Analize

Este Dominic Samuel Fritz, primarul Timişoarei, un proiect al serviciilor secrete germane?

La aproape două săptămâni de la alegerile locale, încă nu ne-am lămurit dacă pentru fotoliul de primar din Primăria Timișoara, a fost un vot pro-Fritz sau anti-Robu. Aritmetica voturilor spune că cel care a câștigat a făcut-o într-un mod categoric.

Dominic Samuel Fritz a obținut peste 53% din sufragii, în timp ce Robu Nicolae a adunat doar un pic peste 29% din voturile timișorenilor. Dacă Robu a fost taxat de către electorat, chiar și de o parte din cel liberal, pentru minciunile și atitudinea sa sfidătoare și, să nu omitem, războiul permanent cu presa care nu-i ridica osanale, atunci care au fost motivele alegerii unui german necunoscut în această onorantă funcție?

Despre Samuel Dominic Fritz, susținut de către USR și Forumul Democrat German Timișoara, știm foarte puține, deși în presă au apărut mai multe informații, mare parte dintre ele lapidare. Cetățeanul german Samuel Dominic Ftitz este promotorul unui proiect coral, o aventură muzicală Gospel, înființat la Timișoara în anul 2005 și pe care chiar l-a dirijat. În 2015, proiectul se transformă în Asociația Culturală TGP (Timișoara Gospel Project), care a susținut concerte în scopuri caritabile în sala Filarmonicii Banatul. Fritz spune că s-a apropiat de orașul de pe Bega prin 2003, atunci când a venit, ca voluntar, să sprijine activitatea unui orfelinat. De aici începe, însă, filmul.

În America m-am „simțit european”

Dacă e să ne luăm după declarațiile publice ale noului primar al Timișoarei, trebuie să spunem că nu i se cunoaște nici măcar data nașterii, doar anul și localitatatea din RFG. 1983, Lorach. Dominic este al treilea copil al familiei din care mai fac parte alți șapte frați. Nu știm cum se numesc frații și surorile sale, la fel și părinții, și nu mai știm nici unde a făcut juniorul Samuel Dominic școala primară. Ca să nu mai vorbim de ceea ce, susține noul primar, că s-a întâmplat cu el la vârsta de 16 ani, adică în 1999, atunci când a plecat pentru un an în Statele Unite. El spune doar că în America s-a simțit „european”. Ulterior, devine absolventul unui liceu romano-catolic prestigios, din Germania, fără să-l numească însă. După terminarea liceului a făcut – brusc, un an de voluntariat în România, la o casă de copii. Experiența de aici îl convinge să-și continue studiile. Și, din propriile declarații, aflăm că a studiat ștințe politice și administrative, ca bursier al Fundației Academice Naționale Germane – o organizație obscură, fără site, adresă sau alte informații, apoi la universitatea din Konstanz, tot în Germania, chiar la Sciences Po Paris (Franța), dar și la Universitatea din York (Anglia).

Mici fisuri și lipsuri biografice

Cariera profesională pare strălucită. Adică omul ajunge consilier și mai apoi șef de cabinet (?) al fostului președinte german, Horst Kohler. După aventura Kohler, Samuel Dominic se revarsă, pur și simplu spre Timișoara (2019), cu intenția de a-și consolida „propria opțiune” și anume aceea de a ajunge „burgemaisterul” orașului. Lucru care se și întâmplă un an mai rârziu. Apar, însă, unele fisuri în frumosul basm imaginat de un copil german născut în Munții Pădurea Neagră. Un prestigios ziar nemțesc, Suddeutsche Zeitung, vorbește voalat, într-un articol dedicat victoriei lui Fritz în alegerile din capitala Banatului, despre originea nemțească și iudaică a acestuia, menționând declarația dată unui ziar local, Schwarzalder Boten, care însă e de negăsit! O altă curiozitate este că Fritz vorbește fluent și corect gramatical limba română, dar nu spune dacă a urmat undeva, cândva, cursuri pentru a o învăța. El folosește chiar și regionalisme bănățene în exprimare, așa, ca să dea impresia unui localnic într-o urbe cunoscută pe plan european ca fiind multietnică. Deși era implicat în activități de consiliere în Germania, în anul 2015, anul în care debutează mișcarea #Rezist, Fritz cumpără un apartament, cu două camere, la Timișoara, pentru el și partenera sa, o tânără din Asia, cu o slujbă bine plătită la ONU. Investiția nu s-ar justifica în condițiile în care cumpărătorul stătea mai bine de zece luni pe an în țara lui Wagner, iar vizitele în Timișoara, ocazionate de concertele Gospel, erau rare. Și încă un amănunt. Din anul 2017, Fritz se implică, atunci când prezența îi permitea, în demonstrațiile de stradă din România, împotriva guvernului PSD-ist.

