending“. A veni acum, după ce te-ai dezvoltat, inclusiv printr-o asemenea formulă, și ai ocupa poziții dominante și favorizante în piață, să susții plafonarea deficitului bugetar cu caracter generalizat, este o imensă mârșăvie! Țările dezvoltate n-au decât s-o promoveze, dar pentru ele, și nu pentru cei care au și ei dreptul istoric de-a o folosi în eforturile de dezvoltare. Nu întâmplător l-a pupat dl Juncker pe dl Băsescu pe frunte în văzul public! Deficitul zis „structural“, conceput la Berlin, este o invenție ticăloasă la care subdezvoltații nu trebuie să se asocieze, așa cum a făcut-o dl Traian Băsescu în numele României! Nu trebuie să se asocieze deoarece aceasta interzice de fapt participarea fondurilor publice la dinamizarea dezvoltării.

Am citit că dl Dragnea s-a ofuscat de somația Bruxelles-ului, considerând-o o „discriminare“, în măsura în care corifei de prim rang de prin UE au depășit, nu în mod excepțional, ci sistematic, nu numai pragul deficitului zis „structural“ de 1-2% din PIB, ci și pe cel de 3% din PIB al stabilității economico-financiare, fixat tot la Bruxelles, și nu au pățit nimic! Nu este doar o „discriminare“, dle Dragnea, este o mârșăvie în toată regula! La care însă a pactizat deopotrivă dl Traian Băsescu! Dacă se mai simte și în forță și nu numai cu dreptatea de partea sa, dacă se consideră cumva mai bun decât dl Traian Băsescu, dl Dragnea n-are decât a ignora sau chiar a dezavua public somația Bruxelles-ului – de altfel, prima, deocamdată unica, din istorie în domeniul cu pricina! România n-are ce căuta în UE cu această mizeră anatemă, mai gravă și mai înjositoare decât MCV-ul, de care s-a lăudat dl Juncker pe la București că va elibera România!

Autor: Ilie Şerbănescu

Sursa: cotidianul.ro

Greu de-mpăcat și „capra“ poporanistă și „varza“ corporatistă!

Nimic nu ilustrează mai bine traducerea unui dicton franțuzesc ca prăpastia dintre voința clamată și putința nedovedită în care se regăsesc toate bîlbele și ezitările actului guvernamental actual, toate retractările, ajustările ori renunțările, rînd pe rînd, la prevederile unui proiect care părea, pe hîrtie, viabil și salutar.

Pornită la drum cu un mare capital de încredere și speranță datorat unui Program de guvernare coerent și ambițios, dar și subminată, încă din start, de ambiguități interne și de marșurile forțate ale străzii, nu se știe, încă, cît de inocente și de spontane, practica guvernării gîfîie, astăzi, împotmolită în neputință și incapacitatea de a gestiona ghemul de interese și opțiuni intrate, toate, în sarabanda unui amețitor carusel.
Natura și motivația lor își au originea atît în slăbiciunile factorului uman, cît și în statutul colonial al realităților economice românești, pus în lumină și deplîns de mai mult timp de analistul Ilie Șerbănescu, însă rămase doar ca un strigăt în pustiu.

Tot mai departe de dezirabila pace socială fără de care actul guvernării rămîne o simplă formă fără fond, puși în situația de a constata cît de greu ori chiar imposibil este să împaci și „capra“ poporanistă și „varza“ corporatistă, autorii Programului de guvernare și cei puși să-l traducă în fapt parcă se îngrozesc ei înșiși de ce au putut să propună și să promită societății românești, forței de muncă și mediului de afaceri.

Deruta actualului Guvern, lipsa curajului și-a hotărîrii de-a trece peste contestări, împotriviri interesate și crîcneli de „Gică contra“ își au originea în conștiința faptului că, în fond, ne-am pierdut cu bună știință, pe mîna noastră, pîrghiile guvernării, ca preț al aderării și al greșelilor din politicile economice care, azi, se răzbună.

