Ne văităm de deficitul democratic. Ne plângem că ţara a fost condusă prost timp de mai bine de 2 decenii – dovadă rata anuală medie de creştere a PIB, de 1% –...
CategorieAnalize și opinii
În lumea noastră modernă, cuvântul miracol și-a pierdut semnificația. Astăzi credem că dacă realizăm câștiguri importante, dacă avem un cont gras la bancă...
„Atât la Orwell, cât şi la Huxley societatea de mâine este una totalitară, în care preocuparea principală a dictatorilor – cei care au acumulat puterea...
Amid a worsening fiscal crisis, a crumbling economy, and the destruction of over 40% of America’s wealth in just the last few years, it should be quite clear...
Jumătate dintre noi, cetățeni ai mioriticei noastre patrii, atât de mioritică încât doar urletul lupilor se mai aude peste pustietăți, nu ieșim la vot. De ce...
În enunţul din titlu nu am spus că, peste toate, suntem conduşi şi de proşti. Nu numai la nivel politic, dar chiar oriunde; inclusiv la companii cu pretenţii...
“Aicea, guvernanţii noştri dacă nu se deşteaptă, aproape că suntem în al 12 lea ceas” (printre lacrimi, MB, 82, Belin, Covasna) Raport de cercetare...
Romania pare sa nu aiba nicio strategie, cata vreme exporta busteni si importa hartie. Suntem de asemenea exportatori de grau si importatori de biscuiti. Mai...