Lecția lui Pacepa din cartea ”Orizonturi roșii”

Pentru cunoscători, toate aceste neclarități/curiozități pot genera ideea unei apartenența a primarului ales al Timișoarei la o operațiune pusă în scenă și gestionată de unul, sau mai multe servicii secrete. În cartea sa, Orizonturi Roșii, fostul general de Securitate Pacepa povestește despre o școală de ofițeri de la Brănești, acolo unde Securitatea pregătea „fantome” care urmau să fie plantate în Occident. Persoanele școlite acolo trebuiau să cunoască limba țării respective chiar mai bine decât un localnic. ”Fantomele” erau învățate să cunoască obiceiurile, cultura, tradițiile, sistemul juridic și administrativ al țării în care se regăseau și unde urmau să fie ”naturalizați”.
Toate serviciile serioase dispun de acest tip de pregătire a ”fantomelor” și derulează astfel de operațiuni, atunci când interesele lor o impun. În mare parte, ”fantomele” sunt recrutate din rândul familiilor cu mulți copii, sau a orfanilor. Serviciile secrete occidentale nu prea au folosit tehnica implementării ”fantomelor” pentru că în societățile comuniste exista un control strict al populației. În schimb, au construit personaje care să activeze cu succes în zona culturală, a serviciilor sociale, medicale, de caritate, religioase,etc. Din pozițiile câștigate, autorii victoriilor de etapă deveneau persoane influente în societatea de adopție. Personajele ce urmau a fi construite beneficiau de burse de studiu la universități prestigioase, iar lucrările de licență și de masterat erau centrate pe problematica țărilor în care urmau să activeze.

Simona Halep – Dominic Fritz

Ce-i drept, interesele economice ale Germaniei în zona Banatului sunt mari. Și cum economia, politica și serviciile secrete merg mână-n mână, ar fi fost normal să fie inițiată și pusă în operă o astfel de operațiune de ”promovare” a unui personaj precum Samuel Dominic Fritz. Operațiunea ar avea ca scop protejarea și promovarea intereselor economice ale Germaniei în zona vizată. Pe teritoriul României, Samuel Dominic Fritz, 37 de ani, figurează ca deținător al unui Certificat de înregistrare, eliberat în anul 2019 de către Inspectoratul General pentru Imigrări, Serviciul Teritorial Timiș, cu valabilitate până în anul 2024. Acesta cuprinde și un CNP românesc, în baza căruia, ca și cetățean european și candidat la Primăria Timișoara, a putut să-și exercite dreptul de vot. Din punct de vedere pecuniar, Fritz urmează să încaseze primul salariu după aproape doi ani de „secetă” financiară, odată cu plata primelor 30 de zile ca primar al Timișoarei. Până atunci Fritz trebuie să se mulțumească cu calitatea pe care o conferă contractul de voluntariat, la Asociatia TGP, activitate neremunerată, dar permisă de lege pentru obținerea certificatul de înregistrare.

Deocamdată, principala lui sursă de venit vine in contul său bancar în care, spune că a acumulat bani din activități anterioare deciziei de a candida la funcția de primar. În public, Fritz rămâne o surpriză, dar în spatele ușilor închise el este o certitudine. Dacă aceasta vine din partea USR, partidul care l-a susținut în alegeri este bine, dacă nu, atunci Timișul ar putea să fie deschizătorul unor noi granițe europene, sau mai precis euro-germane.
Dominic, eşti agent?

Fritz a câștigat alegerile pentru funcția de primar al Timișoarei, sau le-a pierdut Robu?! La această întrebare ar putea să răspundă chiar fosta jurnalistă Ioana Lupea, membră importantă în staff-ul lui Dominic Fritz, considerată de mulți o apropiată a serviciilor secrete românești. Multă vreme, ea s-a manifestat în stilul talibanilor politici subordonați, gen Mihai Marian, Mălin Bot, Dan Tăpalagă, Ioana Ene Dogioiu etc.

Autor: Mircea Pavel

Sursa: cotidianul.ro

Despre autor

editor

comentarii

Adauga un comentariu