Analize și opinii

Walt Garlington: DE LA SĂRĂCIE LA BOGĂȚIE

O scenă urâtă (dar din nefericire din ce în ce mai des văzută) s-a petrecut recent în New York.

„Un influencer a organizat un eveniment care s-a transformat rapid într-o degringoladă cu tineri aruncând sticle în poliție și strigând F–k the PD. Influencerul de pe platforma Twitch, având 20 de milioane de urmăritori la activ, a programat o întâlnire cu admiratorii în care urma să ofere gadgeturi gratis. Dar în jumătate de oră, întâlnirea celor 1000 de copii s-a transformat într-un haos.”

Lucrurile acestea se întâmplă dintr-un anumit motiv. Am devenit prea limitați în SUA și în Occident, în general: viața se reduce la bani și la consum. Teoria politică generală acceptată se bazează pe această viziune. În opinia lui John Lock, James Madison și a altor filosofi politici moderni, statul există pentru a proteja proprietatea cetățenilor. Chiar și gânditori ca Marx intră cam în aceeași categorie, deoarece văd statul ca un instrument de redistribuție a proprietății către muncitori.

Eroii contemporani ai Occidentului întăresc această perspectivă: adesea sunt personaje ca John D. Rockefeller, oameni care s-au ridicat de jos pentru a deveni extraordinar de bogați.

Bineînțeles că virtuți precum cumpătarea și munca sunt bune, dar, după cum vedem din ce în ce mai mult, nu sunt de ajuns pentru a depăși marasmul moral care distruge sufletul și trupul Vestului. Societatea occidentală are nevoie de un pic de ajustări în ceea ce privește filosofia despre „viața bună”. În acest sens, în loc de a pune accentul pe eroii averilor, ar trebui să fie scoși în evidență aceia care au lăsat bogățiile pământești pentru a dobândi cea mai mare fericire posibilă: unirea cu Dumnezeu.

Sf. Teodora, o sfântă română din secolul XVII, e un excelent model pentru cea de-a doua categorie. Ea a lăsat totul – pământuri, familie, confort, etc – pentru Dumnezeu. Iată câteva extrase din viața sfintei:

„Fericita Teodora a fost căsătorită de către părinți, împotriva voinței ei, cu un tânăr evlavios din Ismail. Neavând copii, iar sufletul Teodorei fiind rănit de dragoste pentru Iisus Hristos și arzând de dorința unei vieți cu totul curate, închinate numai Lui, s-au învoit să îmbrățișeze viața monahală.

Astfel, fericita Teodora a îmbrățișat cinul monahal la Schitul Vărzărești – Vrancea, iar după doi ani, soțul ei s-a călugărit în Schitul Poiana Mărului, primind numele de Elefterie.

După câțiva ani, năvălind turcii în părțile Buzăului, au dat foc Schitului Vărzărești. Atunci toate surorile din obște s-au risipit în pădurile seculare din partea locului, așteptând să treacă primejdia și mânia lui Dumnezeu. La fel a făcut și Cuvioasa Teodora. S-a retras în munții Vrancei împreună cu stareța ei, schimonahia Paisia, a cărei ucenică era.

Răposând stareța ei, fericita Teodora, în urma unei descoperiri dumnezeiești, a părăsit munții Vrancei și s-a retras în părțile Neamțului, pentru a se nevoi în pădurile neumblate din jurul schiturilor Sihăstria și Sihla. Cu binecuvântarea ieroschimonahului Varsanufie, egumenul Sihăstriei, fericita Teodora a fost încredințată duhovnicului Pavel, care a dus-o în pustie, în apropierea Schitului Sihla, sfătuind-o să rămână acolo până la moarte, dacă va putea răbda asprimea vieții pustnicești, iar de nu va putea suferi ispitele și frigul iernii, să se așeze la o sihăstrie de călugărițe.

