C O N T R A P R O P A G A N D Ă

Archive for Politica

N-ai bască albastră, n-ai voie pe Facebook!

Felul absolut partinic în care Facebook înțelege să-și facă meseria de jandarm pe tarlaua proprie este revoltător și produce consecințe. Dubla măsură este evidentă.



Pe unii îi lasă să își verse tonele de zoaie și de lături și de invective otrăvite, cu mult dincolo de limitele Codului Penal. Nu li se întîmplă nimic, conturile false de troli funcționează impecabil.

Pe alții, în schimb, îi killărește imediat ce găsește un pretext cît de cît convenabil: cîte un cuvînt din lista de nazism de tip “corectitudine politică”, vreo țîță nevinovată, dar îndeosebi raportările în haită făcute cu scop ideologic de către tefelei. Îți cer buletinul, îți închid contul, nu te lasă să deschizi altul. Tot tacîmul: with extreme prejudice.

Este ca și cum asistăm la un meci de fotbal sau de rugby în care arbitrul este revoltător de biasat, ține doar cu unii. Ignoră faulturile grosiere ale echipei favorite, chiar dacă iese sînge din țurloaiele celui atacat. În schimb, celorlalți le dă cartonașe galbene sau roșii dacă își șterg sudoarea cu mîneca de la tricou. Ai ce face? N-ai ce face…

Consecințele acestui arbitrar samavolnic ce vine dinspre una din instituțiile cele mai vizibile ale mainstreamului occidental sînt semnificative.

Pe de o parte, îi înrăiește și mai mult pe cei persecutați. Aceștia își caută alte canale de comunicare deja. O mică pierdere pentru Facebookul care are deja milioane de membri în România, dar o mișcare clară de radicalizare pentru cei hăituiți.

Mai mult însă, dincolo de ce se întîmplă cu cei puțini care resimt direct prigoana autoritariană și arbitrară a algoritmilor cu dedicație, e și mai important ce se întîmplă cu cei mulți, cei de dincolo de zecile sau sutele sau miile de conturi suspendate sau pur și simplu șterse.

E vorba despre un mesaj clar transmis către întreaga populație, către cei mulți și călduți și deocamdată indiferenți, către majoritatea tăcută și placidă.

Mesajul e simplu: democrația e o comedie, o păcăleală. America, prin practicile Facebook, se dovedește că poate fi la fel de autoritariană și de arbitrară ca și celelalte state totalitare pe care se chinuie să le demonizeze: Rusia, China, Iran, Coreea de Nord.

Și mai important: ce se întîmplă acum are ecouri neplăcute din ce se întîmpla pe vremurile comuniste, vremurile alea pe care tefeleii progresiști le înfierează și se străduie să se definească în antiteză cu ele, în contra lor. Marii luptători anticomuniști care sînt mai staliniști decît Ana Pauker.

Atunci cenzura funcționa aproximativ la fel: cine zicea ceva de nasol împotriva regimului, imediat îi înflorea un pretext să i se închidă gura. Niciodată motivul nu era explicit: vorbești împotriva sistemului. Întotdeauna pretextul era șchiop, de tipul „nu ai bască albastră, sau dacă ai, nu o porți pe o parte”. Și pentru că nu aveai bască albastră și nu o purtai pe o parte, ți se închidea gura.

La fel și acum. Facebookul și Merkel și toți progresiștii autoritarieni, de fapt niște mici naziști în deghizare, încep să caute și să-i țintească pe cei care nu au bască albastră pe partea dreaptă.

Ce diferență este între basca albastră pe partea dreaptă și steaua galbenă de pe piept?

Autor: Mirel Palada

Sursa: Mirel Palada

Ilie Șerbănescu: Instituțiile de putere și președintele țării sunt la dispoziția „partenerilor noștri occidentali“

Grea alegere pentru premierul Tudose: între Tandea și Mandea! În față, de o parte, Bruxelles-ul care strâmbă din nas să aibă de-a face cu „miniștri penali“, de altă parte, partidul susținător al dânsului în parlament, care făcuse scut în jurul respectivilor miniștri, acuzând de abuz procurorii care le instrumentaseră dosare penale. În spate, aceiași Tandea și Mandea!



De o parte, „republica procurorilor“, pe care Bruxelles-ul o agreează și promovează ca formă de guvernământ pentru colonia România, de altă parte, partidul zis la guvernare, al cărui eroism nu depășește laba broaștei, nefolosind la nimic majoritatea parlamentară confortabilă deținută de ani de zile, nici la zdruncinarea incalificabilei „republici a procurorilor“, nici la punerea măcar în discuție a rânduielilor coloniale din România. Și atunci, zău, între cine și cine sau între ce și ce să aleagă premierul Tudose, om pragmatic?! Hai să urmărim mai îndeaproape lucrurile!

Dacă ar fi să caracterizăm comportamentul României în condițiile statutului ei de colonie în sistemul centru-periferie al UE, acest comportament apare ridicol prin comparație cu cel al unor țări precum Polonia sau Ungaria, dar, prin raport cu statutul însuși, este chiar minunat! Bucureștiul se arată nu numai cu totul mulțumit cu ceea ce are și i se consideră îngăduit de către stăpâni să aibă, deși i s-a luat tot (resurse minerale, bănci, distribuții de energie, industrii, păduri, pământuri și, bineînțeles, decizia politică), dar e și o înghesuială teribilă de corifei de pe Dâmbovița la coadă de pupat funduri la Bruxelles și, evident, Berlin, după preceptul „n-au ei atâtea funduri pe cât suntem noi gata să pupăm“.