Și dacă, fapt evident, ne-am pierdut pîrghiile guvernării, cu toate handicapurile și avatarurile ce decurg din aceasta, greu de surmontat de actualul guvern, dacă cheia bunăstării și a prosperității cu care am putea descuia un vis nu se mai află, integral, în buzunarele noastre, s-a întîmplat nu pentru că ne-ar lipsi specialiștii în varii domenii, cum adesea sîntem tentați a spune, nici pentru că buna credință ar fi, cumva, pe cale de dispariție în România, ci pentru că acolo, la vîrf, ne-au lipsit adevărații politicieni, apți și determinați să se ridice la nivelul timpului actual și-al provocărilor sale, trăgînd după ei și zgîlțîind din temelii lentoarea, indiferența cronicizată și dezertările de conștiință ale unei întregi clase politice românești. Iar atunci cînd unii dintre ei au dat sau dau semne de resuscitare a demnității și a rosturilor lor, odată treziți din comoditățile și beneficiile funcției devin ținte ale conjurațiilor urzite în laboratoarele oculte ale destabilizării!

Dacă mai este ceva de salvat, atunci salvarea n-ar putea veni decît dintr-o schimbare de atitudine și de repoziționare pe tabla de șah a intereselor generale, pragmatică, coerentă și radicală, una care să fie laitmotivul și obiectivul principal al mult trîmbițatului proiect de țară, în lipsa cărora proiectul însuși va rămîne caduc.

Cît timp nu vom fi capabili să ieșim din marasmul dictatului și condiționărilor în numele nefericitei și păguboasei corectitudini politice, cîtă vreme ne vom complace în postura de executanți zeloși și adepți ai supunerii oarbe, dezarmînd, cu arme și bagaje, în fața tăvălugului globalist, vom constata mereu că sîntem o societate bolnavă într-o țară bolnavă, captivă intereselor suprastatale și tuturor conjuncturilor, mereu aflată într-un blocaj legislativ, instituțional și de voință politică.

Altfel zis, cîtă vreme guvernarea se va exercita, ca astăzi, cu frica-n sîn, cu ochii cît cepele la ușa Guvernului, asediată de ambasadori ai interesului altora, cu un ochi la Bruxelles și cu altul la butaforia străzii și la deranjul din socotelile capitalului străin, să nu ne mirăm că România va deveni, pe zi ce trece, tot mai mult și mai periculos, o țară neguvernabilă, cu acul busolei în continuă derivă.

Autor: Ioan Viştea
sursa: cotidianul.ro

Vicepremierul Ungariei Zsolt Semjen: „Românii sunt incapabili să asigure autonomia culturală a comunității ungare! Legea cetățeniei, un răspuns la provocarea Trianon”

Ce face un politician ungur când ajunge pe teritoriul românesc la tot felul de Universități și tabere de vară? Aruncă cu noroi în români. Ultimul pe listă, vicepremierul ungar Zsolt Semjen, cunoscut de-altfel pentru atacurile la adresa României.

Zsolt Semjen a declarat vineri, în cadrul Universității de Vară de la Băile Tușnad, că România este incapabilă să garanteze autonomia culturală a comunității ungare, în condițiile în care Serbia a reușit acest lucru, relatează agenția MTI. Mai mult, deși se afla pe teritoriu românesc, oficialul maghiar a afrimat că legea cetățeniei pentru maghiarii din afara granițelor acestei țări a fost „un răspuns la provocarea Trianon”.

”Ungaria și maghiarii au reușit o reconciliere onestă cu Serbia … și au obținut încredere, prietenie și o strânsă cooperare în privința afacerilor internaționale. Dacă am reușit acest lucru cu Serbia, atunci nu cred că este o problemă a Ungariei. Mai degrabă, românii sunt incapabili să garanteze autonomia culturală”, a spus Semjen.

