C O N T R A P R O P A G A N D Ă

Archive for Politica

Liviu Pleșoianu către colegii din politică: „Beți APA VIE a OAMENILOR, nu APA MOARTĂ a celor ce își spun ELITA!”

Pentru a înțelege cum au ajuns premieri Grindeanu și Tudose, să facem un mic salt înapoi în timp și să vedem cum a ajuns premier Cioloș…



Poate că mulți dintre dumneavoastră nu cunoașteți un amănunt esențial. Cu exact o săptămână înaintea tragediei de la Colectiv, Rareș Bogdan (cine altul?) dezvăluia: „Zilele lui Victor Ponta la Palatul Victoria sunt numărate. Vom avea un prim-ministru tehnocrat, ca și acum 15 ani, când Mugur Isărescu a condus timp de un an guvernul și a pregătit alegerile parlamentare de la finalul anului 2000. Este vorba de fostul comisar european Dacian Cioloș”.

…Care este singura concluzie logică pe care o putem trage chiar și dacă avem la dispoziție doar această informație? – Singura concluzie logică este aceea că Dacian Cioloș era scos la încălzire, pe marginea terenului, de cel puțin câteva luni. Se aștepta doar momentul oportun, „#EMOȚIA” pentru ca Guvernul Ponta să fie înlăturat și Cioloș să fie trimis pe gazon pentru a prelua guvernarea.

Cine concepuse acest plan, cine hotărâse că Ponta trebuie să plece și Cioloș trebuie să fie noul prim-ministru? Dumneavoastră, alegătorul român? Cu siguranță, nu. Atunci cine? …Foarte simplu: aceeași entitate metastatală care mai hotărâse deja de nenumărate ori în locul nostru și împotriva voinței noastre. Aceeași entitate metastatală care, spre exemplu, trăsese apa la toaletă după votul celor 7,4 MILIOANE de români care îi spuseseră răspicat lui Băsescu să plece acasă. Aceeași entitate metastatală care îl inventase și îl ridicase pe cele mai înalte culmi pe Gabriel Oprea, pentru ca mai apoi să-l doboare umilitor când „interesul național” o ceruse. Aceeași entitate metastatală care mai întâi l-a inventat și mai apoi l-a gonflat pe Iohannis cu tone de aer cu aromă de plastic. …Aceeași entitate metastatală care i-a scos mai apoi, din jobenul mic, pe Grindeanu și, din jobenul mare, pe Tudose.

Marea problemă știți însă care este? Nu existența entităților transnaționale metastatale. Nu serviciile de informații… Nu autointitulatele „ELITE” financiare mondiale… Acestea au existat dintotdeauna și vor continua să existe. Marea problemă este însă alta. Ea constă în dorința mult prea multor politicieni de a se adăpa și de a se hrăni cu ce le aruncă în bol cei care alcătuiesc așa-zisa „ELITĂ”! Până la urmă, nu te poate forța nimeni să-ți dai autogol. Te poate stimula, te poate momi, te poate chiar constrânge, dar decizia ultimă ÎȚI APARȚINE! Tu decizi dacă îți introduci sau nu mingea în propria poartă! Cu tot statul paralel, cu toate binoamele, cu toată Noua Securitate, cu toată puterea „ELITELOR”, fără complicitățile politicienilor nimic din toate aceste lucruri nu s-ar putea întâmpla. Dacă nu ar fi existat aceste complicități, Băsescu NU mai era Președintele României începând cu 2012, iar Cioloș, Grindeanu și Tudose NU ar fi ajuns în veci premieri…

Am spus-o și o voi repeta și acum: e timpul ca, în Anul Centenarului, să ne hotărâm ce țară vrem să fim de aici înainte. Iar dacă vrem să fim oameni liberi, să trăim într-o țară care să fie cu adevărat a noastră, atunci e timpul ca politicienii să devină OAMENI politici, e timpul ca demnitarii să acționeze cu DEMNITATE! Nu sunt cuvinte mari, e pur și simplu singura șansă…

Eu voi continua să fac slalom printre politruci și mă voi opri să beau un vin fiert pe pârtie doar alături de OAMENI politici demni, alături de oameni politici care înțeleg cumpăna cea mare a vremurilor pe care le trăim și care sunt dispuși să se schimbe pentru a putea schimba. Am luat decizia de a candida în 2019 pentru că mă cunosc foarte bine, cu tot cu defectele mele. Știu trei lucruri: că România trebuie să le fie redată românilor, că lumea trebuie să le fie redată oamenilor și că acest lucru nu e posibil decât dacă cei care știm să ne păstrăm LIBERI ne mai și asumăm în acest sens un slalom anevoios dar reconfortant printre capcane și tentații. Bolul omului politic trebuie să rămână mereu acoperit atunci când autointitulatele „ELITE” se oferă să îl umple și mereu descoperit atunci când oamenii simpli și vii pun acolo un dram din pâinea lor și o picătură din apa lor. Decât să beau un butoi de apă moartă, prefer să-mi umezesc buzele cu câteva picături de APĂ VIE!

Fie să FIM!

P.S. Colegilor mei din PSD și din toate celelalte partide le doresc cu toată sinceritatea să se bucure de AERUL CURAT al LIBERTĂȚII! Să ia mereu decizii din libertatea propriului for interior. Eu asta am făcut, chiar cu riscul de a fi considerat „imatur politic”, chiar cu riscul de a mi se spune că „nu sunt om de partid”. Pe Tudose NU l-am votat premier în Parlament, pe Grindeanu NU l-am votat șef la ANCOM după ce tocmai votasem să NU mai fie prim-ministru… De asemenea, Bugetul pe 2018 NU l-am votat, pentru că NU mi se pare deloc rațional să le oferi iarăși bani în plus unor servicii nereformate… E foarte, foarte important să fim oameni politici liberi, care înțeleg problemele timpurilor și care caută soluțiile alături de oameni, iar NU alături de „ELITELE” care manipulează oameni!