Totul se află strict în matricea colonială. Vasalii români sunt toți la post. Mai fură și ei din ce mai cade de la gura stăpânilor străini proprietari ai țării. Dar sunt alții dintre supraveghetorii români care fac caz că le dau peste mână! Nu de alta, dar astfel se întreține cu spor ideea că românii fură și sunt corupți, ceea ce folosește de minune străinilor tocmai pentru desfășurarea lor de forțe întru devalizarea țării și pe față, și pe dos! Instituțiile de putere sunt la dispoziția „partenerilor noștri occidentali“. Președintele țării este el însuși neamț, acționează „europenește“, în perfect acord cu Bruxelles-ul. Până în urmă cu doar câteva luni, România a avut un guvern chiar de la Bruxelles, iar acum, are unul și mai și: nu pare a fi în grațiile celor care se dau „europeni“ în cuget și simțiri – respectiv președintele țării, dar și birocrații (pardon, tehnocrații) de pe la Bruxelles – și atunci, cum mai face vreun gest pentru nevoiașii români, care l-au instalat prin vot, se grăbește să mai dea câte un cadou capitalului străin, spre a nu pierde cumva rândul la amintita coadă! Din acest punct de vedere, marii lideri PSD sunt formidabili, acționând dramatic, dar cu dibăcie, în zona reversibil-ireversibil: mai măresc vreun salariu pentru fraieri (ceea ce este reversibil!), dar mai cedează încă ceva (active industriale sau pământuri) capitalului străin, ceea ce este ireversibil! Se credea că paroxismul în domeniu îl atinsese dl Ponta. Se pare însă că dl Dragnea este mult mai tare! Datorită acestui fapt, guvernele PSD-iste sunt, din punctul de vedere al daunelor pe termen lung, cele mai nefericite pentru societatea românească. Orice alt guvern – inclusiv cel tehnocrat – n-ar amăgi oamenii cu diferite așteptări deșarte, căci se laudă că tratează asemenea lucruri drept populisme. Aceste alte guverne ar sublinia astfel mult mai net ruptura politicienilor români de poporul român. Ruptură în clar de care poporul român are neapărată nevoie spre a înțelege în sfârșit cum stau de fapt lucrurile. PSD încurcă treburile din acest punct de vedere: este singurul partid care colectează masiv voturile populare, dar, amețind oamenii cu spoieli din zona reversibilului, adâncește și mai mult dezastrul din zona ireversibilului. Pune PSD în discuție cumva pierderea economiei naționale, preluarea controlului economiei de către capitalul străin, suprimarea deciziei naționale? Nu! Ne aburește cu creșteri de salarii la stat, cu dezghețări de pensii, în timp ce nu numai că nu încearcă să schimbe ceva de fond în străfundurile economiei, dar umple mereu și mereu de cadouri fiscale și ajutoare de stat capitalul străin, doar doar o intra acestuia în voie!

Realist privind lucrurile, actuala formulă de guvernare din România este probabil cea mai profitabilă pentru stăpânul străin al țării: procurorii aruncă anatema, negăsind decât corupți români; pentru ANAF, firma străină, cel mai mare evazionist fiscal din România, este bibelou de porțelan; Parlamentul își joacă perfect farsa; președintele țării este „european“, iar la Guvern se află singurul partid care preia castanele, acceptând funcția de vinovat de serviciu și ciuca bătăilor, dar care, fiind și singura forță politică ce mai culege voturi populare, asigură supraviețuirea rânduielilor, pe care serviciile secrete au grijă să le perpetueze, veghind ca nimic, de fapt, să nu se schimbe!

Zău că, în asemenea ­condiții, n-are vreo importanță că premierul Tudose l-a ales pe Tandea în loc de Mandea! Ar fi fost absolut la fel dacă ar fi ales complet invers! Nici dacă domnia sa a rămas prim-ministru sau ar fi venit altul n-are niciun fel de importanță!

Autor: Ilie Șerbănescu

Sursa: Cotidianul

Mascarada cu pigmei pe catalige

Teorii politico – elitiste vorbesc tot mai deschis în ultima vreme de una dintre limitele majore ale democrației: IQ-ul mediu modest al majorităților care ajung la putere.  Se formulează, pornind de-aici, întrebarea: din moment ce o țară dispune de genii (sau, mai moderat formulat, de „minți luminate”) de ce și-ar încredința ea destinul unor prostovani și nu acelor „minți luminate”? Doar pentru că prostovanii sunt mai numeroși?

Apăsând argumentativ tot mai agresiv pe pedala mediocrității intelectuale și de viziune a „celor mulți”, minoritarii ce se consideră superiori au încercat să construiască, pas cu pas, alternative la  această slăbiciune a democrației.
Una dintre ele a fost și este crearea unui stat paralel format din „luminați”. Care stat paralel  să aibă șiretenia de a lăsa impresia că democrația este respectată dar care, în fond, să conducă țara după bunul său plac, împingând în derizoriu aportul statului legitim, cel reprezentându-i pe prostovanii majoritari.

La noi, rolul „minților luminate” l-au preluat serviciile secrete. Acestora nu le-a fost deloc greu, stimulate de sacul de turpitudini care s-a dovedit a fi Traian Băsescu, să folosească informația compromițătoare și șantajul pentru a-și atinge scopurile subversive.

Unii vor fi gata să spună că nu este nimic rău într-un astfel de demers. Mai bine să te conducă elitele decât mediocrii, nu?

Eroarea acestui gen de raționament constă în faptul că el ignoră o a doua componentă esențială care se adaugă inteligenței, și anume caracterul.

Degeaba ești general cu trei stele sau intelectual supergalonat, dacă n-ai caracter. Și această lipsă de armătură morală se manifestă mult mai pregnant la elite decât la mase. S-a văzut cât se poate de clar cu Florian Coldea și gașca lui din SRI, dar și cu intelectualii lui Băsescu. Din oportunism, dintr-un egoism exacerbat, aceștia au ales ca, în loc să servească țara și interesul național, să se complacă în pactizări cu răul de cea mai dezgustătoare factură.

