C O N T R A P R O P A G A N D Ă

Archive for Politica

Dan Diaconu: “Omul actual munceşte mai mult decât oricând în istorie strict pentru a-şi asigura necesităţile de bază.”

Dintr-un anume punct de vedere anul care a trecut a fost unul prost. Din nou am fost călcaţi în picioare, din nou valorile noastre au fost terfelite. Totul culminând cu imensa manipulare şi prostire a poporului de la referendumul pentru familia tradiţională.



Acolo am avut, din nefericire, imaginea perfectă a trădării, o trădare în care vânzătorii profesionişti fără suflet şi fără ţară şi-au dat mâna cu iudele care pozaseră în mari eroi ai neamului. Nu la mult timp după aceea, după trădarea spirituală a acestui popor, a fost executată şi trădarea fizică, prin cedarea pe gratis a resurselor noastre naturale din Marea Neagră.

Privind din acest punct de vedere am avut un an dezastruos. La 100 de ani de România Mare, trădătorii înfipţi în punctele cheie ale ţării şi-au bătut joc de noi.

Există însă şi-o rază de lumină. Peste tot în lume din ce în ce mai mulţi oameni încep să vadă realitatea şi să se trezească din hipnoza înveninată care-i ţinea într-o letargie aiuritoare. Lumea începe să înţeleagă că progresismul e o utopie la fel ca oricare alta a istoriei, că zeul-ban şi elitele din spatele său sunt minciuni, iar promisiunea într-o viaţă mai bună a fost o păcăleală crâncenă, căreia i-am picat cu toţii în mreje.

Omul actual munceşte mai mult decât oricând în istorie strict pentru a-şi asigura necesităţile de bază. Chiar dacă doar unii sunt conştienţi de tot adevărul, în timp ce alţii doar instinctiv înţeleg că nu e bine, totuşi, se văd semnele care arată că meciul nu e pierdut, că încă lumea nu a capitulat şi că începe să se închege pretutindeni o mişcare de eliberare de sub teroarea utopiei globaliste şi a „noii ordini”.

Am trecut de un an trist, dar care a avut şi câteva pâlpâiri ale unei raze de speranţă. Vă doresc un an nou în care speranţele acestuia să se confirme, un an în care să ne reîntoarcem la normalitate şi la valorile care ne-au ţinut împreună pe acest pământ.

La mulţi ani vouă, tuturor celor care de atâta amar de vreme mă citiţi! Vă doresc să aveţi parte de tot binele din lume şi de tot ceea ce vă doriţi!

Autor: Dan Diaconu

Sursa: Dan Diaconu Facebook

Președintele Iohannis subminează ordinea constituțională

Decretul prezidențial de prelungire a mandatului Șefului Statului Major al Apărării, neavând la origine propunerea Guvernului, este neconstituțional și nu produce nici un fel de efecte juridice. Acesta este doar un alt act de subminare a ordinii constituționale.



Prin astfel de acte Președintele urmărește crearea unor crize constituționale care să provoace o intervenție externă în România, intervenție care să ducă la înlăturarea Guvernului legitim al țării.

În mod normal un asemenea act ar trebui să determine suspendarea imediată a numitului Klaus Iohannis și organizarea referendumului în vederea destituirii sale. Din păcate poporul român a dovedit că nu știe să își apere Constituția prin instrumentele democrației directe. De aceea suspendarea nu este o soluție realistă.

Declanșarea procedurii de trimitere în judecată a numitului Iohannis pentru înaltă trădare este, de asemenea, dificilă și nu poate fi avută în vedere decât pe termen mediu. Ea este și traumatizantă pentru conștiința publică.

În aceste condiții sesizarea CCR este inevitabilă. De la 1 Ianuarie 2019, România, un stat membru al NATO, rămâne fără șef de Mare Stat Major, prelungirea dictată de actualul Președinte al României fiind contrară ordinii publice și prin aceasta absolut nulă. Asta se întâmplă în condițiile unui climat internațional tensionat și ale unui război mondial hibrid în curs de desfășurare.

Guvernul României, în virtutea obligațiilor constituționale și convenționale care îi revin, trebuie să informeze de urgență Secretariatul General al NATO și statele aliate (în special pe Președintele SUA ca șef al statului cu care România are un parteneriat strategic) asupra situației create și totodată să adopte o OUG pentru stabilirea unui regim de interimat la conducerea armatei.

Spre a evita escaladarea crizei, cer actualului Șef al Marelui Stat Major, generalul Ciucă, să facă un gest patriotic, să își dovedească onoarea militară și să își prezinte demisia cu dată de intrare în vigoare de la 31 decembrie 2018. Rămânerea sa în funcție ulterior acestei date ar constitui o infracțiune.

Autor: Adrian Severin

Sursa: Adrian Severin Facebook

STEAUA LULUȚEI – Președintele Comisiei SRI, Claudiu Manda, dezvăluie cum distrugea destine DNA pe vremea Laurei Kovesi

“Procurorii de elită din subordinea lui Kovesi, instruiți să paradească, stabileau cine va lua dosarul… Inventau sau nu un denunțător. Acesta, sub presiunea că-i ia familia, hărțuit, lua legatura cu ținta… Făceau completurile cu judecători dispuși să răspundă comenzilor… Decizia de condamnare era deja gata. Așa și-a luat doamna Kovesi Steaua Polară”.



Apar noi dezvaluiri cutremuratoare despre felul in care Directia Nationala Anticoruptie de pe vremea Laurei Kovesi nenorocea destine, aruncand nenumarati oameni in malaxorul campului tactic. Senatorul PSD Claudiu Manda – presedintele Comisiei parlamentare de control al activitatii SRI – a facut saptamana trecuta o serie de declaratii explozive privind modul de operare al DNA.

Concret, Manda a aratat ca atunci cand paraditorii de elita ai DNA luau in vizor cate o persoana, acestia inventau uneori un denuntator, pe care il amenintau ca-i iau familia daca nu se conformeaza ordinelor. Apoi, paraditorii echipau denuntatorul cu tehnica de ascultare si il trimiteau la persoana-tinta, cu rolul de a o provoca pe aceasta sa vorbeasca despre subiecte care ulterior erau distorsionate, astfel incat procurorii anticoruptie sa insaileze acuzatii. Mascarada continua in instanta, unde dosarele DNA erau repartizate la judecatori cu dedicatie, care nu ezitau sa pronunte condamnarile cerute de parchet.