Vicepremierul Ungariei a răspuns și unei întrebări despre Tratatul de pace de la Trianon, din Primul Război Mondial, în baza căruia două treimi din teritoriul Ungariei a fost cedat țărilor vecine.

„Unirea țării prin acordarea cetățeniei ungare pentru etnicii maghiari a fost un răspuns adecvat. Este normal că poporul ungar a deplâns ruinarea a milioane de vieți, dar trebuie să fie mândru de faptul că Ungaria a supraviețuit acestei mutilări brutale. Tratatul a fost o consecința a războiului, în care Ungaria s-a aflat de partea învinșilor. La fel de important a fost că o bandă antipatriotică de trădători din Budapesta a ruinat statalitatea Ungariei, capacitățile sale de apărare și a dezarmat în mod deliberat armata ungară”, a spus Semjen.

Cea de-a 28-a ediție a Universității de vară și a taberei studențești Tusvanyos, organizată de Consiliul Tineretului Maghiar (MIT) și Fundația Pro Minoritate, a început pe 18 iulie și se va încheia pe 23 iulie, când va fi prezent și premierul Ungariei, Viktor Orban.

autor: Ștefania Brândușă
sursa: activenews.ro

Antidiscordia ca proiect de țară

Dacă ne privim țara de la o altitudine de la care se mai văd doar marile proiecte și idealuri, nu mai observăm decît o agitație indefinită, un soi de mișcare browniană. Ființe și comunități se ciocnesc între ele, se anihilează și ricoșează într-o altă ciocnire de uzură. Așa a fost și a rămas România, un teritoriu în care cu greu poți strînge cîteva sute de oameni animaţi de aceleași idei, valori și proiecte.

După o adunare, inclusiv după un miting la care toți participanții urlă în cor, participanții se împrăștie ca mărgelele pe scări. Și nu se mai adună de nici un fel. Pînă acasă au altă părere, pînă la masă încep să se gîndească la ce nu-i adevărat și cu ce au fost înșelați. Cel mai adesea, susținătorii fanatici ai unui lider, ai unui plan sau ai unei idei devin dușmani de moarte. De ce? Așa suntem noi.

De la psihologia unei comunități legate de limbă și istorie, de legi și credință, trecem repede la judecățile individuale. Avem un talent nebun, o înclinație sadică de a demonstra că lucrul susținut pînă cu o oră în urmă este greșit și trebuie schimbat. Și că decizia luată trebuie neapărat anulată. Cum? Și de aici începe un răspuns bîlbîit. Tot românul este un mare artist în a explica de ce nu face exact ce trebuia făcut și își construiește o complicată teorie a ratării. Că nu este bine, dar nici nu poate face cum trebuie pentru că n-are aia și aia, pentru că nu este respectat și, mai ales, pentru că nu merită să o facă. Să-l plătească și pe el cu „salariu ca afară“ și o să demonstreze că poate. De bună seamă că nu știe că „salariul ca afară“ este rezultatul unei munci ca afară, adică de mare eficiență, iar nu un aiuritor dat cu părerea. Cel mai adesea, compatriotul nostru plin de idei se încurcă rău la proba contactului cu realitatea. Ne definește un lucru și mai ciudat. Acasă suntem doctori în a găsi cîte un cusur la orice. Nu se poate, nu merge, e greșit, trebuie făcut altfel! De îndată ce trecem granița, devenim cuminți, responsabili, harnici și plini de idei. Cu excepția celor care cerșesc sau fură, românii sunt o marcă bună, se bucură de renume. Își găsesc un loc de muncă și promovează mai repede decît alții. Lucrurile se strică abia cînd se întîlnesc cu alți români. Încep bîrfa și mîncătoria. Reapare specificul vieții de acasă.