Ni s-a oferit prilejul, nu cu mult timp în urmă, să vedem și binele pe care ni-l poate oferi o guvernare a oculților. A „luminaților”. Am trăit cu toții umilitoarea experiență a guvernării Cioloș. De fapt, a guvernării serviciilor secrete. Că doar nu-și închipuie cineva că Dacian Cioloș ori Raluca Prună, ori Vlad Alexandrescu au ajuns acolo altfel decât propulsați de șefii lor din SRI și SIE. Au făcut aceștia ceva bun pentru România și români? Nici vorbă! Singurul lucru prin care s-au remarcat a fost punerea umărului la consolidarea statului paralel.

Lupta actuală, dusă de statul paralel (ocult) cu statul legitim (rezultat din alegeri), se axează tot mai mult în ultima vreme pe crearea unor personaje cardinale antagonice. Pe de o parte providențiala Laura Kovesi, pe de altă parte diabolicul Liviu Dragnea.

Muțimile sunt mult mai ușor de mobilizat dacă binele și răul sunt personificate prin eroi (pozitivi sau negativi) cu însușiri superlative.

Laura Kovesi nu este suficient să fie prezentată în chip de zeiță diafană a dreptății. Ea trebuie să semnifice mult mai mult decât atât: invincibilitatea, imortalitatea, garanția victoriei în pofida oricăror obstacole și capcane ale răului. De-asta este scăpată de oculții din spatele ei de toate plagiatele și dezvăluirile și abuzurile care ar fi trebuit, până acum, să o trimită după gratii de zeci de ori.

Laura Kovesi a încetat de mult să mai fie o ființă subordonabilă Constituției și legilor acestei țări. Ea a devenit un simbol. Un obiect sacru. Un fetiș pe care îl electrizează cu palmele lor transpirate niște păgâni cărora puțin le pasă de țara asta.

Prin antiteză, pentru dramatism, Liviu Dragnea este prezentat la aceleași dimensiuni supranaturale ca Laura Kovesi, dar cu semnul minus. El, dintr-un obscur politician de provincie, a ajuns să întruchipeze răul absolut: corupt, dictator, fără scrupule, vândut rușilor, protectorul penalilor și dușmanul emancipării țărișoarei.

Vă întrebați cine și în ce scop pune la cale toată această mascaradă cu pigmei pe catalige?  Vă spun eu: oculții care au nevoie de argumente fantasmagorice ca să atragă în brambureala din care se hrănesc ilegitim cât mai mulți naivi.

Țara este dezbinată, antagonizată, în acest război al unor falși uriași, măriți cu lupa, umflați cu pompa.

Între ei, iată, a apărut ca o armă ținută la secret până acum, Mihai Tudose. Din majordom al lui Dragnea a devenit, brusc, un Laerte al Laurei Kovesi, care să decidă lupta.

Vom vedea dacă spada otrăvită a lui Tudose își va atinge ținta la CEX-ul de diseară.

Eu unul nu simt nici un fel de emoție legată de acest deznodământ. Pe Dragnea nu-l simpatizez pentru că, față de așteptările mele, nu mi-a dat niciun prilej de simpatie, iar pe Tudose, după ce și-a dat pe față uniforma și epoleții, cu atât mai puțin.

Și pentru că tot veni vorba, pronosticul meu este că niște miniștri vor fi demiși dar că, în locul lor, PSD-ul nu va accepta propunerile lui Tudose ci pe cele ale lui Dragnea.

Oricum, nu va fi sfârșitul lumii! Cel mult, deși puțin probabil, sfârșitul guvernării PSD.

Sursa: conteledesaintgermain.ro

Prin agentul Mihai Tudose se pune la cale primul pas spre preluarea PSD de catre Sistem

Scandalul din PSD aflat in desfasurare in aceste zile a fost comparat cu cel numit Sorin Grindeanu. Altfel spus, o anumita parte a presei a prezentat derularea evenimentelor ca asemanatoare celei care a dus la Motiunea de cenzura a PSD impotriva propriului Guvern.

O simpla judecare a faptelor arata ca lucrurile nu stau asa. Intre cele doua scandaluri exista doar doua note comune:
1. Amindoua au drept temei relatia dintre premier si Liviu Dragnea.
2. Amindoua au izbucnit din senin, fara ca vreun semn, nici macar dinspre Zei, sa le anunte.
Doar atit. Incolo, intre cele doua scandaluri sint deosebiri ca de la cer la pamint. Campania de demitere a lui Sorin Grindeanu a izbucnit din senin. Nimic n-o anunta. Sorin Grindeanu si Liviu Dragnea pareau in public fratia intruchipata. Din punctul de vedere al lui Sorin Grindeanu, oricit ne-am fi straduit n-am fi gasit nici un moment de rebeliune fata de Liviu Dragnea. Nici Liviu Dragnea, nici camarila sa – Olguta Vasilescu, Gabriela Firea, Mihai Fifor – nu dadusera nici un semn public ca printre liderii PSD ar exista vreo nemultumire fata de Guvernul Sorin Grindeanu.

De remarcat ca Scandalul Sorin Grindeanu a lasat impresia unei pregatiri minutioase din partea lui Liviu Dragnea. Astfel campania a fost declansata de Gabriela Firea pe motiv ca premierul i-a refuzat nu stiu ce chestie mareata pentru dragii ei de bucuresteni.
Sorin Grindeanu n-a contraatacat imediat, ci doar dupa ce-a vazut ca e o vorba de un Plan de debarcare. Sa vedem cum a izbucnit Scandalul Mihai Tudose.

Pe 27 august 2017, Marius Pieleanu prezenta la Antena 3 rezultatele unui sondaj Avangarde avind drept criteriu parerea despre partide si institutii. Realizat in august, sondajul se voia radiografia perceptiei publice a institutiile si personalitatilor.

