Justiția română a ajuns un circ. Iar sub cupola acestui circ evoluează, printre alții, și doi măscărici: procurorul general Augustin Lazăr și procurorul DNA...
CategorieAnalize și opinii
Rivalitatea tot mai acută dintre liderii Europei și Statelor Unite provoacă diplomațiile lumii, creând dificultăți în plus pentru țările care doresc cele mai...
Autodenunț Domnului Eduard Hellvig, director al SRI, Domnului prim adjunct al directorului SRI, al cărui nume îmi scapă, Există indicii temeinice pentru ca SRI...
Stimate domnule prim-ministru, constatând că actualul premier al României nu poate fi câtuși de puțin păcălit de cineva, după cum au dovedit mai multe...
În timp ce Polonia și Ungaria, care își respectă statutul declarat de state independente, nu au preluat niciun solicitant de azil, Bulgaria a preluat 50 (din...
Klaus Iohannis, SUA, 21 septembrie 2017: “Mie mi se pare o campanie ciudată, nu am urmărit în detaliu fiindcă nu urmăresc astfel de cancanuri, dar nu cred că...
Există în limba română proverbul: „a se aduna (sau a se uita) ca la urs„. Probabil că originea proverbului se află la bâlciurile din vechime unde organizatorii...
O alta ţară ce aparţine Uniunii Europene și care defineşte prin Constituție căsătoria ca fiind uniunea dintre un bărbat şi o femeie este Bulgaria. În articolul...