Așa a ajuns fericita Teodora în munții Sihlei, iar un sihastru milostiv i-a oferit chilia sa, care se afla aproape de schit și de peștera care îi poartă numele. Acolo s-a nevoit Cuvioasa cu bărbăție mulți ani, ostenindu-se singură în post și rugăciuni de toată noaptea, în lacrimi și mii de metanii, departe de lume. Numai Cuviosul Pavel din Sihăstria, duhovnicul ei, o cerceta din când în când, o mărturisea, o îmbărbăta, o împărtășea cu Sfintele Taine și îi ducea cele de trebuință.

După un timp, a răposat fericitul duhovnic Pavel, nu departe de Schitul Sihla, iar Cuvioasa Teodora a rămas cu totul singură, căci nimeni nu știa locul și aspra ei nevoință. Cu timpul i s-au rupt și hainele, iar ca hrană avea doar măcriș, fructe de pădure și alune. În această școală a liniștii și nevoinței a dobândit Cuvioasa darul rugăciunii de foc, care se lucrează în inimă, darul lacrimilor, al răbdării și al negrăitei iubiri de Dumnezeu.

Năvălind turcii să prade mănăstirile și satele, au ajuns până la Sihla, iar Sfânta Teodora s-a adăpostit în peștera ei din apropiere. Descoperind-o păgânii, ea s-a rugat lui Dumnezeu s-o scape din mâinile lor. În clipa aceea, prin minune, s-a crăpat stânca din fundul peșterii, cum se vede până astăzi, iar fericita s-a izbăvit de moarte. În această peșteră s-a nevoit Sfânta Teodora în ultimii ani ai vieții sale. Rugându-se neîncetat lui Dumnezeu cu rugăciunea cea de taină a inimii, fața i se lumina, iar trupul i se ridica de la pământ, asemenea Sfintei Maria Egipteanca. Din timp în timp, păsările cerului îi aduceau în ciocurile lor, prin voia Domnului, fărâmituri de pâine de la trapeza schitului Sihăstria, iar apă bea din scobitura unei stânci din apropiere, numită până astăzi Fântâna Sfintei Teodora.

Ajungând Sfânta Teodora aproape de sfârșitul vieții și cunoscând că o cheamă Hristos la cereștile locașuri, unde este odihna și desfătarea tuturor sfinților, se ruga cu lacrimi lui Dumnezeu să-i trimită un preot ca s-o împărtășească cu Preacuratele Taine (…)

După ce Sfânta Teodora și-a făcut cuvenita spovedanie și și-a destăinuit viața, ostenelile și ispitele ei, a rostit Crezul, s-a închinat, a primit dumnezeieștile Taine și, mulțumind lui Dumnezeu pentru toate, și-a dat duhul în mâinile Lui.

Trupul Sfintei Teodora a rămas tăinuit în peșteră până după anul 1830, când familia domnitorului moldovean Mihail Sturza, care a reînnoit Schitul Sihla, a așezat moaștele ei în raclă de preț și le-a depus în biserica schitului, spre închinare. În anul 1856 familia Sturza a convenit cu starețul Mănăstirii Pecerska din Kiev să dea sfintele moaște în schimbul unor veșminte preoțești și arhierești. Așa s-au înstrăinat moaștele Sfintei Teodora din patria ei și se păstrează în catacombele de la Pecerska, așezate în raclă de mult preț, pe care sunt scrise aceste cuvinte în limbile română: Sfânta Teodora din Carpați și slavonă: Sveti Teodora Carpatina.”

Această diminensiune duhovnicească a vieții e mai mult sau mai puțin ignorată în Occident. Toate eforturile sunt puse pentru îmbunătățirea stării materiale a omului, în timp ce eforturile pentru starea sa sufletească sunt ca și inexistente. Dar evenimentele recente ne arată că aceasta înseamnă autodistrugere. Terapia e la îndemână. Avem nevoie de părinți, biserici, profesori, politicieni etc. care să le ofere oamenilor – tineri și bătrâni – exemplele marilor creștini precum Sf. Teodora de la Sihla, Sf. Nectarie din Eghina, Sf. Paisie Aghioritul și al altora.

Autor: de Walt Garlington

Sursa: https://contramundum.ro/2023/11/22/de-la-saracie-la-bogatie/