Dupa criteriul parerii bune, clasamentul membrilor executivului arata astfel:

1. Lia Olguta Vasilescu – 47%
2. Theodor Melescanu – 45%
3. Sevill Shhaideh – 38%

Pentru personalitati s-a facut un sondaj separat. Acesta arata astfel:

1. Klaus Iohannis – 54% parere buna.
2. Mihai Tudose – 48% parere buna.
3. Calin Popescu Tariceanu – 46% parere buna.

Asteptam cu totii prezentarea rezultatelor pe septembrie 2017. Vineri, 6 octombrie 2017, seara, Marius Pieleanu a fost invitatul unei emisiuni la Antena 3. Ca unul dintre cei cinci care umpleau studioul, Mihai Pieleanu, luind cuvintul, a vorbit de rezultatele unui sondaj Avangarde realizat in septembrie 2017 care ar duce la concluzia unei prabusiri a lui Mihai Tudose in sondaje. Atit si nimic mai mult.

Spre deosebire de data trecuta, n-au fost prezentate planse, n-au fost dezbatute rezultatele, n-a fost editie speciala dedicata sondajului.

Deoarece nici un ziar n-a dat alte amanunte despre interventia lui Marius Pieleanu la Antena 3, l-am contactat telefonic pentru a vedea de ce acum n-a prezentat plansele. Mi-a raspuns ca vineri seara n-a facut altceva decit sa se dedea la un soi de promo la momentul – programat pentru saptamina asta – de prezentare a rezultatelor cercetarii.

La cererea mea, Marius Pieleanu mi-a trimis plansa cu sondajul despre Guvern, cel invocat in interventia de la Antena 3. Prima parte a plansei ii vizeaza pe membrii Guvernului. Clasamentul arata astfel in prima parte:
1. Lia Olguta Vasilescu – 37% parere buna.
2. Theodor Melescanu – 37% parere buna.
3. Tudorel Toader– 30% parere buna.
4. Carmen Dan – 28% parere buna.
5. Rovana Plumb – 26% parere buna.
6. Mihai Tudose – 25% parere buna.
7. Sevil Shhaideh – 24% parere buna.

O alta parte a chestionarului se referea la Institutii. Guvernul avea urmatorul procentaj de parere buna: 31%.

Luarea faptelor la bani marunti arata ca:

1. Guvernul sta foarte bine in sondaj: 31%. Nu putem vorbi de o prabusire, deoarece in textul dat publicitatii despre sondajul din august 2017 nu s-a facut nici o referire la Guvern. De unde s-a scos vorba despre prabusirea Guvernului nu-mi dau seama. Prabusirea e cea a premierului Mihai Tudose, care nu-i totuna cu Guvernul.

2. Nici Rovana Plumb, nici Sevil Shhaideh nu stau rau in sondaj dupa convocarea la DNA. Nu se poate spune ca ele sint responsabile de o asa zisa cadere a Guvernului in sondaje.

Faptul crucial ramine ca vineri seara Marius Pieleanu n-a prezentat oficial rezultatele unui sondaj, ci doar a vorbit ca invitat, printre altele, despre caderea Guvernului.

Mult mai important, rezultatele sondajului n-au fost date publicitatii in chip oficial si, din cite pricep de la Marius Pieleanu, nici nu vor fi date.

Aceasta situatie explica impactul minim al emisiunii de vineri seara. Cu exceptia site-ului Antena 3 care a redat vorbele lui Marius Pieleanu si a Mediafax, care a facut o stire simbata la prinz, nici un organ de presa n-a luat in seama spusele lui Marius Pieleanu.

Un astfel de sondaj e mana cereasca pentru Opozitie. Nu de alta, dar el confirma ca partidul de la putere guverneaza catastrofal. O simpla privire aruncata asupra spatiului public arata ca sondajul de vineri seara n-a avut nici un ecou sub semnul luarii in serios de catre Opozitie si presa. Nici PNL, nici USR, nici PMP n-au emis un comunicat. Culmea, nici un ziar, nici un site, nici o televiziune de stiri, n-a facut caz de prabusirea Guvernului in sondaje. Data trecuta prezentarea sondajului a devenit un eveniment mediatic de exceptie. Acum el a fost tratat cu nepasare. Singura institutie de presa care a acordat atentie sondajului a fost Realitatea tv.

Realitatea tv, ca presa de casa a lui Klaus Iohannis, e un post violent anti-PSD. Un post care incalca minimele reguli nu numai profesionale, dar si de bun simt prin inlocuirea gazetariei cu propaganda din topor. Te-ai fi asteptat ca prabusirea Guvernului in sondaje sa fie abordata de Realitatea tv cu entuziasmul provocat de o veste care confirma antiPSD-ismul: Guvernul PSD e pe faras din punct de vedere electoral.

Ei bine, Realitatea tv a dus o campanie. Dar nu pentru a folosi sondajul ca argument pentru teza Dezastrului PSD, ci pentru a-l contesta ca masluit. N-am mai vazut asa ceva.

Un post anti-PSD, in loc sa exploateze sondajul pentru a dovedi inca odata dezastrul guvernarii PSD, ii contesta veridicitatea mai ceva decit ar fi facut-o propaganda PSD.

Campania dusa de Realitatea tv a fost cu atit mai ciudata cu cit sondajul Avangarde era adevarat. Luni seara, Alin Teodorescu a prezentat un sondaj IMAS care da cifre mult mai mici decit cele ale angarde. Mihai Tudose are aici 23 la suta, spre deosebire de 27 la suta cit are la Avangarde.

Campania dusa de Realitatea tv toata ziua a fost initiata de o lunga interventie a lui Cozmin Gusa pe tema: Sondajul e fals, el a fost falsificat de Marius Pieleanu la ordinul lui Liviu Dragnea, care a vrut astfel sa dea o lovitura lui Mihai Tudose.

Care, Mihai Tudose, desi premier PSD, a fost laudat ca unul dintre cei mai buni premieri din istoria postdecembrista. Initiata si comandata de patronul Cozmin Gusa, campania postului a durat pina noaptea tirziu. La aceasta campanie, Mihai Tudose n-a reactionat. N-a reactionat nici la emisiunea de vineri seara. In mod curios, dar semnificativ, la campania dusa de Realitatea tv s-a alaturat si Antena 3. Formula din surse a fost intens exploatata de Trustul lui Dan Voiculescu, semn al implicarii Trustului in bataliile politice acum, dupa iesirea patronului din inchisoare.