Asa si-a luat Laura Kovesi decoratiile, cum ar fi Steaua Polara, a adaugat Manda. Amintim ca decoratia Steaua Polara in grad de Comandor i-a fost oferita lui Kovesi in noiembrie 2016 de catre Anneli Lindahl Kenny, ambasadoarea Suediei la Bucuresti, in numele regelui Carl Gustaf al XVI-lea si in prezenta ambasadorului SUA Hans Klemm (click aici pentru a citi).

Iata declaratiile lui Claudiu Manda, citate de Antena 3:

„Va spun eu cum se faceau dosarele. Se faceau declaratii. Procurorii din subordinea lui Kovesi (ca cei de ‘elita’, care raspundeau la comenzi si erau instruiti sa ‘paradeasca’) stabileau cine va lua dosarul. Ulterior, se luau note informative despre persoana luata in vizor. Apoi inventau sau nu un denuntator. Acesta, sub presiunea ca-i ia familia, hartuit si cu tehnica pe el, de cele mai multe ori, lua legatura cu ‘tinta’. In felul acesta o faceau sa vorbeasca (n.r. persoana-tinta), despre ce voiau procurorii sa scrie in rechizitoriu.

Ulterior, dosarul ajungea in instanta, la judecatori. Faceau completurile cum voiau ei. Cu ce judecatori doreau, adica cei dispusi sa raspunda comenzilor. Erau alesi cei despre care se stia ca se pot baza pe ei si decizia de condamnare era deja gata. Asa si-a luat doamna Kovesi ‘Steaua Polara’, cu astfel de rechizitorii si dosare.

Autor: Valentin Busuioc

Sursa: luju.ro

Om bun – om rău!

Învățătura adâncă se face prin pilde. Ni se transmit pilde neîncetat. Doar că nu avem atenție, răbdare și minte deschisă să le primim și să învățăm din ele ce și cât ar trebui învățat.



Cele mai multe dintre pildele care ni se transmit trec pe lângă noi fără să ne atingă, fără să știm a le descoperi, fără a le întinde o mână, un gând de iluminare asupra tâlcului lor.

Uneori, când o pildă are un destinatar vast, cum ar fi sufletului colectiv al unui popor, ea este lansată în momente simbolice ale poporului respectiv pentru a avea mai mari șanse de a ajunge unde trebuie. În astfel de momente spiritul uman este mai receptiv, stratul de balast material dintre cer și pământ se subțiază.

De acest Crăciun, deci într-un moment simbolic al creștinătății, poporului român i s-a oferit o pildă prețioasă, dintre cele ce nu ar trebui lăsate să se irosească. Pilda omului bun față în față cu omul rău.

În urmă cu doi ani și jumătate, o fetiță de origine romă, Ana – Maria, lansa un apel emoționant către președintele Klaus Iohannis prin care îl implora să-i grațieze mama care zăcea de peste un an în pușcărie pentru că furase dintr-un magazin salam și cașcaval să-și hrănească copiii. S-a creat atunci un val de compasiune și solidaritate socială cu acest copil de 9 ani care a arătat că sufletul românului simplu nu și-a pierdut bunătatea și omenia care l-au ajutat să rămână mereu, de-a lungul istoriei, mai aproape de rai decât de iad.

Președintele Iohannis a șocat la momentul respectiv pe toți cei care priveau cu nădejde spre dânsul, ignorând complet rugămintea ce-i fusese adresată.  Nu doar că nu a grațiat-o pe mama Anei – Maria, dar nu a lăsat să răzbată dinspre dânsul către opinia publică niciun sentiment de duioșie, nicio explicație a refuzului de a face o faptă bună la care Constituția îi dădea dreptul. „Infractoarea” nu era nici politician, nu comisese nici fapte de corupție sau fapte cu violență, nu era nici recidivistă, deci, sub aspect exemplar, eventuala ei grațiere nu ar fi prejudiciat sub nicio formă măreața cauză a luptei anticorupție pe care domnul Iohannis o clama ca un stentor al inchiziției.

După acel moment au urmat confirmări și reconfirmări ale „calităților umane” ale președintelui, de la cinismul replicii ”a fost nevoie să moară oameni”, până la modul în care s-a declarat foarte mulțumit de DNA și de Laura Kovesi în condițiile în care presa vuia de abuzurile incalificabile ale procurorilor de elită Portocală și Onea, de încălcarea pe bandă rulantă a drepturilor fundamentale ale omului, de rușinea în care a fost aruncată justiția română de personaje funeste precum Augustin Lazăr și Livia Stanciu.

În toți acești ani de mandat prezidențial Klaus Iohannis nu și-a devoalat, însă, doar infirmitatea afectivă. El a descumpănit mulți români de bună credință, dintre cei care îi acordaseră votul, prin disprețul său ostentativ față de Constituție și de legile țării. Acolo unde CCR îi spune clar „deîndată”, președintele își ia răgaz de săptămâni, dacă nu chiar luni, pentru a se conforma. Acolo unde legea îl obligă să asigure buna funcționare a instituțiilor statului, domnul Iohannis sabotează guvernul (deci România) prin refuzul infantil de a recunoaște demisii și de a oficializa noi numiri de miniștri. Dispreț, aroganță, ciocoism, un spirit revanșard primitiv, iată ce adaugă Klaus Iohannis laturii sale de om rău: dimensiunea nelegiuirii!

Și acum să ajungem la pildă. La frumoasa pildă a acestui sfârșit de an.

Toate tușele de caricatură a președintelui, umană și profesională, au devenit parcă mai groase și mai numeroase în ultimele săptămâni. Omul parcă a luat-o complet razna  prin gafe și răbufniri! De aceea, probabil, a fost nevoie, de undeva de sus, întru aducerea minților deviate într-o matcă a normalității, de o pildă memorabilă. Iar aceasta a venit, spectaculos, prin intermediul ministrului Tudorel Toader.

Domnul Toader a arătat unei intregi țări ce înseamnă să respecți, cu rigoare și profesionalism, dar și cu bunătate umană, legea. Când o hotărâre a unei instanțe (fie ea CCR sau ÎCCJ) s-a pronunțat, ea trebuie pusă în aplicare deîndată și întocmai. „Deîndată” nu înseamnă „la buna apreciere” a unui gângav care-și ia săptămâni întregi să citească și să înțeleagă un document oficial ce, pe deasupra, afectează major și viața unor oameni. „Deîndată” înseamnă cum a procedat domnul Toader. S-a prezentat la minister vineri după amiază, la ora 16,30 (adică imediat după ce a expirat termenul de recurs la care ar fi avut dreptul DNA) special pentru a semna documentele necesare eliberării din închisoare a unor români cărora instanța le-a recunoscut acest drept.

