Subiectul zilei este obsesia pentru evaziunea fiscală, despre care scriam și eu acum câteva zile identificând trei tipologii. Conchideam în acea postare despre necesitatea unei împăcări a statului cu poporul ca fiind unica soluție care rezolvă pe fond problema. Altfel, dragi anafi și diicoti și denea, nu puteți voi combate și legifera, cât știe poporul acesta să-și ascundă găinile. Secole de supraviețuire stau mărturie, tehnicile de supraviețuire fiind specialitatea casei care a asigurat continuitatea acestei nații până alaltăieri când ați apărut voi, și va continua și poimâine când voi nu veți mai fi.
Sigur că e imoral să nu plătești taxe, dar să vedem cine a început! Atât timp cât povara fiscalității cade în principal pe firmele autohtone care au cele mai mici cifre de afaceri, spre deosebire de marile corporații care au cele mai mari cifre de afaceri, dar fac optimizare fiscală și declară pierderi prin transferuri îndoielnice folosind metode legale de evaziune, poporul, recte firmele locale, nu face altceva decât să se apere ascunzând găinile, ilegal desigur. Că dacă ar putea, ar face și ele evaziune legală și și-ar transfera găinile în străinătate să stea și ele la plajă pe nisipurile albe exotice.
Mdeci, dragi instituții și dragă stat, nu veți putea fi convingători dacă veți continua aceste politici, adică dacă nu veți considera interesul poporului foarte neaos și foarte local ca fiind extraordinar de foarte cel mai prioritar. Adică ar trebui să începeți să rupeți acest cerc vicios în care statul aleargă după popor, în timp ce alții se uită și râd afișându-și superior ouăle lor de aur făcute din găinile noastre, și ne dau sfaturi despre cum să ne fugărim între noi mai eficient și mai deontolog.
Desigur că oamenii de rând nu au cunoștințe academice despre execuția bugetară, optimizări fiscale, prețuri de transfer, deficite bugetare sau de cont curent, șamd, chestii de-astea elevate și erudite, însă ei au simțul comun al injustiției și experiența istoriei adânc înrădăcinată în ADN. Beat this! Deci nu vă amăgiți că oamenii sunt ignoranți și nu înțeleg și nu văd, căci cea mai importantă caracteristică a injustiției este că deși nu se vede, ea se simte.
Așadar și în concluzie, nu se va întâmpla nimic până când statul nu va începe să pună în practică politici în favoarea poporului, și nu doar atât, dar să o facă dacă nu cu exuberanță exagerată, măcar cu un zâmbet forțat și ostentativ care să ne facă să apreciem că se chinuie. Și abia atunci, după fooooarte mult timp, veți putea spera că încet-încet, oamenii vor pune pe masa guvernului nu găinile deja pitite, ci ouăle lor din care vor mai ieși alte găini pe care e foarte posibil să nu le mai ascundă dacă se vor simți apreciate.
Autor: Vlad Stefan
Adauga comentariu