Brusc, teza sondajului masluit a fost preluata de toata presa Binomului, eminamente anti-PSD. De la sondaj s-a ajuns prin invocarea surselor la lansarea tezei ca Liviu Dragnea vrea sa dea jos si acest Guvern. Evident, in marea traditie a presei la comanda, Mihai Tudose, desi premier PSD, a fost parfumat drept un premier bun, un premier care vrea sa faca lucruri marete, dar nu-l lasa Liviu Dragnea.

Mihai Tudose e un politician cu o mare experienta. Era de asteptat, date fiind conditiile de mai sus, ca Mihai Tudose nici sa nu tresara la campania: Avangarde a realizat un sondaj fals la comanda lui Liviu Dragnea. Luni seara, vine bomba.

Mihai Tudose merge la Sinteza zilei pentru o emisiune de publicitate electorala. Fata de publicitatea facuta luni seara de postul lui Dan Voiculescu reclama la laxative e un fleac. In cadrul acestui interviu lingusitor, Mihai Tudose imbratiseaza cu entuziasm, ajutat de ochii umezi ai lui Mihai Gadea, teza presei TeFeListe despre sondajul masluit la comanda lui Liviu Dragnea. Mai mult, Mihai Tudose sustine ca, daca e o cadere a Guvernului in sondaje, ea isi are cauza in prezenta ministrilor penali, altfel spus a ministrilor taxati de el drept penali prin simplul fapt ca au fost convocati la DNA. Aceste asertiuni, alaturate elogiului adus DNA, au facut ca multi sa se intrebe daca nu cumva premierul a luat ceva la botul calului inainte de emisiune. Vorbele liderului PSD Mihai Tudose pareau ale unui TeFeList.

Pentru ca ciudatenia sa fie si mai mare, premierul PSD da fuga la Realitatea tv, post prezidential anti-PSD, si-l ataca si mai tare pe Liviu Dragnea. E limpede ca Mihai Tudose a folosit pretextul cusut cu ata alba al unui sondaj pentru a porni razboiul impotriva lui Liviu Dragnea, santajindu-l cu demisia ca sa obtina plecarea lui Sevil Shhaideh din Guvern.

Demisia lui Mihai Tudose ar insemna o noua Criza politica pusa, printr-o diversiune abila, pe seama lui Liviu Dragnea. De aceea, Liviu Dragnea e acum cu spatele la zid.

Mi-e tot mai limpede ca nu poate face altceva decit sa cedeze santajului. Asta inseamna insa un prim pas pe calea preluarii PSD de catre Mihai Tudose. Si, stiind cine-i Mihai Tudose, un prim pas spre preluarea PSD de catre Sistem. Si atunci l-au activat pe agentul Mihai Tudose.

Autor: Ion Cristoiu

Sursa: cristoiublog.ro

Justiția, băieții deștepți și cercurile prostiei din România

Suntem toţi nişte proşti? Evident că nu. Unii sunt mai deştepţi. Şi profită din plin…



Totul a început încă din zorii democraţiei schiloade de la noi. În 1990, unii erau speriaţi că va dispărea comunismul şi acţionau ca atare. Cu manifestaţii, bâte şi topoare. Alţii se temeau că orânduirea comunistă se va propaga la nesfârşit. Au manifestat şi ei, dar au fost bătuţi, arestaţi şi chiar asasinaţi. În paralel, un al treilea cerc, format din vechii kaghebiști, activişti comuniști şi securişti îşi vedea liniştit de principalul obiectiv: transformarea în viitoarea clasă de capitalişti, elita de mâine a ţării.

În timp ce primele două cercuri se luptau în prostie între ele, al treilea, inteligent şi pragmatic câştiga tot.

Apoi, lucrurile nu s-au schimbat radical. De fapt, singura schimbare este că a mai apărut încă un cerc al prostiei. Primul cerc, al fanilor comunişti, violenţi şi inculţi, micşorat din cauze naturale, a rămas în prostia lui fanul utopiei comuniste. Al doilea cerc, format din visătorii ‘90, a rămas fidel ideii că integrarea europeană ar aduce rezolvarea tuturor problemelor. Prostie curată, după cum s-a și văzut.

Cel mai nou cerc este format în mare parte din corporatişti, îmbătaţi de dorinţa de parvenire rapidă şi uşoară, de mirajul unei vieţi în care dacă faci ce-ţi ordonă un CEO oarecare eşti un semizeu. Altă idioțenie…

Ce s-a întâmplat cu cercul comuniştilor şi securiştilor, băieții deștepți? S-a împuţinat din cauze naturale? Pe naiba! A crescut şi se umflă în continuare. Cum? Simplu. Şi-au pus copii şi nepoţii în funcţii importante în propriile firme sau la stat şi i-au învăţat cum se fură din proprietatea publică. Totuşi, au suferit câteva pagube. Minore, raportate la numărul obscen de baroni şi beizadele.

Încercând (cu succes) să-şi facă pârtie pe suculenta piaţă internă, multinaţionalele au presat guvernele occidentale controlate să impună României un aşa-zis Parchet anticorupţie, numit mai întâi PNA şi apoi DNA. Scopul declarat era de a se eradica fenomenul corupţiei, în aşa fel încât multinaţionalele să intre la noi pe o piaţă concurenţială corectă.

Prin anchetarea, de multe ori abuzivă, a capitalului românesc deţinut, ce-i drept, de către foştii comunişti şi securişti, DNA a spulberat din rădăcini capitalismul românesc. Dar cercul băieţilor isteţi a supravieţuit, acaparând absolut toată puterea în stat. Acum, pot să se răzbune pe cei care i-au lăsat fără afaceri, ba chiar i-au mai băgat şi pe la răcoare. Asistăm la un război pe viaţă şi pe moarte.

Cercul şefilor comunişti şi securişti, alături de cercul muncitorimii ceaușiste, se luptă cu celelalte două cercuri, respectiv cel al corporatiștilor şi cel al visătorilor din ‚90. Miza este controlul asupra sistemului de justiţie.