Autor: Liviu Pleșoianu

Sursa: Liviu Pleșoianu

Ilie Șerbănescu: ”Comisarii de tip sovietic ai Comisiei Executive de la Bruxelles și-au dat arama pe față: să nu cumva să fie independentizată justiția!”

Din nou! De parcă ar mai fi fost nevoie, căci cum sunt de fapt era deja binecunoscut. De mult, atributul de tip sovietic li se potrivește de minune, întrucât nu se mai ascund sub masca democrației, lucrând cu pistolul pe masă! Au hotărât acum să activeze prevederea care retrage dreptul de vot al Poloniei în UE, sub motivația – etern flașnetata motivație – că legile justiției pe care le promovează guvernarea actuală din Polonia ar afecta independența justiției.



La București, președintele Iohannis a folosit prilejul de a evoca posibilitatea îndreptării și asupra României a acestei sancțiuni, vezi Doamne, tot sub motivația – etern flașnetata motivație – că legile promovate de coaliția PSD – ALDE, aflată la guvernare, ar afecta independența justiției.

Dacă te informezi cumva asupra problemei – nici nu trebuie s-o studiezi, căci dacă o aprofundezi eventual, te poți îmbolnăvi mental! –, observi că esența schimbării proiectate în legile justiției în Polonia este un fel de punere a acesteia sub un anumit control al politicului. De pildă, procurorii-șefi să fie numiți de președintele republicii! Vai, blasfemie: politizare și deci afectarea independenței justiției! Ca atare, comisarii de la Bruxelles se simt îndreptățiți să activeze așa-numita „bombă nucleară a UE“ împotriva Poloniei. Nu mai spunem că, anterior, au fost „activate“ protestele opoziției politice și demonstrațiile de stradă ale tinerilor cu rucsăcel în spate și smartphone în mână. Mă rog, este dreptul lor! Și, într-un fel, o justificare chiar poate fi dacă numirea și deci revocarea „șefilor“ Justiției ar urma să fie mutate din decizia unor structuri ale justiției înseși în pixul politicianului-„șef“, președintele republicii!

Să vezi însă drăcia dracului! Numirea și deci revocarea „șefilor“ justiției sunt chiar în pixul președintelui în România! Și aceiași comisari europeni nu își arată cumva dezaprobarea, deși mai politizare decât asta nu există! Ba, mai mult, își exprimă îngrijorarea față de eventuala schimbare a acestei dispoziții legale, în cadrul modificărilor vizate la legile justiției de către coaliția de guvernământ PSD – ALDE. Cu toate că onor corifeii PSD – ALDE nici n-au îndrăznit să scoată din joc pixul lui Iohannis în problemă, etern flașnetata afectare a independenței justiției a fost pusă în mișcare după același scenariu, pentru ca nu cumva șefii de Parchete și de Curți să iasă de sub dependența de președintele țării și să intre sub dependența structurilor justiției înseși. Una peste alta, independență a justiției – ioc!!! Cu alte cuvinte, să nu cumva să fie independentizată justiția! Cei cu rucsăcel în spate au ieșit și în România în stradă, opoziția s-a strofocat să blocheze totul în Parlament, iar o parte a acesteia s-a dedat la manifestări de circ, la care evident nu ar fi recurs dacă nu ar fi fost susținută de instituțiile de forță aflate în spate. Și să nu uităm că ambasadori ai unor țări UE și-au exprimat public îngrijorarea în legătură cu modificarea (fără precizări) a legilor justiției în România, făcând de fapt astfel presiuni ca totul să rămână în parametrii de până acum.

Riști să nu mai înțelegi nimic! Vasăzică, Polonia este sancționată de Comisia de la Bruxelles pentru că politizează justiția, iar România este presată, prin amenințări de sancțiuni similare, să mențină reglementările care includ la loc de frunte tocmai expresia celei mai înalte politizări a justiției. Dacă nu ești idiot, îți dai seama perfect de ce această abordare „neunitară“ – pentru a ne exprima elegant –, deși tocmai în problema cu pricina ar trebui să guverneze absența oricăror criterii diferite, darămite contrare. Polonia este penalizată nu pentru afectarea legilor Justiției, ci pentru linia independentă adoptată față de Bruxelles, în speță față de Germania. România este amenințată de fapt ca nu cumva să facă la fel. Președintele Poloniei nu trebuie să aibă în pix numirea și revocarea magistraților-șefi, pur și simplu pentru că e cu Polonia! Președintele României nu numai că  poate, dar chiar și trebuie să aibă numirea și revocarea în pix, pentru că nu e cu România, ci cu Bruxelles-ul, în speță cu Germania. Asta știam și noi, dar acum am primit confirmarea chiar de la Bruxelles!

Autor: Ilie Șerbănescu

Sursa: Cotidianul

Revoluția cratițelor și lămpașelor

Așa cum preconizam, această zi coincide cu reluarea ostilităților. Radicalii liberi vor mărșălui și vor protesta din nou ”spontan”. Organizatorii anunță că mulți dintre ei vor fi înarmați cu tigăi, în care vor lovi ritmic pentru a atrage atenția. Și cu lămpașe. Lămpașe moderne. Nelipsitele celulare. Unii dintre ei, tot la îndemnul organizatorilor, se vor lega la ochi cu benzi negre. Pentru a arăta cum orbecăie societatea românească prin meandrele Justiției. Radicalii liberi intenționează să declanșeze o veritabilă revoluție. Iar revoluțiile, nu-i așa, sunt cât se poate de spontane.