Noi știm de Elena Udrea și de Alina Bica. Dar au mai fost și alții în situații asemănătoare. Oameni care, dacă domnul Toader nu s-ar fi grăbit să semneze deîndată ce avea domnia sa de semnat, ar fi rămas în penitenciar cine știe câte zile în plus, oricum, să-și petreacă acolo Crăciunul. Oameni care au recunoscut că, și mulțumită ministrului Toader, li s-a întâmplat o minune.

Nu-l putem suspecta pe domnul Tudorel Toader (și nici alianța PSD – ALDE) de mari simpatii sau filiații cu doamnele Udrea și Bica. Omul a fost OM nu din vreun interes obscur ci pentru că aceasta e natura lui: de om corect și de OM BUN. Pentru că ÎI PASĂ! Pentru că nu i-a fost indiferentă suferința altora.

Îl vedeți pe Klaus Iohannis sacrificându-și măcar o oră din prețiosul week-end pentru a semna niște hârtii a căror rezolvare poate fi amânată după bunul său plac? El s-a grăbit să plece spre Sibiu încă de vineri de la prânz, deși promisese solemn, în fața întregii țări, că va participa la ședința de guvern. Puțin i-a păsat de promisiune, de ordonanța de urgență, de îndatoririle sale față de români. Vacanțele și doamna Carmen, iată tot ce-l interesează!

Ce lecție! Ce contrast izbitor!

Trăim niște vremuri ale extremelor.

În capetele unora confuzia e atât de mare, ura atât de orbitoare, încât e nevoie de astfel de pilde clarificatoare pentru a se salva ce se mai poate salva.

Om bun – om rău! Să-i ai în față cu faptele și vorbele lor și să nu fii în stare să discerni.

Aproape că mi-e milă de acești compatrioți ai noștri.

Autor: Contele de Saint Germain

Sursa: conteledesaintgermain.ro

De ce sunt ilegale instanțele de 3 judecători?

Regula desemnării aleatorii a tuturor membrilor completurilor de judecată trebuie aplicată conform legii și bunului simț atât în privința celor de 5 judecători, cât și a celor de 3 judecători.



Câmpul tactic inițiat și aplicat în Justiție de către SRI, avându-l pe post de cap de berbec pe generalul Dumitru Dumbravă, a acționat însă asupra tuturor completurilor. Și de 5, și de 3. De aceea, nodul gordian trebuie tăiat temeinic de sus până jos.

S-a stabilit fără dubiu și în mod definitiv că a fost ilegal modul în care s-au desemnat completurile de 5, întrucât nu toți judecătorii au fost aleși în mod aleatoriu. Ca atare, procesele pot fi reluate la solicitarea celor interesați. Dar, în prealabil, ele trebuie anulate. Tocmai de aceea am asistat zilele trecute la câteva spectaculoase puneri în libertate a unor persoane cu mare notorietate, urmând ca procesele acestora să fie reluate și administrate de câtre noi completuri. Dar tot nu este echitabil și conform legii ceea ce se întâmplă.

Atrag atenția asupra faptului că nu beneficiază de acest drept al unui proces reluat în condiții echitabile, decât cei care sesizează instanța în termen de 30 de zile de la data condamnării motivate. Dar ceilalți? Ce se întâmplă cu ceilalți, care au fost condamnați cu mai mult vreme în urmă? Aceștia nu au dreptul la un proces echitabil? Zilele trecute, Dan Șova a părăsit penitenciarul urmând ca procesul său să fie rejudecat. Dar în același penitenciar, în urma sa, a rămas fostul senator Marius Isăilă, numai și numai fiindcă de la condamnarea motivată a acestuia au trecut mai mult de 30 de zile. Exemple de acest fel sunt nenumărate și ele demonstrează că, în continuare, așa cum este administrată Justiția, ea nu poate genera un sentiment de încredere al cetățenilor.

Dacă completurile de 5, care nu sunt alcătuite integral în mod aleatoriu, respectiv prin tragere la sorți, sunt ilegale, cum ar putea să fie legale completurile de 3 judecători, dacă nici acestea nu sunt compuse integral în mod aleatoriu? În ceea ce privește compoziția completului de 3 judecători, Livia Stanciu mai întâi și apoi Cristina Tarcea, în calitatea acestora de președinte succesiv al Înaltei Curți de Casație și Justiție, au stabilit ca doi dintre judecători să fie trași la sorți, în timp ce un alt treilea, care urma să conducă completul, să fie desemnat la propunerea președintelui Secției penale. Despre ce compunere aleatorie ar mai putea fi vorba în aceste condiții? Este limpede că judecătorul desemnat alfel decât prin tragere la sorți, respectiv de către un magistrat aflat la conducerea instanței, va fi dependent de cel care l-a desemnat.

Desemnarea judecătorilor prin compunerea completurilor integral prin tragere la sorți este o problemă jurisdicțională. În consecință, ea trebuie rezolvată conform unei proceduri legale, care asigură și garantează independența și imparțialitatea judecătorilor. În contradicție cu acest principiu pe care tocmai l-am enunțat, numirile făcute arbitrar de către șefii de secții încalcă legea, creează premizele unui proces inechitabil și plasează cauza în afara oricărui control judiciar.

Dar să mergem la originea fărădelegii. În momentul în care, din motive politice, ținând de nevoia de dominare a sistemului judiciar de către sistemul politic prin intermediul Serviciului Român de Informații, s-a decis crearea unui „câmp tactic”, prin care țintele penale să poată fi urmărite pe tot parcursul anchetelor și dezbaterilor din instanțele judecătorești, este evident că SRI și-a deschis umbrela atât asupra proceselor care necesitau un complet de 5 judecători, cât și asupra proceselor mult mai numeroase, judecate în completuri de 3 judecători.

La fel cum un complet de 5 judecători este, așa cum, în fine, s-a stabilit, ilegal în măsura în care doar patru din cei cinci au fost aleși aleatoriu, și un complet de 3 judecători este la fel de ilegal, dacă unul din cei trei este desemnat de către președintele Secției penale.

Consecința este una singură. Mai devreme sau mai târziu, dar în niciun caz niciodată, și aceste completuri de 3 vor fi declarate ilegale. Și oricât de dureros și de stresant ar fi pentru instanțele de judecată, ele vor trebui să răspundă tuturor cererilor, indiferent cât de numeroase vor fi ele, și să declare nule, firește, la cerera celor interesați, procesele judecate de trei magistrați, în condițiile în care numai doi dintre aceștia au fost desemnați în mod aleatoriu, și să asigure rejudecarea în condiți echitabile a tuturor cauzelor.

