Societatea liberală din Occident ne face să ne gândim că practicile eugenice nu mai sunt de actualitate şi nici nu vor mai fi niciodată. În realitate, însă...
Autorcontribuitor
Învăţământul superior gratuit ar putea fi istorie în România. Preşedintele Federaţiei Naţionale Sindicale „Alma Mater”, prof. univ. Anton Hadăr, a declarat...
„Mutaţia nu va fi mentală, ci genetică”. (Michel Houellebecq) După trei volume de poezii de inspiraţie şi, în parte, chiar formă baudelaireană, o scurtă, dar...
Romania exporta energie electrica prin intermediul unor comercianti de energie. Potrivit legislatiei in vigoare, producatorii de energie nu pot face export...
Radu Negulescu din Baia Mare a făcut parte din echipa de strategi care au lucrat pentru Klaus Iohannis pe internet. Pe blogul personal, Negulescu a recapitulat...
S-au împlinit 25 de ani de la înlăturarea lui Nicolae Ceauşescu – tot atâţia cât s-a aflat acesta la putere. Un bun prilej de bilanţ comparativ, pe care se...
Alegerile legislative organizate anul acesta în nouă state europene ar putea confirma în manieră concretă creşterea curentelor “anti-sistem”...
Greu titlu. Iubirea și cunoașterea rezumă umanitatea, sunt componentele de bază ale vitalității unui popor – ceea ce-i permite să se miște prin istorie...