Protestul este pe cale să se reinventeze. El nu este nici spontan, pentru că are organizatori, care mai țin și conferință de presă în această calitate. Dar nu este nici asumat. În sensul că niciunul dintre dirijori nu își ia răspunderea de a răspunde legal în fața autorităților pentru situațiile în care manifestațiile degenerează. Și bine fac, atâta timp cât autoritățile ridică neputincioase din umeri.

Protestul trebuie reinventat și pentru că, începând de duminica trecută, în mod oficial, el nu mai este civic ci eminamente politic. Pentru că fruntașii și activiștii și o parte din electoratul partidelor din opoziție se numără printre inițiatorii și organziatorii neoficiali au demonstrațiilor. Este ciudat, nu? Partide politice și încă parlamentare demonstrează împotriva unei majorități pe care o socotește criminală, ultra-penală și ciumă roșie și declară că apără ordinea de drept, dar omite să ceară autorizație de la primărie și să garaneze ordinea și buna desfășurare a manifestațiilor. Prin urmare, nemaiexistând nicio îndoială că vom asista în continuare la demonstrații politice ale opoziției, inițiatorii ar trebui să schimbe unele lucruri pentru a nu ține în beznă opinia publică. Asta înainte de a-și lega ochii cu benzi negre.

Și, în fine, în al treilea rând, protestul trebuie reinventat din simplul motiv că așa nu mai merge. Nu mai merge fiindcă bateriile s-au cam dus. Celularele transformate în lămpașe sunt tot mai puține.

Există însă, e drept, în această lună decembrie, o masă critică de la care organizatorii, în măsura în care își și asumă acest statut, ar putea porni. Suntem în luna decembrie și nu avem cum să nu ne amintim de modul în care emanații, întâiul dintre ei fiind Ion Iliescu, pentru a acapara puterea, i-au ținut ostatici pe Ceaușești câteva zile la secret, astfel încât să moară cât mai mulți oameni după extragerea acestora din Comitetetul Central, circa 1000, și să fie răniți alți mii de oameni, dintre care mulți au rămas mutiliați pe viață. Tocmai de aceea este pe cale de a fi finalizat un dosar penal pentru genocid, în care mai mulți emanați, primul pe listă fiind Ion Iliescu, urmează să fie acuzați. După ce același Ion Iliescu este acuzat de genocid și într-un alt dosar. Cel al Mineriadei. Revoluționarii autentici, câți au mai rămas, sunt și ei extrem de nemulțumiți, pentru că în Guvernul Românie sunt reprezentnați de contrarevoluționari, împinși acolo tot de către domnul Ion Iliescu. În consecință, ei s-ar putea alătura demonstranților. Și unii o fac deja. Luna decembrie a acestui an coincide și cu dezvăluiri grele făcute de fostul șef al Securității, Iulian Vlad, care descrie în detaliu cum și de ce a fost organizată lovitura de stat din decembrie 1989. Și ce forțe externe s-au implicat. A funcționat și atunci un fel de stat paralel. Care a dat de pământ cu statul ilegitim comunist, de i-au sărit fulgii. Până când nu a mai rămas piatră pe piatră. Desigur, cu excepția serviciilor așa zis inteligente. Române și străine. Pentru care România a devenit mină de aur. Raiul pe pământ. Așa că cei care nu prea înghit statul paralel s-ar putea, printr-un efect pervers, să se alăture unor manifestații, care inițial au fost concepute tocmai pentru a susține staul paralel.

Dacă vorbim de masa critică, atunci nu avem cum să nu ne gândim și la legea bugetului de stat, care va fi adoptată tot în această lună decembrie, în ciuda miilor sau poate zecilor de mii de amendamente, pe care opoziția parlamentară le va face, punând softurile să lucreze și care, firește, vor fi respinse de o majoritate care parcă a înnebunit și ține morțiș să începem anul viitor cu un nou buget. Așa că toți cei nemulțumiți de modul în care arată bugetul pe 2018 se pot alătura și ei protestelor. Eu unul, de pidă, mă număr printre cei neumulțumiți. Și ca mine sunt mulți alții. Din patronate și din sindicate.

De altfel, opoziția nu prea mai are ce să facă prin Parlament. De zbierat a zbierat până a răgușit. A obosit și să scrie lozinci. Transmisiile  în direct pe Facebook sau perimat și ele. Iar lămpașele nu au efect decât dacă se stinge lumina. E timp berechet pentru că în materie de amendamente lucrează doar softul, pe automat, ca liderii partidelor de opoziție, cu mic cu mare, să-și îndrume organizațiile locale din întreaga țară să iasă la revoluție. Pentru asta, nu au altceva de făcut decât să-și asume protestul.

Este un protest susținut zi și noapte la propriu și la figurat de însuși președintele României Klaus Iohannis. Chiar și dacă nu este nici spontan și nici legal. Mai nou, chiar și de puternica șef a Direcției Naționale Anticorupție, doamna Laura Codruța Kovesi, care apără statul de drept. Ce ar fi să-i trimită și pe procurori în stradă? Nu ca să facă dosare. Nu ca să aresteze. Ca să protesteze. Pentru că – nu-i așa? – ciuma roșie vrea să distrugă statul drept.

La fel ca în 1989, când scutul înarmat al poporului, vajnica Securitate, fie a trădat, fie a fost incapabilă să-i apere pe Ceaușescu și statul comunist și s-a lăsat fentată atât de factorul intern cât mai ales de factorul extern și acum s-ar putea să asistăm la o mișcare asemănătoare, prin care statul ăsta nou pe care-l avem să fie lăsat în offsaid. Tot de către serviciile inteligente. Pentru că dacă a mers o dată legată la ochi cu bandă neagră și, în final, a ieșit mai întărită decât înainte, cu o putere infinit mai mare și extrem de bogată, vajnica noastră Securitate mai poate încerca o dată. Se mai poate lăsa o dată moale, mergând pe mâna altor servicii secrete, la fel de prietene cum au fost și celelalte cu fosta Securitate în urmă cu 28 de ani.