Autor: Sorin Rosca Stanescu

Sursa: sroscas.ro

Toader anunţă că i-a trimis şefului statului cererea de revocare din funcţie a procurorului general

Ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, a anunţat, joi seara, că i-a trimis preşedintelui Klaus Iohannis cererea de revocarea din funcţie a procurorului general şi solicitările privind numirea în funcţii de conducere a alţi cinci procurori, între care Adina Florea.



Tudorel Toader a scris, joi seara, pe Facebook, că a transmis către preşedintele României solicitarea de revocare din funcţie a procurorului general.

“Am transmis către preşedintele României şi următoarele solicitări de numire în funcţiile conducere: 1. Elena Giorgiana Hosu – procuror şef adjunct DIICOT; 2. Antonia-Eleonora Constantin – procuror şef al Secţiei Judiciare din cadrul PICCJ; 3. Iuliana Nedelcu – procuror şef adjunct al Secţiei Judiciare din cadrul PICCJ; 4.Florena-Esther Sterschi – procuror şef al Secţiei de resurse umane şi documentare din cadrul PICCJ; 5. Adina Florea – procuror şef al DNA! Exprimăm şi speranţa faptului că preşdintele va reciti atât art. 132 din Constituţie cât şi Decizia CCR nr 358/ 2018!, a mai scris ministrul Justiţiei.

Articolul 132 din Constituţie se referă la Statutul procurorilor şi prevede că “(1) Procurorii îşi desfăşoară activitatea potrivit principiului legalităţii, al imparţialităţii şi al controlului ierarhic, sub autoritatea ministrului justiţiei. (2) Funcţia de procuror este incompatibilă cu orice altă funcţie publică sau privată, cu excepţia funcţiilor didactice din învăţământul superior”.

Ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, a confirmat, joi dimineaţă, că trimite la Cotroceni cererea de revocare din funcţie a procurorului general, Augustin Lazăr, precum şi propunerea de numire a Adinei Florea la şefia DNA, pe care preşedintele Klaus Iohannis a respins-o.

Preşedintele Klaus Iohannis a respins în 21 noiembrie numirea Adinei Florea la conducerea DNA. De asemenea, şeful statului a respins alte patru numiri pentru funcţii de conducere în Parchetul ICCJ şi la DIICOT. În toate cele cinci cazuri, preşedintele a considerat că nu sunt întrunite condiţiile de legalitate.

Procurorul general, Augustin Lazăr, consideră că demersul ministrului Justiţiei, Tudorel Toader, de a continua procedura de revocare a sa ignoră cadrul legal şi recomandările instituţiilor europene referitoare la acest subiect. În opinia lui Augustin Lazăr, demersul ministrului justiţiei, cu conţinut strict politic, este de natură să afecteze încrederea publică în capacitatea instituţiei de a-şi îndeplini rolul constituţional.

”Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (PÎCCJ), domnul Augustin Lazăr, consideră că anunţul public al ministrului Justiţiei referitor la continuarea procedurii de revocare  ignoră cadrul legal şi recomandările instituţiilor europene referitoare la acest subiect. Astfel, exprimarea nejuridică privind pretinsa «tragere de timp» are ca scop  dezinformarea opiniei publice în legătură cu procedura legală de verificare de către instanţa de contencios a «evaluării» procurorului general, efectuată cu depăşirea atribuţiilor legale ale ministrului justiţiei, precum şi a legalităţii documentului intitulat «Raport de evaluare»”, se arăta într-un punct de vedere transmis de Ministerul Public.

În comunicat se amintea că art. 39 alin. (1) şi alin. (3) teza a IV-a din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor stabileşte că “evaluarea procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (…) se face de o comisie compusă din procurori, membri aleşi ai Secţiei pentru procurori din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii, cu grad cel puţin de tribunal, desemnaţi de Secţia pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii”.

Totodată, procurorul general al PÎCCJ a atras atenţia că demersul ministrului Justiţiei ignoră recomandarile GRECO, ale Comisiei Europene pentru Democraţie prin Drept (Comisia de la Veneţia), precum si ale Raportului MCV, care cer stoparea acţiunilor care afectează statul de drept şi implementarea recomandărilor indicate.

Sursa: romanialibera.ro

Să-ți fie rușine, Iohannis!

Nu sunt vorbele mele. Repertoriul meu e mult mai bogat și mai suculent când vine vorba de Klaus Iohannis. Cuvintele îi aparțin lui Rudel Obreja, la ieșirea din penitenciar. I s-a adresat președintelui direct, fără delicatețuri, făcând referire la justiția pe care acesta o apară.



Punctual, o justitie care, din 2014, s-a aplicat la Inalta Curte dincolo de lege. Suna ca naiba, cum sa faci justitie dincolo de lege? Uite ca se face, care e problema? A facut-o si Livia Stanciu, a facut-o si Cristina Tarcea, din postura de presedinte al Inaltei Curti de Casatie si Justitie.

Legea care prevedea componenta completurilor de judecata a fost data in 2014. Si ce daca? Pana in 2018 Curtea Constitutionala a venit si cu doua decizii privind obligativitatea tragerii la sorti a membrilor completurilor. Si? Nu le-a impresionat nici pe Stanciu, nici pe Tarcea.

Dragnea e de vina

Tavalugul a apornit de la Liviu Dragnea, care, nu cu mult in urma, a cerut Curtii Constitutionale sa se pronunte cu privire la faptul ca, de patru ani, completurile de cinci judecatori nu si-au schimbat componenta, ramanand aceleasi. Opozitia si ONG-urile #rezist, stimulate de Iohannis,  au sarit de fund in sus ca o petarda in noaptea de Anul Nou ca e o alta manevra prin care Dragnea incearca sa scape de inchisoare. O tampenie mai mare ca asta nu am intalnit. De unde atata puscarie din moment ce nu fusese judecat?

Dupa ce CCR s-a pronuntat, Cristina Tarcea s-a grabit sa dreaga busuiocul, organizand urgent tragerea la sorti. A crezut ca rezolva treaba asa, dar scandalul s-a intins si mai tare. CCR nu publicase inca motivatia, iar extragerea numelor din urne a fost viciata de parca era un barbut cu zaruri masluite. A fost nevoie de inca o runda pentru ca lucrurile sa intre cat de cat de cat pe un fagas normal. De ce Cristina Tarcea nu si-a dat demisia imediat? Nu stiu, intrebati-o.

