DEMOCRAȚÍE, democrații, s. f. Formă de organizare și de conducere a unei societăți, în care poporul își exercită (direct sau indirect) puterea. – Din fr...
Autorcontribuitor
Tranziţia este trezirea inimii umanităţii. Această transformare a conştiinţei, cea mai mare înregistrată vreodată, a devenit vizibilă iniţial în anii ’60, iar...
Azi ţara este împărţită în doua, jumătate merge la referendum, jumate stă acasă cu un alibi perfect – e prea cald. Mulţi din această a doua jumătate rîd de...
Trăiesc confortabil, deci existAm ajuns să considerăm reală, în firea lucrurilor, viaţa noastră de sclavi fericiţi. Suntem atât de angrenaţi în sistem, atât de...
Stimate domnule preşedinte Barroso, Vă scriu în calitate de fost preşedinte al României între 1996-2000 şi de lider al societăţii civile şi al opoziţiei...
Frați români, Asistăm de la un timp nu la o luptă politică, ci la o fractură între politicienii care au făcut din România un teritoriu al experiențelor...
Într-o intervenţie recentă la Bloomberg Television, economistul Nouriel Roubini, profesor la Universitatea New York, previzionează că anul viitor ar putea...
Aşa cum iarna nu-i ca vara tot aşa şi România nu-i o ţară ca alte ţări. E diferită. Ca o altă planetă. Sau o altă realitate. Viaţa aici e ca o piesă pe care o...