Dar până una alta avem atât de mulți securiști cu acte în regulă și atât de mulți securiști cu acte în neregulă, încât dacă ar pune-o și ei de o demonstrație ar bubui întreaga Românie de sunetele tigăilor lovite cu bulanul iar nopțile ar fi feerice, o veritabilă sărbătoare a lămpașelor.

Iată, așadar, cât de multe ingrediente ar exista pentru măturarea de la putere a nesuferiților, care au câștiga alegerile și aducerea la putere a băieților buni, curați și frumoși, care le-au pierdut.

Sursa: sroscas.ro

Încotro se duc radicalii liberi?

Este în afara oricărei îndoieli. Opoziția se radicalizează. Atât în Parlament cât și în stradă. Iar mișcarea pentru susținerea statului paralel devine eminamente politică. Și tot mai violentă. Până unde poate merge această violență? Cum poate fi ea oprită? State cu guverne mult mai stabile, cu majorități mult mai confortabile s-au prăbușit literalmente sub greutatea colosală a unor manifestații de tip radical, organizate de formațiuni politice din opoziție și susținute activ de către radicalii liberi din stradă.

Așa au căzut în mod nedemocratic mai multe guverne, în special din lumea a treia. Iar România nu este departe de lumea  a treia. În locul guvernelor care au căzut, inițial au fost instalate guverne de tip marionetă, care au putut fi dirijate de afară. Iar ulterior s-a generalizat haosul.

Se aud în Parlamentul României țipete și injurii și schimburi de replici la un nivel încă neatins până în prezent. Nici măcar pe vremea CPUN dialogul nu degenerase într-un asemenea hal. Și nu este vorba doar despre dialog. Violența devine fizică. Agresiunea e tot mai explicită.

Corespondentul din Parlament al celor frustrați de pierderea alegerilor și de imposibilitatea de a-și defini o conduită și de a purta un dialog constructiv și profitabil cu majoritatea se regăsește în stradă. Identificăm acolo un amestec de-a dreptul tulburător de tineri și vârstnici din mai toate mediile sociale, votanți ai opoziției sau non-votanți, dar care împărtășesc o nemulțumire și o frustrare care acoperă un evantai uriaș de teme.

Opoziția din Parlament nu are câteva obiective clar defninite, pe care să le urmărească prin strategii adecvate. În oglindă, același lucru se întâmplă și în stradă, unde fiecare strigă ce crede că-l doare și se comportă așa cum crede de cuviință, din ce în ce mai inadecvat, în raport cu definiția unor proteste civilizate. Prin urmare, nici aici nu există câteva obiective comune asumate de toți protestatarii sau de cea mai mare parte a lor, fie că reprezintă electoratul opoziției, fie că nu.

Acestea sunt ingredientele care stau la baza oricărui tip și oricărei manifestări de anarhie, fie că are loc în Parlament, fie că are loc în stradă. Manifestanții sunt în dezacord cu susținătorii celor două partide care formează majoritatea, în baza rezultatelor din alegeri, dar culmea este că deseori sunt în dezacord și cu ei înșiși. Tocmai din acest motiv, observăm că atât în Parlament cât și în stradă se profilează lideri ai anarhiei. Persoane care comit acte de viență și îndeamnă la acte de violență.

Ce nu trebuie făcut pentru ca violența și anarhia să nu se generalizeze până la un nivel de natură să destabilizeze politic România, prin aruncarea acestei țări într-un haos greu de controlat? Nu trebuie ca în Parlament să mai fie tolerate sub nicio formă actele de huliganism. Regimul parlamentar înseamnă dezbatere de proiecte de acte normative și adoptarea lor în funcție de voința majorității, dar cu cuvenitele modificări și ajustări solicitate de senatorii și deputații opoziției. Nu trebuie să aibă loc șicane din nicio direcție. Majoritatea nu trebuie să fie oarbă la orice solicitare a opoziției, iar opoziția nu are moralmente dreptul să șicaneze majoritatea prin fel de fel de tehnici parlamentare, cea mai cunoscută fiind inventarea pe bandă rulantă a unor amendamente numai și numai pentru a tergiversa la infinit procesul legislativ. Dacă unui act normativ care are, să spunem, 100 de articole, îi sunt aduse 500, 1000 sau 5000 de amendamente , este clar că cei din opoziție care procedează astfel nu vor altceva decât să blocheze orice proces legislativ. Și să invoce permanent faptul că li se pune pumnul în gură. Dacă acești anarhiști din Parlament nu doresc să avem un buget, vor veni și la această lege cu mii de amendamente. Dacă însă vor să îmbunătățească legea bugetului, să spunem prin alocarea ai multor bani pentru investiții, o pot face cu succes doar dacă se concentrează asupra câtorva amendamente cheie.

În stradă, pentru a nu se instaura anarhia și a nu se generaliza violența mai ales acum după ce, începând de duminică, e clar că manifestațiile sunt și organizate și au și un caracter eminamente politic, este necasar să fie respectată cea mai importantă prevedere legală. Guvernul trebuie să impună ca de-acum înainte să nu mai existe nicio demonstrație care, deși are în mod vădit și cât se poate de explicit organizatori, nu este înscrisă ca atare, conform legii și nu este autorizată. Organizatorii acestor manifestații trebuie să fie obligați să-și asume răspunderea pentru toate situațiile în care manifestația degenerează în violență iar lucrurile le sunt scăpate de sub control. Așa cum se întâmplă în toate statele lumii bazate pe supremația legii. Și pe forța dreptului. Și nicidecum pe dreptul forței. Ca atare, autoritățile nu trebuie să mai permită nico manifestație ilegală. Iar liderii politici, în frunte cu președintele României și cu conducătorii partidelor din opoziție, dacă nu vor să împingă lucrurile spre anarhie, au obligația să se abțină în viitor de la a participa sau a a încuraja demonstrații ilegale care nu sunt autorizate și care nu sunt nici măcar spontane.