Joaca de-a libertatea

Dupa decizia CCR au inceput sa curga contestatiile in anulare. Inalta Curte incalcase legea, judecata fiind viciata de existenta unor completuri ilegale. Iar efectul s-a vazut imediat si e abia inceputul. Rudel Obreja, fostul ministru Constantin Nita si fostul senator Dan Sova au fost imediat pusi in libertate pana la 21 ianuarie, cand se va decide rejudecarea dosarului sau anularea tuturor actelor intocmite de Inalta Curte. Lor le vor urma zeci sau sute de alti condamnati de aceleasi completuri ilegale, din 2014 incoace. Nu asta ar fi problema, este foarte bine ca se intampla asa, pentru ca nu te joci cu libertatea unui om, indiferent ca te cheama Livia Stanciu sau Cristina Tarcea. Problema este ca atat una, cat si cealalta, stau linistite ca si cum nu s-ar fi intamplat nimic. De unde atata siguranta? Pe ce se bazeaza?

Fara regrete, e mai usor asa

Livia Stanciu, dupa ce a trimis la puscarie oameni nevinovati, a fost numita de Iohannis judecator la Curtea Constitutionala. Cazul Mircea Gutau, fost primar la Ramnicu Valcea, este elocvent. A fost sanctionata cumva? Nu, as zice ca recompensata, pentru ca timp de noua ani nimeni nu ii clinteste niciun fir de par, avand imunitate. Iar recompensa, dupa cum se aude tot mai des, a venit ca urmare a faptului ca a pronuntat o solutie favorabila lui Iohannis in dosarul de icompatibilitate. Altminteri, acesta nu mai pupa functia de presedinte.

Trebuie sa te numesti Iohannis ca, dincolo de asta, dupa ce a condus Inalta Curte de Casatie si Justitie cu completurile ilegale, sa o numesti judecator la Curtea Constitutionala. Nici Cristina Tarcea nu e prea departe. I-a succedat Liviei Stanciu in functie, mentinand aceleasi completuri, spre sfidarea totala si grosolana a legii. Cine raspunde pentru sutele de condamnari pronuntate de acestea? Tarcea? Nu cred, nu vad nici macar un semn ca ar regreta.

La puscarie, la puscarie!

Refuz sa cred ca Iohannis nu a stiut, ca nu i-a spus nimeni ce se intampla la Inalta Curte. Mai degraba cred ca era foarte bine informat, dar a preferat sa perpetueze existenta statului paralel, in lipsa caruia nici el nu ar mai exista. Ca intotdeauna in momentele extrem de delicate, Iohannis si-a bagat capul in nisip.

Nu are reactii, cu atat mai mult cu cat efectul celor petrecute l-ar putea ajunge din urma. Nu de alta, dar pe Cristina Tarcea el a numit-o in functie. Problemele lui sunt altele, sa ceara demisia guvernului din trei in trei ore, sa imboldeasca opozitia la motiuni de cenzura, sa instige prin discursuri la limita ridicolului, nu sa intervina in rezolvarea unei situatii fara precedent in Romania. Acum, Romania nu mai este a lui? In fond, de ce ma mir? Daca nu a avut reactii cand Timmermans a facut zob intentiile coalitiei PSD-ALDE de a reforma justitia, la ce sa te astepti? De ce nu spune Comisiei Europene ca Dragnea si Tariceanu au avut dreptate cand au afirmat ca, in Romania, justitia te trimite la puscarie cand vrea ea? S-a dovedit deja, acum are si probele la mana. Urat mai traiesti, domnule Iohannis. Cu tot cu justitia dumitale, pe care o aperi prosteste. Sa-ti fie rusine!

Autor: Valentin Boeru

Sursa: national.ro

„Gilets jaunes” în război cu dictatura financiară Rotschild

„Gilets jaunes” – cunoscuţi la noi sub denumirea de „Vestele galbene” – şi „#rezist” se află în stradă, poziţiile lor fiind aparent similare.



Doar aparent, pentru că nihilişti-anarhişti de la „#rezist” – susţinuţi de forţe externe anti româneşti şi de însuşi Preşedintele României (cel care ar trebui să protejeze echilibrul societăţii româneşti, dar încalcă sistematic prevederile Constituţiei României) demonstrează împotriva Guvernului României, în timp ce „Gilets jaunes” – pro statul naţional francez – luptă împotriva sistemului distructiv al dictaturii Grupului „Bilderberg” şi al globalismului financiar sclavagist din spatele acestuia reprezentate de însuşi Preşedintele Franţei.

Pentru a înlătura o condamnabilă similitudine între batalioanelor sorosiste din România şi patrioţii francezi ieşiţi în stradă, vă prezentăm o selecţie de texte preluate din presa din România şi din Franţa. Lăsăm la aprecierea cititorilor să tragă învăţămintele şi concluziile de rigoare în privinţa poziţiilor aflate la antipozi ale celor două formaţiuni.

Rothschildzii dau şefii de stat ai Franţei!?

Deşi există nume distincte importante în istoria marilor afaceri ale rothschildzilor francezi, precum Guy de Rothschild sau Edmond de Rothschild, din anul 2003 afacerile ramurilor engleză şi franceză s-au unit într-o acţiune globală, apoi cea franceză a luat conducerea. Politicianul francez Georges Pompidou (1911-1974) a fost angajat în 1953 de către Guy de Rothschild să lucreze la banca Rothschild Frères, cea a ramurii franceze a familiei. În 1956, Pompidou ajunge managerul general al băncii evreieşti, poziţie pe care o ocupă până în 1962, când este propulsat în funcţia de prim-ministru al Franţei. Stă în această poziţie până în 1968, apoi, din 1969 până în 1974, devine preşedinte al Franţei. Pompidou a dat o lege în 1973, supranumită şi „legea Rothschild” prin care obliga statul francez să se împrumute de la băncile private, cum vom vedea. Apoi, ca o replică, preşedintele socialist François Mitterrand (în funcţie între 1981 şi 1995) a naţionalizat în 1982 parte din sistemul ban¬car francez, în frunte cu banca Rothschild, în scopul „restabilirii puterii creării de bani de către colectivitate”. Statul preluase practic doar firmele acelor bănci (despăgubind proprietarii), aşa că, în 1984-1987, David Rothschild, fiul lui Guy, ajutat de acesta, a refăcut banca franceză a familiei, sub numele final de Rothschild & Cie Banque (iniţial Paris-Orleans Finance), împreună cu fratele său Edouard Rothschild şi vărul Eric de Rothschild. Când statul francez le preluase prima bancă, ei primiseră o importantă despăgubire de sute de milioane de franci francezi, echivalentul valorii acţiunilor lor pe piaţă. Formal, capitalizarea iniţială a noii lor bănci a fost de numai un milion de dolari, dar beneficiind de resurse ascunse, curând şi-au transformat banca de investiţii într-unul din marii jucători din Franţa şi din Europa continentală de vest, compania bancară fiind controlată prin „elveţiana” Rothschilds Continuation Holdings AG, deţinută la rândul ei de „olandeza” Rothschild Concordia.