Unii vor să-l recapete, alţii să-l menţină în sfera intereselor corporaţiilor. Oricare tabără ar câştiga, nu va fi în folosul românilor. De fapt, justiţia ar trebui să judece atât corupţia românilor, cât şi pe cea a multinaţionalelor. Dar, fatalitate, mai vedem cum și magistraţii îşi dau în petec. S-au împărţit în două şi ţin cu dinții partea unei tabere sau a alteia. Ei ar trebui să facă politică numai în singurul loc unde au voie. La alegeri, în cabina de vot. Spectacolul grotesc pe care ni-l oferă zilnic nu face decât să scadă încrederea cetăţenilor într-un sistem bolnav.

Concluzia este tristă: noi, cei care gândim liber, eliberaţi de obsesii generatoare de ură şi intoleranţă, vom avea cel mai mult de suferit. Asta dacă, bineînţeles, nu vom părăsi această ţară suferindă, ce pare că nu se va vindeca niciodată.

Autor: Simona Popescu

Sursa: Cotidianul 

Cercetăm și alegerile din 2014?

Dacă tot ne-am apucat să facem comisii și comitete să cercetăm tot ce merge sau a mers prost în țară, hai să mergem până la capăt! Nu trebuie cercetate doar alegerile din 2009, când este evident că s-a fraudat, trebuie cercetate și cele din 2014.



Știu, a fost o emulație, Klaus Iohannis a reușit să adune tot electoratul tăcut în jurul său și a caștigat, dar hai să vedem și cum stau cifrele, că de povești suntem sătui încă din 2009.

Cum se fură alegerile cu televizorul pornit

România este o țară cu o populație sub 20 de milioane de locuitori, dar cu 18.263.875 de votanți (cetățeni înscriși pe listele electorale). Practic, numărul de alegători înscriși pe liste este aproape egal cu numărul de locuitori. În aceste condiții, este sigur că prezența la vot este subevaluată, pentru că numărul de participanți la vot este raportat la un număr total de alegători, care este nerealist de mare.

În toată Europa de Est, după căderea comunismului, au avut loc scăderi drastice de populație din motive ce țin de migrație, natalitate scăzută din cauza veniturilor mici și lipsa unor politici sociale. Conform datelor INS, în anul 2002 în România erau 21.680.974 de locuitori, iar în anul 2011 (după recensământ), România avea 19.042.936, adică populația a scăzut cu 12%.[1]

Ultimul raport al Organizaţiei Internaţionale pentru Migraţie[2] estima numărul românilor care lucrează în străinătate la 3,5 milioane. Autoritatea Electorală a declarat că pentru turul doi al alegerilor prezidențiale din 2014 au fost înscriți pe liste 18.284.326 de români.

La ce ne trebuie atâția cetățeni fictivi?

România, țară membră a Uniunii Europene are un anumit număr de reprezentanți, în funcție de numărul locuitorilor. Astfel, raportând o populație de aproape 20 de milioane, statul român are dreptul la mai mulți europarlamentari și la mai multe fonduri europene, cel puțin teoretic.

Acesta este motivul pe care-l primim când întrebarea este pusă cu multă lume la masă. Adică sociologii și mai-marii țării se gândesc la dezvoltarea statului și din această cauză apar discrepanțe în cifre.

Motivul real este însă manipularea alegerilor. Când ai 18 milioane de posibili votanți, dar de obicei votează 7-8 milioane, posibilitățile sunt nelimitate. La alegerile locale sau parlamentare nu sunt niciodată probleme. Atunci nu se stresează nimeni, pentru că atunci nu contează. În schimb, la prezidențiale se activează băieții și scot din pălărie unul, două sau trei milioane de tineri frumoși și liberi care înclină balanța spre cine trebuie. După vot, subit, aceste milioane dispar ca și când nu ar fi existat.

Deci, ne uităm și la alegerile din 2014? Nu neapărat să le anchetăm, dar măcar așa… să nu ne trezim că în 2019 aștia repetă schema și noi, cei care existăm, pierdem iar alegerile.

[1] http://old.econtext.ro/dosar–2/analiza/alarma-romania-este-pe-primul-loc-in-europa-la-scaderea-populatiei-topul-statelor-europene-dupa-evolutia-populatiei-din-ultimii-zece-ani.html

[2] http://www.digi24.ro/special/digi-portrete/generatia-x/generatia-x-cati-romani-au-plecat-din-tara-unde-si-de-ce-365376

Autor: Alexandru David

Vișegrad Post: ”Kövér la Cluj- diplomația iliberală în acțiune”

Discursurile anuale ale lui Viktor Orbán la Tușnad, așteptate și urmărite de o vreme și de presa internațională, sunt în general profesiuni de credință, afirmarea opiniilor politice și planuri strategice angajând– dincolo de raporturile maghiaro-române, sau de relațiile Ungariei cu minoritatea sa extra-frontalieră care trăiește în România – chiar viitorul Ungariei și de multe ori, al întregii regiuni, de când aceasta încearcă să-și consolideze o identitate instituțională, mai ales prin Grupul de la Vişegrad, al cărui motor politic este puternica personalitate a lui Viktor Orbán.



După o lectură (prea) rapidă, așa ar putea fi interpretat și discursul ținut acum 2 săptămâni de László Kövér, președintele Parlamentului ungar și stâlp istoric al FIDESZ-ului, cu ocazia ceremoniei de deschidere a unei serii de evenimente culturale maghiare la Cluj: dacă ne limităm la o scurtă trecere în revistă a subiectelor abordate, am fi în mod fals tentați să vedem în acesta doar o replică seismică de mai mică însemnătate a foarte importantului discurs pronunțat cu 10 zile mai devreme de către Orbán la Tușnad, tot în Transilvania, în fața unui public constituit aparent din aceeași minoritate maghiară din România.