Acum să vedem ce ar trebui să facă unii și alții. Dacă manifestațiile din stradă urmează să fie autorizate, atunci organizatorii trebuie să ia cuvenitele măsuri pentru a-i elimina din rândul manifestanților pe cei care deja sunt cunoscuți ca reprezentând nuclee violente, cu atitudini de tip extremist. La rândul lor, politicienii, în frunte cu președintele României, trebuie să iasă pubic și să se angajeze că în viitor nu vor susține în niciun fel demonstrații ilegale. Și să se desolidarizeze de nucleele extremiste precum și de mesajele acestora.

Dacă nu se întâmplă și una și alta, în curând va fi prea târziu. În calitate de jurnalist și de analist politic, îi asigur pe toți cei care mă citesc că am experiența, cultura politică și sensibilitatea necesară pentru a mă comporta ca un seismograf. Simt din timp pericolul la care este expusă România. Și știu ce dezastru pot provoca violențele străzii, violențele din Parlament, ura dezlănțuită și starea anarhică. Le-am simțit în istoria recentă pe pielea mea și de aceea sunt perfect calificat pentru a-i avertiza asupra pericolelor pe cei care vor să destabilizeze statul român.

Sursa: sroscas.ro

Era petrolului se termină; începe era gazului

Diplomații și oamenii noștri de Stat se străduiesc să ne facă să credem (și, fără îndoială, ei înșiși cred) că problemele își au originea în viziunile politice ale corespondenților lor din alte țări. Bătălia de idei ar fi mai importantă decât cea a realității. Este posibil să fie bine pentru cariera lor, dar în lumea în care trăim, dominată de SUA de mai bine de un secol, este o idioțenie. Căci pentru americani, economicul primează asupra politicului, iar interesele SUA asupra tuturor intereselor planetei.

Să analizăm cu un ochi de mecanic ce se întâmplă de la sfârșitul URSS-ului: Statele Unite prevăzuseră de multă vreme sfârșitul epocii petrolului ieftin, iar Clubul de la Roma anunțase acest lucru încă din raportul său din 1972. Dar „The States” știau de asemenea că continentul nord-american mustea de petrol și de gaz de șist.

Există o problemă: aceste hidrocarburi de extracție artificială sunt scumpe, căci pentru a obține doi barili, trebuie să fie consumat unul. Pe scurt, petrolul și gazul de șist costă de două ori mai mult decât cele de origine naturală.

Începând din anii 2000, Statele Unite așteptau ca rezervele naturale de petrol să se diminueze suficient pentru ca gazul și petrolul de șist să devină rentabile.

Dar cum acest lucru cerea timp, iar această amânare costa mult importatorii americani (din acea vreme) de petrol, le-a venit ideea de a scurta intervalul, închizând aprovizionarea europenilor (cea mai mare piață mondială a hidrocarburilor) dinspre Iran și Irak. Războiul împotriva lui Sadam Hussein a fost decis, pornind de la o minciună.

Apoi, pentru a asigura rentabilizarea investițiilor americane în „hidrocarburi artificiale”, a fost organizată criza economică din 2008 (ea se bazează pe „detitrizarea” sau desecurizarea garanțiilor bancare și dereglementarea tiparelor de credit, întreprinse încă de la sfârșitul anilor 1990), care urma să propulseze prețul energiei până la 150 de dolari pe baril.

Și, tot pentru succesul operației, a fost făcut războiul din Libia, iar Al Qaïda și celelalte grupări teroriste au pus la pământ alte surse de producție: din Nigeria și din Congo. Operațiile subversive în Georgia, apoi în Ucraina urmau să permită încetinirea aprovizionării Europei cu hidrocarburi de origine rusească, în vreme ce ruinarea economiei Venezuelei urma să plaseze activitatea petrolieră a Caracasului sub control american.

Dar, dacă vreme de un secol SUA au impus lumii întregi politica lor economică bazată pe petrol, și pentru petrol, și dacă au știut să anticipeze sfârșitul epocii petrolului ieftin, cu tot atâta cinism și precizie, ele au omis să studieze cu aceeași rigoare dezvoltarea resurselor de gaz natural.

Or, după descoperirea enormului zăcământ din Golful Persic (exploatat împreună de Qatar și Iran), resurse de gaze și petroliere la fel de importante au fost găsite în Mediterana orientală, în jurul Ciprului, în zona de interes maritim a Greciei, Turciei, Siriei, Libanului, Israelului, Egiptului și chiar a Palestinei, ce revendică în numele suveranității sale asupra fâșiei Gaza o parte a veniturilor încasate de Israel pentru exploatarea zăcământului Leviathan.

Până la această oară, Statele Unite și aliații lor Arabia Saudită și israelienii și-au ascuns planurile economice prin motivații ideologice, cu complicitatea interesată și ipocrită a diplomaților din întreaga lume: în numele terorismului, chipurile, Europa trebuie să-și închidă piața Iranului, Qatarului și Rusiei.

Dar, la sfârșitul lunii octombrie, Libanul a cerut principalelor companii mondiale de petrol (cam cincizeci s-au manifestat) să facă propuneri pentru exploatarea zăcământului Lamentin, situat în fața teritoriului său. În următoarele cincisprezece zile, prim-ministrul libanez a fost convocat la Riad pentru a fi acolo demis din funcțiile sale, și astfel pentru a împiedica funcționarea normală a Statului.