Cum ramura franceză a devenit cea mai puternică ramură a familiei după 2003 (şi, mai ales, după 2007), în presa internaţională, mai ales în cea franceză, au apărut semne de întrebare şi despre cum a acces în politică Emmanuel Macron, care în 2017 a devenit preşedintele Franţei, învingându-o pe naţionalista Marine Le Pen, deoarece şi Macron a fost din 2008 un angajat de vârf al băncii Rothschild, ajungând managing director şi chiar „partener” şi, bineînţeles, multi multi milionar în euro. În politică, lui i s-a înfiinţat peste noapte, în aprilie 2016, un partid cu pretenţia de „anti-sistem”, numit En Marche (În Marş), de orientare şi liberală şi pro-globalizare, dar care s-a vădit ca fiind construit tot de către „sistem”, mai ales după ce s-a aflat că Macron şi partidul său au fost finanţaţi de ong-urile internaţionale ale lui George Soros, promotorul nr.1 al sistemului global (fără frontiere) al marelui capital şi pionul Rothschild în afacerile politice internaţionale. (În 2016, mai mulţi hackeri au spart conturile de e-mail ale lui Macron şi ale companiilor cu care lucrează, descărcând de pe acestea peste 9 GB de date pe care le-au distribuit apoi pe Internet, pe Twitter, sub titlul EMLeaks sau # Macronleaks, din acestea rezultând nu numai că prezidenţiabilul era ajuta de Soros, dar şi că făcea transferuri dubioase băneşti în paradisurile financiare).

Ascensiunea rothschildiană a lui Macron

Oricum, cel care l-a propulsat politic pe Macron este finanţistul evreu francez Jacques Attali. Acesta aparţine lumii marii finanţe internaţionale, începând cu „Banca Europeană de Reconstrucţie şi Dezvoltare”, o instituţie financiară de preluare a estului european comunist, pe care a conceput-o din 1989, la Londra, şi i-a fost prim şef din 1991, şi, deşi prin cărţile lui (precum A Brief History of the Future – O scurtă istorie a viitorului) apare ca un „insider” deconspirator al ocultei globale, dezvăluind chiar şi viitorii paşi şi etape ai „programului bancherilor illuminati”, el însuşi este un arhitect al noii ordini mondiale. De fapt, în 2007-2008 Macron i-a fost iniţial subaltern lui Jacques Attali, la aşa zisa „Commission pour la libération de la croissance française”, o comisie guvernamentală de „îmbunătăţire a creşterii economiei franceze”, prezidată de Attali, care a avut de la preşedintele francez Nicolas Sarkozy, evreu şi el, în parte, mână liberă în a-şi alege oamenii.

„Emmanuel Macron? Eu l-am inventat! Total!”, avea să spună mai târziu Jacques Attali, adăugând: „Cu începere din momentul în care l-am propulsat la Paris şi în întreaga lume… Aceasta este realitatea obiectivă”. Şi publicaţia Paris Match, atunci când relatează întâlnirea din primăvara lui 2008 dintre David Rothschild şi „promiţătorul in-spec¬tor financiar” Macron, precizează că acesta din urmă i-a fost introdus bancherului evreu de către Jacques Attali şi Serge Weinberg, un magnat „francez” membru al grupării globale Comisia Trilaterală, evreu şi el (ca şi Rothschild şi Attali).

Şi Jacques Attali este un participant mai vechi la întrunirile Grupului Bilderberg (precum cea din 1975), think-tank-ul mai elitist şi mai important decât Co¬mi¬sia Trilaterală, ambele susţinute de familia Rothschild, cum participant/membru a fost şi ex-preşedintele francez Georges Pompidou (fost bancher Rothschild şi el) şi cum va fi în 2014 şi Emmanuel Macron, îna¬inte de a deveni ministru al Economiei şi, în trei ani, preşedinte al Franţei. În anul morţii preşedintelui Pompidou, 1974, şedinţa Grupului Bilderberg, care s-a ţinut în Franţa, s-a deschis chiar cu un moment de reculegere pentru acesta, ca pentru un important membru, la întrunirea din 1974 a grupului fiind prezent şi Guy de Rothschild (tatăl lui David Rothschild), care îl avusese angajat manager general la banca sa pe Pompidou, pe care apoi l-a propulsat în politică.Din funcţia guvernamentală în Comisia Attali, deci, Emmanuel Macron a trecut la banca lui David Rothschild, în 2008, perioadă în care l-a cunoscut pe cel mai apropiat consilier politic al său, pe Ismaël Emelien, care, deşi are un nume de rezonanţă musulmană, nu este arab, ci doar are o familie ce provine din nordul Africii, ca şi Jacques Attali, care este evreu algerian. „Există o îndoială cu privire la originea sa musulmană, care se bazează doar pe numele său” spunea despre Ismaël Emelien şi publicaţia evreiască „Temps et Contretemps” în articolul „Les « arabes » de Macron”, din septembrie 2017 (în echipa de campanie a lui Macron au fost cooptaţi mai mulţi arabi şi musulmani, care să aducă la vot, pentru el, şi acest electorat, ceea ce au reuşit).

Grupul Bilderberg „garantează” pentru Macron

În anul 2012, când încă era director la banca Rothschild, tot Attali l-a introdus cu ample recomandări pe Macron şi la preşedintele francez socialist François Hollande, acesta angajându-l drept secretar general la Palatul Élysée, sediul preşedinţiei Franţei, unde s-a ocupat de promovarea unor proiecte legislative favorabile mai degrabă marelui capital decât electoratului socialist al preşedintelui. Macron s-a supărat când a fost format primul guvern Manuel Valls, investit la 31 martie 2014, deoarece nu a fost numit ministru al Economiei, dar în 29 mai – 1 iunie participa la întrunirea Bilderberg din 2014, invitat fiind de către preşedintele Bilderbergerilor, Henri de Castries, şeful trustu-lui financiar Axa Group în care cei mai importanţi parteneri oculţi sunt Rothschildzii francezi.

Una din¬tre cele mai importante instituţii financiare multinaţionale la nivel mondial, cu sediul central la Paris, în Axa Group unii dintre cei mai importanţi parteneri sunt Rothschildzii francezi, conform studiului profesorului de economie de la Sydney University Evan Jones: The Fall and Rise of the French Rothschilds (2013), iar şeful Axa Group, Henri de Castries, a preluat conducerea Grupului Bilderberg din 2012, când s-a retras din funcţie celebrul vicontele Étienne Davignon. Întors de la întrunirea Bilderberg din 2014, Macron declanşează voit un scandal public prin demisia de la Palatul Élysée însoţită de apariţii tv în care îşi promova imaginea de super economist marginalizat de putere exprimându-şi „frustrarea că nu poate influenţa reformele guvernamentale”, aşa că guvernul se restructurează şi, din august 2014, el devine ministru al Economiei şi Finanţelor.