Aparențele sunt înșelătoare. La Tușnad, adică în Ținutul Secuiesc – enclavă etnică unde vorbitorii de limba maghiară sunt majoritari, deși este situată în inima României – Orbán se exprimă de facto pe pământ unguresc, și de altfel, în fața unui public format în mare parte din membrii de vază ai partidului său, veniți, ca în fiecare an, în excursie. Kövér, în schimb, vorbea la Cluj, unde ungurii sunt în minoritate (15% conform statisticilor oficiale – un pic mai mult în realitate, în special în timpul anului universitar datorită prezenței temporare a numeroși studenți secui în acest mare centru universitar). Și dacă citim un pic mai atent, înțelegem că, de fapt, discursul lui Kövér se adresa mai specific minorității maghiare locale în calitatea sa de minoritate, și majorității românești în mijlocul căreia aceasta trăiește.

Iată un pasaj semnificativ:

„Noi, maghiarii, dorim tuturor vecinilor noștri ceea ce ne dorim și nouă: un Stat național suveran, puternic, capabil de colaborări internaționale, construit nu pe ideea exclusivismului național, ci pe respectul demnității cetățenilor săi indiferent de etnia căreia îi aparțin; un stat care garantează atât identitatea etniei majoritare care trăiește pe teritoriul său, cât și identitatea comunităților naționale care trăiesc aici în situația de minoritate numerică; un stat capabil să asigure condiții care să permită tuturor comunităților autohtone să rămână în țară și să prospere aici, indiferent de interesele externe – așa-zis globale.„

În fața unei minorități maghiare transilvănene alcătuită majoritar din votanți FIDESZ, fideli din realism/oportunism istoric, dar ale cărei elite urbane par să rămână înapoiate în liberalismului mondialist din anii 1990, Kövér rectifică direcția demersului politic maghiar și contracarează de acum în mod deschis rezultatele celor 27 de ani de activitate susținută a societății civile de marcă Soros, foarte bine reprezentată la Cluj, unde ONG-urile au făcut tot ce puteau pentru a convinge susnumita minoritate că statutul său minoritar o face captivă a proiectului „Societății Deschise„ – sugerând că societatea fără identități colective, fără rădăcini și ierarhii axiologice la care visează domnii Soros, Attali, Habermas & Cie ar fi singura capabilă să asigure supraviețuirea acestei minorități în pofida „obscurantismului românesc„ (replica locală, în propaganda TFL-eilor maghiari și români, a „barbariei rusești„).

Era și timpul să vină rectificarea. Disprețuind în mod deschis conservatismul cultural al hinterlandului lor rural, intelectualii maghiari din Transilvania (în marea lor majoritate liberali) împinseseră logica nocivă a cultului minorităților până la ultimele consecințe, fără să dea înapoi în fața niciunei absurdități. Cu ocazia recentei organizări – născută cu forcepsul – a unei prime Gay Pride la Cluj, pe forumurile locale de limbă maghiară puteai citi numeroase comentarii care afirmau fără intenții umoristice aparente că era de datoria oricărui maghiar (fiind minoritar) să susțină „comunitatea LGBT„. Un apel la rațiune redactat în maghiară și semnat de autorul acestui articol, încercând – fără nici o urmă de homofobie – să restabilească necesara distincție între minorități statistice/ structurale (de exemplu sexuale) și minorități istorice/ teritoriale (de exemplu etnice și religioase), trimis site-ului Főtér – care încasează totuși subvenții de la guvernul ungar! – a fost refuzat fără să primească explicații. Ignorați și disprețuiți în Ungaria datorită deceniilor de complicitate cu guvernele neo-liberale și antipatriotice de dinainte de 2010, retorii liberali de la Budapesta începuseră să clădească „castele în Transilvania„, descriind în lungi articole bucolice „exilul transilvan al ungurilor cu sensibilitate europeană„, care ar fugi de „totalitarismul lui Orbán„. În realitate, era vorba de câțiva studenți Erasmus (reveniți în Ungaria încă de atunci: oare să se fi împăcat ei cu „totalitarismul„?), și, de asemenea, de câteva excursii la București, foarte mediatizate, ale filozofului uneori socialist, uneori liberal, G. M. Tamás, despre care am putea spune, având în vedere vârsta sa respectabilă, că are meritul de a importa în Europa Centrală moda călătoriilor de vârsta a treia.

Clarificarea lui Kövér se adresează și românilor, iar, și din acest punct de vedere, este salutară. Într-adevăr, dacă, de partea maghiară, Transilvania profundă nu dă prea mare atenție agitației liberalo-mondialiste a site-urilor transilvănene din mediul urban precum Transindex, preferând să urmărească media din Ungaria (și în special cele apropiate de FIDESZ), cu totul altfel stau lucrurile de partea română; această agitație, bine tradusă și difuzată mai departe de către aliatul lor obiectiv, naționalismul românesc șovin (dominat de o propagandă maghiarofobă și rusofobă, abil întreținută de o parte a serviciilor secrete și de către anumite rețele atlantiste pe care le-am prezentat în alt editorial), reușise să convingă mulți patrioți români – în ciuda admirației nedisimulate pe care adesea le-o inspiră V. Orbán – că cel puțin pe teritoriul românesc, maghiarii ar trebui să fie considerați adepți devotați orbește ai mondialismului, angajați într-un complot răzbunător destinat să ducă la dispariția Statului-națiune român.

Dorind un stat puternic tuturor vecinilor Ungariei – deci implicit și României – Kövér exprimă foarte probabil o dorință sinceră a FIDESZ-ului, care știe că are nevoie la București de un omolog patriot și voluntarist, sprijinit ca și el de o solidă majoritate democratică, deoarece numeroase precedente din istoria diplomației demonstrează că acesta este profilul ideal al partenerului de negocieri – situat în propria tabără deasupra oricărei bănuieli de trădare – de care are nevoie pentru a asana relațiile maghiaro-române, în special prin obținerea unui statut de autonomie pentru Ținutul Secuiesc (care, în ciuda afirmațiilor a numeroși publiciști români foarte apreciați la Berlin și la Bruxelles, nu ar amenința deloc suveranitatea statului român), prin integrarea regională blocată astăzi de refuzul Occidentului de a admite România (și implicit portul Constanța – concurent potențial al porturilor olandeze …. ) în spațiul Schengen – pe scurt, citând cuvintele marelui poet maghiar Attila József (al cărui tată era român): „să facem ordine în afacerile noastre comune„.