Trebuie să înțelegem că dacă embargourile și războaiele așa-zis „civile” declanșate de americani nu ar fi avut loc, cursul energiei ar fi fost la jumătate din cât este acum, adică 30 de dolari pe baril, nu 60 cât este astăzi. Dar dacă, în plus, gazul și petrolul din Mediterana ar fi fost exploatate, prețul ar fi fost la jumătate încă, stabilindu-se în jurul a 15 dolari.

Dacă așa ceva s-ar întâmpla, toate țările Mediteranei orientale ar beneficia de o rentă petrolieră care le-ar permite să-și dezvolte economia.

În ce privește Europa, energia la prețul de mai puțin de 20 de barili ar permite să se revină la capacitatea economică maximă și la colaborarea în sensul dezvoltării armonioase a continentului african.

Dar lucrul acesta ar fi sinonim cu sfârșitul hegemoniei americane care asigură dominația SUA asupra întregii lumi printr-o dictatură economică în care hidrocarburile joacă rolul principal.

Până la o dată recentă, cruciada lansată de către americani și aliații lor israelieni și arabi nu amenința decât țările șiite. Apoi, ea s-a extins la toți producătorii de petrol și gaz.

Lovitura de forță împotriva Libanului este un avertisment către toate țările Mediteranei orientale (și Europa?).

Țările arabe, care mereu s-au certat între ele, vor ști oare de data aceasta să se unească în fața inamicilor saudiți, israelieni și americani?

Europa va fi suficient de matură pentru a admite că SUA sunt pe cale să sacrifice planeta (și mai ales domeniul ecologiei) pe altarul intereselor lor financiare? Va ști ea să profite de existența unui inamic comun tuturor membrilor săi (SUA) pentru a-și realiza în fine unitatea sa? (ne unim ușor atunci când există un pericol comun, mai repede decât atunci când e vorba despre ameliorarea vieții)

Statele Unite au fost multă vreme motorul evoluției umanității. Dar aceste vremuri au trecut, iar astăzi, ele au devenit principala frână.

Războiul gazului care începe va fi pentru SUA războiul care va umple paharul.

Sursa: estica.eu

Traducere Cristi Pantelimon

http://hervelebideau.canalblog.com/archives/2017/11/22/35889941.html

N-ai bască albastră, n-ai voie pe Facebook!

Felul absolut partinic în care Facebook înțelege să-și facă meseria de jandarm pe tarlaua proprie este revoltător și produce consecințe. Dubla măsură este evidentă.



Pe unii îi lasă să își verse tonele de zoaie și de lături și de invective otrăvite, cu mult dincolo de limitele Codului Penal. Nu li se întîmplă nimic, conturile false de troli funcționează impecabil.

Pe alții, în schimb, îi killărește imediat ce găsește un pretext cît de cît convenabil: cîte un cuvînt din lista de nazism de tip “corectitudine politică”, vreo țîță nevinovată, dar îndeosebi raportările în haită făcute cu scop ideologic de către tefelei. Îți cer buletinul, îți închid contul, nu te lasă să deschizi altul. Tot tacîmul: with extreme prejudice.

Este ca și cum asistăm la un meci de fotbal sau de rugby în care arbitrul este revoltător de biasat, ține doar cu unii. Ignoră faulturile grosiere ale echipei favorite, chiar dacă iese sînge din țurloaiele celui atacat. În schimb, celorlalți le dă cartonașe galbene sau roșii dacă își șterg sudoarea cu mîneca de la tricou. Ai ce face? N-ai ce face…

Consecințele acestui arbitrar samavolnic ce vine dinspre una din instituțiile cele mai vizibile ale mainstreamului occidental sînt semnificative.

Pe de o parte, îi înrăiește și mai mult pe cei persecutați. Aceștia își caută alte canale de comunicare deja. O mică pierdere pentru Facebookul care are deja milioane de membri în România, dar o mișcare clară de radicalizare pentru cei hăituiți.

Mai mult însă, dincolo de ce se întîmplă cu cei puțini care resimt direct prigoana autoritariană și arbitrară a algoritmilor cu dedicație, e și mai important ce se întîmplă cu cei mulți, cei de dincolo de zecile sau sutele sau miile de conturi suspendate sau pur și simplu șterse.

E vorba despre un mesaj clar transmis către întreaga populație, către cei mulți și călduți și deocamdată indiferenți, către majoritatea tăcută și placidă.

Mesajul e simplu: democrația e o comedie, o păcăleală. America, prin practicile Facebook, se dovedește că poate fi la fel de autoritariană și de arbitrară ca și celelalte state totalitare pe care se chinuie să le demonizeze: Rusia, China, Iran, Coreea de Nord.

Și mai important: ce se întîmplă acum are ecouri neplăcute din ce se întîmpla pe vremurile comuniste, vremurile alea pe care tefeleii progresiști le înfierează și se străduie să se definească în antiteză cu ele, în contra lor. Marii luptători anticomuniști care sînt mai staliniști decît Ana Pauker.

Atunci cenzura funcționa aproximativ la fel: cine zicea ceva de nasol împotriva regimului, imediat îi înflorea un pretext să i se închidă gura. Niciodată motivul nu era explicit: vorbești împotriva sistemului. Întotdeauna pretextul era șchiop, de tipul „nu ai bască albastră, sau dacă ai, nu o porți pe o parte”. Și pentru că nu aveai bască albastră și nu o purtai pe o parte, ți se închidea gura.

La fel și acum. Facebookul și Merkel și toți progresiștii autoritarieni, de fapt niște mici naziști în deghizare, încep să caute și să-i țintească pe cei care nu au bască albastră pe partea dreaptă.

Ce diferență este între basca albastră pe partea dreaptă și steaua galbenă de pe piept?

