În seara de dinaintea referendumului ne-am culcat toți cu gândul că nimic nu se va schimba. Tabăra pro-UE va câștiga la 7-8 procente. Dimineața ne-a adus însă...
Autorcontribuitor
Actualul ministru al Fondurilor Europene, Cristian Ghinea, care a declanșat ieri un atac frontal la adresa fostului premier Victor Ponta, a fost, de-a lungul...
Din cînd în cînd, noaptea tîrziu, mă sună din America un consultant politic român, ale cărui observaţii le iau în seamă, deoarece de puţine ori au fost...
În cântul XXVI al Infernului dantesc Ulise evocă discursul cu care i-a convins pe tovarășii săi să depăşească Coloanele lui Hercule: „O frati, dissi, che per...
Învinuirea de „naţionalism” pe care te miri cine i-o aducea de curând lui Eminescu, ne-a amintit distincţia netă, pe care Petre Ţuţea o făcea cândva, între...
„Mi-a făcut foarte mare plăcere să vă vizitez. (…) Pentru mine a fost foarte important să vin astăzi aici. Acest punct din vizita mea din Sofia s-a realizat la...
Fostul președinte al Autorității Naționale de Administrare Fiscală, Gelu Diaconu, a făcut acuze grave, într-un interviu acordat în exclusivitate Cotidianul.ro...
Sănătatea a avut şase miniştri în cinci ani, dar niciunul n-a scos sistemul de la perfuziile mafiei. Preşedintele Iohannis are cărarea bătută la instanţe, mai...