Această psihologie de îndărătnici stă la baza tuturor neînțelegerilor și eșecurilor noastre. Nu ne putem uni pentru o zi sau pentru o săptămînă, necum pentru cîțiva ani sau pentru un proiect de țară. Incapacitatea noastră de a ne comporta ca o comunitate ne anulează calitățile și ne transformă într-o țară a disputelor mărunte. După 1990, am înțeles că democrația este dreptul de a nu fi de acord cu celălalt. Dar în stilul nostru românesc, l-am transformat în dreptul de a nu fi de acord cu nimic.

De ani de zile revin asupra unei întrebări simple. Ce ne desparte atît de cumplit, încît numai dezastrele ne mai pot uni? Să fie de vină politica? În toate țările lumii, politica ține pornit un motor al competiției și al progresului. În România, ea este motorul neînțelegerilor, al mizelor mici, al luptelor intestine. Să fie de vină și gîlceava politică amplificată de televiziuni? Hărțuielile, trădările și mîncătoriile dintre boieri sunt premergătoare partidelor și televiziunilor. Mulți domnitori și boieri români și-au pierdut capul pe mîna fraților lor, nu a dușmanilor. Cu alte cuvinte, acest specific național vine cel puțin dintr-un Ev Mediu românesc, dacă nu de mai înainte.

În ciuda acestei continue și vizibile dezbinări, nimeni nu se arată preocupat de vindecarea ei. N-am auzit nici un politician român vorbind despre un proiect de unitate națională, despre un ideal pentru toți românii, despre o concordie. Nu demult, redacția ziarului Cotidianul a inițiat un serial de dezbateri dedicate reconcilierii. În afara universitarilor și a oamenilor de știință, n-a stîrnit prea mare interes. Politicienii i-au întors spatele chiar de la enunțare. Ce-i aia concordie? La ce bun să ne reconciliem? Cum să mai luptăm cu adversarii noștri dacă ne înțelegem cu ei? Vă dați seama ce sens mic și mizerabil are disputa politică din România? Nu are la bază nici o confruntare de idei. Politicienii nu se ceartă pentru un proiect sau pentru altul. Pur și simplu, disputele lor se reduc la primitiva bătălie pentru ciolan.

Și totuși, de ce concordia românilor n-a fost proiect de mandat pentru nici un președinte? De ce nici un șef de partid nu vorbește despre neînțelegerile care ne macină? Toți bat cîmpii cu tot felul de promisiuni de care se alege praful. N-au bani să facă nici jumătate din cele cu care ne amăgesc. Nici finanțele Germaniei nu pot acoperi capacitatea lor de a fura și de a inventa megaproiecte utopice.

Autor: Cornel Nistorescu

Sursa: cotidianul.ro

România n-are curajul de a-și înfrunta stăpânii, după ce și-a distrus întreaga economie ca să intre în grațiile marilor licurici.

Avocatul Marian Nazat vorbește, într-un interviu publicat pe blogul său, despre „reromânizarea României”, despre patriotism, care trece în ochii unora ca o boală venerică, dar și despre criza imigranților care stăpânește Europa. Amintind  șantajul Bruxelles-ului asupra statelor UE obligate să primească refugiați,  avocatul Nazat apreciază poziția Ungariei și Cehiei, care nu se pleacă în fața Bruxelles-ului. Asta în timp ce, România, spune el „nu are curajul de a-și înfrunta stăpânii, după ce și-a  distrus întreaga economie ca să intre în grațiile marilor licurici ai  epocii multilateral  globalizate.”

Marian Nazat amintește și de un pasaj din cea mai recentă carte sa,  „Cartea ieruncilor”, în care îl citează pe Marchizul de Custine, care spunea „Nenorocită țară, în care orice străin apare ca un salvator în ochii unei turme de obidiți…”. Citat pe care îl consideră reprezentativ pentru ceea ce fac azi românii care stau cu ochii spre Washington sau Bruxelles.  Dar, nu numai astăzi, spune Marian Nazat.