Autor: Mirel Palada

Sursa: Mirel Palada

Ilie Șerbănescu: Instituțiile de putere și președintele țării sunt la dispoziția „partenerilor noștri occidentali“

Grea alegere pentru premierul Tudose: între Tandea și Mandea! În față, de o parte, Bruxelles-ul care strâmbă din nas să aibă de-a face cu „miniștri penali“, de altă parte, partidul susținător al dânsului în parlament, care făcuse scut în jurul respectivilor miniștri, acuzând de abuz procurorii care le instrumentaseră dosare penale. În spate, aceiași Tandea și Mandea!



De o parte, „republica procurorilor“, pe care Bruxelles-ul o agreează și promovează ca formă de guvernământ pentru colonia România, de altă parte, partidul zis la guvernare, al cărui eroism nu depășește laba broaștei, nefolosind la nimic majoritatea parlamentară confortabilă deținută de ani de zile, nici la zdruncinarea incalificabilei „republici a procurorilor“, nici la punerea măcar în discuție a rânduielilor coloniale din România. Și atunci, zău, între cine și cine sau între ce și ce să aleagă premierul Tudose, om pragmatic?! Hai să urmărim mai îndeaproape lucrurile!

Dacă ar fi să caracterizăm comportamentul României în condițiile statutului ei de colonie în sistemul centru-periferie al UE, acest comportament apare ridicol prin comparație cu cel al unor țări precum Polonia sau Ungaria, dar, prin raport cu statutul însuși, este chiar minunat! Bucureștiul se arată nu numai cu totul mulțumit cu ceea ce are și i se consideră îngăduit de către stăpâni să aibă, deși i s-a luat tot (resurse minerale, bănci, distribuții de energie, industrii, păduri, pământuri și, bineînțeles, decizia politică), dar e și o înghesuială teribilă de corifei de pe Dâmbovița la coadă de pupat funduri la Bruxelles și, evident, Berlin, după preceptul „n-au ei atâtea funduri pe cât suntem noi gata să pupăm“.

Totul se află strict în matricea colonială. Vasalii români sunt toți la post. Mai fură și ei din ce mai cade de la gura stăpânilor străini proprietari ai țării. Dar sunt alții dintre supraveghetorii români care fac caz că le dau peste mână! Nu de alta, dar astfel se întreține cu spor ideea că românii fură și sunt corupți, ceea ce folosește de minune străinilor tocmai pentru desfășurarea lor de forțe întru devalizarea țării și pe față, și pe dos! Instituțiile de putere sunt la dispoziția „partenerilor noștri occidentali“. Președintele țării este el însuși neamț, acționează „europenește“, în perfect acord cu Bruxelles-ul. Până în urmă cu doar câteva luni, România a avut un guvern chiar de la Bruxelles, iar acum, are unul și mai și: nu pare a fi în grațiile celor care se dau „europeni“ în cuget și simțiri – respectiv președintele țării, dar și birocrații (pardon, tehnocrații) de pe la Bruxelles – și atunci, cum mai face vreun gest pentru nevoiașii români, care l-au instalat prin vot, se grăbește să mai dea câte un cadou capitalului străin, spre a nu pierde cumva rândul la amintita coadă! Din acest punct de vedere, marii lideri PSD sunt formidabili, acționând dramatic, dar cu dibăcie, în zona reversibil-ireversibil: mai măresc vreun salariu pentru fraieri (ceea ce este reversibil!), dar mai cedează încă ceva (active industriale sau pământuri) capitalului străin, ceea ce este ireversibil! Se credea că paroxismul în domeniu îl atinsese dl Ponta. Se pare însă că dl Dragnea este mult mai tare! Datorită acestui fapt, guvernele PSD-iste sunt, din punctul de vedere al daunelor pe termen lung, cele mai nefericite pentru societatea românească. Orice alt guvern – inclusiv cel tehnocrat – n-ar amăgi oamenii cu diferite așteptări deșarte, căci se laudă că tratează asemenea lucruri drept populisme. Aceste alte guverne ar sublinia astfel mult mai net ruptura politicienilor români de poporul român. Ruptură în clar de care poporul român are neapărată nevoie spre a înțelege în sfârșit cum stau de fapt lucrurile. PSD încurcă treburile din acest punct de vedere: este singurul partid care colectează masiv voturile populare, dar, amețind oamenii cu spoieli din zona reversibilului, adâncește și mai mult dezastrul din zona ireversibilului. Pune PSD în discuție cumva pierderea economiei naționale, preluarea controlului economiei de către capitalul străin, suprimarea deciziei naționale? Nu! Ne aburește cu creșteri de salarii la stat, cu dezghețări de pensii, în timp ce nu numai că nu încearcă să schimbe ceva de fond în străfundurile economiei, dar umple mereu și mereu de cadouri fiscale și ajutoare de stat capitalul străin, doar doar o intra acestuia în voie!

Realist privind lucrurile, actuala formulă de guvernare din România este probabil cea mai profitabilă pentru stăpânul străin al țării: procurorii aruncă anatema, negăsind decât corupți români; pentru ANAF, firma străină, cel mai mare evazionist fiscal din România, este bibelou de porțelan; Parlamentul își joacă perfect farsa; președintele țării este „european“, iar la Guvern se află singurul partid care preia castanele, acceptând funcția de vinovat de serviciu și ciuca bătăilor, dar care, fiind și singura forță politică ce mai culege voturi populare, asigură supraviețuirea rânduielilor, pe care serviciile secrete au grijă să le perpetueze, veghind ca nimic, de fapt, să nu se schimbe!

Zău că, în asemenea ­condiții, n-are vreo importanță că premierul Tudose l-a ales pe Tandea în loc de Mandea! Ar fi fost absolut la fel dacă ar fi ales complet invers! Nici dacă domnia sa a rămas prim-ministru sau ar fi venit altul n-are niciun fel de importanță!