Pe mâna finanţiştilor evrei

De la demisia din fruntea staff-ului prezidenţial şi până la co¬optarea în guvernul Franţei, Macron nu a vrut să mai ocupe vreo funcţie, nici publică, nici în privat, conservându-şi astfel imaginea de marginalizat. Dar el a fost „ajutat” de către omul de afaceri evreu Alain Minc să fie angajat în această perioadă la Universitatea din Berlin ca „cercetător” la distanţă, ceea ce trebuia să îi mărească prestigiul. Minc se chema la naştere, în realitate, Minkowski, tatăl său, Josef, fiind un evreu comunist polonez, dar care ajunge în Franţa, Alain Minc, un prieten al familiei Rothschild (mai ales al lui David Rothschild) ajungând să facă parte, la un moment dat, din grupul de consilieri intimi ai preşedintelui Nicolas Sarkozy. Macron s-a apropiat mult de „businessman”-ul Alain Minc, deşi erau deja prieteni, chiar din poziţia sa de director al băncii Roths-child & Cie, când s-a ocupat din partea băncii de recapitalizarea publicaţiei „Le Monde”, Minc fiind încă de atunci preşedinte al board-ului revistei franceze care mai târziu i-a făut şi campanie mascată lui Macron. De fapt, tânăr emigrant evreu în Franţa de după război, Minc a făcut parte, ca şi Macron mai târziu, din organizaţia French-American Foundation, ca unul din primii Young Leaders ai acesteia, o organizaţie de „Global Influnece” înfiinţată în 1976 de think tank-ul amercian globalist Council on Foreign Relations şi menită să apropie Franţa de politica S.U.A. Prin French-American Foundation sunt interconectate nume de participanţi sau chiar „Young Leaders”, precum magnatul evreu american John Paulson, George Soros, Bill Clinton, Hillary Clinton, Henri de Castries (şeful Bilderberg şi ex-şef la grupul financiar AXA, dirijat de Rothschildzi), Pierre Moscovici (politicianul socialist francez de origine evreiască din România care a tutelat P.S.D.-ul în vremea lui Năstase), celebrul general american Wesley Clark sau Robert Zoellick, fostul preşedinte al Băncii Mondiale.

Tot de finanţa internaţională este legat şi numele celui mai apropiat colaborator politic al lui Emmanuel Macron, care l-a ajutat să îşi facă partidul prezidenţial, „En Marche”. Este vorba, cum am văzut, de către aparent musulmanul Ismaël Emelien – mai degrabă evreu magrebian -, care a demarat în viaţa socială ca asistent al lui Dominique Strauss-Kahn, fost ministru de Finanţe al Franţei şi director al Fondului Monetar Internaţional în perioada 2007-2011, la rândul lui provenind dintr-o familie evreiască magrebiană (tinereţea şi-a petrecut-o în Maroc, unde are şi o vilă) şi participant asiduu la şedinţele Bilderberg. Când nu avea nici 20 de ani şi era student, Emelien a fost cooptat în echipa de conslutanţă politică a lui Gilles Finchelstein, un evreu francez, „luptător împotriva antisemitismului”, care lucra pentru „socialişti” precum Pierre Moscovici sau Dominique Strauss-Kahn. Astfel a ajuns Emilien să lucreze direct pentru Strauss-Kahn, în campaniile acestuia şi, totodată, să se cunoască cu Macron, care era membru al Fundaţiei Jean Jaures, o promotoare a „progresismului”, în timp ce şeful lui Emilien, Finchelstein, este şeful acestei fundaţii, importante în Franţa, ce l-a şi suţinut pe Macron la prezidenţiale.

Macron şi Emelien au devenit prieteni foarte apropiaţi, astfel încât Macron l-a angajat la cabinetul său ministerial pe consilierul politic, au făcut împreună partidul în 2016, iar din 2017 l-a adus şi în staff-ul de la palatul prezidenţial, la Élysée. Ideea victoriasă a lui Emelien şi a Fundaţiei Jean Jaures împotriva naţionalistei Le Pen, din campania pre-zidenţială a fost să mobilizeze şi electoratul musulman în favoarea lui Macron, reuşind căci „Ismael este cel mai bun strateg politic din Paris”, zicea Laurent Bigorgne, directorul Institutului Montaigne, think-tank-ul liberal prezidat de Henri de Castries, preşedintele Grupului Bilderberg. Este un fapt bine cunoscut în Franţa că, în 2016, anul în care, demisionând din guvern, s-a lansat în campania prezidenţială, Emma-nuel Macron se afişa des, şi în public, cu tutorele şi ex-patronul său, David Rothschild, fapt reflectat şi de numărul revistei Paris Match din 2017 mai sus citat, care debutează cu fotografie din 2016 în care râd fericiţi, împreună, David de Rothschild încadrat de Macron şi de mult mai vârstnica lui soţie, Brigitte.

„Tutorele” lui Macron, Attali, are desfăşurătorul globalizării

Bilderberghianul Jacques Attali îşi asumă rolul de a-l fi creat, „totalmente”, pe Emma-nuel Macron. Attali aparţine acelei lumi a evreilor magrebieni (nord africani), aşa cum am mai arătat, şi se află într-o strânsă relaţie cu ramura franceză a familiei Rothschild, familie care a ajutat la stabilirea în Franţa, după Al Doilea Război Mondial, a sute de mii de evrei magrebieni (din Maroc, Algeria, Tunisia, Libia, Mauritania şi Egipt), din fostele colonii, care se regăsesc din plin şi în jurul lui Macron.

Dacă, conform presei franceze, Attali este cel care l-a plasat pe Macron la banca Rothschild, recomandându-l la mai întâi la François Henrot, mâna dreaptă a lui David de Rothschild, Henrot avea să se scape într-un interviu, în 2017, arătând că Macron „este un excelent manipulator care « spune poveşti » privind poziţionarea sa « anti-sistem »”.Attali este un personaj complex al noii ordini mondiale de tip „Illuminati”. El este şi mason, ca şi mulţi dintre cei apropiaţi lui, exprimându-şi viziunile în lucrarea „Labyrinth in Culture and Society: Pathways to Wisdom” din 1999, dar programul mondialist, la care este parte, îl expune în altă lucrare, din 2006, „A Brief History of the Future”, apreciată de către „nemuritorul” Grupului Bilderberg, sforarul mondializării Henry Kissinger, ca „strălucită”. În această scurtă „istorie a viitorului”, Attali ne anunţă că, mai întâi va veni „sfârşitul imperiului american”, apoi „hiper imperiul” transnaţionalelor, în care practic nu vor mai exista naţiuni şi ţări, dar care va face şi el implozie, urmând „hiperconflictul”, care va face loc mult aşteptatei „hiperdemocraţii” illuminate, când ar fi bine(!?).