 „Nu doar astăzi, numărând ultimii 27 de ani, adică, ci și înainte, inclusiv în vremea descălecării sovieticilor de pe tancurile prieteniei, ale Internaționalei socialiste… Așa s-au petrecut lucrurile și când s-a hotărât  aducerea în țară a casei regale de Hohenzolern. Și propaganda dâmbovițeană a început să ni-i prezinte pe Carol și Ferdinand drept figuri providențiale, neținând seama că istoria își urma cursul. Or,  curgerea asta presupunea modernizarea de la sine a arhitecturii politice, economice, sociale, culturale, juridice, progresul  ce se înregistra în lumea largă nu putea fi ținut la frontierele naționale. Altminteri, nu identific prosperitatea adusă în România de cei doi, să fim serioși. Vreo 80% dintre români trăiau atunci într-o sărăcie lucie, restul este rezultatul unor campanii dezgustătoare  de mistificare a adevărului. Sigur, eu nu neg rolul celor doi, dar să ne păstrăm luciditatea și să nu-i ridicăm în slăvi  mai mult decât se cuvine.  Ei au avut meritul că au scos țara din  buzunarele câtorva hrăpăreți băștinași a căror lăcomie nu-i departe de cea a urmașilor pe care suntem siliți să-i suportăm azi. Dar n-a durat mult și monarhii veniți din Germania și-au făcut propriile camarile, cu aceleași apucături… Așa că „talpa țării” a rămas să-și ducă nevolnicia în continuare în  bordeie și colibe”.

În același interviu, Marian Nazat explică și de ce România nu va putea niciodată să aibă poziția fermă a unor state ca Ungaria sau Cehia, care au sfidat politicile și directivele UE, spunând un NU ferm primirii refugiaților.

„Apreciez  și poziția Ungariei, a Cehiei, nu doar a Rusiei, numai că România n-are curajul de a-și înfrunta stăpânii, după ce și-a  distrus întreaga economie ca să intre în grațiile marilor licurici ai  epocii multilateral  globalizate. Te  opui când reprezinți ceva, când ai forță financiară, militară și economică, altminteri stai în genunchi și cu mâna întinsă la binefăcători,  la galantonii apuseni… Suntem de râsul lumii, ne-am  dezis de relațiile  cu chinezii și rușii, de dragul scutului de la Deveselu (pentru care plătim vreo 6 miliarde de dolari anual) și a batjocoritorului MCV și ne bucurăm tâmp că Donald Trump îl primește pe peluza de la Casa Albă pe Klaus Iohannis și îi lasă pe alde Pantazi să-și denigreze țara… Unde s-a mai pomenit asemenea ierunci, spuneți-mi dumneavoastră ? Culmea, americanii și germanii  și-au clădit  bunăstarea inclusiv pe banii chinezilor, infuziile financiare de la Beijing fiind actuale și azi. Cât despre  gazul rusesc…”, spune avocatul.

Și pentru că în cartea sa există un pasaj legat de mândria națională, exemplul său fiind „repolonizarea Poloniei”, Nazat spune de ce crede că e nevoie pentru a  avea loc și o „reromânizare a României”.

„De o Românie  puternică și mândră ! Trăiesc de la o  vreme cu spaima că în curând Transilvania va deveni o regiune autonomă, pe  placul cancelariilor  străine, iar peste o sută de ani  limba noastră va fi cam  ce este latina  astăzi. Cine s-o mai vorbească,  dacă Bruxelles-ul ne impune cote de migranți, iar rumânii  au plecat și vor continua să plece în pribegie ? Renașterea națională nu va mai avea loc, patriotismul e,  în ochii multora, precum boala venerică, iar noi suntem în război cu noi înșine, abia ne mai îngăduim, deși ne împuținăm  pe zi ce trece. Iar cei care pleacă sunt preocupați să uite că sunt români…”

Sursa: cocoon.ro