Cu această ocazie, a răstălmăcirii comunicatului inițial și al păstrării în funcție a unui individ complet inadecvat – ca să mă exprim eufemistic –...
Autoreditor
Vreți să știți care e locul României în „construcția europeană”? Înțelegem foarte ușor dacă privim faptele, și numai faptele. Gândiți-vă că atunci când s-a pus...
Te-ai uitat la Dune II și ai fost cu rezistența fremenilor și contra stabilității promise de Casa Harkonnen. Ai urmărit tot Star Wars și ai fost mereu de...
Evenimentele stârnesc discuții, mai mult sau mai puțin informate, purtate cu mai mult sau mai puțin curaj civic. Dar abia diagnozele iau în seamă realitatea ca...
Să moară Ciuma Roșie! strigau peneliștii. Penalii! – completau ei. Iată că ieri s-a făcut dreptate. Peneliștii și pesediștii și-au dat mâna, la ordinul...
Am lucrat în trei instituţii militare: în M.Ap.N., la cabinetul şefului Statului Major General, în S.P.P., la cabinetul directorului şi în S.T.S. la biroul de...
Permiteți-mi să încep prin a sublinia că cele de mai sus a fost subiectul unui articol din trei părți pe care l-am scris, care a fost publicat pe site-ul VT...
Au fost mulți cei care mi-au spus că în articolul de joi am fost cam pesimist, că treburile nu stau chiar atât de rău și că un război total poate fi evitat. Cu...