Hiperdemocraţia va fi Guvernul mondial unic, stabilit de O.N.U., ce va impune fiecărui cetăţean obligaţii faţă de mediu şi de alte persoane, dezvoltând „un bine comun” definit de o inteligenţă colectivă: „o inteligenţă specifică în sine” ce gândeşte diferit de fiecare om. „În cele din urmă, în stadiul final al evoluţiei vom putea asista la o hiperinteligenţă a tra¬iului, în care omenirea va fi doar o componentă infinitesimală. Istoria singulară a lui Homo sapiens sapiens ar atinge punctual final: desăvârşirea” (Jacques Attali).

„Gilets jaunes”

Unii vorbesc deja despre o mişcare franceză care s-ar putea răspândi în toate țările occidentale. Acțiunea „Vestele galbene”, timidă la inceput, a căpătat o dimensiune neașteptată la Paris, când demonstranții, deși puțini în acesl moment, au decis să ocupe simbolic Champs Elysées. Acțiunea „vestelor galbene” a luat o amploare neașteptată la Paris. Această parte a capitalei franceze reprezintă tot ceea ce urăsc francezii de jos: puterea banilor, pe care Francois Hollande promisese să o combată, dacă ar fi fost ales. Dar, predecesorul lui Emmanuel Macron și-a temperat rapid entuziasmul odată instalat la Elysée. Pentru că puterea, în țările industrializate care domină lumea, este departe de a fi o țintă ușoară pentru liderii politici ale căror cariere sunt făcute și desfăcute de interesele celor foarte bogați Ridicarea extremei dreapte în majoritatea țărilor europene va provoca, în cele din urmă, un cutremur care le-ar putea duce la revenirea în anii 1930 care au precedat cel de-Al Doilea Război Mondial. Ingredientele pentru o revoltă generală și apariția regimurilor naționaliste sunt reunite și apar primele simptome ale unei sciziuni între conducători și conduși.

Emmanuel Macron a fost adus la putere de către Rothschild, o entitate cu naționalități multiple care modelează politica unei țări în funcție de conjunctură. Este cea care-i dictează foaia de parcurs președintelui pe care l-a impus. Este cea care a trebuit să-l alinieze pe Nicolas Sarkozy – președinte al dreptei – la politicile războinice ale Washingtonului și care au dus la asasinarea liderul libian Muammar Gaddafi, pentru a profita de bogățiile subterane ale acelei țări. Este, de asemenea, cea care l-a făcut pe François Hollande, președintele stângii, să facă același lucru în Siria, singura țară care, până la distrugerea sa, ar putea încă să-i facă probleme Israelului. La fel implicarea armată și în nordul Mali, unde resursele naturale trebuie să rămână în mâinile „familiei conducătoare” din cea de-A Cincea Republică. Rothschildzii l-au sponsorizat pe tânărul Emmanuel Macron pentru a face treaba murdară prin sărăcirea unor segmente întregi ale societății franceze și îmbogățirea celor mai bogați prin eliminarea impozitului pe capital și creșterea taxelor în detrimentul celorlalți.

Democrația occidentală de fațadă constă în a lăsa plebea să vorbească liber, însă ascunde o dictatură deghizată, a cărei putere reală este concentrată în mânile bancherilor speculanți și ale magnaților dezinformării, cele două categorii fiind adesea legate de alianțe din interes, așa cum se întâmplă la monarhi.

România, câmpul tactic al unui experiment totalitar

Jacques Attali a fost suficient de înțelept să prevină contemporanii că imperiul global care își pregătește, azi, triumful are să fie unul de factură totalitară. Ipoteza bancherului filosof este verificabilă întrucâtva pe terenul realităților din U.E. Iată că, acum, în pofida Tratatului constituțional, care nu prevedea partajări ale suveranităților în materia justiției, liderii U.E. își anunță intenția de a generaliza M.C.V.-ul spre a avea control asupra statutului de drept din țările Europei Unite. Această cale de partajare a suveranității acolo unde ea nu este partajată este o șmecherie care, la noi, a fost impusă sub demagogia luptei cu corupția. Acum, liderii U.E. spun că România nu este o excepție în materie de corupție, că nu este campioana en titre a acestui „sport” și că lupta împotriva corupției trebuie generalizată.

Cum să ne înfrânăm noi gândul că am fost primul câmp tactic al acestui experiment totalitar: controlul politico-securistic al Justiției? Lăsați, voi, românilor, de-o parte amestecul vostru politic în treburile justiției voastre ca să venim noi, creatorii M.C.V.-ului, cu propriul nostru control politic, susținut de controlul S.R.I.-ului vostru. Veți vedea, la urmă, că veți fi avut o contribuție însemnată la punerea Justiției din tot cuprinsul U.E. sub controlul forțelor globalitare. Patria globală vă va fi recunoscătoare! Dacă n-ar fi apărut intenția liderilor U.E. de a generaliza M.C.V.-ul, am fi putut crede că noi am fost aleși pentru acest experiment pentru că suntem un model de corupție generalizată. Ei bine, nu. Acum știm: suntem doar un model de slugărnicie. Știm acum mai bine ceva important: de câte ori ceva enigmatic nu poate fi explicat prin rațiuni din trecut, ori din prezent, acel ceva este reglat de rațiuni din viitor (de scopuri).

Revendicările „Gilets jaunes”

Spre deosebire de urletele anarhiştilor de la „#rezist”, subvenţionaţi generos de forţe externe, printre numeroasele revendicări ale „Gilets jaunes” se regăsesc: ieşirea imediată a Franţei din N.A.T.O.; salariu minim pe economie de 1.300 euro net lunar; salariul plafonat la cel mult 15.000 de euro; indexarea raportată a inflaţiei a salariilor, pensiior şi alocaţiilor; stoparea privatizărilor şi crearea de locuri de muncă; revenirea în proprietatea statului a industriilor gazelor naturale şi de electricitate; pensionare la vârsta de 60 de ani; reindustrializarea Franţei; oprirea migraţiei forţate; interzicerea organismelor modificate genetic, a pesticidelor cancerigene şi a comercializării ambalajelor poluante[9] şi multe altele.

Sursa: art-emis.ro