Autor: Ilie Șerbănescu

Sursa: Cotidianul

Mascarada cu pigmei pe catalige

Teorii politico – elitiste vorbesc tot mai deschis în ultima vreme de una dintre limitele majore ale democrației: IQ-ul mediu modest al majorităților care ajung la putere.  Se formulează, pornind de-aici, întrebarea: din moment ce o țară dispune de genii (sau, mai moderat formulat, de „minți luminate”) de ce și-ar încredința ea destinul unor prostovani și nu acelor „minți luminate”? Doar pentru că prostovanii sunt mai numeroși?

Apăsând argumentativ tot mai agresiv pe pedala mediocrității intelectuale și de viziune a „celor mulți”, minoritarii ce se consideră superiori au încercat să construiască, pas cu pas, alternative la  această slăbiciune a democrației.
Una dintre ele a fost și este crearea unui stat paralel format din „luminați”. Care stat paralel  să aibă șiretenia de a lăsa impresia că democrația este respectată dar care, în fond, să conducă țara după bunul său plac, împingând în derizoriu aportul statului legitim, cel reprezentându-i pe prostovanii majoritari.

La noi, rolul „minților luminate” l-au preluat serviciile secrete. Acestora nu le-a fost deloc greu, stimulate de sacul de turpitudini care s-a dovedit a fi Traian Băsescu, să folosească informația compromițătoare și șantajul pentru a-și atinge scopurile subversive.

Unii vor fi gata să spună că nu este nimic rău într-un astfel de demers. Mai bine să te conducă elitele decât mediocrii, nu?

Eroarea acestui gen de raționament constă în faptul că el ignoră o a doua componentă esențială care se adaugă inteligenței, și anume caracterul.

Degeaba ești general cu trei stele sau intelectual supergalonat, dacă n-ai caracter. Și această lipsă de armătură morală se manifestă mult mai pregnant la elite decât la mase. S-a văzut cât se poate de clar cu Florian Coldea și gașca lui din SRI, dar și cu intelectualii lui Băsescu. Din oportunism, dintr-un egoism exacerbat, aceștia au ales ca, în loc să servească țara și interesul național, să se complacă în pactizări cu răul de cea mai dezgustătoare factură.

Ni s-a oferit prilejul, nu cu mult timp în urmă, să vedem și binele pe care ni-l poate oferi o guvernare a oculților. A „luminaților”. Am trăit cu toții umilitoarea experiență a guvernării Cioloș. De fapt, a guvernării serviciilor secrete. Că doar nu-și închipuie cineva că Dacian Cioloș ori Raluca Prună, ori Vlad Alexandrescu au ajuns acolo altfel decât propulsați de șefii lor din SRI și SIE. Au făcut aceștia ceva bun pentru România și români? Nici vorbă! Singurul lucru prin care s-au remarcat a fost punerea umărului la consolidarea statului paralel.

Lupta actuală, dusă de statul paralel (ocult) cu statul legitim (rezultat din alegeri), se axează tot mai mult în ultima vreme pe crearea unor personaje cardinale antagonice. Pe de o parte providențiala Laura Kovesi, pe de altă parte diabolicul Liviu Dragnea.

Muțimile sunt mult mai ușor de mobilizat dacă binele și răul sunt personificate prin eroi (pozitivi sau negativi) cu însușiri superlative.

Laura Kovesi nu este suficient să fie prezentată în chip de zeiță diafană a dreptății. Ea trebuie să semnifice mult mai mult decât atât: invincibilitatea, imortalitatea, garanția victoriei în pofida oricăror obstacole și capcane ale răului. De-asta este scăpată de oculții din spatele ei de toate plagiatele și dezvăluirile și abuzurile care ar fi trebuit, până acum, să o trimită după gratii de zeci de ori.

Laura Kovesi a încetat de mult să mai fie o ființă subordonabilă Constituției și legilor acestei țări. Ea a devenit un simbol. Un obiect sacru. Un fetiș pe care îl electrizează cu palmele lor transpirate niște păgâni cărora puțin le pasă de țara asta.

Prin antiteză, pentru dramatism, Liviu Dragnea este prezentat la aceleași dimensiuni supranaturale ca Laura Kovesi, dar cu semnul minus. El, dintr-un obscur politician de provincie, a ajuns să întruchipeze răul absolut: corupt, dictator, fără scrupule, vândut rușilor, protectorul penalilor și dușmanul emancipării țărișoarei.

Vă întrebați cine și în ce scop pune la cale toată această mascaradă cu pigmei pe catalige?  Vă spun eu: oculții care au nevoie de argumente fantasmagorice ca să atragă în brambureala din care se hrănesc ilegitim cât mai mulți naivi.

Țara este dezbinată, antagonizată, în acest război al unor falși uriași, măriți cu lupa, umflați cu pompa.

Între ei, iată, a apărut ca o armă ținută la secret până acum, Mihai Tudose. Din majordom al lui Dragnea a devenit, brusc, un Laerte al Laurei Kovesi, care să decidă lupta.

Vom vedea dacă spada otrăvită a lui Tudose își va atinge ținta la CEX-ul de diseară.

Eu unul nu simt nici un fel de emoție legată de acest deznodământ. Pe Dragnea nu-l simpatizez pentru că, față de așteptările mele, nu mi-a dat niciun prilej de simpatie, iar pe Tudose, după ce și-a dat pe față uniforma și epoleții, cu atât mai puțin.

Și pentru că tot veni vorba, pronosticul meu este că niște miniștri vor fi demiși dar că, în locul lor, PSD-ul nu va accepta propunerile lui Tudose ci pe cele ale lui Dragnea.

Oricum, nu va fi sfârșitul lumii! Cel mult, deși puțin probabil, sfârșitul guvernării PSD.

Sursa: conteledesaintgermain.ro