Vor fi capabili românii să înțeleagă mesajul lui Kövér? Vor înțelege în sfârșit că fiind blocați între interesele și planurile occidentalilor, turcilor și rușilor, românii au nevoie de alianța maghiară (și a fortiori de V4) pentru a scăpa de statutul de colonie de facto? Iar în ceea ce privește minoritatea maghiară, va fi ea, în sfârșit, capabilă să reziste tentației de a se lăsa transformată în calul troian al mondialismului în România, și să renunțe la postura de profesori de civilizație atât de dragă intelectualilor maghiari liberali de la Cluj? Viitorul o va spune. Până atunci, nu putem decât să salutăm rolul deosebit de constructiv pe care și-l asumă de acum înainte FIDESZ pe eșichierul inter-etnic din Carpații Orientali.

Autor: Modeste Schwartz

Sursa: Vișegrad Post

Traducerea: Chira Neagu

INSTANTANEE DIN BIZARUL RĂZBOI ÎN CURS

Îşi va termina Donald Trump mandatul de preşedinte la Casa Albă ? Întrebarea se pune foarte serios după eliminarea strategului său principal, Steve Bannon, un conservator autentic din familia lui Viktor Orbán sau Jarosłav Kaczyński, politicieni mai proape de noi geografic.



Miliardarul Trump, cum îl numesc în continuare democraţii în America, redevine ce a fost dintotdeauna, un reuşit om de afaceri, iar sistemul dominat de „neoliberalismul progresist” şi penetrat de neoconservatori îl recuperează, mai ales prin fiica sa, Ivanka Trump, şi prin ginerele său, Jared Kushner. Trump a declarat că el este propriul său strateg. Criticii săi de dreapta susţin, dimpotrivă, că prin ieşirea din joc a lui Steve Bannon a plecat păpuşarul şi a rămas doar marioneta. Să ne reamintim că Steve Bannon a condus echipa lui Trump în ultimele trei luni de campanie şi că el e considerat principalul artizan al victoriei finale a acestuia pentru Casa Albă. CNN, New York Times, Washington Post, ca şi Partidul Democrat explodează de bucurie în urma plecării lui Bannon de la Casa Albă. Au reuşit să-şi elimine principalul adversar.

O asemănare puţin remarcată e cea dintre noul preşedinte american, Donald Trump, şi noul preşedinte francez, Emmanuel Macron, care s-au şi întâlnit de 14 Iulie pe Champs-Élysées, la Paris, cu ocazia defilării de Ziua Franţei. Amândoi reprezintă triumful guvernanţei asupra guvernării. Amândoi au câştigat alegerile şi urmează să-şi conducă ţările ca nişte şefi de întreprindere. Franţa a devenit un fel de Renault pentru Macron, iar SUA un fel de General Motors pentru Trump. O fi bine ? O fi rău ? Democraţia e, oricum, în grea suferinţă atât în SUA, cât şi în Franţa, aşa cum o afirmă majoritatea analiştilor serioşi. În SUA, cele două partide, republicanii şi democraţii, au rămas încă intacte, dar în Franţa, atât socialiştii, cât şi conservatorii din Les Républicains au fost pulverizaţi. Noul partid La République en marche, al preşedintelui Emmanuel Macron, ultramajoritar în Parlament, seamănă uluitor cu mai puţin reuşitul USR din România. Cele două partide or fi având aceiaşi părinţi ?

La noi, „Puiul” Securităţii, Puiu Popoviciu (ginerele tovarăşului Ion Dincă), ne face cu mâna goodbye de la Londra. Tot aşa cum Sebastian Ghiţă ne-a spus pe sârbeşte (pe ruseşte ?) la revedere de la Belgrad. Dar lui Traian Băsescu, groparul flotei româneşti şi apoi al întregii Românii, nu-i pasă. Deşi „toţi oamenii fostului preşedinte” sunt arestaţi, anchetaţi, nişte infractori de anvergură, el continuă să presteze ca deontolog pe nişte televiziuni care amintesc tot mai mult de faimoasele vespasiene de la Roma, locul unde cetăţenii se uşurau în grup şi stăteau de vorbă, nişte talk-show-uri antice, ce mai ! E de adăugat totuşi că multe afaceri din epoca Băsescu (ANRP, Microsoft, EADS, Ministerul Transporturilor, Ministerul Dezvoltării şi Turismului…) nu au fost nici pe departe clarificate de DNA şi de SRI.

Populiştii, „reacţionarii”, „regresivii”, naţionaliştii – Viktor Orbán şi FIDESZ în Ungaria, Kaczyński şi dreapta conservatoare în Polonia, Brexit-ul în inima fostului Imperiu Britanic, victoria lui Donald Trump în America, Modi în India, Erdogan în Turcia, Putin în Rusia – au câştigat câteva bătălii, dar sistemul mondial de putere e în continuare controlat de „neoliberalii progresişti”, care reprezintă interesele băncilor, fondurilor de investiţii, multinaţionalelor, celor 1 %. Paradoxal, li se asociază celor 1 % şi feministele, activiştii LGBT, Open Society a lui Soros, ONG-urile care susţin drepturile minorităţilor şi pe migranţi. Preluarea puterii politice nu înseamnă deocamdată controlul asupra puterii economice. Naţionalismul declarativ nu e încă naţionalismul economic sau financiar şi nici protecţionismul pe care le revendică naţiunile, cei 99 %. Războiul dintre marile entităţi economice, Finanţa mondială şi statele-naţiuni e în curs, iar învingătorul e încă necunoscut.

Autor: Petru Romoşan

Sursa: InPolitics