În România, legitimarea este confundată adesea cu legalitatea, dar fapte din istoria recentă obligă la distincţie. De pildă, în urma alegerilor parlamentare...
Autorcontribuitor
Numerarul aflat în afara sistemului bancar a crescut semnificativ în timpul crizei. Potrivit datelor BNR cantitatea de cash aflată la populaţie s-a majorat de...
O măicuţă de la mănăstirea Paltin susţine că înainte de a închide ochii, duhovnicul a avertizat că doar 12 luni va mai fi linişte, după care vremurile vor...
În mintea noastră se ascunde o cheie uriaşă către binecuvantare sau una către dezastru, în mintea noastră-i libertatea şi tot în ea şi prin ea pare că ne punem...
Într-o decizie fără precedent, o instanţă de judecată din Croaţia a hotărât că băncile trebuie să transforme creditele ipotecare în franci elveţieni în...
Este greu să schimbi convingerea oamenilor potrivit căreia creşterea poate continua la nesfârşit, însă realitatea care stă în faţa noastră este aceea care ne...
Marina rusă va primi 36 de nave de război în 2013, un număr fără precedent în istoria Rusiei, a anunţat adjunctul comandantului marinei, viceamiralul Aleksandr...
ÎPS Pimen, Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor, aflat pe 1 şi 2 iulie la Mănăstirea Putna, pentru a-l cinsti pe Sfântului Voievod Ştefan cel Mare, a criticat...








