Sindicatele din învăţământ ameninţă cu noi proteste din toamnă, revendicând majorarea salariilor şi investiţii în cercetare. Federaţia Sindicatelor Libere din...
Autorcontribuitor
Generalul Michael Hayden, fost director al NSA (1999-2005) și al CIA (2005-2009), a oferit un interviu suprinzător de sincer publicației Australian Financial...
Contractul de explorare a gazelor de şist încheiat cu Chevron prevede şi exploatarea, iar statul român încasează o redevenţă de doar 3,5%. “Contractul de...
Brambureala din învăţământul superior, scoaterea peste noapte a unor discipline de pe listele de ofertă ale unor universităţi şi perspectiva imediată a unor...
O criză financiară marcată de falimente bancare este devastatoare pentru economia reală şi de aceea autorităţile trebuie să se preocupe pentru a fi evitat un...
Instituţiile publice au ajuns, tot mai mult, anexe ale mediului politic. Ca atare, ele nu pot fi diferite de acesta. Funcţionarea lor după alte criterii...
Peste trei miliarde de dolari au ieşit de pe piaţa din Turcia în ultimele săptămâni, din cauza conjuncturii financiare mondiale, dar şi a protestelor faţă de...
Dictatura comunistă ne dădea mâncare în rații pe cartele. Azi, “noua democrație capitalistă” vrea să ne raționalizeze libertatea pe cartelele pre...








